Drumul spre Tours

După ultimul mic dejun de la hotel, am urcat în camera noastră de la etajul al zecelea şi am definitivat bagajele. Am coborât la Recepţie unde ne-au activat cartela de parcare şi împreună cu maşina am ieşit la suprafaţă.

Cunoscând drumul, în urma recunoaşterii de ieri, am intrat pe Autostrada Peripherique Interieur şi de acolo, urmând indicatoarele de circulaţie am trecut de Aeroportul Orly, după care, repede ne-am aflat pe Autostrada spre Orleans şi Tours.

Drumul pe autostradă s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Timpul era însorit şi aglomeraţia normală. Destul de repede am parcurs cei peste o sută de kilometri trecând de Orleans şi după aproximativ încă 70 de kilometri am oprit la o pompă în împrejurimile oraşului Blois. Aici am alimentat maşina cu motorină şi am făcut mici cumpărături în magazinul staţiei. Conform planului vom ieşi în oraş şi vom vizita primul nostru castel de pe Valea Loarei.

Blois este un oraş în centrul Franţei, pe malul Loarei, având o populaţie cu ceva mai mică de 50000 de locuitori. Este capitala departamentului Loir-et-Cher şi mai este şi un mic centru industrial. Aici se fabrică piese de schimb pentru automobile, se găsesc unităţi ale industriilor farmaceutică, cosmetică, agroalimentară, aerospaţială şi chimică. Are Universitate şi o Catedrală, fiind oraş episcopal.

Dar celebritatea oraşului se trage de la castelul său, de o deosebită importanţă în timpul Franţei renascentiste.

Am ieşit de pe autostradă şi urmând indicatoarele am mers spre castel. Am intrat într-o parcare subterană nouă, care conform reclamei avea 500 de locuri. De acolo am plecat pe jos la castel.

Am cumpărat două bilete a câte 38 FF fiecare şi am intrat în curtea pavată a castelului.

Bilet de intrare pentru Betty (Ludovic al XII-lea).

Bilet de intrare pentru mine.

Datorită unui loc strategic perfect, format dintr-o stâncă aflată deasupra Loarei, în secolul al IX-lea exista aici un castru unde armatele lui Carol cel Pleşuv (cel cu Jurămintele de la Strasbourg) au purtat lupte cu vichingii. Începând din secolul următor Conţii de Blois măresc continuu acest castru, care devine un castel din ce în ce mai mare şi mai fortificat şi-l păstrează în stăpânirea familiei până în secolul al XIV-lea, când este cumpărat de familia d'Orleans, o ramură a casei regale de Valois. Aceştia construies o aripă a castelului care poartă numele familiei, construcţia făcându-se într-un stil gothique flamboyant.

La castel se naşte în 1462 Ludovic d'Orleans care devine din 1498 rege al Franţei sub numele de Ludovic al XII-lea, domnind până în 1515. Este al doilea soţ al Annei de Bretania, primul soţ fiind vărul său, fostul rege (Carol al VIII-lea) care a decedat "în funcţie". Castelul devine Reşedinţă Regală şi este mărit pe rând, construindu-se noi aripi.

Curtea castelului cu Aripa Anna de Bretania.

Anna de Bretania şi soţul său Ludovic al XII-lea aduc arhitecţi, grădinari şi meşteri din Italia, unde au purtat războaie, astfel că frumuseţile Renaşterii pătrund în Franţa pe la Blois. Ei constriesc aripa care poartă numele reginei: Aripa Anna de Burgundia.

Am început vizitarea castelului cu această aripă, intrând în camerele apartamentelor în ordinea numerotată, ghidându-ne după explicaţiile afişate.

Francisc I (1515-1547) construieşte şi el o aripă în mijlocul căreia se află o celebră scară în spirală. Construcţia se realizează de la începutul domniei şi ţine până în 1524 când  regina sa moare. Apartamentele sunt construite aici într-un nou stil, o Renaştere specifică Franţei, care de multe ori o întrece în lux pe cea italiană.

Revenind în curte am intrat şi în această aripă tocmai prin Scara Monumentală. Apartamentele erau într-adevăr luxoase, dar nu arătau chiar aşa de bine ca în albumul cu poze color, care prezenta castelul, album cumpărat la intrare.

Aripa lui Francisc I şi Scara Monumentală.

