Croazieră în Islanda 2026.07.12-26

  Oraș: Rotterdam

Coordonate geografice: 51g55m N; 4g29m E

Țara: Olanda

Populație: 674000 locuitori

Data Sejur: 12 Iulie 2026

Locuință: Nava Rotterdam Cabina 7181.

12 Iulie. Fiind duminică, trupa s-a sculat mai târziu. După ce am luat micul dejun, Mihai ne-a dus cu mașina la Rotterdam, acolo unde începe croaziera. 

Am ajuns la punctul de îmbarcare, care era foarte aglomerat. Am coborât, ne-am luat bagajele și ne-am luat de la Mihai la revedere peste două săptămâni!

Nava noastră Rotterdam era ancorată alături la chei.

Ne-am așezat la o coadă, la capătul căreia se predau bagajele pentru a fi duse la cabinele pasagerilor.

După ce le-am predat am intrat în clădire. Au verificat dacă avem viză pentru Marea Britanie, ne-au controlat pașapoartele, apoi ne-au fotografiat pentru cardurile de bord.

Am așteptat o jumătate de oră, după care împreună cu un grup de pasageri am urcat pe navă.

Nava Rotterdam era identică cu Nava Nieuw Statendam, cu care am făcut croazierele din 2019 și din 2025. A fost construită la același șantier naval din Trieste, dar cu doi ani mai târziu, în 2021.

Am mers la cabina noastră 4027, unde din căsuța poștală am luat cardurile de bord și am intrat.

Card de bord Avers

Card de bord Revers

Avers

Revers

 Cabina era interioară, fără geam și se compunea dintr-un coridor, unde pe stânga erau dulapurile și pe dreapta baia. Urma pe stânga patul și pe dreapta televizorul, frigiderul și un mic birou.

În cabină

Coridorul

Patul

Pentru că bagajele nu ne-au fost încă aduse, am decis să mergem la Puntea 9 să luăm masa de prânz.

Pe peretele cu geamuri se vedea portul Rotterdam din care vom pleca în jurul orei 15.

Portul Rotterdam

După masă am revenit la cabină, unde ne sosiseră bagajele.

În cele două croaziere făcute cu Holland America regulamentul prevedea că fiecare pasager poate duce pe navă o sticlă de vin sau de șampanie de 700 ml. În bagajul neu era șampania și într-al lui Betty era vinul. Pe valiza ei am găsit o etichetă prin care ne anunța că au găsit respectivul vin, pe care îl rețin și ni-l va returna la debarcare. Probabil controlul l-au făcut prin sondaj, pentru că șampania mea nu lipsea.

Betty s-a dus la Relații cu Publicul să reclame abuzul!

I-au răspuns că regula nu mai este în vigoare de câțiva ani și că în croaziera de anul trecut faptul că am dus cu noi băuturile, a fost un noroc. În concluzie nu se poate face nimic și vom primi vinul la debarcare!

Am aranjat hainele în dulapuri și am simțit că nava a început să se miște părăsind portul Rotterdam.

Tocmai am făcut cunoștință cu cei doi stewarzi indonezieni, când s-a pornit de undeva de alături o muzică foarte zgomotoasă. Stewarzii au zis că într-o cabină de aproape se fac ceva repetiții.

Am reclamat și asta la Relații cu Publicul, dar de data asta telefonic.

Și-au cerut scuze și au zis că vor remedia situația.

Într-adexăr, după un timp muzica s-a oprit.

Ne-am odihnit și mai târziu ne-am dus la cină tot la Puntea 9, unde personalul ne da mâncarea pe care o doream, exact ca și la prânz.

După masă am coborât la Puntea 3, puntea de promenadă, unde pe un vânt suportabil ne-am plimbat și am admirat mult timp Marea Nordului.

Pe Puntea de Promenadă

Marea Nordului

Am mai dat o tură pe la Puntea 3 și Puntea 2, unde începea viața de noapte pe navă. De la Barul Oceanic am cumpărat două sticla de apă gazoasă. Ca și în celelalte croaziere toate cumpărăturile se făceau cu cardul de bord. După un timp ne-am retras în cabină.

Am început să redescopăr utilizarea televizorului din dotare și după ce a trecut timpul ne-am culcat.

13 Iulie. Zi pe mare. Fiind zi pe mare, toate spațiile accesibile pasagerilor vor fi foarte aglomerate.

Am fost la micul dejun, tot la Puntea 9, după care am ieșit acolo la pupa vasului, unde era terasa și barul Vedere la Mare. Fiind un vânt foarte puternic am renunțat și ne-am întors la cabină.

Înainte de ora 10 a început din nou muzica, un fel de melodii cântate tare și fals, de către niște nepricepuți.

Am reclamat din nou la Relații cu Publicul și ne-au asigurat că vor rezolva problema.

Am ieșit la Puntea 3, unde Betty s-a pus la o coadă lungă la cafea, pe care a băut-o în picioare, la tejgheaua barului. Toate locurile erau ocupate de indivizi care discutau sau butonau telefonul, majoritatea nefiind consumatori.

După cafeaua soției am ieșit la plimbare pe Puntea de Promenadă. Așa bătrânește am făcut două ture, în care toată lumea care se plimba ne-a depășit, mai mult sau mai puțin. Nava având o lungime de aproximativ 300 m și o lățime de 35, înseamnă că o tură de punte avea cam 700 m.

Siajul la pupa

Pe Puntea 3

Când am terminat plimbarea a venit ora mesei și s-a făcut loc la Barul Oceanic de la Puntea 2.

Ne-am așezat și Betty a comandat o Cuba Libre și eu băutura lui James Bond, Votcă cu Martini Sec, scuturată și nu amestecată, la care se adaugă două măsline!

Pe Puntea 2

La Barul Oceanic

Cuba Libre și Votcă cu Martini

Am mers la masă, după care ne-am odihnit în cabină.

Mai spre seară a sunat telefonul. De la Relații cu Publicul ne-au întrebat dacă suntem de acord să ne mutăm la Puntea 7, unde sigur nu vom mai fi deranjați de muzică. Bineînțeles că suntem de acord! Noi să ne pregătim și ei vor trimite un steward care să ne ducă bagajele la cabina 7181.

Am refăcut bagajele și am așteptat stewardul. Acesta a venit după mai bine de o oră și astfel am ratat întâlnirea cu căpitanul de la ora 19 la World Stage. Ratată a fost și șampania oferită de căpitan!

Am luat cunoștință cu noua cabină care era exact ca și cea veche și i-am cunoscut pe noii stewarzi, tot indonezieni, care ne-au dat cartea lor de vizită.

Stewarzii noștri

Făcându-se ora 20 ne-am dus să luăm cina la restaurantul de la Puntea 2, așa cum am făcut anul trecut pe nava identică.

Nu ne-a plăcut mâncarea și nici serviciile chelnerilor, așa că am hotărât că în continuare vom lua și cina tot la Puntea 9, unde mâncarea este mai variată, și servirea impecabilă (ne servim noi înșine).

Am revenit la cabină și ne-am aranjat din nou lucrurile în dulapuri.

Am dormit bine, cu toate că am schimbat patul!

14 Iulie. Portul Lerwick, Insulele Shetland latitudine 60gr09m N; 1gr08m V. 

Încă de ieri se tot anunța periodic la televizor și la difuzoarele de pe coridoare, că acum dimineața vor veni pe navă ofițeri ai Poliției Britanice de Frontieră care vor verifica toți pasagerii. La cei care posedă viză pentru Regatul Unit, le vor aplica un timbru pe cardul de bord, care va permite debarcarea lor în Marea Britanie.

