Barcelona 2012

Oraş: Barcelona

Coordonate Geografice: 41g23m19s N  02g09m32s

Ţara: Spania

Populaţie: 1620000 locuitori

Data Sejur: 13 Aprilie-16 Aprilie 2012

Locuinţă: Passeig Dell Colom

13 Aprilie. Vineri 13 aprilie este data la care am mers la Barcelona, pentru o scurtă vacanţă de Paşti.

Ideea a fost sugerată de Mela încă de la începutul anului când  amândouă familiile ne aflam în California.

La noi patru s-a asociat şi Carmen, astfel încât am hotărât ca sejurul să fie de Paşti, pentru a putea să participe şi cei doi, încă aflaţi în slujba statului. Pentru ceilalţi trei pensionari, data nu constituia o problemă, căci  pensionarii au şase sâmbete şi o duminică pe săptămână.

Comunicând între noi prin email-uri sau telefonic, planul excursiei a fost încet-încet pus la punct, încă de la sfârşitul lui februarie.

Cea mai mare contribuţie a avut-o Carmen care a cumpărat biletele de avion, apoi a rezolvat cazarea, închiriind un apartament pe perioada sejurului şi rezervând bilete la o seară de dansuri spaniole într-un restaurant.

Am mers cu maşina la  Cluj  la cuscri şi datorită lui Mircea, am avut posibilitatea să o las într-un garaj al unui vecin de-al său.

Fiecare aveam câte un bagaj de mână. În sacoşe aveam mâncarea şi ustensile de bucătărie care vor fi puse la Carmen în bagajul comun de cală.

Am luat un taxi şi toţi patru, eu, Betty, Mircea şi Mela am plecat din vreme spre locuinţa lui Carmen.

Aici am organizat umplerea geamantanului care va fi depus în cala avionului. Deja am constatat că fiecare a pus prea multă mâncare. Aceasta, pe lângă că nu încăpea în geamantan, nici nu putea fi mâncată în scurta noastră excursie. Cu greu am făcut o  selecţie  şi în sfârşit, a fost gata împachetat şi bagajul de cală.

Cum mai erau două ore până la zbor am plecat spre aeroport, cu două taxiuri.

Nefiind încă mulţi pasageri şi cum check-in-ul era făcut  online,  am predat rapid bagajul de cală şi cu permisele de zbor în mână am trecut de controlul vamal.

În sala de aşteptare am luat loc şi am discutat, acum faţă în faţă, despre programul şederii la Barcelona.

Timpul a trecut şi ne-am îmbarcat în Airbus-ul  companiei Wizz-Air.

Zborul a durat aproximativ două ore şi am aterizat pe Aeroportul din Barcelona.

După recuperarea bagajului de cală, am ieşit din aeroport şi am luat două taxiuri care să ne ducă la apartament.

În faţa intrării ne aştepta omul de legătură, anunţat telefonic că venim, care ne-a introdus în apartament şi ni l-a predat. Noi i-am plătit chiria şi garanţia, el ne-a dat trei rânduri de chei şi urmează să ne întâlnim luni la ora zece, când îi vom preda noi apartamentul.

Locuinţa noastră temporară se afla pe un bulevard larg (Passeig Dell Colom),  cu câte trei benzi de circulaţie pe sens plus spaţiu verde şi două alei pietonale între ele. De la balcon vedeam  Mediterana  cu  Portul de Agrement,  cam la 40 de m de clădire. La dreapta, cam la 50 de m se găsea coloana cu statuia lui  Cristofor Columb.

Vedere de la balcon.

Portul de Agrement

Statuia lui Cristofor Columb

Aveam trei dormitoare, două băi, o bucătărie şi o sufragerie mare. În bucătărie erau toate dotările, inclusiv maşină de spălat vase.

Ne-am repartizat dormitoarele, am despachetat şi am cinstit apoi succesul călătoriei noastre de până aici. Cinstirea s-a făcut la alegere, cu ţuică, lichior, vişinată sau coniac.

Dormitorul nostru.

