Este ziua în care Timarii, Mihai şi noi vom zbura de pe aeroporturi diferite la ore diferite. Primii, în jurul orei 10 vor pleca Timarii din
Rotterdam spre
Palma de Mallorca. În jurul prânzului va pleca Mihai spre
New Orleans şi seara noi, tot spre
Palma de Mallorca.
La ora 8 Timarii şi Mihai cu bagajele, însoţiţi de mine şi de Mădălina am plecat spre Rotterdam.
|
Parcarea din Belgieplein. |
|
Am încărcat bagajele. |
|
Am plecat... |
|
Cu maşina spre Rotterdam. |
Fiind duminică autostrada era liberă şi am ajuns repede la aeroport unde am debarcat familia Timar.
Noi ne-am întors şi ne-am dus la
Schiphol, aeroportul Amsterdamului, unul din cele mai mari şi mai moderne din Europa. Mihai a rămas să-şi facă checkin-ul iar eu şi Mădălina ne-am întors acasă, am luat-o pe Mama şi am revenit la Schiphol.
Am pus maşina într-o parcare subterană, de astă dată de scurtă durată şi am văzut apoi că Mihai tocmai terminase checkin-ul. Ne-am dus la o cafenea
Starbucks din aeroport unde ştiau ei că se face cafea bună şi am tot discutat aproximativ o oră, după care Mihai a trebuit să plece la controlul de frontieră.
Am revenit acasă, am parcat maşina, am mâncat şi ne-am făcut şi noi bagajul pentru
Mallorca. Aveam două geamantane foarte uşoare.
Timarii ne-au dat un SMS în care ne-au anunţat că au ajuns cu bine. Ei aveau sarcina să descopere plaja,î şi să recunoască terenul, astfel că mâine când ne vom întâlni să putem profita din plin şi în cunoştinţă de cauză de timpul pe care-l vom petrece acolo.
|
Mediterana albastră. |
|
Vegetaţie tropicală. |
|
Malul de la... |
|
Înălţime. |
Am mai urmărit programul de la televizor şi înainte de ora şase (PM) am luat autobusul care ne-a adus la Schiphol pentru a treia oara în această zi.
Checkin-ul a mers repede şi ne-am îndreptat spre poarta de la care urma să luăm avionul. Pe jos şi cu benzile rulante am făcut o jumătate de oră până acolo şi am văzut că avionul nostru avea o întârziere estimată la o oră şi jumătate. Mintal am adresat lozinci la adresa companiei Transavia şi la cea a mamelor celor responsabili de întârziere.
|
Pe aeroport. |
|
Avionul... |
|
Întârzie. |
A venit şi timpul îmbarcării şi apoi al decolării care s-a produs la ora 10 în loc de 8 şi 15.
|
Bagajiştii... |
|
Cu delicateţe... |
|
Au trântit bagajele. |
|
În avion. |
|
Aşteptăm decolarea. |
Era încă ziuă şi după ce ne-am înălţat am fotografiat apusul de soare.
|
Am decolat... |
|
Odată... |
|
Cu... |
|
Apusul... |
|
Soarelui. |
Încet-încet s-a făcut noapte şi fiind senin am văzut foarte multe oraşe luminate. Nu am recunoscut decât Parisul, pe care l-am identificat după Turnul Eifel luminat de cele 10000 de becuri.. Când am trecut de coasta
Spaniei şi zburam deasupra
Mediteranei spre
Mallorca, avionul a început să coboare şi după două ore şi un sfert de la decolare, am aterizat la
Palma de Mallorca pe un aeroport destul de mare pentru o insulă aşa de mică.
Mallorca este cea mai mare dintre cele cinci insule ale
Arhipelagului Balearelor şi are cu ceva peste 500.000 de locuitori, care trăiesc în marea lor majoritate de pe urma turismului. Anual insula este vizitată de şase milioane de turişti. Cu o mare aproximaţie are forma unui trapez (excluzând două golfuri mari) cu dimensiunile bazelor de 75 şi 100 km şi cu înaltimea de vreo 90 km. Partea cea mai căutată de turişti este cea de sud unde printre ţărmurile stâncoase se găsesc golfuri cu plaje superbe. In nordul insulei peisajul este mai sever, se întâlneşte muntele cu marea şi nu sunt prea multe staţiuni turistice. Capitala Palma de Mallorca are peste 300.000 de locuitori.
A durat destul de mult până ne-au sosit bagajele, dar imediat după aceea am luat legătura cu agenta de turism şi aceasta ne-a indicat unde este autobuzul care ne va duce la
Cala d'Or. Când autobuzul a fost plin, respectiva doamnă a venit şi ne-a dat nişte sfaturi în olandeză, din care am înţeles numai esenţialul: cum că apa curentă nu este potabilă şi nu e bine să lăsăm obiecte de valoare în cameră.
Autobuzul a plecat în jurul orei unu noaptea şi pe rând a început să-şi debarce clienţii la hotelurile lor.
Cala d'Or este o localitate în sud-estul insulei, înseamnă Calea de Aur şi e situată cam la 40 km de aeroport. Am coborât la hotelul nostru
Martha's Club care e un complex format din şase corpuri de clădiri cu piscină, restaurant, terenuri de volei şi tenis şi cu multe peluze şi flori.
Pe noi ne-au cazat într-un apartament din corpul al doilea cu numărul 2141 (corpul 2 etajul 1 ap 41) şi apartamentul era format dintr-un dormitor cu un pat dublu şi lat, o baie, o sufragerie cu televizor şi o bucătărie cu frigider şi cu un cuptor cu patru ochiuri electrice. Dormitorul şi sufrageria aveau fiecare câte un dispozitiv de aer condiţionat. Atât dormitorul cât şi sufrageria comunicau cu o terasă de unde se vedea marea.
|
Baia. |
|
Bucătăria. |
|
Sufrageria. |
|
Dormitorul. |
După instalare am coborât la restaurant, unde la ora aia târzie mai erau câţiva dansatori (care în acelaşi timp erau şi fumători) şi am cumpărat apă minerală.
Reveniţi în apartament ne-am culcat şi am adormit imediat, după o zi atât de lungă şi activă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu