Luxembourg

Ne-am trezit în jurul orei şapte şi după o barbiereală ne-am dus să luăm micul dejun.Trebuia să mergi într-o săliţă din dreapta coridorului, unde spuneai ce fel de mic-dejun preferi; sărat (nemţesc) sau dulce (franţuzesc). Evident că am luat sărat, care, deşi nu era aşa de bogat ca şi cel de la Viena sau de la Bruges, era totuşi pe bază de unt şi mezeluri. Sala de mese pentru mic-dejunul sărat era alături, în stânga coridorului, cu multe mese puse cap- în-cap şi aşezate în şiruri paralele.

Am părăsit sala de mese sătui şi am luat-o încet pe strada noastră abruptă de la poalele stâncii Bock. In partea de sus, strada se termina cu o prăpastie.

Stânca Bock.

Viaduct.

Dincolo de ea se vedea un viaduct lung peste care trecea şoseaua. Era Podul Marea Ducesă Charlotte, de pe bulevardul care poartă numele lui Robert Schuman, om politic francez, născut în Luxemburg în 1886. Ca ministru de externe al Franţei, el a iniţiat, în 1951, planul de creare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, de unde s-a născut actuala Comunitate Europeană, din care vrem să facem parte şi noi. Pe acest bulevard se află construcţiile moderne ale Luxemburgului, din beton oţel şi sticlă.

Viaductul Marea Ducesă...

Charlotte.

Peisajul fiind superb, am făcut mai multe poze, după care, am luat-o pe lângă Curtea de Conturi spre centrul comercial. Ne-am aşezat şi noi pe terasa unei cafenele si am luat câte o cafea şi coca-cola. Deşi am plătit cu mult mai mult decât la noi acasă, totuşi preţul a fost suportabil.
Am făcut o plimbare "de periere" a centrului comercial, în toate direcţiile posibile cu respectiva căscare a ochilor, după care ne-am hotărât să mergem şi în oraşul propriu-zis . La ieşirea din centrul comercial am traversat bulevardul F.D. Roosvelt si am ajuns în Piaţa Constituţiei care se termina cu un parapet, după care începea o prăpastie destul de adâncă.

Piaţa Constituţiei.

Am făcut şi aici poze şi am admirat peisajul, care bineînţeles că era splendid. Jos, în fundul prăpastiei, curgea pârâul Petrusse care avea o lăţime foarte mică şi o albie amenajată în aşa fel încât, după ploile care provoacă torente, apa să se scurgă rapid şi să nu se provoace inundaţii.
Dincolo de prăpastie se afla un deal, pe coastele căruia erau o mulţime de case frumoase şi câteva castele.

Din piaţă pleca din oră în oră trenul turistic "Petrusse Express" compus dintr-o locomotivă şi trei vagoane care face un tur al văii Petrusse contra a 250 LUF (6,20 €) de persoană. Trenul este foarte asemănător cu cele existente şi la noi pe litoral, în sezonul turistic, unde copiii îi obligau pe părinţi sau pe bunici să vadă, cât mai des posibil, realizările regimului în materie de turism.
Locomotiva provine din transformarea unui tractor, iar vagoanele sunt nişte cărucioare acoperite, cu opt locuri şi fără geamuri, pentru a se putea admira peisajul.

Am cumpărat şi noi bilete şi la ora 12 fix am început călătoria. Se găseau căşti la fiecare loc şi puteai alege comentariul în opt limbi, inclusiv în japoneză. Noi l-am ales în franceză, dar de la trepidaţiile vagonului, datorită denivelărilor, se mai schimba limba vorbită şi aparatul trebuia din nou reglat.

Se făcea în comentariu o istorie a Luxemburgului şi apoi a văii Petrusse, cea mai veche porţiune a oraşului care a fost locuită încă de pe vremea romanilor. Aici se află şi astăzi case vechi de, putem spune, sute de ani.

Am parcurs o rezervaţie naturală, am trecut pe lângă şantierul geologic, unde se explică formarea rocilor sedimentare şi evoluţia reliefului care a format peisajul actual. Bineînţeles că am trecut prin cel mai vechi cartier al oraşului, cu străduţele lui înguste, unde trenuleţul nostru ocupa întreaga parte carosabilă a străzii.

La mijlocul parcursului am făcut o haltă într-o parcare, care se afla într-o grădină de vară, sau grădina de vară se afla în parcare şi am fost invitaţi să ne potolim setea, dacă dorim, potolire care nu intra în costul biletului de transport. Am cumpărat un bidon de coca-cola de la un automat, care nu costa decât 25 LUF (0,62 €) şi am onorat astfel parcarea.

Ne-am întors pe acelaşi drum şi am ajuns acolo de unde am plecat, adică în piaţa Constituţiei.

Am vorbit cu Mihai de la un telefon din apropiere şi aflând că şi aici există o Catedrală Notre-Dame, care se află foarte aproape, am hotărât să o vizităm.

Catedrala este de mărime mijlocie, dar este foarte bine întreţinută şi a fost întotdeauna reparată şi restaurată la timp, graţie bunăstării enoriaşilor săi.

