Cala d'Or 2008

Oraş: Cala d'Or
Coordonate Geografice: 39g33m00s N  03g21m00s E
Ţara: Spania (Mallorca)
Populaţia: 3800 locuitori permanenţi
Data sejur: 22 Iunie - 29 Iunie 2008
Locuinţa: Hotel Martha's Club

22 Iunie.  Am mai urmărit programul de la televizor şi înainte de ora şase (PM) am luat autobusul care ne-a adus la Schiphol pentru a treia oară în această zi.

Checkin-ul a mers repede şi ne-am îndreptat spre poarta de la care urma să luăm avionul. Pe jos şi cu benzile rulante am făcut o jumătate de oră până acolo şi am văzut că avionul nostru avea o întârziere estimată la o oră şi jumătate. Mintal am adresat lozinci la adresa companiei Transavia şi la cea a mamelor celor responsabili de întârziere.

Pe aeroport.

Avionul...

Întârzie.

A venit şi timpul îmbarcării şi apoi al decolării care s-a produs la ora 10 în loc de 8 şi 15.

Bagajiştii...

Cu delicateţe...

Au trântit bagajele.

În avion.

Aşteptăm decolarea.

Era încă ziuă şi după ce ne-am înălţat am fotografiat apusul de soare.

Am decolat...

Odată...

Cu...

Apusul...

Soarelui.

Încet-încet s-a făcut noapte şi fiind senin am văzut foarte multe oraşe luminate. Nu am recunoscut decât Parisul, pe care l-am identificat după Turnul Eifel luminat de cele 10000 de becuri. Când am trecut de coasta Spaniei şi zburam deasupra  Mediteranei  spre Mallorca,  avionul a început să coboare şi după două ore şi un sfert de la decolare, am aterizat la  Palma de Mallorca  pe un aeroport destul de mare pentru o insulă aşa de mică.

Mallorca  este cea mai mare dintre cele cinci insule ale  Arhipelagului Balearelor  şi are cu ceva peste 500.000 de locuitori, care trăiesc în marea lor majoritate de pe urma turismului. Anual insula este vizitată de şase milioane de turişti. Cu o mare aproximaţie are forma unui trapez (excluzând două golfuri mari) cu dimensiunile bazelor de 75 şi 100 km şi cu înaltimea de vreo 90 km. Partea cea mai căutată de turişti este cea de sud unde printre ţărmurile stâncoase se găsesc golfuri cu plaje superbe. In nordul insulei peisajul este mai sever, se întâlneşte muntele cu marea şi nu sunt prea multe staţiuni turistice. Capitala Palma de Mallorca  are peste 300.000 de locuitori.

A durat destul de mult până ne-au sosit bagajele, dar imediat după aceea am luat legătura cu agenta de turism şi aceasta ne-a indicat unde este autobuzul care ne va duce la  Cala d'Or. Când autobuzul a fost plin, respectiva doamnă a venit şi ne-a dat nişte sfaturi în olandeză, din care am înţeles numai esenţialul: cum că apa curentă nu este potabilă şi nu e bine să lăsăm obiecte de valoare în cameră.

Autobuzul a plecat în jurul orei unu noaptea şi pe rând a început să-şi debarce clienţii la hotelurile lor.

Cala d'Or  este o localitate în sud-estul insulei, înseamnă Calea de Aur şi e situată cam la 40 km de aeroport. Am coborât la hotelul nostru  Martha's Club  care e un complex format din şase corpuri de clădiri cu piscină, restaurant, terenuri de volei şi tenis şi cu multe peluze şi flori.

Pe noi ne-au cazat într-un apartament din corpul al doilea cu numărul 2141 (corpul 2 etajul 1 ap 41) şi apartamentul era format dintr-un dormitor cu un pat dublu şi lat, o baie, o sufragerie cu televizor şi o bucătărie cu frigider şi cu un cuptor cu patru ochiuri electrice. Dormitorul şi sufrageria aveau fiecare câte un dispozitiv de aer condiţionat. Atât dormitorul cât şi sufrageria comunicau cu o terasă de unde se vedea marea.

Baia.

Bucătăria.

Sufrageria.

Dormitorul.

După instalare am coborât la restaurant, unde la ora aia târzie mai erau câţiva dansatori (care în acelaşi timp erau şi fumători) şi am cumpărat apă minerală.

