Zburăm spre Amsterdam

Din nou ne-a trezit telefonul celular, de astă dată la ora 5.

După micul dejun, la 5 şi 45 eram în autobusul lui Neckerman care ne-a luat din faţa recepţiei.

Am făcut turul obişnuit pe la celelalte hoteluri şi am plecat spre Monastir la aeroport.

Aici am făcut checkin-ul şi controlul vamal şi am mers apoi la poarta de la care luăm avionul. Am băut câte o cafea, de data asta plătită cu euro, pentru că dinari nu mai aveam. Ne-am învârtit prin magazinele duty-free, apoi am văzut pe geam avionul nostru Transavia cum aterizează venind de la Amsterdam.

Aeroportul...

Din...

Monastir.

Cu o jumătate de oră înainte de decolare am ieşit la autobuse, care ne-au dus la avion. Afară era o plăcută căldură, de aproape 30 de grade.

Îmbarcaţi...

În avion.

Fetele de la Transavia.

Aşteptăm...

Să...

Decolăm.

Ne-am ocupat locurile, am decolat şi am survolat din nou, Sardinia, Corsica, Alpii francezi, Belgia, Olanda şi am coborât la Amsterdam.

Am...

Decolat.

Ieşind din avion prin burduf se vedea afară o zi înorată cu o temperatură, afişată pe un ecran, de 14 grade. Am aşteptat destul de mult până să vină bagajele şi am ieşit din aeroport după aproape o oră de la aterizare. Aici ne aştepta Mihai şi în drum spre casă ne-am oprit să facă nişte cumpărături. Am rămas îmbrăcaţi ca la plecare, lucru plin de curaj în toamna olandeză în care am aterizat.

Timarii se mai...

Plimbă prin căldura din El Kantaoui.

Ajunşi acasă, am mâncat ceva frugal, urmând ca mai spre seară Mădălina să gătească o paela. După un timp a sosit şi Mădălina acasă, ea fiind plecată în oraş să-şi cumpere o rochie, căci peste două săptămâni va fi naşă la o colegă de-a ei de liceu, la Cluj. În sfârşit a găsit rochia ce-i trebuia!

Rochia de naşă.

Am discutat despre sejurul nostru în Tunisia, ne-am uitat la poze, la programul TV şi apoi am mâncat paela, care a fost foarte reuşită.

Ne-am culcat către miezul nopţii, dar la ora 3 şi 30 eu cu Mihai am mers la aeroport după Timari.

Spre Tunisia

Pe la ora 3,30 eram deja cu checkin-ul făcut şi aşteptam la poarta indicată îmbarcarea pentru Monastir.

Aşteptând...

Îmbarcarea.

Avionul, tot al companiei Transavia, era deja vizibil pe geam, deci din cauza lui nu vom avea sigur întârziere.

După o oră ne-am îmbarcat şi la ora cinci am decolat, cam atunci când se făcea ziuă. Răsăritul soarelui l-am prins în avion şi am făcut câteva poze cu respectivul eveniment.

Răsărit...

De soare...

Din avion.

Am zburat spre sud, deasupra Belgiei, a Franţei, remarcând aici crestele înzăpezite ale munţilor Alpi, apoi deasupra Corsicii şi a Sardiniei, deasupra Mediteranei şi am început coborârea, văzându-se la un moment dat oraşul Monastir, pe al cărui aeroport am aterizat după aproape trei ore de zbor.

Deasupra...

Munţilor...

Alpi.

Oraşul...

Monastir.

Înainte de aterizare o stewardesă ne-a împărţit nişte formulare de vamă pe care a trebuit să le completăm şi să le prezentăm autorităţilor tunisiene. Exact ca şi acum două decenii când am fost la Moscova.

Avionul a aterizat lin, am coborât din el şi aici neexistând burduf am urcat în nişte autobuse care ne-au dus în aeroport, cam două sute de metri.

Am trecut repede de controlul de frontieră, o parte din formular l-au reţinut ei şi cealaltă parte au introdus-o în paşaport pentru hotel.

Când am recuperat bagajul am văzut că geamantanului îi lipseau ambele mânere, fiind rupte. Nu ştiu care dintre bagajişti a făcut treaba asta, că mânerele erau destul de solide şi nu se puteau rupe amândouă de-odată, chiar la o manevrare brutală. Sper să se împlinească măcar un sfert din ce i-am dorit eu făptaşului (şi mamei lui) şi mă consider răzbunat.

Am ieşit în hol unde agentul de la Neckerman ne-a indicat autocarul care ne va duce la Port el Kantaoui, situat cam la 45 km de aeroport.

Ieşind din aeroport, unde era aer condiţionat, ne-a izbit la ora opt dimineaţa un val promiţător de căldură. Noroc că şi în autocar era aer condiţionat şi şocul a trecut. Din explicaţiile în olandeză ale agentei am înţeles că nici aici apa de la hotel nu este potabilă şi să ne păzim bine lucrurile de valoare, inclusiv pe stradă. Hotelurile sunt în general păzite, dar să avem şi în ele grijă. Am dedus de aici că unii locuitori sunt lungi şi iuţi de mână.