Ca majoritatea catedralelor apusene are formă de cruce. Partea de jos a crucii a fost construită în secolul al XVII-lea, piatra de temelie fiind pusă în 1613 de către iezuiţi. Transeptul şi partea de sus a crucii a fost construită între 1935 şi 1938. Există patru vitralii din secolul al XVII-a reprezentând scene din viaţa Fecioarei Maria şi trei vitralii mai noi din 1938 făcute de Emile Probst. Mobilierul catedralei este în stil neogotic şi se află aici din 1868.
Deasupra altarului se află statuia Fecioarei Maria, Mângâietoarea celor Îndureraţi (Consolatrice des Affligâs), existenţa ei fiind menţionată pentru prima dată în 1624. Are înălţimea de 73 de cm şi este sculptată în lemn de tei.

Până la revoluţia franceză a fost aşezată într-o capelă special construită pentru ea, apoi a fost mutată în catedrală. După obiceiul spaniol este prezentată îmbrăcată. Hainele sunt schimbate potrivit diferitelor momente liturgice şi ale serbărilor pelerinajului. Din 1678 Mângâietoarea celor Îndureraţi a fost aleasă patroană a ducatului de Luxemburg.

 În partea dreaptă, cu faţa spre altar este cripta catedralei unde se află mormintele familiei Marelui Duce şi ale episcopilor de Luxemburg.

Cel mai celebru mormânt este al regelui Boemiei Jean I (Ioan) cel Orb, conte de Luxemburg, care a trăit între 1296-1346. A fost fiul lui Henric al VII-lea de Luxemburg (1274-1313), împărat german între 1312-1313. Jean I este considerat prototipul cavalerului medieval. " Iubea lupta în sine, fără să-l intereseze dacă conflictul era important". Se spune că a orbit în urma unei răni primite la un turnir, deşi contemporanii săi considerau că orbirea era o pedeapsă dată de sfântul Adalbert în urma profanării, de către rege, a mormântului său, din catedrala din Praga.
În 1346 Jean I era aliat cu regele Franţei Filip al VI-lea (primul Valois) şi în fruntea unei armate de 500 de oameni a participat la bătălia de la Crecy, acea bătălie care "a transformat aventura semi-serioasă a lui Eduard al III-lea într-un război de o sută de ani". Regele împreună cu doisprezece din cavalerii săi şi-au legat hăţurile cailor împreună şi s-au avântat în luptă "atât de departe încât să nu se mai întoarcă". Corpul i-a fost găsit a doua zi printre cavalerii săi, toţi morţi, cu caii încă legaţi unul de altul.

Mormântul are în faţă două panouri cu inscripţii, care arată cine zace acolo, panouri încadrate de două mici statui albe. Deasupra mormântului este o statuie culcată a regelui, gol cu un giulgiu roşu în jurul coapselor. Mormântul este încadrat pe celelalte trei laturi de alte statui.

După vizitarea catedralei ne-am întors din nou la hotel, am mâncat în cameră şi ne-am odihnit. Când ne-am întors în oraş am hotărât să schimbăm traseul şi am plecat pe o altă străduţă care înconjura stânca lui Bock pe cealaltă parte. Era un drum fără trotuare, care urca, era mărginit de un parapet, dincolo de care era o altă prăpastie, pe fundul căreia curgea râul Alzette, afluent al Sâre- ului.

După ce am tot urcat am ajuns într-o parcare imensă de unde începea bulevardul F.D.Roosvelt. Am decis să pornim pe jos în recunoaştere şi să găsim drumul spre Autostrada de Paris pe care trebuia să plecăm a doua zi. L-am găsit uşor, tocmai din piaţa Constituţiei. Aveam două variante: una la stânga peste celebrul Pod Adolphe înspre gară şi o alta înainte pe Avenue Maria Tereza.
În continuare ne-am plimbat pe jos şi pe străzile din împrejurimile centrului comercial. Am mers pe bulevardul Royal unde circulau la ora aceea, de vârf, o mulţime de maşini în mare viteză şi oarecum agresiv. Circulaţia în Luxemburg se aseamănă cu cea de la Bucureşti. Au şi ei "Miticii" lor, veşnic grăbiţi care folosesc claxonul îndată ce cred că partenerul lor a greşit cu ceva, chiar dacă această aşa-zisă greşeală nu-i afectează cu nimic. Unde este calmul şi politeţea celor din Viena şi Amsterdam? Asurziţi de zgomotul traficului am trecut în dreptul autogării ( Gare des autobuz) pe o stradă paralelă şi ne-am întors.

Am traversat din nou bulevardul F.D. Roosvelt şi am ajuns la podul Adollph. Este un pod foarte lung, peste pârâul Petrusse şi valea de care am mai pomenit. La capătul podului de la care am plecat se află Piaţa Bruxelles, iar la capătul unde am ajuns Piaţa Metz. Am hotărât ca a doua zi să trecem pe aici în drum spre autostrada Metz-Paris. După ce ne-am plimbat prin împrejurimi, am trecut podul înapoi şi am revenit în Piaţa Constituţiei. Ne-am aşezat pe o bancă la buza prăpastiei şi am urmărit cum soarele apune în spatele dealului.

La hotel am ajuns când se însera şi am început împachetarea pentru plecarea de a doua zi. L-am rugat pe recepţioner să ne arate drumul cel mai convenabil spre podul Adolph şi acesta, foarte amabil, ni l-a însemnat pe hartă.

După o cină frugală ne-am culcat şi am adormit rapid, lucru firesc după cât am umblat pe jos în această zi.