S-a format o coadă la Puntea 2, care a înaintat destul de repede, a ajuns la Puntea 3 și de acolo , într-o încăpere, doamna ofițer ne-a verificat și fiind în regulă ni s-a atașat timbrul.

Ca să nu deranjăm coada am ieșit pe Puntea de Promenadă. Se vedeau deja tenderele care duceau pasageri de pe navă în portul Lerwick. 

Noi am mai debarcat și anul trecut în Lerwick de unde am făcut o excursie în Insulela Mainland din Arhipelagul Shetland (Croazieră la Capul Nord 15.06.-29.06 2025). Acolo am scris mai multe despre Lerwick, despre insula Mainland, despre Arhipelagul Shetland și despre zona vizitată atunci.

După viză, cu un tender

Văzut de pe Puntea de Promenadă

Am fost la micul dejun și la ora 12 va trebui să fim pe cheiul din port, de unde vom pleca într-o excursie organizată de companie. Este vorba despre Așezarea nordică preistorică Jarlshof.

Înainte de ora 11 am venit la Puntea 2 și cu un grup ne-am dus și ne-am urcat pe tenderul care ne-a transportat în port.

Anul trecut am cumpărat de aici niște șosete făcute din lâna oilor din Insulele Shetland, de care m-am folosit foarte bine iarna prin casă.

 Așa că am mers direct la magazinul aflat vizavi de cheiul portului și am mai cumpărat și anul acesta respectivul articol. Am să le port tot prin casă și tot în zilele friguroase de iarnă, mai ales că le-am cumpărat și acum, la preț pentru (proștii de) turiști.

Ne-am plimbat apoi pe strada cu case de piatră din Lerwick, care este situată tot vizavi cu cheiul. Spre deosebire de anul trecut acum era o zi însorită și nu ploaie ca atunci.

În Lerwick

Înainte de ora 12 am mers la punctul de întâlnire, care era parcarea autobuselor, de pe chei.

Când a venit autocarul l-am recunoscut pe ghid. Era același de anul trecut, care ne-a condus atunci în excursia din Shetland, care vorbea o engleză ce suna mai ciudat pentru Betty și care ne-a spus că a vizitat odată Parisul, dar nu a rezistat acolo, find prea cald.

După plecarea autocarului ghidul ne-a prezentat planul excursiei.

Principalul scop este să vizităm Jarlshof, cel mai cunoscut sit arheologic preistoric din Shetland.

Vom merge aproximativ 40 km, până în orășelul Sumburgh, în apropierea căruia se află situl.

Am făcut prima haltă pe un câmp, situat la malul unui fiord, care aparținea satului Sandwick, sat cu 800 de locuitori și cu multe terenuri agricole, situat la jumătatea distanței dintre Lewrick și Sumburgh.

Fermă cu oi

Oi la popasul nostru

Pe malul fiordului

Următoarea oprire am făcut-o la Sumburgh, chiar în cel mai sudic punct al Insulei Mainland.

Foarte aproape de parcarea autobusului se găsea Hotelul Sumburgh, o clădire impozantă, care părea un castel scoțian.

În fundal parcarea...

Și Sumborgh Hotel

Situl arheologic se află la 100 de metri de parcare.

Intrarea

În sit

Împortanța sitului arheologic este aceea că aici s-a dovedit că locul a fost locuit fără întrerupere timp de peste 4000 de ani. Săpăturile au descoperit obiecte create de oameni între anii 2500 ÎHr. și secolul al XVII-lea DHr. Solul fertil și posibilitatea de a pescui în mare au facilitat șederea continuă a oamenilor în locație.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea contele Patrick Stewart construiește aici o casă medievală care datează până în secolul următor.

 

Ruinele ei au fost vizitate în 1814 de Walter Scott, care în romanul său Piratul, scris șapte ani mai târziu, o numește Jarlshof (Conacul Contelui).

În 1897 o furtună violentă surpă o porțiune din țărmul mării și scoate la iveală locuințe antice. Din 1925 locul este protejat ca monument istoric, iar între 1949-1952 s-au efectuat săpături arheologice.

S-au găsit, în straturile de jos, case rotunde, cu ziduri groase de piatră din epoca bronzului.

 În straturi mai de sus s-au găsit ruine din epoca fierului, inclusiv obiecte de uz casnic, unelte, opere de artă și un zid de apărare.

Și mai de sus, s-au găsit cele mai multe artefacte din Marea Britanie ale epocii vichingilor, care includ o casă lungă și numeroase unelte din această perioadă.

Și în final casa și ferma medievală a lui Patrick Stewart!

Această zonă unde omul a trăit continuu peste patru milenii a fost numită, după romanul lui Walter Scott, Jarlshof!

Conduși de ghid am vizitat toate cele amintite mai sus pe mica întindere de mai puțin de două hectare, suprafață pe care o ocupă situl arheologic.

Case găsite...

În urma...

Săpăturilor arheologice

Cu ruine ale casei medievale

Și ale zidului...

Ieșirea spre mare

După vizitare am mers la barul hotelului unde am băut poate, cea mai bună cafea din croaziera de două săptămâni. O fi contribuit la aceasta și forțele care au ajutat o mică grupare umană să perpetueze aici atâtea milenii!

La întoarcere am oprit din nou în Sandwich, dar acum în sat, lângă oficiul poștal și magazinul alimentar. Alături de parcare se întindea marea, la fel de liniștită ca și în celelalte locuri de pe insulă și pe țărmul ei un mic câmp cu maci înfloriți.

În Sandwick

Macii înfloriți

Autocarul ne-a dus din nou în Larwick de unde am luat tenderul și am ajuns pe navă.

Din nou în Larwick

Sosiți pe navă, ne-am dus în cabină și ne-am odihnit.

Am mers mai devreme la cină pentru că la ora 19, ora navei, va avea loc prima semifinală a CM de Fotbal 2026, care poate fi vizionată la televizorul din cabină, pe ceva post de sport internațional.

Am văzut cum echipa Franței, chiar de ziua națională a țării, a fost învinsă cu 2 - 0 de cea a Spaniei.  

15 Iulie. Zi pe mare. Ne-am dus mai devreme la micul dejun și de acolo am ieșit pe Puntea 9 la terasa Vedere la Mare. Aceasta este situată la pupa navei, aici aflându-se un bar, o piscină cu două jacuzi cu hidromasaj și o mulțime de șezlonguri.

Noi am stat puțin la pupa navei, înfruntând vântul de intensitate medie și privind siajul de la o înălțime de aproximativ 30 m.

Pe terasă

La pupa

Pe Puntea 9

Nu după mult timp am părăsit terasa și am mers în cabină, unde erau condiții mai umane de existență.

După ora 10 Betty s-a dus la Barul Oceanic să cumpere apă minerală, iar peste o oră am ieșit pe Puntea de Promenadă unde am făcut două tururi. Față de azi dimineață vremea s-a mai încălzit și plimbarea a fost chiar plăcută.

Pe Puntea de Promenadă

Admirând siajul

Am revenit la cafeneaua de la Puntea 3 unde și la ora asta era o coadă suficient de mare.

Coada la cafea

La masă ne-am dus mai târziu, ca să fim siguri că nu va fi aglomerație.

Masa de prânz

După masa de seară ne-am dus să vedem un spectacol la World Stage.

Sala este mai plină de jumătate

Așteptăm să înceapă

Chiar la ridicarea cortinei am văzut pe scenă niște valize și atunci ne-am dat seama că acest spectacol l-am mai văzut anul trecut pe nava Nieuw Statendam cu aceiași trupă de patru perechi, care cântă și dansează, în mod special, muzică americană interbelică.

