Croazieră la Capul Nord 15.06. - 29.06.2025

 Oraș: Rotterdam

Coordonate geografice: 51g55m N; 4g29m E

Țara: Olanda

Populație: 616250 lociutori

Data Sejur: 15 Iunie

Locuință: Nava Nieuw Statendam cabina 1028

15 Iunie. Astăzi ne vom duce de la Amsterdam la Rotterdam pentru a ne îmbarca într-o croazieră spre Capul Nord. Această plimbare pe Marea Nordului o vom face cu nava Nieuw Statendam, aceeași navă cu care acum șase ani am fost pe Marea Baltică.

Arătam atunci că: Nava Nieuw Statendam este cea mai nouă navă a Companiei Holland America Line. Ea a fost construită de compania italiană Fincantieri cu sediul în Trieste. A fost dată în funcțiune la 5 decembrie 2018, deci la urcarea noastră la bord avea frageda vârstă de 5 luni. Are un tonaj de 99500 GT (Titanicul avea 52310 GT), o lungime de 297 m, lățimea de 35 m și poate duce 2650 pasageri pentru care este dotată cu 12 punți. (Croazieră pe Marea Baltică 12-26 Mai 2019).

Vom vedea peste câteva ore cum se prezintă nava acum, în 2025.

După ce am făcut bagajele Mihai s-a dus după mașină, noi am coborât și pe la ora 11 eram pe drum.

Am ajuns la debarcaderul unde era ancorată nava. Și acum, privită de la distanță, ea este impozantă, masivă, dar și zveltă în același timp. 

Mihai ne-a lăsat în fața agenției unde se face îmbarcarea. Ne-am luat rămas bun, urmând să ne revedem peste două săptămâni.

Ne-am așezat la o coadă destul de stufoasă pentru a ne preda bagajele, pe care personalul ni le va duce la cabină. Acolo am aflat că ni s-a repartizat cabina 1028. Asta ne-a bucurat, pentru că era la Puntea 1 (cabina 28).

De aici am urcat într-o sală foarte mare unde am fost legitimați, apoi ni s-au făcut poze și în sfârșit am fost îndrumați să ocupăm locuri în sectorul 14.

Atunci nu știam, dar ulterior am aflat că de la Rotterdam s-au îmbarcat peste 900 de pasageri, marea majoritate olandezi.

Așteptăm în sectorul 14 îmbarcarea

Când am sosit se îmbarcau cei de la sectorul 9.

După o așteptare de aproximativ 20 de minute ne-a venit și nouă rândul și toți din sector am urcat pe o pasarelă până la navă. Aici am fost controlați ca la aeroport, atât noi, cât și bagajele din dotare, după care am fost liberi să mergem la cabină. Fiind la Puntea 1, am intrat pe coridorul cu numere cu soț în dreptul cabinei 100. Am luat-o în sensul descrescător până am ajuns la cabina 28.

Așa cum am arătat mai sus, în mai 2019, nava avea frageda vârstă de cinci luni. Totul era nou și viu colorat. Acum după șase ani se vedea că nava a fost intens folosită, culorile erau mai palide, iar mochetele pe care se călca ajunseseră până aproape la stadiul de uzură. Sic transit...

În cutia poștală de pe ușa cabinei am găsit cardurile noastre de bord, cu care am intrat înăuntru și atunci să vezi bucurie: cabina era cu un rang superior celei pe care am plătit-o, în sensul că avea două băi în loc de una, în plus o mică sufragerie cu o canapea și mai ales avea o ferestră mare!

Card de bord avers

Card de bord revers

Card de bord avers

Card de bord revers

Am făcut apoi cunoștință cu cei doi stewarzi indonezieni Taufik și Asril care se vor ocupa de cabina noastră.

Avers

Revers

Ne-au fost aduse la cabină și cele două valize.

La intrarea în cabină se afla un coridor. În dreapta lui se găseau dulapurile pentru haine, frigiderul și seiful. În stânga erau cele două băi, prima cu chiuvetă, WC și vană și a doua cu chiuvetă și duș. În continuare se situa patul enorm în care puteau dormi comod soțul, soția și tovarășul Lenin (care trebuie să fie veșnic printre noi). Dincolo de pat începea sufrageria cu canapeaua extensibilă pe stânga iar pe partea dreaptă barul, televizorul, oglinda și biroul. Peretele din fundal era ocupat aproape în întregime de fereastra despre care am vorbit ceva mai sus.

Coridorul de intrare în cabină

Patul, Bibi și fereastra

Bubu în coridor

Baia

Fiind ora 14 ne-am gândit să mergem să luăm masa de prânz și apoi să ne întoarcem în cabină, pentru a ne aranja lucrurile.

Am luat liftul la Puntea 9, am intrat în restaurant, am găsit o masă și ne-am dus să ne alegem mâncarea. Indicam servanților felul dorit și aceștia ni-l puneau în farfurie.

După masa de prânz am revenit în cabină și am aranjat lucrurile din valize în dulapuri, unde vor sta în decursul celor 14 zile de sejur.

Imediat după ora 15 și 30 nava a ridicat ancora și a început navigarea spre Marea Nordului.

Rotterdam se află în zona de vărsare a fluviilor Rin, Meuse și Scheldt care îi oferă o extrem de mare arie navigabilă.

Asta și instalațiile portuale, numeroase și moderne, din regiune, au făcut ca el să fie cel mai mare port maritim din Europa.

Am ridicat ancora la Rotterdam

Navigăm...

Spre...

Marea Nordului

Legănatul aproape neobservat al navei ne-a predispus la o ușoară moțăială, care după finalizare ne-a făcut să ne dăm seama că suntem pe mare.

Marea Nordului văzută... 

De la fereastra cabinei

Am decis să ieșim pe Puntea 3, puntea de promenadă, aceeași pe care ne plimbam cu șase ani în urmă.

Siajul...

De la pupa...

Navei

Am revenit în cabină, ne-am îmbrăcat pentru cină și am optat pentru varianta de a o lua la restaurantul de la Puntea 2. Restaurantul se întinde pe două niveluri, acum șase ani mâncam tot acolo, dar la Puntea 3.

De la recepția restaurantului am fost conduși la o masă și am fost serviți de doi chelneri, bărbat și femeie, tot indonezieni: Didi și Agnes.

Toți chelnerii sunt îmbrăcați în costume croite din aceeași stofă, au papion sau cravată și în general sunt mai eleganți decât clienții. 

Bucătarul de acum șase ani a fost mai bun! Asta aveam să o constatăm în cele două săptămâni de croazieră.

După cină am rugat la recepție să fim repartizați tot la masa de astăzi. Ni s-a spus că nu putem alege masa, dar putem să ne alegem chelnerul (asta este o inovație, față de acum șase ani).

În drum spre cabină am trecut, pe rând, la Puntea 2, pe lângă locurile unde se dansa, acolo pe unde o americană cânta foarte frumos balade country, împreună cu o mică trupă cu instrumente specifice și pe acolo unde o doamnă cu brațe tatuate cânta acompaniinu-se singură la pian.

La Barul Oceanic am luat, ca să o ducem în cabină, o sticlă cu apă minerală gazoasă. 