Autocarul şi-a debarcat pasagerii în diferite hoteluri, cele mai de lux având gard şi barieră păzită cu arma la intrare.

Am ajuns în Port el Kantaoui pe la ora nouă şi ne-a debarcat la recepţie. Există aici două complexe hoteliere ale aceleiaşi firme, unul "Les Maisons des Jardins" şi celălalt "Les Maisons de la Mer" cu recepţia comună. Noi suntem repartizaţi în primul şi de la recepţie ni s-a dat câte un formular cu date personale pe care din nou le-am completat. Recepţionerii, drăguţi, ne-au şi dat apartamentul, deşi ziua hotelieră începea de la ora 12. La recepţie era un birou de schimb şi am dat 100 de euro şi am primit cam 182 de dinari tunisieni.

Recepţionerul a telefonat şi a apărut un individ cu un cărucior electric, cam cum sunt în gările noastre, unde am pus geamantanul şi am urcat şi noi pe scaunul din spate, cu privirea inversă direcţiei de mers. Căruciorul a prins viteză, ne-a scuturat pe un traseu foarte sinuos şi a oprit în faţa corpului nostru de clădire. Omul ne-a indicat apartamentul şi cum aici bacşişul este în floare i-am dat ceva mărunţiş in euro pentru care ne-a mulţumit cu respect.

Omul cu căruciorul.

Port el Kantaoui este o staţiune turistică situată lângă oraşul Sousse, a cărei construcţie a început în 1974 în jurul unui port existent. S-au ridicat hoteluri şi alte clădiri necesare, toate într-un stil maur andaluzian. Undeva scria că aici nu se simte adevărata viaţă a localnicilor şi nu se vede lacrima Tunisiei. Pentru mine asta a fost un lucru pozitiv, respectivele chestiuni enumerate mai sus neinteresându-mă deloc.

Când am intrat în apartament, ne-a izbit un frig, cel puţin de toamnă târzie. Probabil aici n-a mai intrat nimeni de câteva zile şi aerul condiţionat a mers în permanenţă. Aşa că l-am oprit şi am deschis larg uşa de la terasă.

Apartamentul era situat la parter şi se intra în el dintr-un coridor care dădea spre o piscină. În partea stângă era bucătăria cu o maşină electrică de gătit, un frigider, nişte dulapuri suspendate prevăzute cu tot felul de vase şi jos un dulap cu unelte de curăţenie şi un coş de gunoi. Pe partea dreaptă se afla baia. Atât bucătăria cât şi baia aveau câte o fereastră care dădea spre coridor. Urma apoi dormitorul, despărţit de bucătărie printr-un perete înalt de 1,2 m. Aici erau două paturi mari, cu saltele comode şi mai exista şi un pătuţ de copil. Precis că unei familii cu copil i-ar fi dat un apartament fără pătuţ. Înspre baie erau patru dulapuri montate în perete, mult prea multe pentru lucrurile noastre care încăpeau într-un geamantan. Pe peretele dinspre sud era o uşă mare din gratii, ca de puşcărie cu o încuietoare solidă şi o uşă dintr-un lemn subţire, care dâdeau spre o terasă destul de mare, care se continua cu grădina. Aceasta avea multe flori, arbuşti ornamentali îngrijiţi şi o peluză proaspăt tunsă. Grădina dădea într-o alee care mărginea mesele şi scaunele a două terase ale două restaurante. Asta era raţiunea existenţei uşii de gratii: să ofere siguranţă dinspre această parte aflată la îndemâna tuturor trecătorilor.

Dormitorul...

Baia.

Spre terasă.

Uşa de siguranţă.

Am încuiat uşa de gratii, lăsând deschisă uşa de lemn şi cele două ferestre din bucătărie şi baie în scopul de a aerisi şi a încălzi camera. Am plecat în recunoaştere şi în complex am găsit un supermagazin de unde am cumpărat pâine, detergent, cartofi, ulei, ouă, două beri, dar nu am găsit carne. Am dus cumpărăturile acasă şi am băut cu ocazia asta şi o bere, care era băubilă.

Am mai ieşt ceva mai departe şi am găsit un "magazin general" de unde am cumpărat un salam de vacă nişte cremvurşti şi conserve de peşte. Nici aici nu era carne, vânzătoarea zicând că uneori se găseşte dimineaţa. Alături era un magazin de băuturi alcoolice unde se găsea vin, bere şi şampanie. Nu erau băuturi tari. Firesc, pentru că Tunisia este o ţară musulmană, fără a fi fundamentalistă. Noroc că aveam ţuica, pe care am introdus-o legal în ţară, fiind permisă introducerea băuturilor alcoolice numai în cantităţi necesare consumului personal. Am cumpărat de aici bere tunisiană la sticlă de 0,5 l şi două mărci de bere nemţească la bidon, dar numai de 250 ml, cu scopul de a le testa calităţile, pentru a şti de care să "folosim" îm continuare.

