Castelul Chenonceau

Ne-am trezit şi după toaleta de dimineaţă am coborât în sufrageria de la parter unde toţi patru am luat micul dejun. La familia Tryoen acesta era mai mult nemţesc decât franţuzesc. Nu sunt sigur, dar parcă Andre este alsacian.

Eu şi Betty am ieşit apoi, împreună cu Andre să ne arate oraşul. Tours este capitala departamentului Indre-et-Loire şi are o populaţie cu ceva mai mare de 130000 de locuitori. Oraşul este situat pe râurile Loara şi Cher cam în zona de centu a Franţei. Are unităţi ale industriilor electrică, mecanică şi chimică. Tours-ul posedă un mare Centru Spitalicesc Universitar, în domeniu lucrând peste 7000 de salariaţi. Fiind un important nod de cale ferată şi SNCF are mulţi lucrători din populaţia oraşului. Este bine reprezentat şi militar, în Tours având sediul una din cele mai mari Baze Aviatice din Franţa.

Andre a hotărât să ne arate oraşul vechi, considerând că acesta este mai interesant de văzut de către un turist străin. El este un cartier care se întinde între Şoseaua Naţională şi Hale. A fost restaurat în anii 1970 şi de atunci are o bogată viaţă de noapte, numeroase restaurante, baruri şi discoteci aflându-se pe fiecare hectometru pătrat. Foarte multe case sunt cu grinzi exterioare vopsite, clădite între ele cu paiantă, pe care francezii le numesc maissons a colombages şi datează din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Andre ne-a spus că acestea sunt cele mai scumpe case din Tours, socotite pe metru pătrat.

În oraşul vechi.

Cu Andre Tryoen.

În plimbarea noastră am trecut pe lângă Basilica Sfântul Martin, pe care am văzut-o numai pe dinafară. Sfântul Martin este unul dintre cei mai importanţi sfinţi catolici. A trăit între 317-397 şi la început a fost, ca şi tatăl său, soldat roman. S-a dedicat apoi bisericii şi a ajuns episcop de Tours. A murit la 8 noiembrie şi a fost îngropat în 11 noiembrie, care este ziua sa de sărbătorire. Mormântul său se află în basilica ce-i poartă numele şi tot acolo este  păstrată o parte din mantia sa, în latină capa, de aici vine termenul capelă pentru lăcaşul de păstrare. Este primul sfânt care nu a fost martir ci a murit de moarte bună.

Basilica Saint Martin.

Din oraşul vechi am plecat să vizităm Musee du Compagnonnage, care la Tours a fost înfiinţat în 1968. Le compagnonnage este un ansamblu de societăţi ce unesc muncitorii care au aceeaşi meserie care se execută manual. Eu cred că sunt ceea ce la noi se numeau bresle. Scopul lor este perfecţionarea profesională şi morală, precum şi ajutorarea reciprocă.

Primele astfel de bresle au apărut cu peste 1000 de ani înainte de Iisus Hristos, pe vremea construcţiei Templului lui Solomon.

În muzeu sunt expuse capodopere ale numeroaselor lucrări artizanale din mai multe meserii specifice evului mediu, epocii moderne şi celei contemporane.

Am revenit acasă unde am luat masa de prânz. În continuare am fost preluaţi de Annick care cu bătrânul ei Citroen AX ne-a dus să vizităm al doilea castel, pentru noi, de pe Valea Loarei: Chenonceau. Castelul se află la vreo 35 de km de casa lor.

Am intrat să vizităm castelul după ce am cumpărat biletele, fiecare în valoare de 50FF. Cotoarele lor, ca şi la Blois, sunt ilustrate cu scene din istoria castelului.

Grădinile Caterinei de Medicis

Doamna Dupin.

Vedere aeriană.

Castelul poartă numele de Castelul celor Şase Doamne.

Primii stăpâni ai castelului a fost familia Marques care au ridicat între secolele XII-XV o moară fortificată pe râul Cher şi un castel medieval.

Thomas Bohier, perceptor cu impozitele a trei regi, Carol al VIII-lea, Ludovic al XII-lea şi Francisc I, reuşeşte în 1512 să cumpere castelul de la familia Marques. Demolează întregul edificiu înafara unui donjon şi din 1513 se apucă de construirea din temelii a unui nou castel. Datorită funcţiei sale este nevoit ca mereu să fie alături de rege, aşa că sarcina ridicării noului castel îi revine soţiei sale Catherine Briconnet. Ea a avut mână liberă în alegerea soluţiilor arhitectonice şi în opt ani castelul a fost ridicat. Catherine Briconnet este considerată Prima dintre cele Şase Doamne.