Baia noastră şi a lui Carmen.

Sufrageria.

Dormitorul cuscrilor.

Baia cuscrilor.

După ce am cinat şi  Dumnezeu ne va ierta că cina nu a fost de post,  am ieşit la o plimbare în împrejurimi.

Carmen şi Cristofor

Din stradă ne-am îndreptat spre Monumentul lui Cristofor Columb.  Este o coloană de piatră în vârful căreia se află statuia navigatorului. Ansamblul are 80 de metri înălţime şi a fost inaugurat în anul 1888. Liftul care duce turiştii în vârf este cel de la inaugurare, el funcţionând şi în prezent.

La câteva zeci de metri de monument se termină cel mai celebru bulevard pietonal din Barcelona, La Rambla.  El începe chiar din centrul Barcelonei,  Piaţa Cataloniei,  are lungimea de aproximativ un kilometru şi se sfârşeşte, cum am mai spus, aproape de  Monumentul lui Columb.  La Rambla este veşnic aglomerată, indiferent de ora din zi sau din noapte în care te afli pe ea.

În timp ce ne plimbam s-a întunecat, dar strada era foarte bine luminată. Deşi plasate discret, se vedeau nişte tăbliţe care sfătuiau trecătorii  să fie atenţi la hoţii de buzunare.

După ce am parcurs cam o jumătate din  La Rambla  ne-am întors şi am găsit un  mercado  deschis până la ora două noaptea. De aici am cumpărat apă minerală gazoasă.

Ajunşi acasă am mai băut câte un pahar de vin, sec sau şpriţ, după preferinţă, apoi ne-am dus la culcare.

14 Aprilie. Ne-am trezit la o oră rezonabilă, ne-am făcut toaleta de dimineaţă, am luat un mic dejun copios şi am ieşit pentru, practic, prima noastră zi de turism barcelonez.

Din stradă ne-am îndreptat spre Monumentul lui Cristofor Columb,  principalul punct de reper în această excursie.

Voioşi ca şoimul cel uşor

Ce zboară de pe munte.

Statuia lui Cristofor Columb.

Dintr-un mic chioşc de lângă monument se pot lua abonamente pentru  Barcelona Tour City,  adică turul oraşului efectuat cu autobuse aparţinând uneia sau mai multor linii.

Abonamentele cumpărate de noi erau valabile pe Linia Portocalie  şi pe  Linia Verde timp de două zile. Puteam urca sau coborî în şi din orice staţie a respectivelor linii. Nefiind încă plenul sezonului turistic, am beneficiat şi de o reducere cam de 25% din cost. Autobusele circulau între orele 7 dimineaţa şi 9 seara şi staţia de plecare şi sosire a fiecărui tur era cea din  Piaţa Cataloniei.

La ora 10 şi 20 am urcat în primul autobus portocaliu care a sosit şi am ocupat locuri la etaj în aer liber. Bătea o briză care era când călduţă, când rece, dar era suportabilă. În schimb, priveliştea de sus era încântătoare. Oraşul era curat, avea clădiri frumoase, bine întreţinute şi cu o arhitectură aparte, care se pare că evită unghiurile drepte. Dar ce mi-a plăcut foarte mult este că avea palmieri care cresc în mod natural şi că avea şi o mare care se numea  Mediterana.

Odată cu biletul am primit şi o hartă a traseelor precum şi două căşti pentru a asculta comentariul ghidului în 12 limbi, la alegere, din păcate fără română. Am ales atunci limba franceză. Ce nu înţelegeam o întrebam pe Betty.

Am trecut pe lângă port, pe sub cabinele unui teleferic care trecea peste port şi după un timp am ajuns la  Stadionul Olimpic.  Acesta va fi un obiectiv separat al vizitei noastre.

Pe Autobusul Portocaliu.

Funicularul.

Portul.

Pe platformă.

Mai bate uneori vântul.

Îmi plac oraşele cu palmieri.

În trafic.

Din nou palmieri.