Reveniţi în apartament ne-am culcat şi am adormit imediat, după o zi atât de lungă şi activă.

23 Iunie. După ce ne-am trezit, am luat legătura prin telefon cu Timarii care ne-au invitat la micul dejun. Ei locuiau lângă noi în Corpul 1. I-am găsit şi am început micul dejun cu o ţuică, nu de alta dar ustensilele din bucătărie, fiind necunoscute, s-ar putea să fie infectate şi cine-ştie ce am putea păţi dacă nu prevenim! Micul dejun a fost bogat şi după ce l-am executat ne-am echipat pentru plajă.

După ce au sosit ieri, Timarii au fost în recunoaştere şi au depistat plaja şi peisajele demne de admirat. Aşa că ne-am dus spre plajă. Am făcut pe drum câteva poze cu florile unor arbuşti tropicali, printre care şi florile de jacaranda.

Asta-i...

Vegetaţia...

În care...

Aş vrea...

Eu să...

Trăiesc.

Chiar şi...

Numai...

O lună pe an.

Plaja era capătul unui fiord cu lungimea de aproximativ un kilometru care intra în uscat. Avea un nisip fin iar apa era destul de caldă, dar departe de căldura  Mediteranei  de pe  Coasta de Azur.  Şi pe Costa del Sol,  în jurul Malagăi,  unde am fost acum patru ani, apa era destul de rece.

Plaja.

Drumul spre debarcader.

În apa Mediteranei.

Unge-l să nu-l ardă soarele.

Şi pe mine!

Timarii au mai făcut plajă acasă, dar noi eram complet albi, neexpuşi deloc la soare în acest an. Am stat aproape trei ore la plajă, după care ne-am dus în recunoaştere, să facem cumpărături pentru a putea utiliza plăcut şi eficient bucătăria din dotare. Am găsit două  "supermercado"  de unde am luat cele necesare, am mers la hotel şi am gătit. (N.B... că noi, la mare şi în general, când e vorba de lucru, folosim pluralul majestăţii!!).

Terasa.

Cu vedere la mare.

Ieşirea din sufragerie pe terasă.

După masa de prânz ne-am făcut "siesta" (doar suntem în Spania) în timp ce mâncarea se mai gătea încă.

Pe la ora cinci am ieşit din nou la plajă la fiordul nostru şi am înotat şi ne-am bronzat până după ora şapte.

Spre hotel.

Am mers la hotel, ne-am schimbat şi am ieşit, conduşi de Timari să vedem marea de pe ţărmul stâncos al insulei. În drum spre ţărm şi chiar pe ţărm, se găsesc multe vile foarte elegante. I-am deplâns pe proprietarii lor care au trebuit să cumpere o proprietate aşa de scumpă, în care vor locui numai câteva zile pe an, atâtea cât le va permite munca lor obositoare şi atât de bine plătită.

Vile.

De sus de pe ţărm marea era impresionantă, avea o culoare albastru-închis, parcă era de cerneală şi izbea ţărmul provocând un val de spumă, care nu ajungea la noi din cauza înălţimii.

Albastrul răzvrătit al altei mări.

Am revenit în centru, ne-am mai plimbat şi când a început înserarea ne-am retras la hotel.

Am cinat şi ne-am culcat, deşi într-un restaurant din apropiere "se producea" gălăgios un  diseuz,  în acompaniamentul şi aplauzele publicului.

24 Iunie.  După micul dejun ne-am întâlnit cu Timarii şi ne-am dus la un chioşc unde se vindeau excursii în insulă. Încă de ieri ochisem una, un fel de tur a jumătate de insulă, în care se folosea autocarul, vaporul, un tramvai şi un tren de epocă şi din nou autocarul.

După ce am plătit excursia, vânzătoarea de la chioşc ni s-a adresat în limba română şi ne-a spus că e din Baia-Mare, de fapt din  Jibou,  mai precis din  Ulmeni. A venit de câţiva ani în  Spania  şi acum l-a adus şi pe fiul ei. Ne-am bucurat că am găsit un român pe insulă, din cei aşa de mulţi cât se zice că sunt aici.

