luni, iunie 30, 2008

Rece în Amsterdam


Dacă ne-am culcat în zori, evident că ne-am trezit destul de târziu.

In Amsterdam nu mai era vara din Mallorca, mai degrabă era o atmosferă de toamnă. 

Mie fiind convalescent mi s-a interzis să ies afară. 

Aşa că Betty, Rodi şi Ghiţă s-au dus în Osdorpplein să cumpere carne de oaie de la măcelăria unui turc, care aproviziona mai ales populaţia musulmană a cartierului Osdorp.

După cumpărături...

Prin

Osdorpplein.
După ce au mai colindat prin cartier au venit acasă şi au preparat carnea cumpărată pentru o friptură de berbec, pe care să o mâncăm la cină după ce vine Mădălina de la serviciu.

Friptura...

De berbec.
De câte ori am luat carne de oaie de la turc, aceasta a fost întotdeauna tânără, friptura făcându-se repede şi fiind foarte fragedă. De astă dată n-a mai fost aşa, deci friptura a trebuit să stea de trei ori mai mult decât ne-am aşteptat în cuptor, dar în final a fost foarte bună şi apreciată de toată lumea prezentă.

duminică, iunie 29, 2008

Spre Amsterdam

În zori Timarii au părăsit insula cu un zbor care decola la ora opt iar noi urma să decolăm seara pe la ora zece.

Timarii decolează.

La ora 8 dimineaţa.





Cum apartamentul trebuia predat la ora 11 şi eu eram bolnav, a trebuit să închiriem un studio mai mic contra a 30 de euro unde să stăm până la ora şapte când venea autocarul după noi să ne ducă la aeroport. Am petrecut duminica în acel studio, format din cameră, bucătărie şi baie. Ne-am uitat la televizor şi la ora stabilită am luat autocarul spre aeroport.

Aşteptăm autobusul.

Întâi...

În hol...

Apoi în faţa complexului.
După ce am făcut checkin-ul ne-am dus la poarta de plecare, unde pe un panou albastru era trecut avionul nostru, tot al companiei Transavia, care întârzia la început 45 min, apoi 1 h 15 min şi în final s-a dovedit a întârzia 2 ore.

În sală exista un televizor unde se transmitea meciul de fotbal Spania-Germania (1-0) din finala Euro 2008. Cum era o mare de public care se uita la meci, eu nu m-am uitat pentru că trebuia să stau foarte departe de televizor şi de acolo nu-i puteam distinge pe jucători.

În Aeroportul...

Palma de Mallorca.
După meci ne-a sunat Mihai care şi el era în aeroport la San Jose, unde l-a vizitat pe cumnatul său şi avionul lui de New Orleans deasemenea avea întârziere. Amândoi am transmis cuvenitele lozinci la adresa celor două companii aviatice.

În jurul miezului nopţii am decolat din Palma şi fără incidente am ajuns la Amsterdam. Am aşteptat să ne vină bagajele şi cu ele am ieşit spre staţia de autobus.

La ora asta circula câte un autobus din oră în oră. Nu am nimerit locul cu staţiile de autobus şi am ajuns la linia taximetrelor. L-am întrebat pe un taximetrist, care în microbusul său de opt pasageri îmbarca doi, unde sunt autobusele. A zis că sunt pe o linie paralelă şi ne-a întrebat unde vrem să mergem. I-am spus şi ne-a invitat în taximetrul lui, zicând că merge în zonă. Ne-a dus până lângă blocul nostru şi când să-i plătim nu i-a trebuit nimic, zicând că a venit în aeroport după nişte prieteni şi fiindca, tot eram în drumul său, ne-a luat şi pe noi fără nicio pretenţie materială. I-am mulţumit pentru gest şi i-am spus lui Betty că aşa noroc nu am mai avut niciodată. O să încerc şi eu să mă revanşez în mod asemănător faţă de un olandez.

