REŢETE

35.CÂRNAT ŞVĂBESC. Se prepară din carne de porc nu prea slabă (80% carne și 20% slănină). Se toacă carnea cu sita mare, se amestecă cu 25 g de sare la 1 kg de carne, 5-7 g de piper, 1 g de cuişoare (opţional), 0,5-1 g de enibahar, 10g de boia dulce, 1 g de boia iute, 20 g de usturoi pisat şi apoi se ajustează după gust. Se umple în maţ subţire şi după zvântat se afumă la fum rece timp de 3 zile.
27. RULADA DE ŞUNCĂ. Această specialitate se prepară din şuncile unor porci mai tineri şi mai mici. Se scoate osul în aşa fel încât sa nu fie despicată şunca, se scoate şi şoricul împreună cu slănina astfel ca pe suncă sa ramână un strat de cca 2 cm. de grăsime. Se pune carnea in următoarea saramură: se pun la fiert 5 l. de apă cu 5 g coriandru, 15 g piper, 1,5 g cuişoare, o bucaţică de scorţisoară şi 2-3 foi de dafin. Se fierbe cam 30 de minute, timp în care se introduc, pe rând, 500-600 g sare şi 6 g de silitră. Se pune saramura într-un vas de plastic şi se lasă să se răcească. După răcire se aşează în ea bucăţile de carne. Peste 8 zile se scoate carnea, se leagă strâns si se ţine o oră în apă rece. După aceea se zvântă şi se afumă 3-4 zile la fum rece.
Observaţie: În loc de şuncă poate fi folosită o bucată de pulpă sau de antricot dezosat, cumpărate de la un magazin de produse din carne.

5 Iulie Universitatea Stanford

După sărbătorirea de ieri a Zilei Independenţei am hotărât să mergem azi să ne plimbăm în campusul Universităţii Stanford.

Universitatea Stanford este situată în Palo Alto, o suburbie al San Jose-ului, este o universitate privată şi una din cele mai prestigioase universităţi din Statele Unite şi din lume.

A fost fondată în 1891 de către Leland Stanford, om politic californian şi magnat al căilor ferate, în memoria fiului său care a murit la 16 ani de febră tifoidă. Cele mai importante facultăţi ale sale sunt cele de: Afaceri, Drept, Inginerie, Educaţie clasate în 2008 pe locul al II-a dintre cele mai bune facultăţi americane din domeniu, iar cea de Medicină era pe locul 7 în acelaşi clasament.

Dintre absolvenţii universităţii, 16 au ajuns laureaţi ai Premiului Nobel, unul preşedinte al SUA (Herbert Hoover între 1929 şi 1933), şi câte un prim-ministru al Japoniei şi al Israelului. Un absolvent de prestigiu este şi scriitorul John Steinbeck. Numeroşi absolvenţi au reuşit în domeniul afacerilor, amintind dintre aceştea pe W Hewlett şi L Packard fondatorii concernului HP, pe S Drin şi L Page fondatori ai lui Google şi D Filo şi J Yang fondatori ai lui Yahoo.

Campusul universităţii are o suprafaţă cu aria de peste 3300 ha şi este situat în centrul Văii Siliconului. Una din marginile sale este celebrul bulevaerd El Camino Real. În campus există, pe lângă clădirile dedicate învăţământului universitar şi clădiri proprietate particulară. Terenul pe care sunt construite este însă al universităţii, el fiind concesionat pe anumite termene, până la maximum 99 de ani.

Ne-am îmbarcat în maşină, Mihai cu Mădălina, eu cu Betty şi evident Clara. În Palo Alto am luat-o pe bulevardul care duce la Universitate şi am parcat în campus. Aici, conform planului, ne-am întâlnit cu Emanuel şi Ioana, prieteni ai copiilor noştri care erau părinţii unui băieţaş David, cu câteva zile mai mic decât Clara.

Ne-am plimbat prin parcurile bine îngrijite ale campusului, unde probabil trudeşte o armată de grădinari foarte pricepuţi.

În campusul...

Universităţii...

Stanford.

Doi bebeluşi de origine română.

Alei şi spaţii verzi.

Am ajuns la o copie a statuilor celor şase Burghezi din Calais, turnate în Franţa prin anii 1980 după formele executate cu mai bine de trei sferturi de secol în urmă de însuşi Rodin.

Am mai văzut variante ale acestui grup statuar şi cel mai reuşit este acela din faţa primăriei din Calais. Aceştia şase inspiră tocmai prestanţa care nu i-a plăcut regelui Eduard al III-lea şi a vrut iniţial să-i condamne la moarte. Statuile din Calais sunt mai bine lucrate şi decât cele din curtea Muzeului Rodin din Paris. Este firesc să fie aşa, deoarece au fost comandate şi plătite de municipalitatea caleziană, căreia i s-a oferit tocmai capodopera.

Burghezii aflaţi la Stanford au o atititudine mai umilă, lipsindu-le tocmai prestanţa pomenită mai sus.

La picioarele fiecărei statui se află o placă unde este indicat numele personajului.

Burghezii din Calais.

Proprietate a Muzeului de Artă...

Al Universităţii.

Familia şi burghezii.