Am trecut mai târziu pe lângă cel mai vizitat muzeu din Barcelona, Muzeul Clubului de fotbal FC Barcelona.  Aici este expusă activitatea seculară a echipei şi la loc de cinste contribuţia lui  Gheorghe Hagi  şi a lui  Gică Popescu,  jucători de bază ai echipei din anii 1990.

Alături este şi  Stadionul Camp Nou  al clubului, stadion care are 120000 de locuri. Din autobus se vedeau afişe care anunţau meciul de săptămâna viitoare dintre FC Barça şi Real Madrid.

Stadionul Clubului...

F C Barcelona.

Următorul obiectiv turistic mai important a fost  Palatul Regal,  pe care-l vom vizita separat mai înspre seară. Palatul a aparţinut contelui  Eusebi Guell  şi a fost donat Casei Regale spaniole în 1919. Palatul a fost  deschis pentru public din 1937, din timpul  Războiului Civil  şi astăzi adăposteşte mai multe muzee importante..

Palatul Regal

Turnuri veneţiene.

Am continuat turul şi mai târziu am coborât din autobus chiar vis-a-vis de  La Pedrera,  pe care deasemenea o vom vizita după amiază.

La Pedrera.

În staţie ne-am urcat în Autobusul Verde care tocmai a sosit şi am continuat drumul, la început până în  Piaţa Cataloniei,  unde fiind staţie terminus am făcut o pauză de vreun sfert de oră.

Piaţa este centrul modern al Barcelonei, locul prin care trec majoritatea autobuselor de transport urban, trec trenuri subterane şi metroul. Locul este un imens centru comercial, garnisit cu restaurante de toate categoriile, deschise atât ziua cât şi noaptea. Ea este plină de o numeroasă populaţie pedestră, formată atât din turişti cât şi din localnici.

Piaţa Cataloniei.

Am continuat călătoria pe Linia Verde  trecând pe lângă  Catedrala Gotică, (loc pe care-l vom vizita separat) şi ne-am îndreptat spre cele  cinci plaje ale Barcelonei  situate de-a lungul liniei noastre de autobus.

Multă lume se plimba pe aleile pietonale de la capetele plajelor şi aş fi vrut să fiu şi eu printre ei, dar nu acum, ci vara, când aş putea face baie în  Mediterana Spaniolă.  Am mai făcut asta şi pe  Costa del Sol  şi pe plaje din  Mallorca  şi de fiecare dată apa a fost mai rece decât pe  Riviera Franceză  sau la  Adriatica Italiană.  M-aş sacrifica însă cu plăcere!

Tinerii turişti.

Grădină pe acoperiş.

Câteva...

Plaje...

Ale Barcelonei.

Betty şi Carmen (revers).

Trecând de plaje, am intrat într-un cartier ultramodern, cu spaţii de birouri, aflate în mai multe blocuri turn cu foarte multe etaje. Un fel de zgârie-nori europeni!

Zgârie nori.

După acest cartier a inceput să se vadă un bloc înalt sub forma unui creion. Era  Torre Agbar, construit timp de şase ani şi dat în folosinţă în 2005 în prezenţa regelui Juan Carlos I al Spaniei. Are o înălţime de aproape 150 de metri, 34 de etaje şi peste 4400 de ferestre. Suprafaţa sa imensă este ocupată în cea mai mare parte de birouri.

Turnul Agbar.

Imediat după ce am trecut de turn, au început să se vadă, în depărtare, alte turnuri. Între ele se aflau două macarale gigantice. Erau turnuri ale  Basilicii Sagrada Familia.  În final vor fi 12 turnuri ale apostolilor, 4 turnuri ale evanghelistilor, un turn al Fecioarei Maria şi unul, cel mai mare, al lui Iisus Hristos.

