Biserica de Vest. Amstelveen.

În fiecare zi ne plimbăm pe străzile din împrejurimi şi când se iveşte ocazia mai vizităm şi câte un obiectiv turistic. Ne vom duce azi la Biserica de Vest, Vesterkerk în olandeză. Este cea mai apropiată de apartamentul nostru, putându-se vedea de la fereastra dinspre canal. Se aud şi bătăile ceasului din turn, atunci când este linişte.

Biserica se află pe celălalt mal al lui Prinsengracht, aproape de casa Annei Franck.

Cu Biserica...

De Vest.

 La intraea în biserică, pe partea stângă era un fel de strană unde se aflau nişte broşuri roşii, în diferite limbi, cu date despre respectivul lăcaş de cult, sau dacă vreţi, obiectiv turistic, care se distribuiau gratuit vizitatorilor. Am ales şi noi două astfel de broşuri în limba franceză (Soyez les Bienvenus a l'Eglise: Westerkerk) şi ne-am aşezat pe două scaune din rândul din spate şi am început să le studiem.

Inaugurarea bisericii s-a făcut de sărbătoarea Rusaliilor în 1631. Este cea mai mare biserică construită, pentru a fi de la început biserică protestantă, din Olanda. Există câteva biserici mai mari decât ea, astăzi tot protestante, dar care fiind mai vechi au fost întâi catolice. Construcţia ei a durat 11 ani şi în prezent se remarcă prin turnul său, înalt de 85 de metri, terminat în 1648. Pe turn se află ornate simbolurile Coroanei Imperiale, pe care Impăratul Maximilian I de Habsburg, al Sfântului Imperiu (1508-1519) a dăruit-o oraşului Amsterdam, pentru fidelitatea manifestată de locuitori, faţă de Casa de Austria.

Turnul.

Arhitectul a îmbinat stilul Renaşterii Olandeze (cărămidă şi piatră) cu verticalitatea stilului Gotic (pilonii de susţinere a boltei). Biserica nu are măreţia catedralelor franceze, aşa cum nici Olanda nu are mărimea Franţei. Forma bisericii este de cruce cu două trensepte, este lungă de 48 m, lată de aproape 30 m şi înaltă de 28 m. Ca şi multe construcţii olandeze are bolta din lemn, pentru a fi cât mai uşoară şi să nu solicite prea mult solul moale şi mlăştinos al locului.

Din acelaşi motiv şi turnul are parte de jos din cărămidă iar în continuare este din lemn, întâi placat cu dale subţiri de piatră şi sus învelit cu plumb.Clopotul principal este cel mai mare din Olanda, având o masă care depăşeşte 7 tone, numai limba sa având în jur de 200 kg. A avut şi un ansamblu de 48 de clopote (le carillon) care putea fi tras de un singur om (foarte priceput bineînţeles). După restaurarea din 1959 carillon-ului i s-au mai adăugat două clopote şi a fost modernizat fiind  tras electric. Este în legătură cu orologiul din turn care bate ora, precum şi fiecare sfert, jumătate şi trei-sferturi din oră.

În biserică Rembrandt l-a îngropat în 1668 pe fiul său Titus şi un an mai târziu a fost el însuşi îngropat acolo. Mormântul pictorului nu este identificat, existând o placă comemorativă montata pe un stâlp de susţinere, cu ocazia a trei sute de ani de la naşterea sa, în 1906.

În Westernlerk s-a celebrat în 1966 nunta prinţesei Beatrix cu prinţul Claus, prinţesa fiind începând din 1980 Regina Olandei.

Biserica dispune de o orgă construită în 1686 şi mărită patruzeci de ani mai târziu. Aceasta a fost restaurată la sfârşitul anilor 1980 şi în Biserica de Vest se ţin foarte multe concerte de orgă. Mai există o orgă mai mică special construită pentru a acompania corul să execute, de regulă, cantatele lui Bach.

Înarmaţi cu cele citite despre Westerkerk am început să o vizităm în cunoştinţă de cauză. Am identificat tot ce s-a scris despre ea, mai puţin placa comemorativă a lui Rembrandt. L-am întrebat despre ea pe un probabil enoriaş, care aşeza nişte cărţi cu cântece religioase în strane şi acesta foarte drăguţ ne-a condus până la pilonul de care era fixată. A primit zâmbind sincerele noastre mulţumiri.

Făcând câte o plecăciune înspre altar am părăsit biserica şi trecând din nou prin Dam i-am făcut cinste lui Betty cu o cafea expresso. Eu m-am mulţumit cu o bere care purta numele localului: Bavaria.

Am trecut pe acasă, am mâncat ceva şi ne-am pregătit să mergem la Universitate, în Amstelveen.

Am mers apoi în staţia din Dam şi am luat tramvaiul spre Amstelveen să ne întâlnim cu Mihai, care la Universitate prezenta profesorului expunerea sa de la licenţă. Ştiam în ce clădire, etaj şi sală are loc respectiva întâlnire şi noi ajunşi acolo l-am aşteptat pe coridor. Chiar acolo se afla un afiş care anunţa datele (cu vreo două luni în urmă) când profesorul Ciprian Foiaş de la o universitate americană, va ţine nişte cursuri la Amsterdam în Universitatea lui Mihai. Când eu eram student, Ciprian Foiaş era lector la Universitatea din Bucureşti şi o tânără speranţă a matematicii româneşti.

Mihai s-a întâlnit şi cu conducătorul de lucrare cât şi cu şeful comisiei de licenţă. A ieşit împreună cu primul, am făcut cunoştinţă şi l-am invitat la o cafea. Profesorul era tânăr, urma să se căsătorească aproximativ peste două luni şi era doctor al Universităţii din Utrecht. El a luat o cafea, Mihai un suc, pentru că era şofer, iar noi câte o bere Amstel de 300 ml. Am discutat cam o jumătate de oră, el descurcându-se puţin şi în franceză.

După ce am părăsit localul ne-am dus cu Mihai la maşină şi toţi trei apoi la cumpărături, la un magazin Aldi din Amstelveen.

În parcarea de lângă Universitate.

Lângă magazinul Aldi.

După ce am făcut cumpărăturile Mihai ne-a plimbat mult prin Amsterdam până s-a făcut întuneric.


Acasă Mihai ne-a dat două poze, făcute de el noaptea pe când se plimba cu vaporaşul pe Prinsengracht şi Turnul Bisericii de Vest apare luminat foarte frumos.

Biserica luminată...

Văzută de pe canal.

În timp ce Mihai lucra la expunerea de la susţinerea licenţei, făcând schimbările sugerate de profesorul conducător de lucrare, noi am privit până târziu, ambarcaţiunile luminate, care defilau pe Canalul Prinţului.