Fiind oarecum înorat am hotărât să vizităm portul de iahturi,  Marina Cala d’Or. L-am găsit destul de repede, orientându-ne după o hartă stradală a staţiunii. Am trecut pe lângă tot felul de ambarcaţiuni, multe din ele de lux, unele venite din  Franţa şi Anglia,  ultimele înfruntându-se în drumul lor cu furtunile din  Canalul Mânecii  şi din  Golful Biscaia.

Marina...

Din...

Cala...

D' Or.

Covorul Roşu pentru general.

Portul se întinde pe câţiva kilometri şi cum apăruse un soare strălucitor, simţeam nevoia unei băi în mare. Pentru că în împrejurimi nu se vedea nici un loc unde să faci plajă şi să ai acces la mare, eu am abandonat grupul şi m-am dus la fiordul nostru care era cam la o jumătate de oră distanţă.

Ajuns acolo am intrat în apă şi părând mai caldă ca de obicei, am stat în ea aproape o oră.

Am mers acasă, am făcut cumpărături de la "supermercado"-ul din vecini, am început să gătesc şi atunci când cartofii au fost gata au venit şi ceilalţi.

Mi-au povestit că la 5 minute de la plecarea mea au găsit un golf unde au făcut baie şi plajă.

Pe o...

Altă plajă.

În drum spre casă însă s-au încălzit temeinic.

Proprietatea...

Mallorcană...

A Timarilor.

Au hotărât şi ei că de acuma să folosim numai fiordul din apropiere pentru baie şi plajă.

Iahtul Timarilor.

Ca să nu faci...

Insolaţie...

Pui...

Pe cap...

Ce ai la îndemână.

După siestă am ieşit din nou la plajă şi pe drum nevastă-mea şi-a cumpărat o saltea pneumatică, să poată  "înota"  şi ea.

Salteaua...

Pneumatica.

A fost frumos, dar eram destul de arşi de soare şi va trebui în următoarele zile să stăm mai puţin la plajă şi să venim mai de dimineaţă.

După o scurtă plimbare, ne-am adunat pe terasa noastră am băut câte o ţuică, am cinat şi am băut câteva beri reci, până la miezul nopţii.

Pe terasă...

La aer curat.

Diseuzul  încă mai cânta.

25 Iunie. După o plimbare de recunoaştere prin Marta's Club am reuşit să plecăm mai devreme la plajă şi am petrecut la fel ca şi în celelalte zile. Am stat doar până la ora 11 şi de la un moment dat numai la umbră.

Complexul...

Turistic...

Martha's Club.

Coridorul şi apartamentul nostru.

Sosesc cu cheia...

De la Timari.

Protecţie...

Antisolară.

Numai cu...

Salteaua.

Ne-am mai plimbat puţin prin oraş, dar căldura amiezii ne-a gonit la hotel.

Am mâncat, ne-am făcut siesta şi am hotărât ca după-amiază să nu mai mergem la mare, la fiord, ci aici aproape, la piscina hotelului.

Piscina are vreo şase bazine, destul de mari, trei cu apă mai mică, pentru copii, două cu apă cam până la 1,5 m şi unul pentru înotători şi săritori, cu apă de până la 4 m.

Pe margini sunt o mulţime de şezlonguri, care dimineaţa sunt ocupate în totalitate. Acum am găsit uşor şezlonguri, pe care le-am plasat la umbra palmierilor, destul de groasă la ora asta. Era absolut necesar acest lucru, pentru că eram foarte roşii la piele. În piscină apa era călduţă, dar după baie cu greu  puteai sta la umbră că a fost destul de rece. Era efectul brizei de seară.

Piscina privită de sus.

Cu pielea cam roșie.

După piscină ne-am dus la o plimbare prin centru şi am vrut să găsim un restaurant unde să se transmită meciul  Spania-Rusia  de la Campionatul European.  Am fost însă informaţi că acesta va fi numai mâine.

Când am revenit la hotel am cinat, am mai stat pe terasă folosindu-ne ochii, nasul, gura şi urechile (să nu uit şi mâinile pentru pahare), după care apoi ne-am culcat.

26 Iunie. Programul acestei zile a fost, putem spune, identic cu al precedentei: mare, masa de prânz şi siestă.

În faţa complexului.

Echipaţi...

Pentru...

A merge...

La mare.

Întorşi de la mare, la casele lor.

După siestă am preferat din nou piscina în locul mării, din aceleaşi motive ca şi ieri.