Piatra de temelie a fost pusă în 1882. S-a hotărât, ca asemenea bisericilor medievale, aceasta să fie construită cu bani proveniţi din donaţii şi nu din fonduri publice. Din anul următor lucrările de construcţie ale bisericii au fost preluate de arhitectul  Antoni Gaudi  care le-a condus până la moartea sa survenită în 1926, când a fost călcat de un tramvai. La acea dată era ridicat doar unul din cele 18 turnuri. Lucrările au continuat încă 10 ani după moartea lui Gaudi, apoi a izbucnit Războiul Civil. Nu numai că nu s-a mai construit nimic timp de 20 de ani, dar în timpul războiului, republicanii (beneficiind de sprijinul Uniunii Sovietice), au incendiat o parte din biserică, ca represalii împotriva  Bisericii Catolice Spaniole,  fie din cauză că aceasta ţinea partea naţionaliştilor, fie că erau condiţii impuse din  Roşia Străinătate.

În 2010 Papa Benedict al XVI-lea  vizitează biserica şi-i conferă rangul de  Minor Basilica.

Lucrările continuă şi în prezent şi dacă strângerea fondurilor merge în ritmul actual, ea va fi terminată la un secol de la moartea lui Gaudi.

În staţie ne-am dat jos din autobus şi am plecat spre  Sagrada Familia.  Eu şi Mircea ne-am aşezat la o gigantică coadă pentru bilete, în timp ce doamnele au mers în împrejurimi să-şi bea fiecare cafeaua cotidiană.

Cu toată coada, noi aveam deja biletele cu mult înainte de venirea lor.

Am intrat în bazilică şi m-au cuprins nişte emoţii estetice pe care nu pot să le descriu. Pun nişte poze care să suplinească lipsa talentului meu literar.

 Aceste însemnări nu au decât scopul de a-mi aminti,  numai mie,  plăcutele clipe trăite în locurile pe care norocul mi-a permis să le pot vizita.

Am intrat prin  Faţada Patimilor  care înfăţişează, prin sculpturile sale în piatră ultimele zile din viaţa lui Iisus Hristos. Sunt ilustrate principalele momente, de jos în sus, în formă de S,  de la  Cina cea de Taină,  Judecata,  Drumul Crucii,  Răstignirea  şi până la  Coborârea în Mormânt.  Sunt sculptate cu majuscule texte din  Biblie,  inclusiv întrebare lui  Pilat din Pont: Ce este adevărul?  (I QUE ES LA VERITA ?). Faţada a fost concepută de Gaudi, construită începând din 1954 şi decorată din 1986 de către  Josep Subiracs.

Sagrada Familia.

Încadrat din spate şi din lateral.

Patru Graţii.

Faţada Patimilor.

Iisus răstignit.

Detaliu.

În interior.

Tavanul.

Vitralii.

Detaliu.

Ansamblu.

Scările elicoidale.

Vitralii.

Am ieşit afară din biserică şi am ajuns la  Faţada Naşterii  unde am admirat dantelăria sculptată în piatră pe toată înalţimea ei. Aceasta are trei porţi aşezate de la stânga la dreapta:  Speranţa,  Milostenia  şi  Credinţa.  Sculpturile înfăţişează şi naşterea şi copilăria lui Iisus.

Este prima dintre faţade care a fost construită. A fost începută de predecesorul lui Gaudi, a fost continuată peste un an de el şi finalizată la patru ani de la moartea accidentală a lui Gaudi. Se îmbină în construcţia sa stilurile Neogotic, Art Noveau şi Modernismul Catalan.

Faţada Naşterii.

Sub Faţada Naşterii.

Am intrat într-un muzeu al construcţiei bisericii, situat la un subsol, unde erau numeroase machete care arătau etapele parcurse în edificarea ei în diferiţi ani. Ritmul cel mai alert a fost realizat după anul 2000.

Numerele care adunate dau vârsta lui Iisus Hristos la răstignire.

De la  Sagrada Familia  am continuat drumul pe jos pe  Avinguda Diagonal,  un bulevard care, aşa cum îi spune numele traversează oraşul, în întregime, de la nord-vest la sud-est.

După o plăcută plimbare am ajuns la următoarea ţintă a vizitei noastre şi anume ultima construcţie civică realizată de Gaudi: La Pedrera.  După aceasta toată activitatea lui s-a concentrat asupra Sagradei Familia.