În casă Ghiţă ne aştepta la televizor, deoarece nu ştia dacă avem sau nu cheile la îndemână. I-am mulţumit şi s-a dus şi el să se culce. Era aproape ora patru.

sâmbătă, iunie 28, 2008

Răcit

Cum şi dimineaţa eram febril, Betty s-a dus la recepţie unde i-a spus că la ora 10 vine o doamnă doctor să-i consulte pe bolnavii din hotel. A venit şi m-a consultat şi pe mine, deoarece îmi era frică să nu fi făcut o pneumonie. M-a ascultat, m-a asigurat că nu e pneumonie ci numai o răceală şi mi-a spus să cumpăr un termometru şi să-mi măsor temperatura din 2 în 2 ore. Dacă nu urcă peste 37,5 gr să iau nişte tablete efervescente pe care mi le-a prescris. Dacă temperatura este mai mare să iau antibioticele pe care deasemenea le-a prescris. I-am spus la Betty să cumpere şi antibioticele să le am în caz de nevoie. Cum nu aveam scos cardul de asigurări medicale care e valabil în ţările UE (care anume se obţine foarte greu în România, cu multă birocraţie) consultaţia doamnei doctor m-a costat 65 de euro.

Mi-am "monitorizat" temperatura şi deşi nu a depăşit limita zisă de doamna doctor eu cu de la mine putere am trecut şi pe antibiotice.

A trebuit să rămân în cameră, aşa că la plajă şi apoi la piscină, s-a dus numai Betty cu Timarii pentru ultima zi.















 Am rămas cu programul de la televiziunea prin cablu a hotelului, care, ca orice televiziune prin cablu, alege programele cele mai proaste pentru că sunt gratuite.

vineri, iunie 27, 2008

Semi turul insulei

Astăzi ne-am sculat mai devreme pentru că am mers în turul jumătăţii mai importante a insulei. La ora 6 şi 45 ne-a luat autocarul din faţa hotelului, ne-a mai dus şi pe la alte hoteluri să mai ia şi alţi excursionişti şi când acesta a fost plin am mers pe autostradă până la Inca. Conducătoarea excursiei era o ghidă care ne vorbea în spaniolă, franceză, engleză şi germană.

Autostrada era simplă, cu două benzi plus refugiu, nu prea aglomerată şi trecea prin plantaţii de măslini, unii vechi de câteva sute de ani. La Inca este o mare fabrică de piele şi de produse din piele şi prima oprire a fost la magazinul fabricii, unde se spunea că preţurile sunt mai mici. Magazinul se intindea pe două nivele şi era plin de marfă de la portofele, poşete, haine de toate felurile până la geamantane de piele de toate dimensiunile. Ca să nu plecăm cu mâna goală i-am cumpărat Mădălinei o poşetă iar nouă câte o cafea şi un Pepsi.

De la Inca am părăsit autostrada şi am luat-o spre nord, până a început zona montană. Şoseaua era acum mai îngustă avea nişte curbe cu rază foarte mică şi cu pante foarte mari şi era mărginită de prăpăstii şi de porţiuni terasate de plantaţii cu diferiţi arbori tropicali. Serpentinele se ţineau lanţ una după alta şi am tot urcat până la Pollença, uneori văzându-se o mică porţiune de mare.

Turul a jumătăţii...

Din insulă.

Drumul urcă...

Abrupt...

În...

Nişte splendide...

Splendide.

Uneori...

Se vede...

Pe lângă munte...

Şi...

Marea.

Visina face ochii frumoşi şi limpezi.

În una...

Din...

Opriri.

Se imortalizează peisajul.

Cu muntele.

Cu marea.

Numai...

Cu marea.








De la Pollença a început coborârea tot pe un drum asemănător plin de serpentine, curbe strânse şi rampe abrupte. Am oprit într-o parcare de unde iar se vedea marea şi am făcut nişte poze superbe. Ne-am continuat drumul până la s.a. Calobra unde autocarul ne-a lăsat, urmând să ne preia în Palma de Mallorca.

Cu...

Autobusul.

Într-acolo vom coborî.

Un drum...

Care...

Se...

Îngustează.
În s.a. Calobra există o porţinune lată de vreo 50 de metri şi foarte lungă care se întinde între nişte stânci abrupte şi mare. Aici sunt o mulţime de restaurante, cofetării şi cafenele unde turiştii, care erau slavă domnului destul de mulţi, deoarece veniseră mai multe autobuse ca al nostru, puteau să-si petreacă timpul până la îmbarcarea pe vaporaşele care plecau de aici în diferite direcţii.

În s.a. Calobra.








Restaurantul.







Am intrat şi noi într-un astfel de restaurant şi am băut bere, apoi într-o cofetărie unde am mâncat îngheţată.

După ce am băut şi câte o cafea, a început ploaia. Terasele aveau un fel de acoperiş de stuf, mai mult pentru a ţine umbră, prin care ploaia a început să pătrundă şi pe mine m-a udat destul de bine.