Ca și în alte croaziere, noi am dat datele unei cărți de credit și ei au blocat o anumită sumă, din care putem plăti toate cheltuielile care le facem pe navă. Aici banii cash se folosesc numai la bacșișurile date personalului. Poți face tot felul de cumpărături numai prezentând cardul de bord.

În cabină ne-am îmbrăcat ceva mai gros și am ieșit la o plimbare pe puntea de promenadă.

Bătea un vânt destul de rece și a început să se însereze. Am văzut un apus de soare pe mare și ne-am gândit că acolo unde vom ajunge, soarele nu apune în această perioadă, aproximativ două luni.

Apus de soare pe Marea Nordului

Bibi și apusul

Cât timp am lipsit, cei doi stewarzi ne-au făcut patul și curățenie în cabină ca și când ar fi trebuit să primim musafiri.

Tot ei ne-au adus Ziarul de Bord pentru a doua zi și o invitație pe numele nostru, din partea căpitanului navei Hendrik Bernard Draper, prin care suntem rugați să participăm la o întâlnire cu el și cu echipa sa, mâine la ora 19 în amfiteatrul de la Puntea 2.

Ne-am uitat puțin la televizor, urmărind programul zilei de mâine, după care ne-am culcat.

16 Iunie. Astăzi este prima zi pe mare, așa că toate locurile de pe navă destinate pasagerilor vor fi în mare măsură ocupate. Este firesc ca o mare parte dintre cei peste două mii de pasageri să-și părăsească cabinele și să-și găsească o activitate în locurile mai sus menționate.

Pentru că ne-am trezit devreme ne-am îmbrăcat și ne-am dus la Puntea 9 pentru micul dejun. Mai târziu precis că va fi aglomerație!

Am revenit la cabină și am consultat ziarul de bord pentru astăzi, unde erau arătate toate activitățile organizate pe navă. 

După ora 10 am ieșit la Barul Oceanic unde am cumpărat două sticle de apă minerală, rația pe ziua de azi. Deja la bar era aglomerație, nu în sensul că se conzumau multe băuturi, ci că se ocupau numai locurile din incintă. Unele grupuri stăteau de vorbă, alții citeau, alți pasageri butonau la telefon și erau unii care jucau cărți. Toți aceștia ocupau locurile pasagerilor serioși, care ar fi vrut să-și potolească, la bar, setea cu câte o băutură.

Ne-am întors la cabină unde am depus apa și ne-am îmbrăcat mai gros, pentru că ne vom duce la o plimbare pe puntea de promenadă.

Promenada înconjoară complet nava, care are lungimea de 300 m și lățimea de 35, deci la un tur complet se fac, pe puțin 670 m.

Deși era rece și cu rafale de vânt, așa încet și bătrânește am făcut trei ture, adică aproximativ doi kilometri. Bimeînțeles că pe telefoane distanța parcursă era ceva mai mare! Au mai fost și alți plimbăreți pe Puntea 3 și toți ne-au depășit în marșul lor. Acum peste 50 de ani, noi doi îi depășeam pe toți care se aflau în fața noastră! Din nou: Sic transit...

La cabină am lăsat gecile și ne-am dus din nou la bar. Acum se găseau câteva locuri libere, pentru că populația a început să meargă la masa de prânz.

Am comandat un cocteil pentru Bibi și un coniac pentru mine.

Băuturile se vând la prețuri de restaurant de 5 stele, la care se mai adaugă încă 25% din valoarea lor. Din cauza asta pasagerii nu au voie să aducă pe navă băuturi. Dacă doresc, să le cumpere de aici!

Ni s-a făcut totuși o favoare: fiecare pasager a putut să-și aducă o sticlă de vin sau de șampanie, dar nu mai mare de 750 ml.

De la bar am fost la Puntea 9, unde am luat masa de prânz, după care am urcat, tot cu liftul, la Puntea 12 să privim Marea Nordului de la înălțime.

Ne-am întors apoi din nou la cabină, unde s-a desfășurat programul nostru de după-amiază.

Înainte de șapte seara, îmbrăcați de gală, ne-am prezentat la amfiteatru. Aici, chiar la intrare am primit, la fel ca toți invitații, câte un flut cu șampanie, cu care  am coborât și ne-am ocupat două locuri.

Amfiteatrul era aproape plin, destui de mulți pasageri dând curs invitației căpitanului.

În amfiteatru

Plin cu invitați

Bibi și șampania

Pentru ca șampania să nu se încălzească, noi și mai mulți vecini am început să o bem, bineînțeles că în cinstea sa, dar înainte de a veni căpitanul.

Respectând sfertul academic, căpitanul a urcat pe scenă și dovedind că are simțul umorului, a zis că ne felicită, dar ne și invidiază pentru cele două săptămâni în care nu trebuie să facem mai nimic, mumai să ne lăsăm serviți!

Ne-a prezentat structura pasagerilor după naționalități. Cei mai mulți sunt olandezi (peste 800), urmați de americani (tot peste 800), pe locul trei canadieni ( peste 600) și apoi australieni (peste 400). Probabil că români suntem numai noi, în cele două săptămâni neîntâlnind printre pasageri alți conaționali.

Căpitanul discursează

Au apărut apoi pe scenă câțiva din echipa sa: unul dintre secunzi, Mustapha (responsabil cu activitatea echipajului), ofițerul mecanic șef (stăpân al celor câteva mii de cai putere ai motoarelor de pe navă), ofițerul care se ocupă cu distracția pasagerilor (angajează trupele de artiști care se produc în timpul croazierei, coordonând spectacolele lor și distribuind, pe navă, locurile de desfășurare ale programelor) și ultimul, dar cel mai aplaudat dintre ei, bucătarul-șef (gestionează activitatea bucătăriilor, elaborează meniurile, supraveghează prepararea mâncărurilor și interacționează uneori cu clienții).

Căpitanul și echipa sa

Discursul căpitanului a durat cred că un sfert de ceas, după care echipa s-a retras, mai puțin ofițerul responsabil cu distracția pasagerilor. Acesta ne-a anunțat că va urma un spectacol susținut de o trupă de artiști americani.

Trupa era compusă din doi cântăreți, care erau și dansatori, precum și de vreo cinci cupluri de balerini. Repertoriul și costumele lor aparțineau epocii interbelice.

Scenă din spectacol

După terminarea spectacolului am mers la cină. Am spus la recepție că dorim la Didi și o domnișoară euroasiatică, foarte drăguță și elegantă, ne-a condus la o masă de-a lui.

În timpul cinei am mai conversat cu Didi și ne-a spus că este din Bali și că lucrează pe nave de 13 ani. După un seviciu continuu de opt luni beneficiază de un concediu de trei luni, pe care și-l petrece în Indonezia. Are aspect de copil, deși a împlinit 33 de ani.

O doamnă de la masa vecină a întrebat-o pe Bibi, în engleză, dacă am vorbit între noi românește. Ne-a spus că soțul ei, acolo de față, s-a născut în România, de unde a emigrat în 1959. Am vorbit apoi românește cu respectivul domn, care mi-a spus că momentan ei locuiesc în Florida. Aflând că doamna este pariziancă, Bibi a început cu ea o scurtă conversație în franțuzește. Cum ei tocmai terminaseră masa, am promis să mai discutăm cînd ne vom mai întâlni.