Casa a fost ridicată la comanda familiei Milà şi era terminată în 1910. Faţada ei este în întregime din piatră sculptată şi aceasta a şi dat casei numele de La Pedrera,  care în catalană înseamnă  Cariera de Piatră.

În Ghidul turistic este descrisă că se aseamănă cu o stâncă, dar în acelaşi timp şi cu valurile mişcătoare ale oceanului, aceasta datorită faptului că este în totalitate formată numai din suprafeţe curbe.

Toate balcoanele au partea din faţă identică cu o complicată dantelă din fier forjat.

Cu liftul ne-am urcat pe acoperiş, după care am coborât per pedes în pod, la etajele de sus, la apartamentul burghez de la începutul secolului al XX-lea, am admirat mozaicurile din curtea interioară şi în final am ieşit prin magazinul de amintiri turistice, de la parter, unde se găseau, printre altele reproduceri din ceramică şi bronz, ale diferitelor componente ale Pedrerei.

Pe acoperişul Pedrerei.

Aerisitor placat cu mozaic din faianţă.

Pozez.

Pozează şi Carmen.

Coş sub formă de războinic medieval.

Barcelona privită de sus.

Curtea interioară.

Coşuri şi aerisitor.

Macheta din pod.

Boltă de susţinere

Din podul...

Pedrerei.

Ornament...

De balcon.

Sufrageria unui apartament.

Spre ieşire.

De la staţia din faţa  Pedrerei  am luat un autobus roşu care ne-a dus prin  Piaţa Cataloniei  până la  Monumentul lui Columb şi de acolo am mers acasă.

Am luat un prânz mai frugal, ne-am odihnit puţin şi am ieşit din nou.

De la Monumentul lui Columb  am luat din nou autobusul roşu , am trecut de  Stadionul Olimpic  şi am coborât în  Plaça Espanya.

Aici se află celebra  Fântână Cântătoare  a Barcelonei. Între anumite ore ale serii se pornesc jeturi de apă de diferite forme şi culori, acestea variind în ritmul unor melodii muzicale.

Ceva asemănător, dar la scară mult mai mare am văzut în  Las Vegas  în faţa  Hotelului Bellagio  şi la o scară ceva mai mică în Tunisia,  lângă hotelul nostru din  Port el Kantaoui.

Spectacolul de apă, sunet şi lumini a început în prezenţa unui numeros public, tocmai când se însera şi a ţinut cu puţin peste un sfert de oră.

Fântâna Cântătoare.

Exact la terminare s-a pornit o ploaie care a degenerat, vorba  Sandrei Stoicescu  în 2004, la vizita preşedintelui  George W Bush  în România, într-una mocănească, mare şi deasă (sau groasă, Cârcotaşii ştiau mai bine).

Noi am alergat în staţia Autobusului Roşu care mergea spre  Monumentul lui Columb.  Staţia nefiind acoperită, am încasat o bună porţie de udătură. Veneau autobuse numai în sensul invers celui dorit de noi. La un moment dat am alergat şi am luat un astfel de autobus, care ne ducea pe un traseu mult mai lung decât pe sensul voit. Evident că am ales locuri jos. La etaj se putea trage automat o copertină de pânză, dar în caz de ploaie mai picura din ea pe călători. Ploaia nu ne-a mai permis să vizităm şi  Palatul Regal.

 Văzând cum trece timpul şi apropiindu-se ora nouă, ne-am dat seama că autobusul nostru roşu ne va duce numai până în  Piaţa Cataloniei,  care era capăt de linie. Exact aşa s-a şi întâmplat. Am coborât în respectiva piaţă şi pe ploaie am găsit o staţie de metrou.

Am întrebat o funcţionară de la Informaţii  cum să procedăm pentru a ajunge cât mai aproape de casă. Aceasta, foarte drăguţă, a ieşit de la ghişeu şi a butonat la un aparat şi ne-a cumpărat un bilet colectiv de cinci persoane, pe care noi numai l-am plătit. Biletul a trebuit introdus în fanta de la intrare pe peron şi noi am trecut unul câte unul pe lângă barierele care se deschideau pentru fiecare.