Plouă.
Ploaie mocănească...
Deasă şi lungă, de nu se mai termină...
Cum spunea...
Alessandra Stoicescu.
 Mult mai temeinic însă m-a udat când am stat la coada de urcare pe vaporaşul care tocmai venise şi trebuia să ne ducă mai departe la Puerto de Soller.

Pe vaporaş erau câteva sute de persoane, toate având loc pe scaunele aşezate pe două punţi. Noi am stat pe puntea inferioară care era acoperită dar deschisă pe laterale, fapt ce a produs un plăcut curent astfel încât, la sfaşitul cursei tricoul meu s-a uscat.

Pe puntea...

Vaporaşului.
Poze.
Navigăm...
Astfel...
Încât...
În permanenţă...
Se vede ţărmul.
Croaziera a durat cam o oră şi ceva, între timp a încetat ploaia şi când am ajuns în Puerto de Soller era chiar soare.

În Puerto de Soller.




Aici ghida ne-a indicat un loc de întâlnire şi acolo a venit un tramvai de epocă care funcţiona în 1912 şi acum făcea legătura între port şi oraşul Soller . Turiştii din autobusul nostru aveau rezervat un vagon al acestui tramvai. Vagonul era evident reconstituit, dar exact aşa ca la începutul secolului trecut. Toate băncile erau din lemn lustruit, deci tari şi arcurile seculare făceau ca vehiculul să ne scuture zdravăn.

În tramvaiul...

Care...

Funcţiona...

În 1912.
Tramvaiul era folosit exclusiv în scop turistic şi pe parcursul de 5 km localnicii ne salutau cu mâna. Am trecut pe lângă multe case care aveau grădini de portocali, în care fructele coapte erau căzute pe jos. A fost prima dată când am văzut plantaţii de portocal şi portocale în copac.

Printre...

Livezile...

Cu portocali.


Tramvaiul ne-a dus până la gara oraşului Soller. Aici ghida ne-a dat fiecăruia un bilet la trenul turistic Soller-Palma de Mallorca care pleca peste o oră şi jumătate. Până atunci aveam program de voie.

Soller este un oraş vechi care în trecut a fost capitala insulei şi era locuit de negustori foarte bogaţi. La începutul secolului al XX-lea pentru a face legătura mai rapidă cu Palma de Mallorca ei au finanţat construcţia unei linii ferate cu ecartament îngust care traversează o zonă montană unde sunt 13 tuneluri, unele destul de lungi. Astăzi linia ferată este folosită numai în scop turistic.

Am vizitat centrul oraşului, care are multe case de piatră, cu faţade pline de basoreliefuri şi o catedrală destul de mare, pe care nu am putut să o vizităm decât pe dinafară, fiind închisă.

Catedrala.














Întâlnire cu...

Tramvaiul de epocă.



La timpul cuvenit am revenit la gară, unde am intrat pe peron numai după ce am arătat biletul de călătorie.

Pe peron.

A sosit trenul nostru care era electric şi scria pe el că este tren privat. Din nou colegii de excursie aveau rezervat un vagon, tot cam de dinainte de primul război mondial, care se deplasa cu o viteză destul de mică printr-un peisaj montan impunător.


Gara Soller.

Interiorul unui vagon.

Trenul.

Oprit în staţia Son Reus.
Numărând tunelurilor mie mi-au ieşit 14. Trenul a oprit în câteva staţii ultima fiind Son Reus din Palma de Mallorca. Aici am coborât şi ne-am îmbarcat în autocarul nostru care ne aştepta. Am mers spre Cala d’Or, la început pe o autostradă, apoi pe un drum naţional, ambele foarte bine întreţinute.

În Cala d’Or autocarul a început să-şi debarce călătorii la hotelurile lor şi am coborât şi noi la Marta’s Club.

Ajuns acasă primul lucru pe care l-am făcut a fost să beau o porţie masivă de ţuică, în mod preventiv, pentru a nu răci cumva, după ploaia care m-a udat şi după curentul de pe vapor, tramvai şi tren.

Era însă prea târziu! Încă de seară am avut febră şi am dormit destul de rău. În această perioadă plouă foarte rar în Mallorca şi ghinionul a făcut să fiu la locul potrivit (s.a. Calobra) într-un moment nepotrivit (când a plouat). Nu am fost inspiraţi, că nu am dus nişte ţuică cu noi în excursie. Aceasta nu ar fi permis să mi se instaleze răceala.