La piscină.

La umbra palmierului.

Mai mult stăm şi un pic cugetăm.

Doi palmieri (aici banali)...

Dar...

Între...

Ei!!!!

Ghiţă se simte ca acasă: dezleagă integrame.

După piscină am mers fiecare acasă pentru masa de seară. Ca nu cumva să duc lipsă de poftă de mâncare, am prevenit din nou posibilul fenomen cu o ţuică.

O ţuică...

Românească...

În Spania Insulară...

Sub privirile îngăduitoare ale nevestei.

Am aflat ca azi se transmite semifinala Spania-Rusia  a  Campionatului European de Fotbal.  Deşi în sufragerie era un televizor, pentru a-l pune în funcţie a trebuit încă din prima zi să plătesc o taxă de închiriere a telecomenzii pentru o săptămână. Am făcut asta tocmai în ideea de a vedea meciurile de fotbal de la  Euro 2008.  Am aşteptat cu Ghiţă până la ora 20 şi 45 când trebuia să înceapă meciul şi pe nici un canal din cele existente nu s-a transmis.

A trebuit să mergem la terasa restaurantului unde se transmitea, dar toate locurile la mese erau ocupate. Am găsit cu greu nişte scaune, le-am plasat intr-un loc de unde se vedea la televizor, dar nu se auzea, după un timp am reuşit să le plasăm mai aproape, apoi am găsit loc la o masă şi am reuşit să vedem repriza a doua în faţa unor sticle de bere.

Deşi la început am ţinut cu ruşii, din cauza nesimţirii spaniolilor de la hotel care nu au comutat la sistemul lor de televiziune un canal pe care se transmitea meciul, până la urmă ne-am bucurat că au câştigat spaniolii (3-0), căci au jucat mai bine. După meci am revenit în apartament şi ne-am culcat.

27 Iunie. Astăzi ne-am sculat mai devreme pentru că am mers în turul jumătăţii mai importante a insulei. La ora 6 şi 45 ne-a luat autocarul din faţa hotelului, ne-a mai dus şi pe la alte hoteluri să mai ia şi alţi excursionişti şi când acesta a fost plin am mers pe autostradă până la  Inca. Conducătoarea excursiei era o ghidă care ne vorbea în spaniolă, franceză, engleză şi germană.

Autostrada era simplă, cu două benzi plus refugiu, nu prea aglomerată şi trecea prin plantaţii de măslini, unii vechi de câteva sute de ani. La Inca  este o mare fabrică de piele şi de produse din piele şi prima oprire a fost la magazinul fabricii, unde se spunea că preţurile sunt mai mici. Magazinul se intindea pe două nivele şi era plin de marfă de la portofele, poşete, haine de toate felurile până la geamantane de piele de toate dimensiunile. Ca să nu plecăm cu mâna goală i-am cumpărat Mădălinei o poşetă iar nouă câte o cafea şi un Pepsi.

De la Inca  am părăsit autostrada şi am luat-o spre nord, până a început zona montană. Şoseaua era acum mai îngustă avea nişte curbe cu rază foarte mică şi cu pante foarte mari şi era mărginită de prăpăstii  şi de porţiuni terasate de plantaţii cu diferiţi arbori tropicali. Serpentinele se ţineau lanţ una după alta şi am tot urcat până la  Pollença,  uneori văzându-se o mică porţiune de mare.

Turul a jumătăţii...

Din insulă.

Drumul urcă...

Abrupt...

În...

Nişte splendide...

Serpentine.

Uneori...

Se vede...

Pe lângă munte...

Şi...

Marea.

Visina face ochii frumoşi şi limpezi.

În una...

Din...

Opriri.

Se imortalizează peisajul.

Cu muntele.

Cu marea.

Numai...

Cu marea.

De la Pollença a început coborârea tot pe un drum asemănător plin de serpentine, curbe strânse şi rampe abrupte. Am oprit într-o parcare de unde iar se vedea marea şi am făcut nişte poze superbe. Ne-am continuat drumul până la s.a. Calobra  unde autocarul ne-a lăsat, urmând să ne preia în  Palma de Mallorca.

Cu...

Autobusul.

Într-acolo vom coborî.

Un drum...

Care...

Se...

Îngustează.

