Zborul şi călătoria spre hotel

Înarmaţi cu toate documentele primite de la Eximtur, noi şi familia Timar am plecat în jurul orei 3 PM spre Aeroportul din Cluj, duşi de fostul nostru elev Adi, cu maşina lui.

Am ajuns cu mai bine de o oră înainte de a se efectua chekin-ul pentru cursa de Barcelona, timp în care am stat pe fotolii in sala de aşteptare de la Plecări. Deşi ajunşi primii, nu ne-am înghesuit la coadă şi am făcut operaţiunea de predare a bagajelor printre ultimii. Exact ca şi în Biblie: Cei dintâi vor fi cei de pe urmă!!!

Pe Aeroportul Internaţional...

Din Cluj-Napoca.

Am aşteptat la poarta de îmbarcare sosirea autobuselor, care urmau să aducă pasagerii la avion. Nu ne-am grăbit nici aici şi luând al doilea autobus, care a oprit la uşa din spatele avionului, am găsit trei locuri pe o jumătate de rând şi al patrulea pe cealaltă jumătate.

Doamnele.

Ghiţă.

Eu.

În tipul zborului fetele de la Wizz Air au plimbat de mai multe ori cărucioarele pe culoarul avionului, la început cu mâncare şi băutură (contra cost), apoi cu obiecte din magazinul de la bord, parfumuri, cosmetice şi alte obiecte, foarte utile femeilor, despre care spuneau că sunt mai ieftine decât în magazinele din oraşe.

După două ore şi jumătate, care au trecut relativ repede, am aterizat la Barcelona.

Aici bagajele noastre au venit printre ultimele, astfel încât atunci când am ieşit de pe aeroport, toţi ceilalţi clienţi pe care firma Paralela 45 trebuia să-i transporte la hotelurile lor erau prezenţi. Nu ştim, dar bănuim, ce ne-au urat aceştia, la adresa noastră sau a mamelor noastre.

În autobus ghida, doamna Mihaela Maxim ne-a spus cam ce trebuie să facem, precum şi ce nu trebuie să facem în sejurul nostru din staţiunile unde vom fi cazaţi.

Vestea cea mai rea, pe care ne-a transmis-o, a fost că exact peste o săptămână, când noi ne vom întoarce la Barcelona, catalanii vor bloca autostrăzile şi drumurile naţionale, în semn de protest că Spania nu este de acord cu independenţa Cataloniei faţă de ea. Nevinovaţi şi aflaţi între ciocan şi nicovală, vom suferi pierzând o zi activă din concediul nostru de aici. 

După ce am parcurs vreo 60 de kilometri, am coborât din autobus în staţiunea Santa Susanna la hotelul Tahiti Playa.

Staţiunea se află la Mediterană pe Costa Brava şi are o plajă ce depăşeşte lungimea de doi kilometri.

Este o staţiune liniştită, agreată de familişti şi mai ales de tinerii de vârsta noastră. Există avantajul că se poate ajunge uşor la Barcelona, fie pe autostradă, fie cu trenul electric de pe coasta mării, tren care circulă din 20 în 20 de minute şi în mai puţin de un ceas ajunge în Piaţa Cataloniei.

Hotelul este de patru stele, are şapte etaje şi trei corpuri de clădire dispuse in formă de U. Toate camerele au vedere la mare, hotelul are doua piscine şi este situat la 50 de metri de plajă.

Am mers la recepţia hotelului, unde Betty şi tânărul recepţioner purtau o conversaţie greoaie în engleză, limbă pe care niciunul nu o stăpânea prea bine. După ce nevastă-mea a zis un c'est bon tinerelul a întrebat-o dacă nu vorbeşte franceza. De aici încolo s-au pornit să turuie amândoi pe franţuzeşte, felicitându-se reciproc ce bine vorbesc fiecare. Foarte rapid s-au întocmit actele şi în plus am plătit o taxă modică pentru un seif (unde să ne păstrăm actele si camera foto) şi pentru un minibar care făcea ca pe lângă băuturile oferite de ei să avem în funcţie un frigider mărişor, suficient pentru necesităţile noastre. Tânărul ne-a mai spus că majoritatea personalului vorbeşte bine limba franceză. Poate că este ceva firesc, având în vedere că graniţa franceză este la mai puţin de 100 de kilometri mai spre nord. Pe Costa del Sol (lângă Malaga), sau în Majorca, recepţionerii nu ştiau niciunul franceza.

Am primit fiecare familie cartela pentru luat zilnic micul dejun şi cina, codul de intrare în propria cameră şi am fost obligaţi să lăsăm să ni se pună pe mâna dreaptă o brăţară galbenă de plastic, care dovedea că suntem locatari ai hotelului Tahiti Playa. Aceasta ne permitea să intrăm la piscine, la baruri şi în general în tot complexul ce ţine de hotel.

Am urcat cu unul din cele trei lifturi exterioare, cu peretele dinspre stradă transparent şi am ajuns la etajul al V-lea unde ni se aflau camerele.

Ne-am instalat sumar în camera noastră şi apoi ne-am dus cu o sticlă de ţuică şi ceva mâncare rece, în camera alăturată, care era a Timarilor.

În camera...

Noastră.

În camera...

Timarilor.

Ghiţă pudic.

Tot.

La Timari.

Sărbătorim pe balcon...

Sosirea cu bine...

La Santa Susanna.

Era trecut bine de miezul nopţii când am revenit în camera noastră.

Prin balconul deschis se auzea zgomotul mării, deşi aceasta nu se vedea din cauza întunericului.