Pierre de Vissant 1885-86 Turnat în bronz 1981.

Ne-am mai plimbat pe pajiştile cu iarba deasă şi tunsă tocmai la termen, am trecut pe lângă Capela Universităţii, pe lângă Turnul lui Hoover şi pe lângă alte obiective din campus.

Capela Universităţii.

Ceasul cu pendul.

Într-un final ne-am aşezat la mesele unui restaurant în aer liber. Restaurantul era cu autoservire, avea mâncare, cafea şi băuturi exclusiv nealcoolice.

Adulţii am luat câte o răcoritoare, în timp ce Clara şi David au luat câte o masă copioasă de la sânul matern.

Clara la sânul matern.

Sala de sport.

Clara ştudentă la Stanford.

Comparativ m-am gândit şi la studenţia mea de la Universitatea din Timişoara.

Am revenit acasă la programul cotidian.

29 Iunie Cluj - Londra - San Francisco - San Jose

Luni seara Mircea ne-a dus la Cluj şi am dormit peste noapte la ei.

Tot el ne-a transportat la aeroport, dimineaţa devreme, în jurul orei 4.

Am făcut chekin-ul, am mers în sala de aşteptare şi am urcat pe la ora 5 45 în Airbus-ul firmei Wizzair.

În avionul de Londra..

Avionul a decolat la timp şi peste 2 ore şi ceva am aterizat la Londra.

Aeroportul de la fereastra avionului.

Am decolat din Cluj.

Ne-am recuperat bagajele şi am băut câte o cafea la cofetăria Costa din Luton.

Comandând...

Cafeaua.

Aşteptând cafeaua.

Iat-o că a sosit.

Am aşteptat apoi autobusul National Express. Acesta ne va duce din Luton la Heathrow, traversând Londra.

Aşteptăm...

Autobusul...

Pentru Heathrow.

Autobusul a sosit la timp şi s-a încadrat în orar.

Anul trecut am zburat din Heathrow de la Terminalul 5, cel mai nou şi mai modern dintre ele. Acum zburăm de la Terminalul 1 care este cel mai vechi. Am sesizat imediat diferenţa.

Chekin-ul şi controlul vamal au trecut cu bine şi cu 3 ore înaintea zborului ne-am instalat într-un mic restaurant din aeroport unde am băut bere Stela Artois la ţap. Tot aici am luat o mică gustare, pentru că cei de la Wizzair nu ne-au dat mâncare în avion.

La o bere...

Pe Heathrow.

De fapt la două beri.

Privelişte din sala de aşteptare.

Betty a mai umblat prin magazine şi i-a cumpărat un cadou lui Mihai.

Timpul a trecut şi cu o jumătate de oră înainte de plecare (14 GMT) ne-am îmbarcat. Avionul a fost un Boeing 777, la fel de mare şi cam cu aceleaşi caracteristici ca şi 747, cel de anul trecut.

Aripa...

Avionului.

La locurile...

Noastre.

Zborul era acum efectuat de compania United şi dura 10 ore până la San Francisco.

Am decolat din Londra...

Spre San Francisco.

 În avion, în general am urmărit harta cu evoluţia zborului şi am admirat şi fotografiat Munţii din Groenlanda.

Începe...

Survolarea...

Groenlandei.

Munţii...

Din...

Groenlanda.

Timpul a trecut relativ repede, mult mai repede ca la drumul dus de anul trecut şi după 9 ore şi jumătate am fost anunţaţi că aterizăm în San Francisco.

Coborâţi din avion am mers cu toţii la controlul Poliţiei de Frontieră, care au preluat formularele completate în avion, ne-au verificat amprentele şi imaginea retinei, după care ne-au lipit în paşapoarte hârtia cu dreptul de sejur în SUA.

Între timp toate bagajele au fost ridicate de pe bandă, iar ale noastre erau lăsate jos la capătul benzii.

Am fost invitaţi la controlul vamal, unde deşi aparatul cu raze a sesizat lipsa alimentelor, vameşul m-a pus să-mi deschid valiza şi a controlat-o temeinic. Bineînţeles că nu a găsit nimic în neregulă.

Am mers la SOSIRI unde ne aşteptau Mihai, Mădălina şi nepoata noastră Clara Alexandra în vârstă de 2 luni şi 3 săptămâni. Am mai văzut-o pe monitorul calculatorului, prin internet, de mai multe ori, dar pe viu acum am admirat-o (suntem bunici tineri), pentru prima dată.

Împreună ne-am dus în parcarea subterană unde se afla maşina, ne-am îmbarcat toţi cinci şi am pornit spre San Jose.

Ei locuiau în acelaşi apartament ca şi anul trecut, în complexul North Park. După ce am parcat maşina am urcat în apartament şi am început să discutăm. În centrul discuţiei, bineînţeles că se afla Clara, de la viaţa ei intrauterină şi până în prezent. Din când în când, Clara completa discuţia noastră în limbajul ei bine codificat!

Clara.

Pe covoraş.

În jurul orei 9 nu am mai rezistat şi ne-am dus la culcare. Şi ziua de 29 iunie 2010 a fost, ca la sosirea de anul trecut, o zi foarte lungă. A avut 34 de ore, din care 27 de ore nedormite.