Scene din spectacol

Abia după spectacol mi-am amintit că acum se joacă cea de-a doua semifinală a CM de fotbal, eveniment pe care l-am uitat absolut complet.

Ne-am dus la cabină și am prins repriza a II-a, imediat după ce Anglia a deschis scorul. Am văzut cele două goluri ale Argentinei date spre sfârșitul partidei și astfel finala se va juca între Spania și Argentina.

După meci am deschis sticla de șampanie pe care am savurat-o încet, apoi ne-am odihnit înainte de a ne culca.

16 Iulie. Seydisfjordur latitudine 65gr 15m N, longitudine 14gr 0m V.

Portul se află la mijlocul coastei estice a Islandei și este cel mai de răsărit orășel al țării, cu o populație de aproximativ 650 locuitori.

Islanda cu porturile unde vom ancora

Datorită poziției pe care o ocupă, din Seydisfjordur pleacă feriboturi spre Insulele Feroe, Danemarca și Norvegia.

Așezarea s-a dezvoltat la capătul unui fiord îngust și este înconjurată de munți, nu foarte înalți, dar abrupți, de pe care se rostogolesc mai multe cascade. Este apreciat pentru casele sale colorate, construite din lemn și pentru liniștea specifică locațiilor neaglomerate.

 Deși în trecut orășelul prospera datorită pescuitului de heringi, acum bunăstarea și-o datorează turismului. Mulți dintre ei sosesc cu agențiile de turism, alții vin pe cont propriu și în plus în tot timpul anului aici ancorează navele de croazieră, astfel încât orașul veșnic prinde viață datorită vizitatorilor săi. Grație lor dispune de câteva restaurante, cafenele și un magazin alimentar pentru produse de bază, precum și de câteva hoteluri de toate categoriile.

Ancorăm în largul fiordului

Pe la ora 11 am ajuns cu tenderul în port. Era o vreme foarte frumoasă, senină și cu o temperatură care se atinge în puține zile din vara islandeză: 20 gr C.

Pe unica stradă care duce în centru

În preajma Muzeului Tehnicii

Nava Rotterdam...

Ancorată în fiord

Ca și alți pasageri ne-am îndreptat spre centru. Scopul imediat, impus de Betty era să găsim un loc unde să bem câte o cafea.

După vreo 200 de metri am găsit un panou unde era o hartă foarte detaliată a localității, cu toate punctele turistice și de alimentație care prezintă interes.

Cu harta localității

Am ales să mergem chiar în centru unde se află Biserica Albastră (Blaa Kirkjan). 

Înainte de centru am întâlnit un local unde se găsea mâncare și bineînțeles cafea. Pe noi nu ne interesa mâncarea, așa că am intrat. Eram prea îmbrăcați ca să stăm pe terasă unde erau numai locuri la soare.

 Betty s-a așezat la o coadă destul de lungă, iar eu am ocupat locuri la o masă. Ca peste tot cafeaua a fost bună și alungătoare de oboseală.

Ne-am continuat drumul spre biserică, întâlnind case colorate, majoritatea în roșu. 

Zăpadă pe munții din fundal

Flori albastru-indigo

Din nou cu nava noastră

Biserica este veche, cam de aproape 150 de ani și ca toate cele din nord este luterană. La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost mutată la câteva sute de metri de la locul inițial, undeva pe malul fiordului. Operația de mutare nu a fost una complexă, ca pentru bisericile din București mutate înainte de 1989. Fiind construită din lemn a fost demontată, apoi lemnul transportat la noul loc și montată acolo.

După 12 ani, în 1894 o furtună a dărâmat-o și a trebuit reconstruită.

Dar aventura bisericii nu se termină. În 1920 este mutată din nou, pe locul unde se află astăzi, așa cum am spus în centrul Seydisfjord-ului, unde a fost terminată și sfințită doi ani mai târziu.

În 1987 biserica este dotată cu o orgă performantă. Dar aventura continuă. În 1989, în timpul unor lucrări, izbucnește un incendiu care distruge orga și o parte din mobilierul valoros de lemn.

Se achiziționează o orgă nouă și pagubele au fost în mare măsură restaurate.

În 2016 Primăria împreună cu localnicii hotărăsc să vopsească dalele străzii, care duce la biserică, în culorile curcubeului.

Efectul este extraordinar: strada în rogvaiv și biserica în albastru deschis. Un efect coloristic ce încântă privirea!

Strada curcubeu...

Și Biserica Albastră

Datorită orgii sale performante, în biserică se țin anual Concertele de Vară, la care participă muzicieni islandezi și străini.

Anual se revopsesc dalele străzii în culorile curcubeului. La operaține participă voluntari localnici, dar și turiștii doritori sunt bineveniți.

Ne-am mulțumit numai cu imaginea dinafară a Bisericii Albastre și ne-am întors spre tender.

Cascade...

Rezultate din topirea zăpezii

O intersecție și munții înzăpeziți

Betty și cascada

Noi și cascada

Am ajuns la tender și cu acesta ne-am întors pe navă.

Excursia noastră a fost minunată! La asta a contribuit, din belșug, vremea extraordinară!

Cred că puține zile din actuala vară au fost sau vor fi aici, ca cea de azi!

Am hotărât să cinstim aceasta cu o vizită la Barul Oceanic!

Cu câte...

O Cuba Libre!

După masa de seară ne-am dus din nou la World Stage unde am văzut un spectacol de jonglerie susținut de un american.

La spectacol

Selfie

Acuș va începe

După spectacol am ieșit pentru puțin timp pe Puntea de Promenadă, care deși târziu, era scăldată în lumina zilei polare, specifice mijlocului lunii iulie. Este ceva firesc la numai un grad sub cercul polar!

17 Iulie. Akureyri. Latitudine: 65gr 41m N; Latitudine: 18gr 18m V.

În timp ce eram la micul dejun se făceau manevrele de ancorare a navei în portul Akureyri. Este primul port, al croazierei, cu apa suficient de adâncă unde nava poate acosta la chei, nemaifiind nevoie de tendere pentru debarcare.

Porturile unde ancorăm

Am ieșit pe terasa de la Puntea 9, unde bătea un vânt mai suportabil decât de obicei.

Am ancorat în Akureyri

Din fiordul Eyjafjordur

Sunt ancorate și alte nave

Betty la pupa navei, Puntea 9

Akureyri este al patrulea oraș al Islandei cu cei peste 17000 de locuitori. Se află în nordul insulei la aproximativ 40-50 de km de Cercul Polar de Nord, care are o latitudine mai mare cu 52 minute. De altfel întreaga Islandă nu este tăiată de Cercul Polar Arctic.

În oprirea noastră în port am ales o excursie accesibilă seniorilor și anume Observarea balenelor în fiordul Eyjafjordur.

La ora 11 și 45 ne-am întâlnit toți participanții la excursie, la Puntea 2, în locul în care seara se țin concerte. Ne-au dat indicații despre escapada noastră din fiord, din care am dedus că vom merge pe jos cam 10-15 minute până la debarcaderul navei de mare viteză cu care vom face vânătoarea balenelor, evident pentru a le fotografia sau filma.

Ne-au avertizat că de obicei se pot vedea balene cu cocoașă, dar pot apărea și ghinioane când întâlnirea cu aceste mari cetacee nu se realizează. 

Excursia ține 4 ore și vom beneficia de serviciile ghizilor, special instruiți în reperarea animalelor.

