miercuri, septembrie 11, 2013

Aeroportul din Barcelona

Ne-am trezit pe o dimineaţă mohorâtă, în care ploaia plutea în aer. Am coborât la ultimul mic dejun de la Tahiti Playa şi am revenit în camere pentru a definitiva bagajul.

Astăzi ar fi trebuit să părăsim hotelul la ora 12 şi să fim transportaţi la aeroport la ora şase jumate seara. Dar astăzi este o zi deosebită, din care cauză am mai pierdut efectiv opt ore din vacanţă.

Între anii 1700-1713 a avut loc Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei. În urma morţii fără moştenitor al ultimului rege spaniol din casa de Habsburg, au apărut doi pretendenţi la tron.

Arhiducele Carol, susţinut de Sfântul Imperiu Roman, Marea Britanie şi Tările de Jos şi Filip de Anjou (nepotul lui Ludovic al XIV-lea), susţinut de o parte din spanioli, de Franţa şi de Bavaria.

În 1713 ultimul a obţinut tronul Spaniei şi a domnit ca rege sub numele de Filip al V-lea. Provincia Catalonia nu l-a recunoscut şi Filip a asediat Barcelona, care s-a apărat eroic, dar a căzut la data de 11 sepembrie 1714.

Din 1886 această zi este dedicată comemorării soldaţilor cataloni, căzuţi în timpul asediului. A fost sărbătorită până a venit la putere generalul Franco, în timpul regimului său comemorarea ei fiind numai clandestină.

După 1980, 11 septembrie devine oficial Ziua Naţională a Cataloniei, numită mai simplu La Diada.

După anul 2000 mai multe entităţi civile, sociale şi culturale revendică independenţa Cataloniei.

Separatismul Catalan este un curent politic care susţine independenţa Cataloniei faţă de Spania şi integrarea ei liberă şi directă în Uniunea Europeană.

În această zi, cînd se împlinesc 299 de ani de la căderea Barcelonei, Separatiştii au organizat un lanţ uman pe şoselele catalane, care va fi, susţin ei, în lungime de aproape 400 de kilometri.

Aceasta a determinat agenţia Paralela 45 să ne ducă la aeroport la ora 10, înainte de blocarea drumurilor naţionale.

Am coborât la autobus tocmai când a început o ploaie rece de toamnă. Ploaia a continuat şi când am ajuns la Aeroportul din Barcelona.

Aici am stat de la ora 11 până pe la ora 20 când s-a făcut check-in-ul pentru avionul nostru de Cluj.

În situaţia noastră mai erau şi alţi turişti, aşa că aeroportul era foarte plin. Am găsit cu greu o masă la un restaurant cu autoservire din incintă şi instalaţi acolo, din când în când mai luam câte ceva.



Pe Aeroportul...

Din Barcelona.
Am luat cafea, mai târziu am luat bere, am luat mâncare (inclusiv sendviciuri cu brânza galbenă şi fâşii roşii, ce simbolizau drapelul Cataloniei), din nou bere, am luat răcoritoare, iar doamnele au luat şi prăjituri. Timpul a trecut greu, dar a venit şi ora la care am depus bagajele şi am trecut de controlul vamal.

Ne-am îmbarcat în avion aproximativ la ora când ar fi trebuit să decolăm, din cauza întârzierii cursei Cluj-Barcelona.

Avionul a fost plin, neexistând nici un loc liber. Avionul a decolat într-un târziu şi fetele de la Wizz Air au început defilarea cu obiectele din cărucioare, destinate pasagerilor, bineînţeles contra cost.

Profitând de faptul că Betty dormea, i-am spus unei însoţitoare de zbor să-mi aducă un parfum, în mod foarte discret, pentru că vreau să fie o surpriză. L-a adus şi l-a vârât în geanta mea deschisă, pusă la îndemâna ei. Sper că a priceput că surpriza va fi pentru nevastă-mea şi nu pentru alta, eventual mai tânără.

Am aterizat la Cluj, după miezul nopţii, cu o întârziere de numai 15 minute, piloţii reuşind să mai reducă din ea.

Am trecut de controlul vamal, am ridicat bagajele şi afară l-am întâlnit pe Adi, care ne aştepta cu maşina.

Peste mai puţin de o oră am fost acasă şi am sărbătorit întoarcerea cu bine din vacanţă.

Înainte de a mânca, am plasat în baie, la loc vizibil cadoul pentru nevastă. Deşi a intrat acolo de mai multe ori, nu l-a descoperit. Presupun că din cauza oboselii!

