Rijks Museum

Mihai a plecat cu maşina la Amersfoort iar noi am mai stat şi într-un târziu ne-am luat micul dejun. Cu ceva după ora zece am plecat pe jos spre Rijks Museum aflat de noi cam la doi kilometri, în Museumplein. Ajungem acolo străbătând o bună parte din Prinsengracht, apoi o zonă ultraluxoasă unde locuiesc poate cei mai bogaţi dintre amsterdamezi.

Rijks Museum înseamnă Muzeul Imperial şi este Muzeul Naţional al Olandei unde se găsesc, în primul rând, opere de artă, dar este şi un muzeu al obiectelor de artizanat şi un muzeu de istorie. Este celebru, mai ales, prin picturile celor care sunt cunoscuţi sub numele de Marii Maieştri Olandezi.

În 1800 s-a înfiinţat la Haga o galerie de artă unde au fost expuse picturile diferiţilor colecţionari din ţară. În 1806 Împăratul Napoleon I transformă Republica Batavă în Regatul Olandei, unde-l întronează ca rege pe fratele său Ludovic Napoleon, tatăl viitorului Împărat Napoleon al III-lea. Acesta domneşte până la abdicarea sa din 1810, deoarece Împăratul îi reproşează că sprijină mai mult Olanda, în detrimentul Franţei.

La 21 aprilie 1808 el înfiinţează Muzeul Regal din Amsterdam, unde transferă toate picturile din galeria mai sus amintită de la Haga, precum şi opere valoroase, deţinute de primăriile oraşelor regatului. Muzeul are scopul să devină locul de formare al artiştilor olandezi.

După ce Wilhelm I devine rege al Ţărilor de Jos şi Mare Duce de Luxemburg (1813-1840) muzeul va purta numele de astăzi. Numărul operelor de artă ale muzeului creşte vertiginos şi este nevoit să se mute în 1885 în localul special construit pentru el de arhitectul Pierre Cuypers, acelaşi care a făcut şi Central Station. Palatul care adăposteşte muzeul este realizat într-o combinaţie între stilurile gotic şi renascentist.

Ajunşi în apropierea muzeului, deja am văzut o coadă imensă, la care stăteau viitorii vizitatori pentru cumpărarea biletelor.

În apropiere...

De Rijks Museum.

Ne-am pus şi noi la coadă şi după un timp care ni s-a părut îndelungat, dar care nu cred că a depăşit 20-30 de minute aveam biletele. Costul unui bilet era de 17,50 NLG.

Biletul de intrare.

Din holul de la intrare am cumpărat un Program de Vizitare, dar neexistând în limba franceză, l-am luat în englezeşte. Am avut însă noroc cu Aparatele Audio, care dădeau explicaţii şi în franceză.

Muzeul este foarte mare, are cel puţin o mie de piese expuse, aşa că timpul nostru de vizitare fiind limitat, am hotărât să vedm numai pictură, la etajul al II-lea. Din aceasta, în primul rând, ceea ce era trecut în program că trebuie neapărat văzut. Programul era foarte bine făcut, indicând numărul sălii unde se aflau Marii Maeştri propuşi spre vizionare.

Am început cu Rembrandt, unde în sălile 215 şi 216 se aflau mai multe pînze ale sale, printre care un portret al soţiei sale Saskia, unul al fiului său Titus în haine monahale, celebrele Sindicii Postăvarilor, Logodnica Evreică şi autoportretul artistului în Apostolul Pavel.

Într-o sală alăturată se aflau Lăptăreasa şi Femeia în Albastru Citind o Scrisoare a lui Jan Vermeer. Deşi nu mă aşteptam, am văzut şi un autoportret al lui Vincent van Gogh. Nu mă aşteptam, pentru că ştiam că toată opera din Olanda a pictorului este expusă în muzeul din vecinătate, care îi poartă numele. Am mai remarcat Sfânta Familie şi Adoraţia Magilor a lui Sint Jans Geertgen.

Peste tot ne-a fost de mare folos Aparatul Audio, unde se dădeau informaţii foarte competente într-o franceză clară, vorbită fără repeziciune şi fără a mânca silabe din cuvinte, aşa cum numai un străin care ştie limba o poate face.

Trecând prin mai multe săli, am ajuns în aceea care adăpostea Rondul de Noapte. Era o sală aglomerată, dar mult mai aerisită decât sala Giocondei de la Luvru, deşi pentru Rijks Museum are exact aceeaşi importanţă ca şi Mona Lisa pentru muzeul francez.

În Rijks Museum fotografiatul este permis, dar absolut fără blitz şi fără trepied. Eu nu aveam trepiedul la mine, dar nu ştiam cum se opreşte blitz-ul ca să nu scintileze. Dacă aş fi fost mai lucid mi-aş fi dat rapid seama, punând butonul într-o poziţie şi făcând o poză într-un loc neutru. Dacă nu blitzuia era bine, dacă blitzuia trebuia să schimb poziţia butonului. Emoţia estetică acumulată după privirea atâtor capodopere, evident că a mai diminuat din luciditatea mea. Am pus butonul pe poziţia care eu credeam că nu blitzuieşte şi la momentul potrivit, când între mine şi Rondul de Noapte nu prea erau privitori am fotografiat. Blitzul a scintilat. În momentul acela, o femeie, pe care o pot compara cu Femeia Comisar din Tragedia Optimistă a lui Vsevolod Vişnevski, studiată de noi în prima clasă de liceu (a VIII-a în 1960), se repede la mine şi într-o olandeză total incomprehensibilă zbiera ceva. Mi-am cerut scuze, evident că în româneşte, ca să mă înţeleagă şi ea aşa cum am înţeles-o şi eu pe ea şi apoi distinsa doamnă (respectiva matahală) a plecat vorbind singură. Amândoi am înţeles însă în mod sigur despre ce era vorba. Partea proastă a fost că peste câteva zile când am scos filmul de la developat am observat că poza nu ieşise. Păcat! Promit că nu voi rata ocazia ca pe viitor să mai scriu despre Rondul de Noapte, una din picturile mele preferate şi să o fotografiez cu mai mult succes.

Mergând spre coborâre am trecut prin sala în care erau expuse porţelanuri de Delft. Nu am mai avut energia să ne oprim şi să ne delectăm cu minunata lor culoare albastră.

 Aşa cum am spus Rijk Museum este un muzeu foarte mare. Pentru a-l vizita temeinic, un laic ca mine ar avea nevoie de câteva săptămâni. În viaţa aceasta sigur nu voi putea realiza acest deziderat.

Am părăsit muzeul şi ne-am dus acasă, încet, în pas de plimbare.