Tossa de Mar

Este ziua în care vom face o excursie cu vaporul la Tossa de Mar, o staţiune aflată mai la nord de Santa Susanna, tot pe Costa Brava.

După un mic dejun la fel de consistent ca şi în dimineţile precedente, dar luat ceva mai târziu, am urcat în camere şi ne-am îmbrăcat pentru croazieră. Pentru că era mai înnorat, am luat cu noi şi pelerinele de ploaie folosite anul trecut la Regensburg.

Am coborât pe plajă şi de la un chioşc, nu departe de hotel am cumpărat biletele de călătorie, dus şi întors. Având camera foto la mine am profitat de asta şi am făcut câteva poze şi invers: de la mare spre hotel.

Am cumpărat bilete.

Pe plaja.

Hotelul văzut de pe plajă.

Balcoanele noastre (mijloc, stânga 2 şi 3).

Balcoanele noastre (detaliu).

Mult timp am fost singurii viitori pasageri ai vaporului. Au mai venit apoi şi alţii şi s-a format o coadă.

Aşteptând vaporul.

La ora exactă, scrisă în program, vaporul a sosit şi noi ne-am urcat pe puntea superioară care era descoperită.

Uite Nae vamporu c-apare; c-apare şi dă din piciare...

Croaziera s-a desfăşurat de-a lungul coastei cam la 200 de metri de mal. Am parcurs o parte din Costa Brava, coastă a Mediteranei ce se întinde de la nord de Barcelona până la graniţa cu Franţa.

Costa Brava înseamnă Coasta Sălbatică şi a primit numele acesta la începutul secolului al XX-lea datorită, în special, peisajului său format din stânci împădurite care coboară în mare, fragmentate apoi de porţiuni plane de plajă. Pe unele din aceste stânci se află construcţii vechi, metereze, dar şi vile ultramoderne. A fost locul preferat al vacanţelor scriitorilor şi pictorilor spanioli interbelici, amintind dintre ei pe marii Salvador Dali şi Pablo Picasso.

Am admirat şi noi, de pe puntea vaporului, frumuseţea ieşită din comun a coastei şi am imortalizat aceasta atât pe fotografii cât şi pe filmuleţe.

Timarii.

Pe punte.

Stâncă singuratică.

Cu teleobiectivul de la 200 m.

Cititoare pasionată.

Steagul Cataloniei.

Costa Brava.

Fortareaţă.

Seamănă cu Gaura Babei de la Poiana Blenchii (parţial inundată).

Se întorc de la vizionarea fundului mării prin cala transparentă..

După aproximativ două ore de navigat am ajuns la Tossa de Mar. Este o staţiune celebră prin casele sale albe şi numeroasele plaje din preajmă. Pădurile de pe dealurile care o înconjoară ajung până la mare.

Aşezarea este foarte veche, a fost fondată de triburile iberice şi apoi dezvoltată de romani. Se mai păstrează astăzi  fortăreţe medievale construite în secolul al XII-lea, cu scopul de a apăra coasta de invazia maurilor şi apoi a piraţilor din nordul Africii. Prin lucrările de restaurare, toate acestea sunt foarte bine conservate. Economia regiunii era dominată de viticultură şi pescuit.

După 1951, când a fost lansat filmul Pandora, cu Ava Gardner în rolul principal, care s-a filmat în Tossa, satul devine un oraş turistic din ce în ce mai prosper, ajungând astăzi să fie Perla staţiunilor maritime de pe Costa Brava. Acum peste trei sferturi din localnici lucrează în sfera turismului, pescuitul şi viticultura fiind drastic diminuate ca pondere economică.

Am debarcat pe plajă, ca la Santa Susanna, de unde am mers să vizităm fortăreţele de pe Dealul Farului. Dacă o să ne mai rămână timp până la întoarcerea cu vaporul vom mai vizita şi partea medievală a oraşului.

În Tossa de Mar.

Obosit după statul pe vapor.

Aşezaţi strategic.

Ce fac ăştia pe bancă?

Vedere spre Golful Menuda.

Trenuleţul spre far are prioritate.

Drum îngust.

Poarta.

Golful Menuda prin poartă.

Doamnele cu Ava Gardner.

Golful în spate.

Şi pelerinele.

La fel.

Colonie de pescăruşi.

Spre vârful...

Dealului din Vila Vela.

În vârful dealului se află farul oraşului construit în 1917 pe locul unui vechi castel. Noi l-am văzut mai de departe, pentru că am intrat la o grădină de vară pe malul abrupt al mării, numită tocmai Terasa Farului. Peisajul era de vis, dar şi berea băută aici nu a fost mai prejos. La terminare am repetat comanda.

Doamnele (deocamdată) cu cafele...

Pe Terasa...

Farului.

După ce am terminat şi a doua bere a dispărut soarele şi nori din ce în ce mai negri îşi făceau apariţia. Am început să coborâm, dar fără grabă, pe acelaşi drum pavat cu o rocă vulcanică.

La coborâre...

Mai facem câte o haltă.

Jos peisajul e superb.

Şi oraşul!

Pavajul.

Tossa.

Soseşte un vapor.

Ajunşi jos am intrat în partea medievală a oraşului, unde multe case vechi erau renovate şi transformate în restaurante. Ne-am urcat pe nişte ziduri de apărare, dar înnorarea devenea tot mai intensă.

Am revenit spre plaja de debarcare, cu intenţia de a intra la o cafea. Nu mult după asta a început ploaia. Noi ne-am îmbrăcat pelerinele, dar am văzut că în câteva momente toate restaurantele şi cafenelele, tot ce era local, s-au umplut de  către cei ce se adăposteau de ploaie.

Stradă din Tossa medievală.

Plouă, plouă, ce ne pasă nouă...

C-avem pelerine asortate...

Un produs de calitate!

Am recunoscut, după număr, vaporul nostru ancorat pe plajă, cu o coadă în faţa lui, deşi ar mai fi fost o oră până la plecare. Ne-am apropiat şi o funcţionară ne-a spus că astăzi vaporul spre Santa Susanna va pleca mai repede. Nu ştiu din ce cauză. Ce ne-am fi făcut dacă veneam numai la ora fixată în program? Ne-am pus şi noi la coada, care după noi devenea din ce în ce mai lungă. Am urcat când ne-a venit rândul şi cred că am prins ultimele locuri jos, pe puntea acoperită. Între timp ploaia de afară se intensifica, iar cei urcaţi după noi stăteau în picioare pe interval. Cred că puntea superioară era complet goală.

Pe vapor.

La întoarcere.

Vaporul a plecat cu cel puţin trei sferuri de oră înainte de program şi după aproximativ două ore am ajuns la Santa Susanna, pe o ploaie care nu s-a oprit deloc.

Am debarcat pe plajă, am trecut pe nisipul ud spre piscine, am urcat în camere şi ne-am dres cu nişte pahare (de unică folosinţă), pline cu ţuică. Datorită pelerinelor nu ne-am udat, dar paza bună trece primejdia rea. Ce ne-am fi făcut dacă ne răceam?

Scuturătura vaporului, mersul pe jos până la Terasa Farului şi înapoi, precum şi ţuica îngurgitată ne-au făcut o foame care ne-a obligat să mergem rapid la masă. Cred că a fost cea mai bogată dintre cinele luate până acuma aici.

Ploaia nu ne-a permis să ne facem plimbarea de seară şi nici să se ţină cotidianul spectacol de la piscină. Am urcat în camere, am privit puţin ploaia de la balcon, am trecut apoi să privim programul anost de la televizor, după care am adormit destul de devreme.