În  s.a. Calobra  există o porţinune lată de vreo 50 de metri şi foarte lungă care se întinde între nişte stânci abrupte şi mare. Aici sunt o mulţime de restaurante, cofetării şi cafenele unde turiştii, care erau slavă domnului destul de mulţi, deoarece veniseră mai multe autobuse ca al nostru, puteau să-si petreacă timpul până la îmbarcarea pe vaporaşele care plecau de aici în diferite direcţii.

În s.a. Calobra.

Restaurantul.

Am intrat şi noi într-un astfel de restaurant şi am băut bere, apoi într-o cofetărie unde am mâncat îngheţată.

După ce am băut şi câte o cafea, a început ploaia. Terasele aveau un fel de acoperiş de stuf, mai mult pentru a ţine umbră, prin care ploaia a început să pătrundă şi pe mine m-a udat destul de bine.

Plouă.

Ploaie mocănească...

Deasă şi lungă, de nu se mai termină...

Cum spunea...

Alessandra Stoicescu.

 Mult mai temeinic însă m-a udat când am stat la coada de urcare pe vaporaşul care tocmai venise şi trebuia să ne ducă mai departe la  Puerto de Soller.

Pe vaporaş erau câteva sute de persoane, toate având loc pe scaunele aşezate pe două punţi. Noi am stat pe puntea inferioară care era acoperită dar deschisă pe laterale, fapt ce a produs un plăcut curent astfel încât, la sfaşitul cursei tricoul meu s-a uscat.

Pe puntea...

Vaporaşului.

Poze.

Navigăm...

Astfel...

Încât...

În permanenţă...

Se vede ţărmul.

Croaziera a durat cam o oră şi ceva, între timp a încetat ploaia şi când am ajuns în  Puerto de Soller era chiar soare.

În Puerto de Soller.

Aici ghida ne-a indicat un loc de întâlnire şi acolo a venit un tramvai de epocă care funcţiona în 1912 şi acum făcea legătura între port şi oraşul Soller . Turiştii din autobusul nostru aveau rezervat un vagon al acestui tramvai. Vagonul era evident reconstituit, dar exact aşa ca la începutul secolului trecut. Toate băncile erau din lemn lustruit, deci tari şi arcurile seculare făceau ca vehiculul să ne scuture zdravăn.

În tramvaiul...

Care...

Funcţiona...

În 1912.

Tramvaiul era folosit exclusiv în scop turistic şi pe parcursul de 5 km localnicii ne salutau cu mâna. Am trecut pe lângă multe case care aveau grădini de portocali, în care fructele coapte erau căzute pe jos. A fost prima dată când am văzut plantaţii de portocal şi portocale în copac.

Printre...

Livezile...

Cu portocali.

Tramvaiul ne-a dus până la gara oraşului Soller. Aici ghida ne-a dat fiecăruia un bilet la trenul turistic  Soller-Palma de Mallorca  care pleca peste o oră şi jumătate. Până atunci aveam program de voie.

Soller  este un oraş vechi care în trecut a fost capitala insulei şi era locuit de negustori foarte bogaţi. La începutul secolului al XX-lea pentru a face legătura mai rapidă cu Palma de Mallorca ei au finanţat construcţia unei linii ferate cu ecartament îngust care traversează o zonă montană unde sunt 13 tuneluri, unele destul de lungi. Astăzi linia ferată este folosită numai în scop turistic.

Am vizitat centrul oraşului, care are multe case de piatră, cu faţade pline de basoreliefuri şi o catedrală destul de mare, pe care nu am putut să o vizităm decât pe dinafară, fiind închisă.

Catedrala.

Întâlnire cu...

Tramvaiul de epocă.

La timpul cuvenit am revenit la gară, unde am intrat pe peron numai după ce am arătat biletul de călătorie.

Pe peron.

A sosit trenul nostru care era electric şi scria pe el că este tren privat. Din nou colegii de excursie aveau rezervat un vagon, tot cam de dinainte de primul război mondial, care se deplasa cu o viteză destul de mică printr-un peisaj montan impunător.

Gara Soller.

Interiorul unui vagon.

Trenul.

Oprit în staţia Son Reus.

