vineri, iunie 27, 2008

Semi turul insulei

Astăzi ne-am sculat mai devreme pentru că am mers în turul jumătăţii mai importante a insulei. La ora 6 şi 45 ne-a luat autocarul din faţa hotelului, ne-a mai dus şi pe la alte hoteluri să mai ia şi alţi excursionişti şi când acesta a fost plin am mers pe autostradă până la Inca. Conducătoarea excursiei era o ghidă care ne vorbea în spaniolă, franceză, engleză şi germană.

Autostrada era simplă, cu două benzi plus refugiu, nu prea aglomerată şi trecea prin plantaţii de măslini, unii vechi de câteva sute de ani. La Inca este o mare fabrică de piele şi de produse din piele şi prima oprire a fost la magazinul fabricii, unde se spunea că preţurile sunt mai mici. Magazinul se intindea pe două nivele şi era plin de marfă de la portofele, poşete, haine de toate felurile până la geamantane de piele de toate dimensiunile. Ca să nu plecăm cu mâna goală i-am cumpărat Mădălinei o poşetă iar nouă câte o cafea şi un Pepsi.

De la Inca am părăsit autostrada şi am luat-o spre nord, până a început zona montană. Şoseaua era acum mai îngustă avea nişte curbe cu rază foarte mică şi cu pante foarte mari şi era mărginită de prăpăstii şi de porţiuni terasate de plantaţii cu diferiţi arbori tropicali. Serpentinele se ţineau lanţ una după alta şi am tot urcat până la Pollença, uneori văzându-se o mică porţiune de mare.

Turul a jumătăţii...

Din insulă.

Drumul urcă...

Abrupt...

În...

Nişte splendide...

Splendide.

Uneori...

Se vede...

Pe lângă munte...

Şi...

Marea.

Visina face ochii frumoşi şi limpezi.

În una...

Din...

Opriri.

Se imortalizează peisajul.

Cu muntele.

Cu marea.

Numai...

Cu marea.








De la Pollença a început coborârea tot pe un drum asemănător plin de serpentine, curbe strânse şi rampe abrupte. Am oprit într-o parcare de unde iar se vedea marea şi am făcut nişte poze superbe. Ne-am continuat drumul până la s.a. Calobra unde autocarul ne-a lăsat, urmând să ne preia în Palma de Mallorca.

Cu...

Autobusul.

Într-acolo vom coborî.

Un drum...

Care...

Se...

Îngustează.
În s.a. Calobra există o porţinune lată de vreo 50 de metri şi foarte lungă care se întinde între nişte stânci abrupte şi mare. Aici sunt o mulţime de restaurante, cofetării şi cafenele unde turiştii, care erau slavă domnului destul de mulţi, deoarece veniseră mai multe autobuse ca al nostru, puteau să-si petreacă timpul până la îmbarcarea pe vaporaşele care plecau de aici în diferite direcţii.

În s.a. Calobra.








Restaurantul.







Am intrat şi noi într-un astfel de restaurant şi am băut bere, apoi într-o cofetărie unde am mâncat îngheţată.

După ce am băut şi câte o cafea, a început ploaia. Terasele aveau un fel de acoperiş de stuf, mai mult pentru a ţine umbră, prin care ploaia a început să pătrundă şi pe mine m-a udat destul de bine.

Plouă.
Ploaie mocănească...
Deasă şi lungă, de nu se mai termină...
Cum spunea...
Alessandra Stoicescu.
 Mult mai temeinic însă m-a udat când am stat la coada de urcare pe vaporaşul care tocmai venise şi trebuia să ne ducă mai departe la Puerto de Soller.

Pe vaporaş erau câteva sute de persoane, toate având loc pe scaunele aşezate pe două punţi. Noi am stat pe puntea inferioară care era acoperită dar deschisă pe laterale, fapt ce a produs un plăcut curent astfel încât, la sfaşitul cursei tricoul meu s-a uscat.

Pe puntea...

Vaporaşului.
Poze.
Navigăm...
Astfel...
Încât...
În permanenţă...
Se vede ţărmul.
Croaziera a durat cam o oră şi ceva, între timp a încetat ploaia şi când am ajuns în Puerto de Soller era chiar soare.

În Puerto de Soller.




Aici ghida ne-a indicat un loc de întâlnire şi acolo a venit un tramvai de epocă care funcţiona în 1912 şi acum făcea legătura între port şi oraşul Soller . Turiştii din autobusul nostru aveau rezervat un vagon al acestui tramvai. Vagonul era evident reconstituit, dar exact aşa ca la începutul secolului trecut. Toate băncile erau din lemn lustruit, deci tari şi arcurile seculare făceau ca vehiculul să ne scuture zdravăn.

În tramvaiul...

Care...

Funcţiona...

În 1912.
Tramvaiul era folosit exclusiv în scop turistic şi pe parcursul de 5 km localnicii ne salutau cu mâna. Am trecut pe lângă multe case care aveau grădini de portocali, în care fructele coapte erau căzute pe jos. A fost prima dată când am văzut plantaţii de portocal şi portocale în copac.

Printre...

Livezile...

Cu portocali.


Tramvaiul ne-a dus până la gara oraşului Soller. Aici ghida ne-a dat fiecăruia un bilet la trenul turistic Soller-Palma de Mallorca care pleca peste o oră şi jumătate. Până atunci aveam program de voie.

Soller este un oraş vechi care în trecut a fost capitala insulei şi era locuit de negustori foarte bogaţi. La începutul secolului al XX-lea pentru a face legătura mai rapidă cu Palma de Mallorca ei au finanţat construcţia unei linii ferate cu ecartament îngust care traversează o zonă montană unde sunt 13 tuneluri, unele destul de lungi. Astăzi linia ferată este folosită numai în scop turistic.

Am vizitat centrul oraşului, care are multe case de piatră, cu faţade pline de basoreliefuri şi o catedrală destul de mare, pe care nu am putut să o vizităm decât pe dinafară, fiind închisă.

Catedrala.














Întâlnire cu...

Tramvaiul de epocă.



La timpul cuvenit am revenit la gară, unde am intrat pe peron numai după ce am arătat biletul de călătorie.

Pe peron.

A sosit trenul nostru care era electric şi scria pe el că este tren privat. Din nou colegii de excursie aveau rezervat un vagon, tot cam de dinainte de primul război mondial, care se deplasa cu o viteză destul de mică printr-un peisaj montan impunător.


Gara Soller.

Interiorul unui vagon.

Trenul.

Oprit în staţia Son Reus.
Numărând tunelurilor mie mi-au ieşit 14. Trenul a oprit în câteva staţii ultima fiind Son Reus din Palma de Mallorca. Aici am coborât şi ne-am îmbarcat în autocarul nostru care ne aştepta. Am mers spre Cala d’Or, la început pe o autostradă, apoi pe un drum naţional, ambele foarte bine întreţinute.

În Cala d’Or autocarul a început să-şi debarce călătorii la hotelurile lor şi am coborât şi noi la Marta’s Club.

Ajuns acasă primul lucru pe care l-am făcut a fost să beau o porţie masivă de ţuică, în mod preventiv, pentru a nu răci cumva, după ploaia care m-a udat şi după curentul de pe vapor, tramvai şi tren.

Era însă prea târziu! Încă de seară am avut febră şi am dormit destul de rău. În această perioadă plouă foarte rar în Mallorca şi ghinionul a făcut să fiu la locul potrivit (s.a. Calobra) într-un moment nepotrivit (când a plouat). Nu am fost inspiraţi, că nu am dus nişte ţuică cu noi în excursie. Aceasta nu ar fi permis să mi se instaleze răceala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu