Vondelparck; Piaţa de Flori.

Am ieşit pe Prinsengracht în drum spre Rijks Museum, dar în apropierea lui nu ne-am mai dus în Museumplein ci într-un mare parc din centrul Amsterdamului: Vondelparck.

El a fost creat prin anii 1860, asemănător cu un parc englezesc, care să aibă alei de plimbare pentru pietoni şi călăreţi, lacuri cu apă prevăzute cu multe insuliţe şi uriaşe spaţii verzi. A luat numele de la statuia poetului şi dramaturgului olandez Joost van der Vondel (1587-1679), plasată chiar în centrul său. Fotografia scriitorului se mai află acum pe bancnota de 10 Guldeni.

Parcul are aproape 50 de hectare şi noi ne-am plimbat pe aleile pietonale, unele asfaltate şi altele presărate cu pietriş fin. Aleile pentru călăreţi au fost asfaltate şi ele şi sunt folosite acum numai de biciclişti. Sunt foarte multe flori în parc şi predomină tot soiul de trandafiri, de la cei căţărători şi nepretenţioşi, care înfloresc o singură dată pe an şi până la cei extraordinar de mari, frumoşi şi coloraţi în nuanţe deosebite, care necesită îngrijiri speciale. Am stat pe iarbă, la malul unui lac şi am găsit în apropiere un copac numit corn. Am mâncat din fructele sale, de care nu am mai văzut de mai bine de patruzeci de ani, de la Sebiş, când acestea se găseau pe malul împădurit al unui iaz ce ieşea din Valea Deznei.

Poarta pe care am ieşit din parc era monumentală şi pe ea era gravat un dicton latin despre ce nu face un om civilizat.

Homo Sapiens Non Urinat In Ventum.

Asta era pentru sfârşitul secolului al XIX-lea. După epoca hipiotă, de la sfârşitul anilor 1960, primarii Amsterdamului au fost obligaţi să legalizeze efectuarea în parc, în aer liber, al actului sexual, dar numai noaptea şi nu în apropierea locurilor de joacă pentru copii.

Din Vondelparck am trecut pe lângă un loc unde se joacă şah în aer liber, pe o tablă de mărimea unui teren de tenis, cu piese care au înălţimea de cel puţin o jumătate de metru.

Am mers în continuare pe lângă un canal şi în spatele nostru se afla Casinoul din Amsterdam. Cu el în fundal am făcut nişte poze şi un domn binevoitor ne-a propus, în olandeză, să ne facă o poză în care să apărem eu şi Betty. Când am înţeles despre ce este vorba, bineînţeles că am fost de acord. Împreună cu cea de ieri de la Biserica de Vest este una dintre puţinele poze unde suntem amândoi.

Casinoul.

Din Amsterdam.

Amândoi.

Deşi nu era foarte aproape, de la Casino ne-am propus să mergem pe jos până în Piaţa de Flori. Am urmat linia tramvaiului şi am ajuns pe strada comercială Leidsestraat, am continuat până în Koningsplein de unde pe malul lui Singlegracht începe Piaţa de Flori.

Piaţa de Flori este un mare obiectiv turistic al Amsterdamului. A fost organizată în acest loc din 1862. Cultivatorii duceau florile cu ambarcaţiunile şi aveau pe canalul Single barje ancorate la mal care serveau drept magazin de vânzare. Cam aşa este şi astăzi, doar că marfa este dusă cu camioane şi nu cu bărci. Cred că piaţa se întinde pe vreo 300 de metri, sunt o mulţime de turişti, dar cu foarte mult mai multe flori. O zicătoare olandeză spune că dacă vreo floare din lume nu se găseşte aici, atunci piaţa se va desfiinţa. Se exagerează bineînţeles, dar nu foarte mult.

După ce am trecut de la un capăt la altul, ne-am întors pe la mijlocul ei, de unde am cumpărat un pachet cu 100 de bulbi de lalele de soiuri amestecate. Vrem să vedem dacă cresc şi în condiţiile climei noastre temperat-continentale, mult mai aspră iarna decât clima olandeză.

În Piaţa de Flori.

Chiar vis a vis de locul unde am cumpărat bulbii era o străduţă unde se aflau pe trotuar mesele unei cafenele. I-am oferit nevestii o cafea şi mie o Coca-Cola. Eu prefer de obicei Pepsi-Cola, dar aceasta nu se prea găseşte în Olanda.

Am ieşit din piaţă prin cealaltă parte şi am ajuns la Turnul Monetăriei (Munttoren). A fost construit în 1620 şi are secţiunea  bazei în formă de octogon iar sus secţiunea devine pătratică. Aclo se află orologiul cu patru cadrane care bate ora şi jumătatea de oră.

Turnul...

Monetăriei.

De la turn am trecut mai departe pe strada comercială Kalverstraat care duce în Dam. Nu am avut energia de a intra în magazine. M-am oprit totuşi cu nevată-mea şi ne-am uitat în câteva vitrine. Am parcurs strada încet şi din Dam am plecat spre casă.

Am observat că în cele câteva ore cât am lipsit pe podul de peste Prinsengracht, care ducea spre apartament, era o activitate intensă. Am aflat de la un lucrător, că hotelul de lux Pulizer, aflat aproape vis a vis, pe celălalt mal al canalului, organiza mâine, pe o scenă plutitoare un concert de pian în aer liber susţinut de un foarte mare pianist rus. Publicul poate asista gratuit ocupând trotuarele şi drumul cuprins între două poduri, pe ambele maluri ale lui Prinsengracht. Se pare că acest concert va fi şi televizat.

Pregătiri...

Pentru concertul de pian.

Văzute de la fereastră.

Mai înspre seară am coborât până la hotel, unde se afla un afiş care spunea că pianistul era Arcadi Volodos, pianist rus, absolvent al Conservatorului din Leningrad, în vârstă de aproape 30 de ani şi specialist în interpretarea lui Rahmaninov.