Numărând tunelurilor mie mi-au ieşit 14. Trenul a oprit în câteva staţii ultima fiind  Son Reus  din Palma de Mallorca. Aici am coborât şi ne-am îmbarcat în autocarul nostru care ne aştepta. Am mers spre Cala d’Or, la început pe o autostradă, apoi pe un drum naţional, ambele foarte bine întreţinute.

În  Cala d’Or  autocarul a început să-şi debarce călătorii la hotelurile lor şi am coborât şi noi la  Marta’s Club.

Ajuns acasă primul lucru pe care l-am făcut a fost să beau o porţie masivă de ţuică, în mod preventiv, pentru a nu răci cumva, după ploaia care m-a udat şi după curentul de pe vapor, tramvai şi tren.

Era însă prea târziu! Încă de seară am avut febră şi am dormit destul de rău. În această perioadă plouă foarte rar în  Mallorca  şi ghinionul a făcut să fiu la locul potrivit (s.a. Calobra) într-un moment nepotrivit  (când a plouat). Nu am fost inspiraţi, că nu am dus nişte ţuică cu noi în excursie. Aceasta nu ar fi permis să mi se instaleze răceala.

28 Iunie. Cum şi dimineaţa eram febril, Betty s-a dus la recepţie unde i-a spus că la ora 10 vine o doamnă doctor să-i consulte pe bolnavii din hotel. A venit şi m-a consultat şi pe mine, deoarece îmi era frică să nu fi făcut o pneumonie. M-a ascultat, m-a asigurat că nu e pneumonie ci numai o răceală şi mi-a spus să cumpăr un termometru şi să-mi măsor temperatura din 2 în 2 ore. Dacă nu urcă peste 37,5 gr să iau nişte tablete efervescente pe care mi le-a prescris. Dacă temperatura este mai mare să iau antibioticele pe care deasemenea le-a prescris. I-am spus la Betty să cumpere şi antibioticele să le am în caz de nevoie. Cum nu aveam scos cardul de asigurări medicale care e valabil în ţările UE (care anume se obţine foarte greu în România, cu multă birocraţie) consultaţia doamnei doctor m-a costat 65 de euro.

Mi-am "monitorizat"  temperatura şi deşi nu a depăşit limita zisă de doamna doctor eu cu de la mine putere am trecut şi pe antibiotice.

A trebuit să rămân în cameră, aşa că la plajă şi apoi la piscină, s-a dus numai Betty cu Timarii pentru ultima zi.

 Am rămas cu programul de la televiziunea prin cablu a hotelului, care, ca orice televiziune prin cablu, alege programele cele mai proaste pentru că sunt gratuite.

29 Iunie. În zori Timarii au părăsit insula cu un zbor care decola la ora opt iar noi urma să decolăm seara pe la ora zece.

Timarii decolează.

La ora 8 dimineaţa.

Cum apartamentul trebuia predat la ora 11 şi eu eram bolnav, a trebuit să închiriem un studio mai mic contra a 30 de euro unde să stăm până la ora şapte când venea autocarul după noi să ne ducă la aeroport. Am petrecut duminica în acel studio, format din cameră, bucătărie şi baie. Ne-am uitat la televizor şi la ora stabilită am luat autocarul spre aeroport.

Aşteptăm autobusul.

Întâi...

În hol...

Apoi în faţa complexului.

După ce am făcut checkin-ul ne-am dus la poarta de plecare, unde pe un panou albastru era trecut avionul nostru, tot al companiei Transavia, care întârzia la început 45 min, apoi 1 h 15 min şi în final s-a dovedit a întârzia 2 ore.

În sală exista un televizor unde se transmitea meciul de fotbal Spania-Germania  (1-0) din finala  Euro 2008. Cum era o mare de public care se uita la meci, eu nu m-am uitat pentru că trebuia să stau foarte departe de televizor şi de acolo nu-i puteam distinge pe jucători.

În Aeroportul...

Palma de Mallorca.

După meci ne-a sunat Mihai care şi el era în aeroport la  San Jose, unde l-a vizitat pe cumnatul său şi avionul lui de  New Orleans  deasemenea avea întârziere. Amândoi am transmis cuvenitele lozinci la adresa celor două companii aviatice.

În jurul miezului nopţii am decolat din  Palma  şi fără incidente am ajuns la  Amsterdam. Am aşteptat să ne vină bagajele şi cu ele am ieşit spre staţia de autobus.