Nava dispune de bar și cafenea, de la care se pot cumpăra gustări, sucuri și bere.

Toate locurile și cele din interior și cele din aer liber permit vizionarea și fotografierea balenelor.

Am ajuns pe mica navă și am ocupat locuri în interior, la o masă așezată în preajma unei mari ferestre. Majoritatea colegilor au luat locuri în aer liber, pe puntea superioară, de unde vor fotografia și filma numeroșii cașaloți, pe care ghizii noștri specializați îi vor repera din abundență, în apele albastre ale fiordului!

Nava a plecat și am admirat superbele priveliști de pe țărmurile fiordului.

Bibi pe mica navă

Țărmurile...

Fiordului...

Eyjafjordur

Am cumpărat de la bar o bere Tuborg la cutie și am constatat că și aceasta este la preț pentru (proștii de) turiști. Echivalentul în lei a prețului berii este de 36 roni. Cam mult!

Spre Bar și Cafenea

Cu o bere Tuborg

De altfel și excursiile din actuala croazieră sunt cele mai scumpe în Islanda. Cele din Scoția și Insulele Feroe sunt ceva mai ieftine. Probabil că localnicii folosesc magazine, de unde cumpără produsele la prețuri mai accesibile.

Am cutreierat în cele 4 ore o bună parte din fiord, am văzut cele mai frumoase peisaje, am trecut și pe lângă mava Rotterdam, dar nu am avut norocul să vedem nicio balenă. Măcar am fost avertizați că există și zile cu ghinion!

Am trecut pe lângă nava noastră

Încet, încet, majoritatea pasagerilor au coborât de la locurile în aer liber la cele interioare și acolo au așteptat finalul călătoriei.

Am coborât de pe nava mică tot la debarcader, și tot pe jos ne-am deplasat spre nava noastră. Am prins pe drum un vânt deosebit de puternic, care pur și simplu ne îngreuna înaintarea.

Nava noastră...

Ancorată la chei.

Lângă navă, încă înainte de scara de urcare s-a format o coadă mai lungă, care înainta însă suficient de repede. Foarte aproape de lateralul cozii se aflau niște panouri în formă de grilaj, cam de 3 pe 1,5 m. O rafală mai puternică de vânt a răsturnat un astfel de panou și deși m-am ferit, nu am fost destul de rapid și a căzut peste mine, prinzîndu-mi piciorul drept. Niște pasageri de la coadă au îndepărtat panoul și m-au ajutat să mă ridic. Au venit și din serviciul de securitate a navei, care m-au dus la infirmeria de lângă intrarea pe navă.

M-au consultat și au văzut că am o tăietură cam de 12 cm în picior și pantalonii de blugi rupți.

A venit șeful de la securitatea pasagerilor și un vorbitor de limbă franceză pentru a ne putea înțelege. Și-au cerut scuze pentru întâmplarea pe care nu au putut-o controla și asistenta de la infirmerie mi-a dat un antitetanos și mi-a pansat rana.

Piciorul rănit

Mi-au dat câteva comprese sterile și un dezinfectant, pe care să le folosesc în următoarele două zile. Dacă apar complicații să vin la respectiva infirmerie de la Puntea 0.

Ajunși în cabină am găsit alături de ziarul zilei și două certificate care dovedeau că în noaptea precedentă noi, împreună cu nava am traversat Cercul Polar de Nord.

Dovada că Betty a traversat Cercul Arctic

Dovada mea

Era deci al doilea an în care am traversat cercul polar.

18Iulie. Isafjordur. Latitudine: 66gr 04m N; Longitudine: 23gr 07m V.

Ísafjordur este principalul oraș din Fiordurile de Vest ale Islandei (Vestfirðir), în extremitatea nord-vestică a țării. Numele înseamnă literalmente fiordul de gheață. Orașul este mic, sub 3.000 de locuitori, dar este centrul administrativ, comercial și cultural al regiunii. 

Porturile unde ancorează nava

Este așezat spectaculos pe o limbă îngustă de pământ, cu munți foarte abrupți în jur. A fost un important centru comercial încă din secolul al XVI-lea, iar pescuitul și prelucrarea peștelui au dominat mult timp economia locală. În jurul anului 1900, Ísafjordur ajunsese chiar al doilea oraș ca mărime din Islanda. 

Acum, pe lângă pescuit și comerț, un loc important în economia zonei îl ocupă turismul. Orașul dispune de hoteluri, restaurante și un destul de mare magazin alimentar.  În Isafjordur se fabrică artizanal o bere locală și se practică o gastronomie specifică, bazată pe cele mai proaspete și mai bune fructe de mare din Islanda. 

Portul Isafjordur are apă suficient de adâncă, astfel că nava poate ancora direct la chei.

Am ancorat în Isafjordur

Din port vom pleca într-o excursie care se numește Fiorduri și Flori. Plecarea este de la ora 12 și are o durată de 4 ore.

Am mai avut excursii care începeau și durau în timpul mesei de prânz. Atunci facem la micul dejun sendvișuri care astâmpără foamea până la cină.

Am coborât la chei și pe platoul din fața navei am găsit organizat un fel de târg cu de toate, destinat turiștilor.

Târgul de la chei

Am găsit o gheretă unde se vindeau ilustrate, făcute personal de proprietară. Erau și timbre și în plus exista o cutie de carton, de unde poștașul prelua ilustratele puse acolo și le îndrepta spre destinație.

Betty a ales vreo șase vederi, a lipit timbre pe ele și urma să le plătească. În acel moment și-a dat seama că toți banii și cardurile noastre sunt în seiful din cabină. Am uitat să le luăm la plecare.

I-a explicat proprietarei, care era o tânără spaniolă, situația și aceasta a zis că ne așteaptă, ea stând acolo până la ora 17.

Am urcat în autocar și ghidul ne-a spus că este irlandez și a venit de puțin timp în Islanda, în vederea unei căsătorii cu o localnică. Nu știe limba islandeză, dar acum o învață!

După ce am parcurs aproape un kilometru am intrat într-un tunel. Ni s-a explicat că el are forma literei Y și are lungimea totală cu ceva peste 9 km. Fiecare braț al Y-ului pleacă din orașele Isafjordur, Sudureyri și Flateyri.

A fost dat în folosință acum 30 de ani și înlocuiește drumurile din munți unde în lunga iarnă islandeză era dificil de circulat din cauza zăpezii și a avalanșelor.

Anumite porțiuni ale tunelului au numai o bandă de circulație, în timp ce cealaltă este prevăzută din 100 în 100 de metri cu alveole, unde intră vehiculul fără prioritate.

Circulăm în tunel

Autocarul așteaptă în alveolă

La intersecția celor trei brațe ale Y-ului am luat-o spre Flateyri.

Ieșiți din subteran

Spre Flateyri

Peste munții din jur se lăsa ceața. Ghidul ne-a spus că localnicii sunt crescători de oi și-și duc animalele în munți, unde le lasă libere din primăvară până-n toamnă. În Islanda nu sunt lupi, urși sau șerpi care ar putea omorî oile în libertate. Singurii prădători sunt vulpile polare și corbii. dar și ei pot ataca numai mieii, atâta timp cât sunt mici.

Toamna la recuperarea ovinelor, pe lângă proprietari participă și voluntari, iar seara, obosiți, petrec toți cu bere și friptură de miel. Ghidul s-a lăudat că și el participă ca voluntar!