Cadoul meu pentru nevastă.

Sare în ochi...

Dar este remarcat cu întârziere.
Am mâncat, am băut un vin, românesc de astă dată, tot negru dar de Murfatlar şi apoi am terminat cu despachetatul.

În sfârşit şi-a descoperit şi nevastă-mea cadoul şi abia atunci a început adevărata sărbătorire.

Dimineaţa, mai târziu, am vizitat curtea şi grădina, rămase o săptămână fără noi.

Întorşi...

Acasă.
S-a terminat şi Vacanţa Europeană a anului 2013.




marți, septembrie 10, 2013

Santa Susanna Marţi

Fiind ultima zi activă de concediu, imediat după micul dejun am ieşit la plajă. Eu am stat numai la mare, ceilalţi îmbinau marea cu piscina. Am înotat de mai multe ori, am mers apoi toţi la o bere şi. am revenit la mare. Apa era foarte caldă şi am înotat destul de mult.

După masă deasupra hotelului au apărut câţiva nori, care au început să se îngroaşe până au devenit negri şi denşi. În acest timp cerul de deasupra mării era senin şi de un albastru foarte plăcut. Urmărind evoluţia vremii, mi-am dat seama că norii negri se extindeau şi spre mare şi au invadat cerul senin. A început un fenomen la care eu am participat pentru prima dată ăn viaţa mea: o ploaie torenţială, însoţită de tunete şi fulgere, în timp ce mă aflam în mare. În apă era foarte plăcut, nesimţindu-se ploaia rece. Am stat aşa câteva minute, după care a trebuit să ies din apă şi să merg spre hotel. La barul de la piscine mă aştepta trupa şi am plecat împreună. În cameră am privit ploaia pe balcon, de la adăpost, în timp ce băieţii de la servicii strângeau saltelele şi umbrelele şi le aşezau la adăpost.

Plouă torenţial.



Este frumos de pe balcon.

Baia.




Patul.


Conversaţie cu Rodica.


Soseşte vaporul...

De la ora şase.


Apare şi soarele...

Dar prea târziu.

Uite Nae...

Vamporu cum pere...
După cină am făcut o ultimă plimbare pe bulevardul aglomerat dintre calea ferată şi magazine. A fost plimbare exclusiv, cumpărăturile fiind deja făcute.

luni, septembrie 09, 2013

Santa Susanna Luni

Când ne-am trezit soarele stălucea pe mare, undeva în stânga hotelului. Am constatat că şi Timarii s-au sculat şi comunicând prin balcon, am hotărât ca peste o jumătate de oră să coborâm la masă.

Am luat micul dejun, mai bogat şi mai variat decât altă dată şi ne-am pregătit să mergem la înot. Eu la mare şi ceilalţi la piscină, pentru început.

Am înotat timp îndelungat, după care am făcut plajă şi am repetat asta de trei ori până a venit şi restul populaţiei la mare. Am mai înotat şi cu ei, după care ne-am dus la piscină.

Am fost nevoit să urc în cameră (din cauza micului dejun prea abundent poate) şi după un timp, uitându-mă de pe balcon, i-am văzut pe toţi trei instalaţi la celălalt bar al piscinei, cu câte o bere în faţa fiecăruia. Am imortalizat evenimentul, pentru posteritate, cu ajutorul teleobiectivului (zoom 54).

La câte o bere.

La terasa de la piscină.

Pozele sunt...

Făcute de pe balcon...

Cu teleobiectivul.
M-a cuprins o indignare enormă, simţindu-mă de-a dreptul ignorat, fapt care a avut ca rezultat, că în aproximativ cinci minute m-am alăturat lor, străduindu-mă să-i ajung din urmă.

Am petrecut restul timpului, până la cină, la mare. După copioasa masă de seară ne-am însoţit doamnele la cumpărături.

Betty a cumpărat pentru Clara şi Adela două rochii de dansatoare catalane de flamingo, pe care le vom trimite în California, să le poarte la sărbătoarea lor de Halloween. Alte cumpărături nu prea a mai făcut. Pozele rochiilor au fost făcute după ce am ajuns acasă.

Rochia Clarei.

Rochia Adelei.

Aduse din Spania.

Pentru Halloween.
Venind în camere am urmărit, din balcon, până după ora unsprezece spectacolul de la piscine, după care ne-am culcat. Simţeam că se apropie sfârşitul sejurului.


duminică, septembrie 08, 2013

Barcelona Duminică

După micul dejun, pentru că cerul era destul de înnorat, am hotărât toţi patru să mergem astăzi la Barcelona. Vom face deplasarea cu trenul electric, care fiind duminică, va pleca din 20 în 20 de minute.