Henric al III-lea (1574 -1589) convoacă la Blois Stările Generale în 1588 şi din ordinul său Cei Patruzecişicinci îl asasinează într-un apartament din castel pe Ducele de Guise, şeful Ligii Catolice. Acesta este şi el unul din episoadele războaielor religioase din Franţa.

Am fost în camera Regelui Henric al III-lea, acolo unde a fost omorât ducele şi unde există un tablou care înfăţişează asasinatul, tablou pictat în secolul al XIX-lea de Paul Delaroche.

Terasa

Sub domnia lui Ludovic al XIII-lea (1610-1643) castelul serveşte ca loc de exil pentru mama sa Maria de Medici şi apoi pentru fratele său Gaston d'Orleans. Acesta ridică şi el o aripă nouă între 1635-1638, dar într-un stil clasic sever, care nu prea se armonizează cu goticul flamboyant şi nici cu stilul renascentist al aripilor de alături.

Aripa Gaston d'Orleans.

După ce Ludovic al XIV-lea mută curtea la Versailles castelul de la Blois îşi pierde din importanţă, în timpul lui Ludovic al XV-lea devenind cazarma unui regiment

Pe vremea Revoluţiei castelul este devastat, i se fură mobilierul şi toate insemnele familiei regale sunt distruse cu ciocanul. Încet-încet edificiul cade în ruină. În prima jumătate a secolului al XIX-lea este folosit din nou drept cazarmă şi i se fac numai reparaţiile obişnuite.

Între 1845-1848 arhitectul Jaques Felix Duban execută, la iniţiativa lui Prosper Merimee, o restaurare foarte minuţioasă a Aripii Francisc I, lucrare în care a fost ajutat de arhitectul Jules de la Morandiere.

Între 1861-1866, după desfiinţarea cazarmei din castel, tot Jaques Felix Duban restaurează Aripa Anna de Bretania, pictând şi Sala Stărilor Generale.

Între 1870-1879 restaurarea este continuată acum de Jules de la Morandiere.

Castelul rămâne în stare bună până la un bombardament din 1944, când a fost foarte afectată Aripa Anna de Bretania. Restaurarea castelului s-a început în 1946 de către Michel Ranjard.

În urma unei ultime restaurări din 1990 castelul arată cam ca şi în secolul al XVII-lea.

Terminând vizita am mers la parcarea subterană şi numai după ce am părăsit-o am văzut cum întreg cerul se întunecă cu nori grei şi negri.

Am luat-o pe drumul naţional spre Tours, care urmează malul Loarei, hotărând să ne oprim la Amboise pentru a vizita şi castelul de acolo. Ploaia torenţială care s-a dezlănţuit nu ne-a permis să punem în practică această dorinţă şi am trecut pe lângă Amboise fără să mai oprim.

La Tours urma să stăm trei nopţi la prietenii noştri Annick şi Andre Tryoen, care ne-au vizitat şi ei în două rânduri la Dej. Annick ne-a explicat la telefon cum să ajungem la casa lor de pe strada Charles Martel, dar pe ploaia torenţială şi din goana maşinii nu am găsit niciunul din reperele indicate. Am oprit undeva în centru, în parcarea unui hotel şi de la un telefon public am contactat familia. După mai puţin de o jumătate de oră Andre a venit în parcare. Ne-am salutat şi apoi noi i-am urmat maşina până la ei acasă. Am parcat pe locul fiului lor mai mic Jean-Christophe care nu era în oraş, find plecat în concediu.

Familia Tryoen avea o casă foarte frumoasă şi funcţională. Ei au cumpărat-o în urmă cu vreo zece ani de la un arhitect care şi-a construit-o pentru el, pe un teren cu un foarte mic front la stradă, dar destul de lung în adâncime. Construcţia, pe trei nivele este foarte bine adaptată la terenul de care dispunea şi se vede că a fost făcută de un specialist. Anick şi Andre ne-au dat camera de oaspeţi, prevăzută cu dulapuri goale, pe care le puteam folosi şi cu o baie mare, care avea un perete întreg cu oglindă şi două chiuvete una lângă alta. (Puteam ca eu şi Betty să ne spălăm dinţii în acelaşi timp).

Am vorbit despre ce ni s-a întâmplat mai important în cei opt ani de când nu ne-am mai văzut, am luat masa de seară şi ceva mai târziu ne-am culcat. La televizor am aflat că Jean Paul Belmondo a suferit în ziua respectivă un accident cerebral sau cardiac.