Thomas Bohier moare în timpul Războiului  din Italia în 1524 şi soţia sa doi ani mai târziu. Perceptorul este învinuit post mortem de fraudă fiscală şi castelul este confiscat de către regele Francisc I (1515-1547)

Fiul său Henric al II-lea donează la urcarea pe tron, în 1547, castelul favoritei sale Diana de Poitiers. Ea construieşte podul mobil peste râul Cher şi formidabilele grădini ce-i poartă numele. Pentru acestea apelează la serviciile arhitectului Philibert Delorme. Diana de Poitiers este a Doaua Doamnă de la Chenonceau.

După moartea accidentală a lui Henric al II-a în 1559 soţia sa Caterina de Medici o exilează pe Diana, preia castelul pentru Casa Regală a Franţei şi ea personal se implică în construirea grădinilor ce-i poartă numele. În grădini sunt plantate mii de tufe ornamentale, sute de trandafiri şi zeci de mii de flori, pe acestea grădinarii schimbându-le după nevoi, de primăvara până toamna. Regina a construit şi Labirintul pe o suprafaţă de un hectar şi cu o înălţime de 1m şi 30 de cm. Caterina de Medici este cea de-a Treia Doamnă a castelului.

Înaintea morţii sale de la începutul anului 1589, Caterina de Medici donează castelul nurorii sale, regina Franţei, Louisse de Lorraine. Spre sfârşitul aceluiaşi an este asasinat regele Henric al II-lea şi regina văduvă se retrage la Chenonceau, pe care-l drapează în culorile doliului regal, alb şi negru, timp de doisprezece ani, atât cât a mai trăit. Louisse de Lorraine a fost a Patra Doamnă a castelului.

Importanţa castelului a scăzut şi în următorul secol a fost abandonat de Curtea Regală. În 1733 a intrat în posesia perceptorului regal Claud Dupin.

Soţia sa Marie Louise Madeleine Dupin de Chenonceau (1706-1799), pe scurt Madame Dupin s-a retras la castel unde a reuşit să întreţină  un salon frecventat de numeroşi artişti şi literaţi ai vremii, printre care nu au lipsit Jean-Jaques Rousseau şi Voltaire. Madam Dupin a fost iubită de toată lumea, astfel ca în timpul Revoluţiei castelul nu a suferit nici o stricăciune, faţă de celelalte din vecinătate. Madame Dupin a fost a Cincea Doamnă de la Chenonceau, după deces fiind înhumată într-un parc al castelului.

In anul 1857 medicul Eugen Pelouze se căsătoreşte cu Marguerite Wilson, fiica unui industriaş extrem de bogat. Căsătoria durează până în 1869, când cuplul divorţează.

Marguerite Pelouze cumpără în mai 1864 castelul Chenonceau împreună cu un domeniu de 136 de hectare.
Între anii 1867-1878 ea restaurează castelul cu ajutorul arhitectului Felix Roguet. Il aduce la starea în care era în secolul al XV-lea şi suprimă modificările făcute construcţiei de către Caterina de Medici. În urma unui faliment din 1888 Marguerite Pelouze este nevoită să vândă castelul, care este răscumpărat de Creditul Funciar. Marguerite Pelouze a fost a Şasea Doamnă de la Chenonceau.

În 1913 industriaşul Henri Menier răscumpără castelul care şi astăzi este deţinut du urmaşii săi şi se vizitează doar parţial.

După ce am vizitat parterul am ieşit pe malul râului Cher şi am admirat priveliştea.

Pe malul...

Râului... 

Cher împreună cu Anick.

Vom continua vizita înăuntru.

Am intrat din nou în castel şi urmând traiectoria de vizitare am trecut prin superbele apartamente, păstrate mult mai bine ca cele de la Blois. Am văzut, printre altele, camera Caterinei de Medici, a Dianei de Poitiers,  Dormitorul celor Cinci Regine, precum şi al lui Francisc I. Deşi în interior fotografiatul era interzis, am reuşit să fac două poze în camera lui Francisc I.

Cele trei Graţii.

Camera lui Francisc I.

Am coborât apoi la subsol unde se aflau bucătăriile seculare ale castelului. Cred că moderna bucătărie de la internatul şcolii noastre este net inferioară acestora de la castel. Şi aici am reuşit să fac clandestin două fotografii.

Bucătăria...

Castelului.

Am ieşit în exterior şi ne-am dus la cele două grădini, ale amantei şi soţiei lui Henric al II-lea. Anick, care a văzut toate castelele de pe Valea Loarei, este de părere că Chenonceau este cel mai frumos şi mai bine întreţinut.

Din gradinile de la Chenonceau.

De la castel am revenit la "Castelul familiei Tryoen" unde am cinat, am discutat şi apoi ne-am culcat în dormitorul de oaspeţi.