După cină am găsit două locuri și am ascultat-o pe cântăreața americană de balade country.

Ne-am întors în cabină destul de târziu. Pe la miezul nopții, înainte de culcare, de pe geamul cabinei se vedea că marea era încă în lumină. La latitudinea la care ne aflam vor începe în curând nopțile albe.

Pentru că nava înaintează spre nord, vom prinde nopțile albe încă de mâine.

Lumină la miezul nopții

17 Iunie. Molde (latitudine 62g44m N).

Pe la ora 7 când ne-am dus la Puntea 9, pentru micul dejun, nava încă mai naviga. 

Când am revenit în cabină ea s-a oprit și au început manevrele de ancorare în port.

Pe televizor am văzut că erau 5 gr C și pe fereastră se vedea o ușoară ceață.

Ne-am îmbrăcat pentru a ieși pe puntea de promenadă. De aici am văzut operațiunile executate de navă pentru a fi imobilizată în port.

În portul Molde

Pe puntea de promenadă

Clădiri în Molde

De partea cealaltă

Molde este un oraș pe coasta Norvegiei, cam la sfertul sudic al ei și are o populație de aproximativ 22500 locuitori (2024).

Este atestat documentar din jurul anului 1600, ca fiind un mic port din care se făcea comerț cu cherestea și pește.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea orașul s-a dezvoltat continuu apărând o puternică industrie textilă și de confecții.

Molde beneficiază de o climă oceanică, ceva mai caldă decât clima din restul Norvegiei și asta a făcut, ca înaintea Primului Război Mondial să devenă un important oraș turistic, unde își petreceau verile inclusiv capete încoronate ale Europei.

Din mijlocul primăverii până într-al toamnei (ambele nordice) Molde era plin de grădini luxuriante cu multe plante înflorite, câștigându-și numele de Orașul Trandafirilor.

În 1916 un puternic incendiu a distrus o treime din oraș, căzând pradă focului cochete hoteluri și case, toate construite din lemn.

În epoca interbelică Molde și-a revenit, dar în 1940 când Germania a atacat Norvegia, datorită faptului că regele, guvernul, o parte din parlament și statul major al armatei s-au refugiat în oraș, acesta a fost bombardat de către Luftwaffe și incendiat în proporție de peste 80%.

După război Molde a fost reconstruit, majoritatea clădirilor din oraș fiind relativ noi.

Deși nu este un oraș mare, Molde a devenit modern, cu o forță de muncă repartizată proporțional, în agricultură, pescuit, producție industrială, sistem bancar, învățământ superior, comerț, turism și asistență medicală.

Când am revenit în cabină am văzut pasageri ai croazierei, îmbrăcați destul de gros, care au debarcat și se îndreptau spre ieșirea din port. Unii probabil că mergeau în oraș, dar alții se îndreptau spre autobuzele care îi vor duce în excursiile organizate de compania Holland America Line. Acestea au putut fi cumpărate odată cu achiziționarea biletelor pentru croazieră. Noi am procurat, contra cost, câte o excursie în fiecare din cele nouă porturi unde vom face escale. La excursia din Molde ne vom prezenta în port, la parcarea autobuzelor, înainte de ora 16 cu 15 minute.

Am fost să luăm masa de prânz, am revenit la cabină și ne-am odihnit până după ora 15.

La 15 și un sfert ne-am îndreptat spre punctul de debarcare de la Puntea 1.

Excursia aleasă de noi, cu plecare din Molde, se numește Drumul Oceanului Atlantic (The Atlantic Ocean Road 160) și se pleacă cu autocarul la ora 16. Ea durează patru ore.

Lângă autocar se afla reprezentanta liniei maritime, o combinație de două rase asiatice, care supraveghea urcarea în vehicul. Pasagerii arătau ceva pe telefonul mobil și erau îndrumați să urce. Noi nu am primit nimic pe telefon, din partea organizatorilor, care să se refere la excursiile achiziționate. I-am spus asta doamnei, care a zis că nu o interesează și că nu putem participa la călătorie. Într-un târziu s-a hotărât să consulte tabelul ei cu pasagerii excursiei. Evident că nu ne-a găsit nici pe acest tabel. Cu de la ea putere a decis că nu putem participa la excursie! În situația noastră era și un cuplu din Spania. Totuși în final, zeii au luminat-o pe Corcitură (nu sunt șovin și o urăsc numai pe ea, nu și rasele ai căror reprezentanți s-au combinat atunci când au conceput-o pe individă) și ne-a fotografiat cardurile de bord ale celor patru aflați în situația neplăcută, situație care a fost generată, sigur, nu din vina noastră. În final am fost lăsați să participăm la expediție. Ne-a avertizat însă, că dacă nu suntem în regulă ni se va retrage costul de pe card. Putea face asta de la început, fără să rețină autocarul care a întârziat astfel 10 minute.

Dacă ni s-ar fi interzis participarea, Holland America Line ne-ar fi dat înapoi costul excursiei, dar atunci și noi și compania am fi ieșit în pierdere. Și asta din cauza Corciturii, care nu avea drept la o astfel de decizie și mai ales al colegului ei care nu ne-a trimis pe telefoane excursiile pe care le-am plătit, însoțite de codurile lor de bare.

Am traversat orașul și din cauza nervilor pe care i-am acumulat nu am văzut nici unul din trandafirii care dau numele orașului.

Am ieșit repede din Molde și ghida și-a început expunerea. S-a prezentat, a zis că este daneză și s-a stabilit în Norvegia prin căsătorie. Prima ei impresie despre noua patrie a fost că aici, toate sunt foarte scumpe. Ne-a spus că autocarul trece pe lângă o serie de ferme, în majoritatea din ele crescându-se vite. Ele duc în Norvegia o viață de lux: au grajduri încălzite, dorm pe saltele și din când în când primesc bere.

Ferme

Pe lângă șosea

Am trecut printr-o serie de sate, majoritatea situate pe țărmul câte unui fiord, cu niște case dăguțe construite din lemn. Cât vedeai cu ochii totul era verde, vegetația fiind foarte dezvoltată acum, la câteva zile înaintea Solstițiolui de Vară.

Prima oprire am făcut-o într-o parcare din localitatea Bud, un sat din comitatul More, cu o populație de 800 de locuitori. 

Am coborât și imediat ne-am dat seama că nu suntem singuri. Ura!!! Vântul (puternic și rece) e cu noi!!! Asta este, de fapt, peste tot în țările nordice. Unii au propus ca vântul să fie pus pe stemele respectivelor state.

Am trecut drumul la restaurantul Bryggjen, situat pe malul unui fiord.

Bubu cu restaurantul Bryggjen

Și Bibi

Am revenit în parcare, de unde ne-am urcat pe o cărare până la o colină, de pe care se vedea o mare porțiune a fiordului.

Parcarea

În fundal colina

Staționarea a durat cam jumătate de oră, după care am pornit spre Drumul Atlanticului.

Populația din zonă, răspândită pe o mulțime de insulițe, nu avea un loc stabil de muncă. Trebuia să se deplaseze acolo unde existau slujbe temporare. Aceste călătorii, executându-se cu feribotul, aveau prețuri ridicate și astfel oamenii rămâneau cu un câștig destul de mic.