Am urcat în camere, ne-am îmbrăcat adecvat pentru excursie şi am mers aproximativ un kilometru până la gara trenului electric.

Până am aflat că biletele pentru tren nu se cumpără din gară, ci de la un chioşc de vizavi, am ratat primul tren sosit în staţie. L-am luat pe următorul, ne-am aşezat pe locuri şi pe măsură ce opream în staţiile, aflate pe coasta mării, trenul se tot aglomera. Numeroşi călători au fost nevoiţi să stea în picioare.

Noi am mai fost la Barcelona în 2012 (vezi Jurnal de Călătorie, Barcelona Sâmbătă 2012 13-16 Aprilie) şi am vizitat atunci, zicem noi, cele mai importante obiective turistice. Acum, în această după-masă vizita noastră va fi mai sumară.

Am coborât în staţia subterană Piaţa Cataloniei, am ieşit la suprafaţă şi ne-am îndreptat spre primul obiectiv al vizitei: o plimbare pe Aleea Pietonală La Rambla.

Deşi aleea este de obicei aglomerată 24 de ore pe zi, acum a fost destul de liberă.

Pe Aleea Pietonală...

La Rambla.

Detaliu.
După ce am parcurs cam trei sferturi din alee am luat-o la dreapta spre o staţie a Autobusului Albastru din care vom vedea Barcelona pe un întreg circuit al său.

În drum ne-am oprit la un mic restaurant, unde a trebuit să intrăm în interior, pentru că locurile de la mesele de pe trotuar erau toate ocupate. Aici doamnele au băut câte o cafea şi noi bere.

Cafea...

Şi bere.
Ieşind din restaurant am ajuns la staţia de la care am luat bilete pentru Autobusul Albastru. Am constatat că faţă din primăvara lui 2012 preţurile aproape s-au dublat.

Ne-am urcat în autobus pe terasa superioară descoperită şi după ce ne-am aşezat şi ne-am pus în urechi căştile pe limba franceză, am avut surpriza ca următoarea staţie să fie tocmai Sagrada Familia. Am admirat edificiul din autobus, nu am coborât şi ne-am continuat turul spre Parcul Guell.

În Autobusul Albastru.

Sagrada Familia.

Văzută din autobus.

Ghiţă privind admirativ (după o superbă filmare).

Betty şi bazilica.

Turnuri încă în lucru.


Macarale.

Spre Parcul Guell.

Am părăsit autobusul în staţia cea mai apropiată de Parcul Guell, al doilea obiectiv al excursiei.

Contele Eusebi Guell a fost unul din cei mai bogaţi oameni din Barcelona. El este cel care a dăruit în 1919 un palat familiei regale spaniole, care astăzi este Palatul Regal din Barcelona. Era un iubitor al artelor şi i-a remarcat talentul tânărului Antoni Gaudi, căruia i-a comandat construcţia actualului Palat Guell de pe Rambla, terminat în 1890.

În 1900 Gaudi a terminat construcţia Parcului Guell, în continuarea căruia trebuia să ridice un alt palat pentru conte, proiect care, din cauze economice, nu s-a mai putut realiza. A rămas numai parcul, care este unul din monumentele turistice de top ale Barcelonei. Cu un an şi jumătate în urmă nu am apucat să-l vizităm, aşa că vom recupera acum.

De la staţia autobusului am urcat o stradă lungă în pantă, pe o căldură înăbuşitoare care prevestea ploaia. Intrarea în parc era încă gratuită, dar se spune că nu pentru multă vreme. Întreg teritoriul era plin de turişti, printre care ne-am strecurat şi noi patru, remarcând amprenta inconfundabilă al stilului lui Gaudi.

În Parcul Guell.


Îmbulzeala mare.

Stânga sus Banca Serpentinată.

Mândre, dar şi pline de demnitate. 

Detaliu.


Dar şi eu.




Arcade gotice

Sub arcade.





Ne plac palmierii.


Precum Romeo

Şi Julieta sa în balcon.

Îi priveşte admirativ.

Spre Sala Hipostila.





Transpirat...

De la urcare.

Odihna...

Pe banca...

Serpentinată.




Cu...

Salamandra.

Veşnic înconjurată...

De admiratori.