Flateyri este un mic sat pescăresc din Fiordurile de Vest ale Islandei, așezat pe o limbă îngustă de pământ, la vest de Isafjordur. Este unul dintre acele sate islandeze în care muntele abrupt pare să înceapă chiar de la marginile sale. Populația satului nu depășește 200 de locuitori, dar pe vremea când se vânau de aici rechini și balene existau de trei ori mai mulți rezidenți.

Populația a scăzut după ce guvernul a limitat pescuitul, care a dus la dispariția masivă a locurilor de muncă. În 1995 o avalanșă a lovit satul și a distrus 29 de case și a ucis 20 de localnici. Alți localnici s-au refugiat apoi, în zone mai puțin periculoase.

Autocarul nostru, împreună cu altele două, toate cu pasageri de pe navă, au oprit lângă biserica din Flateyri (Flateyrarkirkja), pe care  o vom vizita și vom asculta câteva cântece, bisericești și populare islandeze, cântate de cantora bisericii.

Aceasta ne aștepta la intrarea în biserică, îmbrăcată într-o bluziță subțire cu mânecă scurtă, în timp ce noi eram aproape înfofoliți în această zi, prima înnorată și rece din sejurul nostru islandez.

Biserica din Flateyri este luterană și a fost construită din piatră în 1936. Ea este renumită atât pentru pictura ei, cât și pentru cele cinci vitralii executate, respectiv, de doi cunoscuți artiști islandezi.

Altarul

Amvonul și un vitraliu

Alte vitralii

Turiștii în bănci

Orga

Recitalul cantorei

Părăsim...

Biserica...

Sub privirea cantorei

Aici în Flateyri este prevăzută o scurtă oprire la cafeneaua satului. Cum aceasta este mică, ghizii au hotărât să rămână numai un singur autocar cu excursioniștii lui, celelalte să continue excursia și să revină pe rând, cu pasagerii, pentru câte o cafea.

Excursia noastră se numește Fiorduri și Flori. Fiorduri sunt peste tot pe traseu. Flori, numai la celebra grădină botanică Skrudur.

Aceasta este situată în vestul Fiordurilor de Vest, în apropierea Mării Groenlandei, cu mai puțin de un grad la sud de Cercul Polar de Nord.

Drum care leagă mai multe insule

Grădina a fost creată de pastorul satului începând din 1905. În această acțiune el a antrenat elevii școlii de băieți din localitate.

A ales un teren orientat spre sud, ferit de vânturi, de la natură și de la niște ziduri, pe care le-a construit și a cultivat flori și legume din semințe selecționate. A trecut la plantarea unor arbuști și plante ornamentale care nu creșteau în nordica Islandă. Fiecare băiat a plantat și îngrijit câte un copăcel, care purta numele lui. 

Grădina a fost inaugurată în 1909 și a trecut în proprietatea Ministerului Învățământului islandez. A continuat să se dezvolte de-a lungul anilor, dar la începutul anilor 1980 a căzut în paragină.

Începând din 1992 grădina este restaurată, reușind ca după vreo zece ani să ia un important premiu internațional pentru grădini.

Intrarea în grădină

Mac în apropierea cercului polar

Bubu cu macul înflorit

Betty cu o mică seră

Prin vegetația luxuriantă

Alee foarte verde

Vechea fântână din grădină

                               

Arcada porții construită din oase de balenă

Am prins o zi fără soare, dar cu un vânt rece și destul de puternic. Din când în când cădeau și stropii unei ploi, mai rari dar reci.

În drum spre...

Parcarea autocarului

Am revenit la Flateyri, pentru cafea. Nu știu cum să spun, dar aveam amândoi o poftă neobișnuită de cafea. Rămânem însă numai cu pofta, pentru că iubita mea soție a uitat banii și cardurile în seiful din cabină. Am vizitat cafeneaua, care nu era mică, pentru că încăpeau în ea toți pasagerii autocarului. Avea și ciocolată și pepsi. Am ieșit afară și ne-am plimbat prin localitate, profitând de faptul că nu mai ploua.

Probabil vreme obișnuită islandeză

Ne-am întors și tot prin tunel am ajuns la cheiul unde era ancorată nava. Betty s-a urcat pe vapor cu tot puhoiul de pasageri, cam cu mai puțin de un ceas până la ridicarea ancorei.

Eu m-am dus s-o găsesc pe tânăra spaniolă. Nu-și mai amintea de noi și noroc cu un client de-al ei căruia i-am explicat în franceză despre ilustratele noastre. Acesta i-a tradus și ea, luminată, mi-a dat vederile timbrate. Eu nu aveam altceva de făcut decât să aștept.

Betty a venit după vreo jumătate de oră, cu banii, am plătit cărțile poștale, pe care le vom scrie pe navă și le vom pune pe unde vom putea. 

Ne-am urcat pe navă printre ultimii pasageri, dar încadrați perfect în timp.

Acea jumătate de oră de așteptare a fost un timp extraordinar de lung pentru mine. M-a obosit cu mult mai mult decât toată excursia.

Când ne-am întors de la masa de seară am găsit în cameră un mic pachet și o scrisoare. Erau de la Relații cu Publicul. În scrisoare era afișat costul tratamentului medical ce mi-a fost oferit (antitetanos, curățare și pansarea rănii, etc), care era destul de mare și pe care ei mi l-au oferit gratis, mai spuneau că în contul meu mi-au livrat 100 de euro, costul blugilor rupți și că ni s-a returnat sticla de vin confiscată. Aceasta se afla întactă în pachetul primit. Se mai făcea aluzie că nu trebuia să am alte pretenții vizavi de rănirea mea. 

Faptul că nu le-am răspuns dovedea că într-adevăr nu am alte pretenții! De altfel rana arăta bine și era în curs de vindecare.

Am văzut în continuare, la televizor, Finala Mică a CM de Fotbal în care Anglia a învins Franța cu 6-4. La pauză a fost 4-0 pentru Anglia. Cele 10 goluri au fost un record pentru Finala Mică a tuturor CM de Fotbal.

19 Iulie. Reykjavik. Latitudine: 64gr 08m 07s N; Latitudine: 21g 53m 43s V.

Încă din timpul nopții am ancorat la Reykjavik, cea mai nordică capitală a unei țări europene.

Reykjavík se află în sud-vestul Islandei. În zona orașului, coasta Atlanticului este caracterizată prin prezența a numeroase peninsule, golfuri, strâmtori și insule.

Porturile unde ancorează nava

Aici a început colonizarea Islandei în secolul al IX-lea DH. Acum orașul are o populație de peste 140000 de locuitori, iar zona rezidențială de peste un sfert de milion. Este considerat ca fiind unul dintre cele mai curate, mai sigure și mai ecologice orașe din lume.

Astăzi în jur de o mie de pasageri vor părăsi nava și de pe aeroportul din vecinătatea capitalei (Keflavik) se vor întoarce în SUA, în timp ce alți o mie vor veni tot din SUA să le ia locul.

Noi am ales o excursie numită Islanda în centrul atenției. Peninsula Reykjanes, o imagine perfectă. Ea începe din portul Reykjavik de la ora 8 și are o durată de 5 ore și jumătate.

Betty a fost singură la micul dejun, după care ne-am dus la Puntea 2. De acolo cu grupul am debarcat, fără să ne intersectăm cu mia de americani, care și ei debarcă, dar prin altă parte.

Am găsit autocarul care ne aștepta, împreună cu ghida excursiei. Politicoasă, ea ne-a întrebat că unde am fost ieri și (ca în bancul cu Bulă) numai eu am știut: Isafjordur!  Nu că am eu o înclinație deosebită pentru numele islandeze ale localităților, dar m-a ajutat aici primul meu director (Dumnezeu să-l ierte), pe care-l chema Isă Gheorghe.