Pe la începutul secolului al XX-lea s-a propus consrtuirea unei linii ferate care să lege continentul de micile insule. S-au făcut mai multe proiecte atât pentru un drum feroviar, cât și pentru unul rutier, dar nu au putut fi executate, mai ales, din lipsa fondurilor.

Proiectul unui drum rutier a fost finalizat în 1980, iar construcția lui a început trei ani mai târziu cu fonduri locale. 

Progresul a fost lent, dar din 1986 Administrația Drumurilor Publice din Norvegia a preluat proiectul și l-a finalizat în 1989.

Un sfert din costuri au fost luate pe datorie și pentru recuperarea lor s-a instituit taxă de drum, proiectată pentru un timp de 15 ani. Datorită pitorescului său, drumul a ajuns rapid un important obiectiv turistic, a fost foarte circulat și numai după 10 ani cheltuielile au fost recuperate și circulația a început să se desfășoare gratuit. Este singurul caz cunoscut de mine (personal) în care s-a renunțat la taxa de drum odată ce aceasta exista.

Drumul Atlanticului (fotografie aeriană)

Drumul are o lungime cu ceva mai mare de 8 km și leagă insulele din arhipelag între ele și de continent, prin diguri, viaducte și 8 poduri, cel mai lung (Storseisundet) având 260 m.

Ghida ne-a spus că drumul apare în multe reclame și chiar în filme, cel mai celebru fiind No Time to Die (Nu e vreme de murit) din 2021 unde Daniel Craig îl joacă pentru ultima oară pe Agentul 007.

Am parcurs cu autocarul tot drumul, șoferul oprind acolo unde peisajul era demn de luat în seamă, admirându-l fără a coborî. Păcat că frumusețea drumului este vizibilă atunci când nu te aflii pe el, ci undeva alături. Toate podurile sunt splendide, dar la fel, sunt fascinante privite din afara drumului.

Bud

Ersholmen

Vikan

Vevang

Averoy

Podul de la Averoy (115 m)

După podul de la Averoy (Lauvoysund) am oprit în parcarea unui mic restaurant. Alături de șosea se afla un drum pietonal îngust care ducea undeva în laterala podului, de unde acesta se putea foarte bine fotografia. Am mers și noi pe acest drum, dar vântul (nebun) nu ne-a lăsat să ajungem la destinație.

În fundal podul de la Averoy

Vântul nu apare în poză

Nu am reușit să fotografiem podul pentru că a trebuit să ne întoarcem în parcare din cauza temperaturii și vitezei vântului. 

În dreptul unui panou de reclamă a podului, șoferul autocarului ne-a făcut câteva fotografii. El stătea în viforul dezlănțuit într-o cămașă cu mânecă scurtă. A zis că nu-i este frig, pentru că-i obișnuit cu clima. Ne-a spus că locuiește chiar lângă capătul îndepărtat al podului.

Cu panourile

Care arată

Datele metrice ale podului

Am intrat în restaurant și am luat o cafea și o coca-cola, după care ne-am întors la autocar, pentru că timpul staționătii se apropia de sfârșit.

Am mai făcut o oprire la o parcare aflată la o mare înălțime, de unde se vedea portul, inclusiv nava noastră, cea mai mare dintre navele ancorate în Molde.

Când am urcat pe navă, cele patru ore ale excursiei erau deja trecute. După un drum la cabină am mers să luăm cina și apoi ne-am dus la Puntea 3 la Relații cu Publicul. Am expus unui funcționar situația cu excursia, acesta și-a cerut scuze și imediat ne-a transferat pe telefoane pachetele cu excursiile noastre. Cuprindeau: portul de plecare, titlul excursiei, ziua și ora de îmbarcare, costul și codul de bare pentru fiecare.

Am găsit două locuri lângă Barul Oceanic și am ascultat muzică savurând fiecare câte un cocteil Digestivo. Cânta și se acompania la pian doamna cu brațele tatuate. Multe dintre cântece erau melodii din filme, inclusiv cea principală din Dans Murdar (Dirty Dancing).

Am revenit la cabină aproape de miezul nopții și pe fereastră se vedea că era încă ziuă.

Lumină la miezul nopții

18 Iunie. Trondheim (latitudine 63gr42m N).

Când am mers să luăm micul dejun, nava deja era ancorată în port.

Am revenit apoi în cabină și după ora 10 ne-am dus la bar să luăm apa minerală și câte o cafea.

Trondheim este al treilea oraș al Norvegiei, cu o populație de 216518 locuitori (2025). Aici se află prestigioasa Universitate Norvegiană de Științe și Tehnologie, un celebru institut geologic și un cunoscut spital universitar.

Orașul a fost fondat în anul 997 de Olav Tryggvason și se numea atunci Nidaros (orașul de la gura de vărsare a râului Nid) și a fost capitală a Norvegiei în epoca vikingilor până în 1217.

Deoarece excursia noastră începe la ora 12, Bibi s-a dus la Puntea 9 să mămânce ceva în locul mesei de prânz. Eu nu m-am dus pentru că nu-mi era foame.

La ora 11 și 45 eram amândoi pe țărm, la parcarea autobuzelor să plecăm în excursie.

Excursia se numește Vizitarea Orașului Trondheim (Trondheim City Sightseeing 150) și va dura 3 ore.

Am arătat Corciturii telefoanele cu datele excursiei și ne-am urcat în autocar. După ce am pornit, ghida locală ne-a prezentat planul excursiei:

- Vom merge pe o colină de unde vom avea o imagine panoramică asupra orașului

- Vom vizita Muzeul Folcloric

- Vom vizita Catedrala din Nidaros

- Vom vizita din autocar porțiuni mai importante ale orașului

În drum spre colină, ghida ne-a spus că orașul are două feluri de climă: una oceanică în porțiunea din preajma fiordului (care poartă numele orașului) și o climă specific norvegiană pentru porțiunea din oraș aflată mai la altitudine. În prima porțiune temperaturile sunt superioare înghețului, pe când în cea de-a doua îngheață și se depune zăpada.

Am coborât pe colină și priveliștea asupra orașului era excelentă. Se vedea portul, în care nava noastră era cea mai mare, fiordul precum și zonele mai înalte. Și aici era o vegetație abundentă, totul fiind verde.

În drum spre colină

Imagini ale orașului

Bibi cu vegetația

Arbuști care la noi înfloresc primăvara

La ora stabilită ne-am reurcat în autocar și ne-am îndreptat spre Muzeul Folcloric, unul din cele mai mari muzee de istorie culturală din Norvegia.

Grupul nostru a fost preluat de un ghid îmbrăcat într-un costum național norvegian, care ne-a prezentat o scurtă istorie a muzeului.

Acesta se află pe domeniul fostului castel al lui Sverre Sigurdsson, care a fost rege al Norvegiei între 1184 și 1202.