De la Parcul Guell am revenit pe strada, care de astă dată cobora, spre staţia Autobusului Albastru. Aici o funcţionară ne-a obligat să ne înşirăm câte patru, în ordinea sosirii şi permitea să se urce în autobus atâţia turişti, câte locuri libere rămâneau. Am reuşit şi noi să urcăm în al doilea autobus care a sosit şi ne-am continuat turul.

Noi am mai fost pe el în 2012, trecând, printre altele pe lângă Stadionul lui FC Barcelona, pe lângă La Pedrera şi prin Piaţa Cataloniei (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbăta 2012 14 Apr). O mică ploaie călduţă, cu stropi destul de rari ne-a însoţit aproape pe tot traseul. Am îmbrăcat pelerinele, deşi ne-am fi descurcat şi fără ele.

Am coborât când am ajuns din nou la Sagrada Familia , al treilea obiectiv al excursiei. Ne-am aşezat la coada de bilete pentru o vizitare superficială a bazilicii. Zic superficială, datorită timpului puţin pe care-l mai aveam la dispoziţie, până la plecarea trenului nostru, din Piaţa Cataloniei.

Din nou pe traseu.

La coada de bilete...

Destul de aerisită...

Pentru vizitarea Bazilicii.
Contrar aparenţelor, coada s-a mişcat destul de repede şi la un moment dat ne-am trezit în faţa intrării în Bazilică pe la Faţada Patimilor, ale cărei sculpturi în piatră înfăţişează ultimele zile din viaţa lui Iisus (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbătă 2012 14 Apr).

Vizitând Sagrada Familia, după un an şi jumătate, am constatat că lucrările au mai avansat şi mai ales numărul vitraliilor a crescut considerabil. A apărut o placă mare, sculptată în piatră, cu Tatăl Nostru în limba catalană.

Faţada Patimilor.

Iisus răstignit.

În interior.








Cu Scările...

Elicoidale.


Vitralii noi.

Coloane de susţinere precum copacii.







Tatăl Nostru în catalană.

Vitralii noi.



Altarul în fundal.


Picioare lungi (în fundal).
Iartă-mă Doamne!
Vitralii.

Vitralii.


Iisus atârnând.

Betty în faţa altarului.



Betty în faţa altarului.


O placă simplă comemorează vizita Papei Ioan Paul al II-ea în 1982:
Acest templu numit Sfânta Familie ne aminteşte de o altă construcţie făurită din piatră vie:
FAMILIA CREŞTINĂ.
Am ieşit din Bazilică prin Faţada Naşterii, numită aşa pentru că prin sculpturile sale în piatră înfăţişează şi naşterea şi copilăria Mântuitorului (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbătă 2012 14 Apr),  pe care am filmat-o şi eu, dar mai mult Ghiţă (până i s-a terminat bateria).

Faţada Naşterii.


Detaliu.
Am mers de aici la magazinul de obiecte turistice din curte şi din el am ieşit în stradă. Cum Autobusul Albastru mergea de acolo numai într-un singur sens, am fi ajuns în Piaţa Cataloniei numai la sfârşitul turului şi nu eram siguri că vom prinde ultimul tren spre Santa Susanna.

Am luat atunci un taxi care ne-a dus în piaţă, am coborât în subterană, dar de aici nu am găsit peronul de la care pleca trenul nostru. Mai rău era că nu am găsit niciun birou de informaţii. După mai multe căutări, am văzut un poliţist la un ghişeu, care ne-a indicat peronul şi am înţeles cu greu de la el că pe tren nu va scrie Santa Susanna ci numele localităţii care este capăt de linie, localitate numită Massanet.

Ne-am dus la peron şi după un timp s-a afişat pe tabelul electronic numele trenului nostru şi ora de plecare. Când a sosit trenul ne-am urcat şi primele trei staţii le-am parcurs în subteran.

Când am ieşit la suprafaţă am văzut că ploua des şi mocăneşte. Marea, de-alungul căreia mergeam până la destinaţie, nu mai era albastră ci maro-murdară. Călătoria a durat cu ceva mai mult de o oră şi când am ajuns la Santa Susanna era deja noapte.

Kilometrul până la hotel l-am parcurs pe ploaie cu pelerinele pe noi. Am intrat direct în restaurant unde am luat o cină masivă, pe bază de carne de porc, pe care am stropit-o cu un vin negru sec.

Am urcat în camere şi nu după mult timp ne-am culcat, obosiţi după drumurile făcute cu trenurile, autobusele, taxiul şi propriile noastre picioare.