Din port am traversat orașul și l-am părăsit trecând prin două cartiere mărginașe. Orașul este foarte aerisit, distanțele dintre case sunt mari și acum vara este foarte multă verdeață.

Plecăm din Reykjavic

În turul Peninsulei Reykjanes

Printr-un cartier mărginaș al capitalei

Peninsula Reykjanes este una dintre cele mai interesante regiuni ale Islandei, datorită activității vulcanice intense și a peisajului său neobișnuit, format din câmpuri de lavă, cratere și izvoare termale.

Ea se află în sud-vestul Islandei, la sud-vest de capitală.

Islanda și Peninsula Reykjanes

Are o lungime de 50 km, un relief vulcanic și o vegetație săracă. Aici, lângă Keflavik se află cel mai mare aeroport internațional al Islandei.

Peninsula este situată acolo unde placa tectonică nord-americană se îndepărtează cu 2 cm  anual, de placa tectonică euro-asiatică. Asta deternină existența unor fisuri tectonice și sisteme vulcanice.

Regiunea s-a bucurat timp de 800 de ani de o perioadă de liniște eruptivă, dar după 2020 aceasta a încetat și s-au înregistrat erupții în fiecare an.

Vulcanii din zonă nu erup prin cratere conice, ci își varsă lava prin crăpături lungi ale scoarței terestre.

Ghida ne-a vorbit despre regiunea pe care o vom vizita și ne-a expus planul excursiei. Atunci nu am înțeles prea mult din el, dar acum în prezența unei hărți a zonei sunt edificat!

Toată zona din stânga și din dreapta șoselei era acoperită cu lavă întărită. Peste lava veche, în decursul anilor a crescut o vegetație compusă îndeosebi din mușchi și lichieni, care o colorau în verde.

Lava din erupțiile mai recente era de culoare neagră, fără nicio vegeteție, încă pe ea.

Lavă recentă

Lavă veche

Prima oprire o vom face în sud-vestul peninsulei la Gunnuhver. Aici se află o zonă geotermală, unde se găsesc izvoare de noroi clocotitor, cel mai mare având un diametru de 20 m. Există și fumarole, adică deschideri prin care ies din pământ aburi fierbinți și gaze, precum și nori uriași de abur, ridicați deasupra solului.

Gheizer...

Văzut din autocar.

Aruncă apă și abur fierbinte

Am coborât în parcare și pe o ploaie rece, bătută de vânt, ne-am deplasat pe o cărare de scânduri spre gheizerul principal din zonă. Cărarea avea balustrade la stânga și la drapta și pentru protacția noastră nu aveam voie să o părăsim. Era firesc, deoarece acest gheizer erupe abur și noroi supraîncălzite la o temperatură de 300 gr C. Spre deosebire de alți gheizeri, erupția sa provine nu din apă dulce ci din apă de mare.

 La capătul cărării se afla un fel de tribună, mai la înălțime, de unde populația putea privi, fotografia sau filma gheizerul în siguranță.

Gheizerul...

Văzut...

De la o tribună amenajată

După ce ne-am săturat de privit am eliberat tribuna, spre care se îndreptau alți turiști și am revenit în parcare. Acolo era un panou pe care se afla scrisă legenda gheizerului.

Betty cu panoul

Bubu cu panoul

Femeia Gunna

Cu 400 de ani în urmă, o femeie numită Gunna a bântuit regiunea după ce a murit, terorizând locuitorii. După numeroase încercări, un preot a reușit să-i prindă spiritul și să-l arunce într-un izvor fierbinte, care a primit numele de Gunnuhver.

Următoarea oprire a autocarului a fost la Reykjanesviti, cam la 10 km sud de izvorul vizitat anterior. Aici vom vedea cel mai vechi far din Islanda. Deși nu este primul far din țară, cele mai vechi decât el nu mai există, fie că s-au distrus, fie că au fost demolate.

Sosește Betty, senină, fericită și ușurată

Betty în parcare

Primul far islandez a fost dat în folosință în 1878, dar după 9 ani a fost distrus de un cutremur. Farul de la Reykjanesviti a fost construit în 1908 pe un deal situat mai departe de valurile distrugătoare ale Atlanticului. Are înălțimea turnului de 26 m, dar socotind și dealul, lumina sa se află la 69 m deasupra oceanului.

Vântul e cu noi

Eu cu farul

Betty cu vechiul far

De la Reyksjanesviti care este pe coasta de vest a peninsulei, chiar în sudul ei, am plecat spre nord, urmând linia aceleiași coaste.

Șoferul a oprit autocarul pe șosea, în plin câmp, în apropierea orășlului Hafnir cu 122 locuitori. Aici se afla un stol de păsări albe numite chire polare. Este pasărea cu cea mai lungă migrație anuală din lume. 

Călătorește anual din Arctica (unde cuibărește în timpul verii boreale) până în Antarctica (unde își petrece vara australă), parcurgând peste 40000 km pe an.

Opriți în câmp

Chire polare în zbor

Chiră polară

Chire arctice

Am continuat drumul spre nord și am oprit într-o parcare de la marginea orașului Gardur, oraș situat tocmai în extremitatea de nord și de vest a peninsulei. Zona este renumită pentru păsările marine, apusurile de soare și, în sezonul rece, pentru posibilitatea observării aurorei boreale. 

Aici, la mică distanță unul de altul, există două faruri: Vechiul Far Gardur și Noul Far Gardur.

Vechiul far a fost construit în 1897 pe o platformă chiar la malul oceanului. Valurile care îl băteau i-au deteriorat fundația și a trebuit înlocuit cu noul far în 1944. Cel de-al doilea far a fost construit mai departe de valuri și cu cei 28,6 m ai săi este cel mai înalt far din Islanda. El este și acum în serviciu, în timp ce primul a fost transformat în cafenea.

Cu vechiul far Gardur

Bubu cu noul far

În spate Atlanticul

Cu Noul Far

Cu noul far

Cu vechiul far

Acum cafenea

Sic transit...

Am găsit aici un mic magazin cu de toate, de unde am cumpărat ciocolată și mai ales am pus ilustratele, tot într-o cutie de carton, de unde la va lua poștașul și le va trimite la destinație.

Betty cumpără ciocolată

 Conduși de ghidă am vizitat sumar Muzeul de Patrimoniu și Maritim, după care am urcat la etajul al doilea unde era Restaurantul Rostin, cu vedere la Atlantic.

Aici am primit, în costul excursiei, câte o cafea mare și destul de slabă, împreună cu un produs islandez de patiserie.

Am urcat apoi în autocar și ne-am îndreptat spre Reykjavik. 

A fost o excursie unde am văzut multe lucruri interesante, specifice zonei, pe care nu le poți vedea în altă parte. Păcat că a fost o vreme rece, cu ploaie și vânt, dar dacă stăm să ne gândim și asta este specific zonei! 

În port am urcat pe navă și me-am dus mai repede la masa de seară. 

Am revenit imediat în cabină pentru că la ora 19 se va transmite finala CM de Fotbal.

Spania a jucat mai bine și a învins-o pe Argentina cu 1-0, dar numai în prima repriză de prelungiri. Penrtu a doua oară a devenit campioană mondială.

Mi-a plăcut postul Sport Internațional care a transmis meciul. A început transmisia cu o oră înainte de a începe meciul și a încheiat-o tot cu o oră după ce s-a terminat. Am văzut încălzirea celor două echipe, au fost numite personalitățile prezente în tribune, au fost transmise interviuri, precum și festivitatea de premiere și nu s-a dat absolut nicio reclamă.