Am mai dus încă o dată cumpărăturile la hotel şi ne-am întors să cumpărăm apă. Am luat un balon de plastic cu 10 l de apă de băut şi gătit şi apă minerală gazoasă, pe care cu greu am găsit-o printre multele mărci de apă plată.

Fiind ora 12 am mers acasă să mâncăm. După mâncare am început să bem din prima bere cumpărată şi atunci am observat că era fără alcool şi brusc a devenit nebăubilă. Ne-am uitat la celelalte, dar acestea erau cu alcool, cea tunisiană având chiar 4,5% vol. De-acum încolo am cumpărat numai bere tunisiană.

După masă ne-am culcat, pentru că noaptea trecută am dormit foarte puţin sau deloc.

După un somn reconfortant, am ieşit în port, unde erau o mulţime de iahturi, unele luxoase, dar şi vaporaşe ale localnicilor care-i duceau pe turişti pe mare timp de una sau mai multe ore. Toate erau legate la ţărm pe trei dintre laturile unui dreptunghi lung de 1 km şi lat de 700 de metri. Lângă port era intrarea la o plajă lungă de câţiva kilometri cu un nisip foarte fin şi cu porţiuni de umbrele din papură şi şezlonguri. Era seară şi încă mai erau câţiva înotători.

Noi eram numai în misiune de cercetare. Am revenit spre hotelul nostru şi printre terasele restaurantelor eram asaltaţi de chelnerii plasatori, care ne pofteau la mese, arătându-ne meniul, cu nişte preţuri rezonabile; sensibil mai mici decât în Olanda.

Cina pe...

Terasă.

Ne-am baricadat în apartament, nu de frica hoţilor cât din cauza zgomotului de la terasele celor două restaurante, deschise până după ora trei. Am reuşit să dormim destul de bine.

Zandvoort

Terminându-mi tratamentul am decis că putem să mergem la Marea Nordului cu maşina. Aceasta a stat 11 zile în parcarea în care am pus-o înainte de a pleca în Mallorca.

Orice zi bună trebuie să înceapă cu un mic-dejun copios, aşa că ne-am executat! Eu am fost singurul care am mâncat ca porcul. Fiind astăzi şofer nu aveam voie să beau.

O parte din micul dejun.

Am scos maşina din parcare şi ne-am dus pe autostrada de Haga, până la un drum naţional care merge la Haarlem.

Oraşul este foarte frumos, este plin de flori şi porţiunea prin care am trecut are nişte vile superbe care sunt printre cele mai scumpe din Olanda (şi poate că şi din lume).

Vilă în Haarlem.

Din Haarlem am luat-o spre staţiunea Zandvoort (Fortificaţia de Nisip) unde am găsit loc de parcare chiar pe faleză.

Punând biletul de parcare.

Parcarea este aproape goală.

Era o zi cu soare, dar destul de rece, datorită vântului care bătea continuu. Erau numai câţiva curajoşi care făceau baie şi destui de puţini care făceau plajă. În zilele frumoase toate parcările, care se întind pe câţiva kilometri de faleză, sunt pline.

Am admirat Marea Nordului de sus, de pe o bancă, am făcut poze şi ne-am plimbat destul de mult pe faleză, respirând "aerul sărat al mării".

Marea Nordului.

M-au îmbrăcat.

Cu părere de rău că nu s-a putut face baie am revenit la Amsterdam.

După siestă familia Timar a ieşit să se pozeze cu "Ghinda". Ghinda este un monument care se află cam la 200 de metri de blocul lui Mihai şi cam la tot atâta de ieşirea de pe autostradă. Noi am văzut că respectivul monument are forma unei ghinde uriaşe, cu înălţimea de 4 metri, care stă într-o poziţie verticală-puţin oblică. Alţii pretind că este corpul unei mori de vânt, alţii că ar fi capul stilizat al unui iepuraş şi probabil că mai sunt şi alte interpretări.

Cu...

Ghinda.

De la Ghindă ei au plecat din nou să admire vilele de pe canal, unde i-am întânit şi noi mai târziu.

Din nou...

Vile ale Timarilor.

Aranjamente florale...

Pe lângă aleile pietonale.

Fiind vineri, am văzut şi aici pescari înrăiţi care şi-au instalat corturi pe malul canalului, pentru pescuit de noapte, gândesc eu.

Am venit acasă şi noi ne-am făcut bagajul pentru zborul în Tunisia. De astă dată am simplificat bagajul, având numai un singur geamantan, şi ăsta destul de uşor. Avionul decola mâine la ora 5, deci pe la ora 3 noaptea trebuia să fim în aeroport. S-a oferit Mădălina să ne ducă la aeroport cu maşina noastră, deşi ea nu a mai condus cu cutie automată. Deasemenea şi Rodi s-a oferit să o însoţească pe Mădălina.

Deşi ne-am culcat în jur de miezul nopţii nu am putut să dorm.