Muzeul a fost înființat în 1909, când un grup de localnici au adunat documente, fotografii  și obiecte caracteristice zonei, care arătau cum erau construite casele în trecut. S-a continuat apoi cu restaurarea unor case vechi din zonă și conservarea lor în aer liber. În scurt timp a apărut problema lipsei de spațiu, și astfel în anul 1914 domeniul castelului medieval, pomenit mai sus, a fost alocat de statul norvegian pentru amplasarea în continuare a muzeului. Acesta are o arie de peste 60 de hectare, cu posibilitatea de a fi dublat la nevoie.

Au fost restaurate și conservate pe domeniu în jur de 60 de clădiri care provin din epoci diferite, (majoritatea din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea), cea mai veche fiind o biserică care a fost construită în 1170. De asemenea au fost conservate ferme și alte construcții rurale.

Ghidul prezintă istoricul muzeului 

Ascultăm cu interes

Printre case din diferite epoci

Farmacia lui Hirsch (sec al XIX-a)

Amândoi

Bibi și ruinele castelului lui Sverre

Bubu cu ruinele

La autocar

Firma muzeului

Vizita a durat aproximativ o oră plimbându-ne de voie pe domeniu și citind indicațiile de la exponatele care ne-au interesat.

Am parcurs repede porțiunea dintre muzeu și catedrală, am părăsit autocarul și în piațeta din fața obiectivului am așteptat-o pe ghidă, care s-a dus să rezolve formalitățile necesare vizitei noastre. Piațeta era plină, pentru că și alți turiști așteptau să facă un tur în interiorul importantului lăcaș de cult.

Spre...

Catedrală

Bibi în piațetă

Și Bubu

Noi și catedrala

Catedrala din Nidaros, numele orașului Trondheim în timpul costrucției sale (1070 - 1300), a fost ridicată pe locul mormântului regelui Olav al II-lea (1015-1028), care a devenit Sfântul Patron al Națiunii. Aici au fost consacrați toți regii Norvegiei, inclusiv actualul monarh Harald al V-lea în 1991. 

În 1152 biserica a fost desemnată catedrală pentru Arhiescopia Catolică de Nidaros. În 1537, după aderarea la Reforma Protestantă, a devenit parte a nou-înființatei Biserici de Stat a Norvegiei. Este cea mai nordică catedrală medievală din lume și are o capacitate de aproximativ 1850 de locuri. 

După un timp a apărut ghida care ne-a adunat pe toți și ne-a introdus în catedrală. O vom vizita de voie timp de o oră.

În fundal altarul

Altarul

Vitralii

Orga

Bibi aprinde...

Lumânări pentru morții noștri

Am ieșit în piațetă și ne-am așezat pe o bancă în așteptarea grupului. În fața noastră se afla borna care indică Kilometrul 0 în Trondheim, cu numele medieval Nidaros.

Km 0 în fața catedralei

După ce ne-am urcat în autocar a început ultimul punct al excursiei. Am urmărit din mers destinațiile cele mai reprezentative ale orașului. Fiecare din ele au fost arătate și explicate pe larg, de ghidă.

Case colorate...

Pe malurile...

Râului Nidelva

Exact când s-au împlinit cele trei ore ale excursiei autocarul a intrat în parcarea din port, aflată în fața navei noastre.

După masa de seară am găsit locuri pe două fotolii în fața unei ferestre de unde se vedea marea. Bibi s-a dus la Barul Oceanic și a adus un Cuba Libre și un coniac Hennessy. Astfel înarmați am ascultat-o pe cîntăreața country, până acesta și-a terminat programul.

Reveniți în cabină am asistat la un fenomen nemaiîntâlnit de către noi: soarele de la miezul nopții. Am făcut poze cu soarele, din timp în timp, până a trecut de ora 0.

Ora 22 și 50

Ora 0 și 24

19 Iunie. Zi pe mare.

A doua zi pe mare s-a desfășurat aproximativ ca și prima: mic dejun, plimbare pe Puntea de Promenadă, cafea la bar, masa de prânz, etc.

Am ieșit ceva mai devreme pentru cină și ne-am oprit pe fotoliile unde am stat aseară.

Așteptăm...

Să mergem...

La masa de seară

Am văzut că pasagerii care se îndreptau spre restaurant erau mult mai eleganți decât în serile dinainte. Abia când am revenit mai târziu în cabină, am văzut în ziarul de bord, că este o seară specială, dedicată Olandei, țara în care este înregistrat vaporul. Se recomanda la masă o ținută elegantă, în care să existe și culoarea portocalie.

În restaurant am cam făcut, cu ținuta noastră, discordanță față de veșmintele comesenilor, dar evident că nimeni nu ne-a imputat nimic. Didi și Agnes ne-au tratat cu aceeași considerațiune, ca de obicei. Pentru că eu nu știu limba engleză și o rup oarecum pe franțuzește, în fiecare seară mai învață și ei, mai ales Didi, câte ceva în franceză cu care mi se adresează.

Un minuscul aperitiv franțuzesc

Am revenit în cabină și am văzut că din nou în lipsa noastră cei doi indonezieni au aranjat și au curățat cabina. Au decorat patul cu un elefant confecționat din prosoape.

Elefantul stewarzilor

 Am hotărât să serbătorim și noi Olanda, tot în ținută neprotocolară, dar cu un șal portocaliu al lui Bibi pus la vedere. Am desfăcut sticla de vin, pe care am adus-o legal pe navă. Evident că ne-am străduit și am băut-o.

Am băut vinul și în cinstea unui alt eveniment, foarte important pentru noi. În corespondența dusă seara de stewarzi am găsit două certificate care dovedesc că pe 19 iunie 2025 am traversat Cercul Polar de Nord, ambele semnate de căpitanul navei.

Bubu deschide vinul

Vin din depozitul lui Mihai

Noroc!

Dovadă: Bibi a traversat Cercul Polar de Nord

Și pentru Bubu.

Noaptea aceasta a fost prima din seria de nopți albe care s-au succedat mergând cu vaporul spre nord. Aproape o săptămână nu s-a mai făcut întuneric. Am fost obligați să dormim cu draperiile trase.

Din nou am fost martori la fenomenul specific zonei: soarele de la miezul nopții.

Ora 23 și 39

Ora 23și42

Ora 23și55

Ora 00și00

Ca să putem dormi am fost obligați, așa cum am mai spus, să tragem draperiile. Localnicii spun că mai greu de suportat este perioada nopților albe. Iarna nu există zile perfect negre. Datorită crepusculului și reflexiei de pe munți, în fiecare zi sunt câteva ore de lumină.

20 Iunie. Honningsvag (latitudine 70gr58m33s N).

Pe la ora 10 nava s-a oprit în portul Honninsvag.

Acesta este cel mai nordic oraș din Norvegia. Deși are o suprafață cu aria de numai 1 kilometru pătrat și o populație de sub 2500 de locuitori, în mod excepțional a fost declarat oraș în 1996. Se află pe insula Mageroya, care este legată de continent printr-un tunel rutier lung de peste 6 km.

Principalul punct turistic al insulei este Capul Nord (Nordkapp) pentru care numeroasele nave de croazieră ancorează în portul Honningsvag. Și noi (personal) am ales această croazieră tocmai pentru a vizita acest Cap Nord!

El se află la latitudinea de 71g10m21s N și la o distanță de 2102 km de Polul Nord.