20 Iulie. Heimaey. Insulele Westman. Latitudine: 63gr 26m 39s N; Longitudine: 20gr 16m 04s V.

Arhipelagul Westman este un grup vulcanic format din 15 insule și mai multe stânci, situate cam la 11 km în sudul Islandei. Cea mai mare (13,4 kmp) și singura locuită este insula Heimaey.

Heimaey pe harta Islandei

Arhipelagul Westman

Insula Heimaey a fost formată prin erupții vulcanice. Două dintre ele sunt cele mai importante.

Prima a avut loc acum 6000 de ani când vulcanul Helgafell, de 227 m a format o mare parte din insulă. Acum acesta este un vulcan inactiv.

A urmat o pauză, în care nu au mai avut loc erupții până în 1973 când s-a format un nou vulcan Eldfell (Muntele de Foc).

A fost necesară evacuarea a peste 5000 de locuitori ai insulei și au fost distruse peste 400 de clădiri. După cinci luni de erupție conul vulcanului s-a ridicat la 200 m înălțime, iar insulei i s-a adăugat peste 2 kmp de teren nou.

În roșu teritoriul adăugat după erupție

Ne-am înscris la excursia Circumnavigarea Heimaey-ului, pentru care va trebui să fim pe chei la ora 15 și 15 minute. Excursia durează 2 ore și 25 de minute. 

Acum toată lumea navighează, pe internet, cu bicicleta pe munte, pe schiuri prin pădure, cu ATV-ul pe drum accidentat, etc. Nu ne-am gândit că circumnavigarea noastră se va face cu un vaporaș pe mare, ci cu autobusul în jurul insulei. În consecință ne-am îmbrăcat mai lejer, mai ales pe dedesubt.

Nava nu poate ajunge la chei din cauza apei insuficient de adâncă, așa că un tender ne-a dus la țărm, pe la ora 14 și jumătate. După câteva minute eram singuri pe chei. Abia mai târziu au venit și alți membri ai excursiei.

De pe chei se deschidea un peisaj impunător, format din câteva stânci abrupte ale arhipelagului, situate la mică distanță de noi, undeva în mare.

Betty se interesează de excursie

Stânci ale arhipelagului

În sfârșit a sosit o domnișoară care ne-a spus că vom merge să ne echipăm și apoi ne vom urca pe un vaporaș cu care vom face circumnavigarea.

Am legat pe noi niște veste de salvare, care dacă, Doamne ferește, vom cădea în mare se vor umfla automat cu aer și ne vor ține la suprafață.

Betty echipată

Colegii de excursie

Amândoi echipați

Am mers cu toții apoi la debarcader, am urcat pe vaporaș și am ocupat loc pe puntea superioară, în aer liber.

Scopul excursiei era, în primul rând, să admirăm țărmurile stâncoase ale insulei Heimaey, precum și mulțimea diversificată a păsărilor care le populează. În al doilea rând să fotografiem și să filmăm toate acestea, aici în mediul sălbatic în care ele trăiesc.

Instalați...

Pe puntea superioară...

În aer liber

După un scurt discurs al unui om din echipaj vaporașul a pornit în jurul insulei. Cam din acest moment am simțit un vânt violent și deosebit de rece care pătrundea adânc prin echipamentul nostru, potrivit pentru autobus. Probabil erau și valuri mai mari, pentru că vaporașul sălta intens, astfel că m-am temut să nu mi se facă rău de mare! Nu a fost cazul! Singurul lucru care mi s-a întâmplat a fost că am simțit două ore de frig intens, un frig cum n-am mai perceput în ultimele decenii!

Am admirat măreția țărmurilor și mulțimea de păsări, am făcut poze și câteva filme, dar doream ca timpul să treacă cât mai repede, să scăpăm de frigul care se accentua.

Am fost convinși că ne vom alege fiecare cu câte o răceală îngrozitoare!

Imagini din navigare

În fundal nava Roiierdam

Păsări

Chire polare

La un moment dat acel l'homme de l'equipage, care stătea pe punte fără să se țină de nimic și ne-a vorbit tot timpul excursiei, a spus că s-ar putea să vedem balene. Atât eu cât și Betty am surâs neîncrezători, când într-adevăr am văzut partea din față a unei orca (balena ucigașă), care a ieșit și apoi a reintrat în ocean. 

Noi am mai văzut balene orca de două ori, în 2006 și în 2015 când am fost în insula Tenerife, la Loro Parque, balene care erau în captivitate și dădeau spectacole pentru turiști. Acestea din sudul Islandei erau balene în libertate, care probabil se aflau cu echipa la vânătoare.

În minutele următoare am văzut 12 ieșiri din apă a câte unei astfel de balene. Posibil că pe una din ele s-o fi văzut de mai multe ori. Aparatul de fotografiat era în buzunar, dar nici nu am încercat să fac poze, pentru că balenele apăreau în cele mai neașteptate locuri.

Vederea acestor cetacee parcă ne-a încălzit și am rezistat mai bine la frig, până la sfârșitul excursiei.

Am coborât de pe vaporaș, am predat echipamentul și cu ultimul tender am ajuns pe navă.

La cabină fiecare am făcut câte un duș fierbinte și contrar temerilor noastre nu am răcit nici eu și nici Betty.

21 Iulie. Djupivogur. Latitudine: 64gr 39m N; Longitudine: 14gr 17m V.

Poziția portului Djupivogur

Djupivogur este situat pe coasta estică a Islandei, la sud de prima noastră oprire pe insulă, Seydisfjordur.

Este un mic sat pescăresc în Fiordurile de Est, cu o populație în jur de 450 de locuitori.

Este printre puținele locuri din țară, care iarna au un cer deosebit de senin, ceea ce face ca din septembrie până în aprilie să se poată obseva aurora boreală.

Satul se află în umbra muntelui Bulandstindur cu cel mai înalt vârf de peste 1000 m.

Nici portul Djupivogur nu are apă suficient de adâncă, pentru ca nava noastră să poată ancora la chei, așa că și aici vom folosi tenderul.

În Djupivogur nu am găsit excursie organizată de Holland America, așa că vom vizita satul pe cont propriu.

Am mers la Puntea 2, de unde cu un grup am urcat pe tenderul care ne-a dus la cheiul portului.

Cu tenderul spre țărm

Am debarcat și împreună cu alți pasageri ne-am îndreptat spre sat. În sfârșit, după trei zile în care nu am văzut soarele, în schimb am avut parte de vânt, astăzi se anunță o zi frumoasă caldă și liniștită.

Am debarcat de pe tender

Mergem spre sat

Părăsim portul

Primul lucru întâlnit a fost o terasă scăldată în soare, unde am luat loc la o masă. Ne-am dat jos gecile și am rămas în tricouri cu mânecă scurtă. Betty a luat o cafea și eu un pepsi fabricat în Islanda. Altfel arată viața când vremea este frumoasă!

Cu pepsiul islandez

Cu cafeaua

Am părăsit terasa și ne-am plimbat pe străzile liniștite ale micii localități.

Pe străzi curate...

Și liniștite

În fundal...

Muntele Bulandstindur

Cu un vârf de 1069 m 

În spate nava

Am trecut și pe lângă muzeul localității, dar nu am intrat.

Betty...

În fața muzeului

După ce ne-am plimbat și pe alte străzi am revenit în port să luăm un tender și să ajungem pe navă.

Pe o înălțime...

Care domină portul

O zi frumoasă...

Caldă...

Și liniștită

După masa de prânz ne-am întors în cabină și am atacat sticla de vin, care a intrat mai devreme decât ne-am așteptat în posesia noastră.

Ne-am odihnit apoi, din nou, în turul nostru islandez.

Cu ziua de azi se termină cele șase zile în care am debarcat în Islanda. Am înconjurat insula în sensul trigonometric (invers acelor de ceasornic) plecând de pe coasta de est (Seydisfjordur), apoi pe coasta nordică (Akureyri), în colțul de nord-vest a insulei (Isafjordur), pe coasta de sud-vest (Reykjavik), în continuare pe coasta de sud (insula Heimaey) și în final din nou pe coasta de est (Djupivogur). 

Încă o dată ne-am dat seama că suntem meteorologic dependenți. 

Ne amintim cu plăcere de vizitele în Seydisfjordur sau în Djupivogur unde am văzut lucruri interesante, dar nu ieșite din comun, dar unde vremea a fost frumoasă și plăcută. 

În schimb, vizitând Peninsula Reykjanes, pe o vreme urâtă, cu ploaie, vânturi, cer înorat și frig, amintirile acestei excursii nu sunt foarte plăcute, deși aici am văzut lucruri unice în viața noastră: cratere, câmpuri de lavă, gheizere și am ajuns într-un loc crucial de pe planetă: acolo unde o importantă placă tectonică se depărtează (cu 2 cm anual), de o altă placă, la fel de importantă. Din această ultimă cauză în Islanda sunt erupții vulcanice, cutremure și formări de scoarță terestră nouă.

Desigur că mai sunt extraordinar de multe lucruri esențiale care ar trebui încă văzute în Islanda, dar merită să ne felicităm că am ales această croazieră, ca și anul trecut, într-o zonă a cercului polar.

23 Iulie. Runavik. Insulele Feroe. Latitudine: 62gr 07m 02s N ; Longitudine: 6gr 43m 32s V.

Am acostat în portul Runavik din Insulele Feroe. Arhipelagul este format din 18 insule, din care una nu este locuită. Suprafața lor este cu puțin peste 1300 kmp și au o populație de aproximativ 55000 de locuitori. Capitala insulelor este Torshavn, situată pe insula Streymoy și cu o populație cu ceva mai mare de 19000 de locuitori. Insulele formează un teritoriu autonom, inclus în Regatul Danemarcei, dar nu face parte din Uniunea Europeană. Au o climă oceanică, răcoroasă, umedă și cu multe vânturi.

Insulele Feroe

Runavik este un port situat pe insula Eysturoy cu o populație de 600 de locuitori. Activitățile principale ale lor sunt: pescuitul, industria maritimă și turismul. Portul are apă adâncă, lucru care-i permite să primească și nave de croazieră. 

După masa de prâmz ne-am dus pe Puntea 9 să testăm clima oceanică a insulelor. Am prins câteva momente în care nu a bătut vântul și atmosfera a fost plăcută.

Pe Puntea 9 la pupa

Atmosferă plăcută

Împrejurimile

Vedere spre Saltangara

Vederi de pe punte

Drapelul Țărilor de Jos

Piscina

În Insulele Feroe am ales excursia: Torshavn, capitala Insulelor Feroe, care începe la ora 16 și 30 și durază 3 ore și 30.

Grupul de excursioniști s-a întrunit la Puntea 2, de acolo s-a dus și a debarcat, iar pe țărm s-a urcat în autocar.

Înainte de plecare ghidul ne-a prezentat capitala pe care o vom vizita.

Numele capitalei vine de la zeul germanic Thor și de la cuvântul scandinav havn (port). Deci Portul lui Thor.

 Este un oraș vechi și fost component al Ligii Hanseatice, iar acum este centrul politic, economic și cultural a țării, cu o infrastructură bine dezvoltată, în comparație cu alte orașe de aceeași mărime din Europa.

Excursia are două obiective: vizitarea cartierului Tinganes, care este nucleul istoric al capitalei și o vizită la Muzeul Național al Insulelor Feroe.

Imediat după plecarea autocarului am intrat în  unul dintre cele mai spectaculoase tuneluri submarine din lume Eysturoyartunnilin, celebru pentru sensul său giratoriu construit sub Oceanul Atlantic. A fost inaugurat în 2020 și are o lungime de peste 11 km și adâncime maximă de 187m. El leagă capitala de orașele Runavik și Strendur de pe insula Eysturoy. Sensul giratoriu se află sub Atlantic la 70 m, are trei ramificații și este decorat cu sculpturi ale artistului feroez Tróndur Patursson și iluminat în albastru, verde și roșu. Datorită tunelului călătoria de la Runavik la capitală s-a redus de la o oră la 15 minute.

Sensul giratoriu de sub ocean

Ieșiți la suprafață ne-am continuat drumul până în Torshavn.

Pe...

Drumul...

Spre capitală

Autocarul s-a oprit într-o parcare și noi, conduși de ghid am plecat spre cartierul Tingares.

Numele cartierului înseamnă în limba feroeză Promontoriul Parlamentului. Este situat pe o peninsulă care desparte cele două porturi ale capitalei.

Aici a existat unul din cele mai vechi parlamente din lume (dacă nu chiar cel mai vechi). În anul 900 DH parlamentul viching se întrunea în fiecare vară pentru a discuta chestiuni de importanță națională.

În cartier se află vechea clădire a Parlamentului Feroez, Biroul Primului Ministru și mai multe clădiri guvernamentale. Toate sunt clădiri vechi, majoritatea vopsite roșu și cu iarbă crescută pe acoperiș. Aceasta are rolul de a izola clădirea de frigul iernilor feroeze.

Din parcare...

Spre cartierul Tingares

Case cu acoperiș de iarbă

Unul din cele două porturi

Vechiul parlament

Biroul primului ministru

Clădiri...

Guvernamentale

Care...

Nu...

Sunt...

Păzite...

De jandarmi înarmați

Umblând prin cartier am descoperit că prietenii noștri Timar au aici, în Insulele Feroe un lanț de parcări!

Parcările...

Timarilor

 La capătul cartierului se găsește Catedrala Luterană (Domkirkjan), construiră în 1788, reconstruită în 1865 și devenită catedrală episcopală în 1990. Clădirea este din lemn, vopsită alb, cu acoperiș de ardezie și turn cu ceas. În fiecare an la 29 iulie parlamentarii și membrii guvernului participă aici la o slujbă solemnă, înaintea deschiderii anului parlamentar.

Catedrala

În continuare, fiecare în pas de voie ne-am întors în parcarea autocarului.

După ce grupul s-a reunit am plecat la Hoyvik, un orășel lângă capitală, unde se află Muzeul Național al Insulelor Feroe.

Am vizitat Expoziția Permanentă care oferă o incursiune în geologia, botanica, zoologia, arheologia și folclorul Insulelor Feroe. Se găsește aici colecția de bărci feroeze datând din secolul al XV-lea precum și descoperiri interesante din epoca vichingilor. Sunt expuse, împăiate, mamifere și păsări specifice insulelor.

Bărci feroeze...

Din secolul al XV-lea

Revunind de la muzeu spre capitală, autocarul a oprit pe vârful inui deal, de unde doritorii pot să facă poze. Aici am regăsit vânturile nebune ale nordului Europei, care nu permiteau să auzi comentariul pe care îl faci când filmezi.

În toate pozele

Este...

Prezent...

Și un vânt...

Extrem de violent.

Am revenit la navă, trecând din nou prin tunel. Șoferul autocarului ne-a învârtit de două ori prin sensul giratoriu.

23 Iulie. Zi pe mare.