În clasa a VI-a, la geografie am învățat că România se află în centrul Europei, la 2500 km de Capul Nord, tot atâta de Munții Urali și de coasta Portugaliei, dar la numai 900 km de insula Cipru. Atunci am învățat că acest Cap Nord este cel mai nordic punct al Europei. 

Așa a rămas și astăzi, dar numai din punct de vedere turistic! Realitatea este puțin diferită.

Aflându-se pe insula Mageroya, nu este cel mai nordic punct al Europei continentale (acesta fiind undeva tot în Norvegia, dar mai la sud de el). Chiar și pe insula Mageroya există un cap, cu un nume autentic norvegian, (Knivskjellodden) situal cu câteva zeci de secunde mai la nord. 

De fapt cel mai nordic punct al Europei (socotind și insulele) se află (evident) în Rusia în arhipelagul Franz Iosef, Capul Fligely la latitudinea de 81g50m35s N.

Noi aici suntem însă turiști! Așa că pentru noi, cel mai nordic punct al Europei este Capul Nord!

Ne apropiem de Honningsvag

Am ajuns în port

Manevre de ancorare

Am ieșit la o cafea și mai târziu la masa de prânz. Pe Puntea de Promenadă nu se putea sta; era foarte frig și bătea vântul. 

Excursia noastră se numea Transfer la Capul Nord pe Stâncă (North Cape Hall & Cliffs Transfer 185). Se pleacă din port la ora 15 și durează trei ore și jumătate. Întâlnirea este cu 20 de minute înaintea plecării în amfiteatrul de la Puntea 3.

Temperatura de afară era de 5 gr C, dar se simțea mult mai mică.

Situația meteorologică

 În amfiteatru am fost repartizați la autobuze, am părăsit apoi nava și ne-am dus la parcarea din port. La ora 15 am plecat spre obiectivul care se găsea la mai puțin de 40 km distanță. Erau cel puțin șapte autocare numai cu pasageri de pe nava noastră.

Platoul de la Capul Nord se găsește pe o stâncă aflată la o înălțime de 300 m deasupra mării. Chiar în dreptul său se găsește granița dintre Oceanul Atlantic și cel Înghețat de Nord, prin reprezentantele lor, Marea Norvegiei și Marea Barents.

Stânca unde se află Capul Nord

Pe drum am avut un semnal excelent la telefon și am vorbit cu Mihai, spunîndu-i unde ne ducem. Am mai trimis și alte mesaje prietenilor. Eram îmbrăcați în haine de iarnă, pe care le-am adus cu noi special pentru Capul Nord. 

Drumul șerpuiește printre dealuri, unele acoperite cu zăpadă, dealuri golașe, cu pământ sterp și cu puțină vegetație, formată numai din iarbă, mușchi sau lichieni..

Drumul din port...

Spre Capul Nord

Dealuri golașe

Cu petice de zăpadă

Autocarele și-au debarcat pasagerii în parcarea imensă de pe stâncă, urmând ca de aici să se îmbarce alții care să fie aduși înapoi pe navă.

Pe platoul de la înălțime bătea un vânt foarte puternic și destul de rece, temperatura resimțită fiind de -5 gr C. Norocul nostru a fost că, deși nu era soare, totuși nu era nici ceață, astfel că vizibilitatea era perfectă până în largul celor două oceane.

Ne-am dus, cu o oarecare greutate, împotriva vântului, spre Monumentul Copiilor Lumii (Monument Children of the World), ridicat aici în 1988. Este compus din sculptura Mama și Copilul  înconjurată în arc de cerc, de șapte discuri de bronz, care prezintă lucrări în relief create de copii din șapte țări.

Debarcați...

Din autocar

Pe un vânt puternic

Lângă Monumentul...

Copiilor...

Lumii

Monumentul

Plecând de la copii, pe un vânt lateral acum, am fost sunați de Mihai. Ne-a spus că a descoperit pe calculator transmisia permanentă a unei camere instalate pe Nordkapphallen și acolo ne-a văzut și pe noi, în direct.

Am ajuns lângă Monumentul Globului de la Capul Nord (Nordkapp Globus). Pe un stâlp de oțel, sprijinit oblic din patru părți, se află un glob pământesc, tot din oțel, pe care se văd câteva principale paralele și meridiane. Acesta a fost amplasat aici în 1978 și este simbolul Capului Nord. Pe treptele care duceau la stâlp se aflau o mulțime de vizitatori.

Globul în fundal

Deși mai rezistam cu greu la frigul, care precis că venea dinspre pol, am mers pe coasta în largul căreia se despărțeau cele două oceane.

Cu oceanele în spatele meu

Este timpul să ne refugiem la căldură în centrul turistic pentru vizitatori: Sala Capului Nord (Nordkapphallen). Aici se află, dispuse pe patru nivele, o expoziție despre istoria Capului Nord, o  sală de cinema în care se prezintă tot timpul un film despre cum arată zona capului în cele patru anotimpuri, cea mai nordică capelă din lume, un oficiu poștal și nu în ultimul rând un restaurant, un bar și un magazin de suveniruri.

În stânga spate Sala de la Capul Nord

Bibi...

Cu Sala

Am intrat pe ușa din spate, de la nivelul -1, unde ne-am dezbrăcat de gecile cu glugă și ne-am așezat pe două fotolii să ne încălzim. După un sfert de ceas am coborât la nivelul -2, la oficiul poștal. Am cumpărat mai multe ilustrate timbrate, pe care le-am scris și trimis cu ștamila Capului Nord și câteva, pe care o să le punem în plicuri și o să le trimitem din Amsterdam. Nu le-am trimis de aici pentru că nu aveau plicuri. Mai târziu, la o lună după ce am ajuns în țară, nici un destinatar român nu-și primise respectiva ilustrată.

Bibi revine de la Oficiul Poștal

Am urcat la nivelul 0 unde era restaurantul circular, cu 250 de locuri, care unele din ele oferă, când nu este ceață, o splendidă priveliște spre Oceanul Înghețat de Nord. 

Am luat loc la o masă și am comandat câte o plăcintă norvegiană cu smeură (stropwafel).

Sosește Bibi

O parte din plăcintă

O parte mai mică

Între restaurant și bar se afla un magazin de articole turistice. Până Bibi s-a dus să scotocească prin prăvălie, eu m-am refugiat la bar, unde după plăcintă am luat o Coca - Cola fabricată în Norvegia. 

Cam la ora la care trebuia să mergem la autocar a apărut și Bibi, foarte bucuroasă că și-a găsit o vestă albă, foarte ușoară, căptușită cu puf de rață polară. Aceasta atunci când o porți pe frig, te încălzește, iar dacă o porți pe căldură, te răcorește!

Am plecat cu autocarul spre navă și pentru foarte puțin timp am văzut și soarele. În multe zile din iarna trecută, acasă a fost mai cald decât am prins noi astăzi pe stâncă. Și mâine va fi solstițiul de vară!

Înapoi...

Spre navă

Înainte de a merge la cină am sărbătorit la Barul Atlantic faptul că am stabilit un nou record: Capul Nord este pentru noi cel mai nordic punct de pe planetă unde am pus piciorul!

Celelalte recorduri rămân aceleași: la sud și la est în insula Reunion și la vest în insula Maui din Hawaii.

În programul zilei era prevăzut ca imediat după ce se ridică ancora, nava să meargă la nord de insula Mageroya, la o latitudine superioară Capului Nord, unde pasagerii să iasă și să privească soarele de la miezul nopții. Nu a fost cazul, din cauză că cerul a fost tot timpul înorat și astrul zilei nu s-a văzut deloc.

Astfel am fost la cel mai nordic punct al croazierei. Când nava a ridicat ancora a început călătoria spre sud

21 Iunie. Tromso (latitudine 69g38m57s N).

Înainte de a ancora în portul Tromso, la ora 4 și 42 minute a avut loc Solstițiul de Vară.

Ajunși la Tromso la 4 ore după Solstițiu

Am fost și am luat micul dejun, bineînțeles că la Puntea 9, iar când s-a deschis Barul Atlantic, din vecinătate, ne-am luat fiecare cafeaua.

Orașul Tromso este situat, o parte pe insula Tromsoya și o parte pe continent. Cele două sectoare sunt legate între ele prin Podul Tromso (Tromsobrua), sau printr-un tunelul subacvatic lung de 3,5 km.

Zona urbană (nu municipalitatea) are o suprafață cu aria de aproape 14 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 42000 de locuitori. Zona municipală este una din cele mai mari din lume, având o suprafață cu aria de peste 2500 de kilometri pătrați cuprinzând atât uscat cât și apă.

 Orașul are o climă arctică moderată de curenții oceanici, cu ierni reci și veri scurte și răcoroase.

Tromso, cunoscut și ca Poarta către Arctica, a fost punct de plecare pentru mai multe expediții polare, printre care și cele conduse de Roald Amunsden sau Umberto Nobile. 

Are o industrie bazată pe pescuit, turism și cercetare arctică. 

Aici s- a fondat în 1968 Universitatea Arctică a Norvegiei, cea mai nordică universitate din lume, cu un accent puternic pe cercetarea și educația în regiunile arctice.

Tromso-fotografie panoramică

Inițial excursia aleasă pentru Tromso cuprindea pe lângă vizitarea localității și urcarea pe muntele Storsteinen cu o telecabină, din care se vede orașul, insulele din jur și fiordurile.

După vreo două săptămâni de la cumpărarea excursiei, Compania Hollamd America ne-a anunțat că respectiva excursie nu se mai ține, din cauză că în acea perioadă cabina nu funcționează, fiind supusă unor lucrări de mentenanță. 

Am ales așadar o altă excursie: Atracții importante în Tromso și Planetariul Aurorei Boreale (Tromso Higlights&Northern Lights Planetarium 130), cu plecare din port la ora 11 și 30 și cu o durată de 3 ore.

Portul se afla pe insula Tromsoya și de acolo am luat autocarul pentru excursie. Ghida ne-a prezentat planul călătoriei:

        -Vom merge în vestul insulei să admirăm Strâmtoarea Tromsoysundet și partea continentală a orașului care se vede peste ea.

       -Vom merge tot pe insulă și vom traversa Strâmtoarea Sandnessundet, ajungând în est pe insula Kvaloya, într-o zonă pitorească a municipalității Tromso.

       -Revenim pe insulă, mergem la Podul Tromso, îl traversăm, ajungem pe continent în vest, și vizităm Catedrala Arctică.

      -Ne întoarcem din nou pe insulă, vom merge la Planetariumul Aurorei Boreale, după care, în port la navă. 

În autocar

Strâmtoarea Tromsoysundet dintre insulă și continent

Am oprit într-o parcare de unde ne-am deplasat la marginea unei râpe ce oferă o priveliște asupra strâmtorii Tromsoysundet. Este prima zi de vară și întâmplător este mult mai cald decât ieri la Capul Nord (cald pentru latitudine de 69 de grade).

Este prima zi de vară

În fundal continentul

Pe munți mai este zăpadă

După o jumătate de oră ne-am îmbarcat în autocar și am plecat spre est, trecând pe lângă Aeroportul din Tromso. În estul insulei Tromsoya se află o insulă mai mare, Kvaloya, despărțite între ele prin Strâmtoarea Sandnessundet și legate prin Podul Sandnessunbrua, lung de 1220 m și aflat la 41 m deasupra apei.

În apropierea Aeroportului Tromso

Pe Podul Sandnessunbrua

Finnes

Autocarul a oprit la Folkeparken într-un punct de unde aveam o frumoasă priveliște asupra fiordului și a unor munți înzăpeziți din depărtare.

Doamna canadiană care mai târziu ne-a fotografiat

Am făcut cale întoarsă și am ajuns din nou pe Trmsoya, am traversat-o de la est la vest și am ajuns la Podul Tromso în drum spre continent.

Podul are o lungime de 1036 m, are 58 de deschideri, din care cea mai mare are 80 m. Înălțimea sa maximă de la apă este de 38 m, cu mici variații datorită fluxului sau refluxului.

Imediat după ce am traversat podul am oprit într-o parcare foarte aproape de lăcașul divin, numit popular Catedrala Arctică.

Numele ei oficial este Ishavskatedralen (Catedrala Mării de Gheață) și este cea mai nordică catedrală din Europa.

Pe esplanada...

De la intrarea...

În catedrală

În fundal Tromsobrua

Amândoi în vara trosoiană

Catedrala a fost sfințită în 1965 și construită în stil modernist, inspirat de forme geometrice simple și de peisajul arctic (munți, ghețari, fiorduri), din beton, sticlă și aluminiu. 

Fațada mare de sticlă cu vitralii colorate are formă triunghiulară simbolizând vârfurile munților sau pânzele unei corăbii în zăpadă.

Datorită acusticii sale deosebite, găzduiește concerte de muzică corală și clasică.  Orga catedralei este din 2005, are 42 de registre, 2900 de tuburi, cele mai lungi având aproape 10 m.

Catedreala are lungimea de 43 m, lătimea maximă de 20 m, înălțimea de 11 m și o capacitate de 600 de locuri. 

Suntem mândri că facem parte dintre cei peste 100000 de vizitatori ai catedralei, estimați pentru anul 2025!

Cu fațada domului

Altarul

Bibi filmează

Bibi aprinde...

Lumânări...

Pentru morșii noștri

Orga

Vitraliile de la altar

După vizitare am trecut din nou Podul Tromso și ne-am deplasat la Planetarium, în apropierea campusului Universității Arctice.

După o așteptare de 20 de minute am intrat în sala de aproximativ 100 de locuri și am urmărit, pe cupola de 360 de grade, un film documentar Aurore Extreme (Extreme Auroras) unde se înfățișau imaginile pe cerul iernii polare ale unor spectaculoase aureole boreale surprinse, majoritatea, de fotograful Ole Cristian Salomonsen, însoțite de comentarii în limba engleză aspra fiecăreia dintre ele. Imaginile sunt protejate de dreptul de autor (copyright), așa că noi spectatorii nu am avut dreptul să le fotografiem sau filmăm.

La Planetarium

După spectacol

Flori...

În plină vară arctică

Pe deal sunt petice de zăpadă

Am venit cu autocarul în port, ne-am urcat pe navă și la masa de prânz, la acea oră, au mai rămas puține feluri de mâncare. Cele mai bune au fost deja epuizate.

 

22 Iunie. Leknes; Insulele Lofoten (latitudine 68gr08m51s N).

Am ancorat în largul portului Leknes din insula Vestvagoy, insulă ce face parte din Arhipelagul Lofoten. Din cauză că apa portului este mai puțin adâncă decât pescajul navei, aceasta trebuie să rămână mai în larg, neputând trage la chei. Debarcarea pasagerilor în port se face cu tendere, niște nave mici auxiliare navei mari, care transportă oameni, bunuri, combustibil, etc între navă și țărm.

Tender care transportă pasageri de la navă la cheu

Arhipelagul Lofoten se află în nordul Norvegiei, dincolo de cercul polar. Se întinde pe aproximativ 200 km și este format din șase insule principale, locuite și legate prin șoseaua E10, precum și din sute de insulițe și stânci mai mici. Insulele principale sunt legate și de continent prin poduri și tuneluri.

Insula Vestvagoy este una din cele mai mari și importante din arhipelag. Orașul principal este Leknes, care are aeroport și astfel este un semnificativ punct de pornire pentru turiști. Relieful insulei este variat, cu munți abrupți, văi ferile și plaje întinse cu nisip alb.

Arhipelagul are o climă blândă datorită Curentului Golfului: iarna între -1 și 3 gr C, iar vara între 10 și 15 gr C.

Lofoten trăiește din pescuitul de cod și din turism. Fenomenele naturale importante sunt: iarna Aurorele Boreale, iar vara Soarele de la Miezul Nopții.

Excursia noastră aici este Insula Vestvagoy și Muzeul Vikingilor (Vestvagoy Island & the Viking Museum 150) cu plecare din portul Loknes, la ora 11 și 15, care durează 3 ore și jămătate.

Am mers la punctul de debarcare de la Puntea 1, unde se afla tenderul, ne-am urcat pe el și când s-au ocupat locurile, în număr de aproximativ 120, am plecat spre port.

Pe tender

Am coborât, ne-am dus la autocar și la ora planificată am început excursia.

Ghida se numea Holi și ne-a prezentat planul excursiei:

          -Vom face prima escală într-un loc care oferă priveliști demne de a fi luate în seamă.

          -A doua escală va fi la unul din cele mai importante obiective turistice ale insulei: Muzeul Lofotr Viking din satul Borg.

          -Escală într-un alt punct care oferă priveliști deosebite ale insulei.

          -Escală la plaja Haukland (Hauklandstranda)

 După vreo cinci minute am ajuns la Hag, locul primei escale. Este o mică localitate aflată lângă Aeroportul Leknes, care oferă peisaje spectaculoase, cu munți abrupți, fiorduri și case tradiționale norvegiene.

Bibi la Hag

Bubu cu munții din fundal

Munți abrupți, dar nu foarte înalți (ceva peste 900 m)

După 20 de minute am plecat spre Muzeul Vikingilor (Lofotr Vikingmuseum) din localitatea Borg.

Spre muzeu

Muzeul se bazează pe descoperirea arheologică a casei unui conducător viking (chieftain's house), o Casă Lungă (Longhouse) construită în jurul anului 500 d.Hr și care a fost folosită aproximativ 450 de ani.

Casa a fost descoperită în 1980 în urma unor săpături arheologice. Avea o lungime impresionantă, de peste 80 m, fiind cea mai mare construcție vikingă descoperită în Norvegia.

Muzeul a reconstruit casa după planul și urmele arheologice găsite, fiind realizată cu materiale și tehnici tradiționale și oferă o imagine realistă a vieții de acum 1500 de ani.

Am fost preluați de un ghid al muzeului, îmbrăcat ca vikingii din respectiva epocă, care ne-a introdus în casă, în sala principală. Aici era un foc deschis sub un ceaun, în care se prepara o fiertură de miel. Se găsea locul șefului și erau expuse armele lui, precum și capul lui Odin, cu un ochi piedut, zeul suprem din panteonul scandinav, conducătorul zeilor și tatăl mai multor divinități.

Supa de miel

Ghidul viking

Ascult cu atenție

Armele și locul șefului viking

În stânga capul lui Odin

În continuare am vizitat de voie câteva încăperi ale Casei Lungi. Nu am ajuns însă până la restaurantul, unde se puteau mânca preparate autentice din vremea vikingilor (conținutul ceaunului era pentru clienții respectuvului restaurant).

În alte...

Încăperi ale casei

Bibi filmează

Am ieșit apoi pe vastul domeniu al comunității vikinge, unde printre altele se creșteau animale necesare gospodăriei: porci, oi, vite și cai. Acestea se pot vedea de către vizitatori și sunt alese dintre exemplarele găsite ale unor rase arhaice.

Bubu și Casa Lungă

Bibi...

Pe domeniu

Ultimul sfert de oră l-am petrecut pe terasa de de la ieșire, unde am luat o cafea și o coca-cola norvegiană.

Spre terasă

Ghida Holi

Ne-am îndreptat la sfârșit spre parcarea unde se afla autocarul.

Spre parcare

Autocarul ne-a dus la a treia escală, undeva în vestul insulei, într-un punct de odihnă, numit Torvdalshalsen, situat pe o mică colină deasupre lacului Torvdalsvatnet. Locul oferă peisaje încântătoare, care merită a fi fotografiate.

Lacul Torvdalsvatnet

În drum spre ultima oprire Holi a repetat, cred că pentru a treia oară, că (după părerea ei) ne aflăm pe cele mai minunate locuri de pe glob. Bineînțeles că noi nu am contrazis-o!

Am coborât la Plaja Haukland (Hauklandstranda), una dintre cele mai frumoase și mai vizitate plaje din Norvegia.

Plaja are nisip alb și apă turcoaz, de parcă ai fi la tropice, nu lângă Cercul Polar Arctic. Este înconjurată de munți abrupți, dar nu foarte înalți, care pun în evidență contrastul munte-mare.

Apa ajunge vara la 10-15 gr C și mai rar până la 18. Temerarii fac baie fără costum, dar scăldătorii obișnuiți folosesc costume de surfing. Cei mai mulți însă, numai se expun la soare, respiră aerul ionizat al Mării Norvegiei și bineînțeles fac cât mai multe poze.

Plaja...

În plină vară

În spatele...

Plajei

Tot grupul ne-am întâlnit în parcarea cu 100 de locuri, rezervată vizitatorilor plajei și am plecat cu autocarul spre portul Leknes. Tenderul aflat la cheu ne-a dus rapid pe navă.

Am fost și am luat masa de prânz, apoi am venit în cabină. Am hotărât să lichidăm șampania adusă legal pe navă și cumpărată în Amsterdam.

Aceasta a stat tot timpul în frigiderul cabinei, așa că după mâncarea îngurgitată puțin mai devreme, am găsit niște pahare potrivite săvârșirii evenimentului și Pommery-ul a fost savurat repede și cu o deosebită plăcere.

În continuare ne-am odihnit în sfârșit, după timpul îndelungat, care a trecut mai mult sau mai puțin repede.

A urmat masa de seară și ascultatul muzicii pe Puntea 2.