După două staţii am coborât şi am ajuns pe  La Rambla  în dreptul  Supermarchet-ului,  unde am constatat că ploaia s-a oprit.

Am cumpărat de aici ceva lucruri  trebuincioase,  nu am fost de acord să cumpărăm altele pe care eu le consideram  netrebuincioase  şi asta mi-a creat o stare de indispoziţie pe care am încercat, fără succes, să o ascund.

Ajunşi acasă, la apartament, era miezul nopţii în  România.

Doamnele au aranjat masa de Înviere. Aveam ouă roşii, şuncă fiartă, carne de miel, roşii, ardei şi multe altele.

Mai importante decât acestea erau băuturile de la începutul şi nu în cele din urmă, vinul de la sfârşitul mesei.

Masa de Paşti.

Hristos a înviat!

După ce masa a fost strânsă, ne-am culcat obosiţi după o zi lungă şi foarte plină.

15 Aprilie.  La fel ca şi ieri am ieşit după micul dejun, dar am luat-o în sens opus, am intrat pe nişte străduţe înguste şi ne-am dus la  Catedrala Gotică.

Statuia lui Columb...

Văzută de pe...

Balcon.

Stradă îngustă.

Puşca şi cureaua lată.

Stradă...

Cu numele Clarei.

 În orice oraş mare sau unitate administrativă, există o singură catedrală, restul sunt biserici. În catedrală predică episcopul local şi numele ei vine de la amvonul special al acestuia numit în latină cathedra.

Catedrala a fost ridicată în mai multe etape începând din jurul anului 1300, pe locul unei biserici în stil romanic distrusă în secolul al XI-lea de mauri. Ea poartă numele Sfintei Eulalia.  Faţada gotică a fost terminată la sfârşitul secolului al XIX-lea iar turnul central, înalt de 70 de metri, în 1913. Lungimea şi lăţimea interiorului sunt de 90, respectiv 40 de metri.

Pentru noi era Duminica Paştelui,  care pentru catalani fusese cu o săptămână în urmă.

În catedrală, pe lângă credincioşii veniţi să asiste la slujbă se aflau şi un număr foarte mare de turişti. Nu că aceştia erau necredincioşi, dar ei urmăreau priveliştea fascinantă a construcţiei în primul rând şi erau mai puţin atenţi la ceremonia creştină.

Catedrala.

Turişti în timpul slujbei.

Aprinde lumânări electrice.

Măreţie şi lux.

După un scurt timp am ieşit afară din catedrală şi am avut timp să admir, din faţa porţii principale Faţada Gotică, cu cele două turnuri gemene. În spatele lor se înălţa Turnul Central.

Faţada Gotică.

Turnul Central.

Turistă odihnindu-se (Ansamblu).

Turistă odihnindu-se (Detaliu).

Când ne-am întrunit tot grupul în faţa porţii principale am văzut undeva la marginea trotuarului o orchestră, în majoritate de suflători, care interpreta cântece catalone.

Jos în piaţă, o mulţime de localnici dansau, în fiecare duminică, în dreptul catedralei, după terminarea slujbei. Era un obicei străvechi, transmis din generaţie în generaţie, pe care noi, împreună cu imensa masă de turişti, l-am apreciat la adevărata lui valoare.

Dans popular catalan.

Orchestra de suflători.

Din piaţa catedralei am mers mai departe până am ajuns la o clădire cu o arhitectură superbă,  Palatul de Muzică Catalană.  Fiind duminică nu l-am putut admira decât pe dinafară, dar putem spune cu certitudine, că am avut ce admira!

Palatul de Muzică Catalană.

După atâta umblat pe jos, prima care a cerut să ne aşezăm undeva a fost Mela. A propus o cafenea, o cofetărie sau o berărie. Am colindat câteva străduţe, dar localurile întâlnite, unele nu au corespuns pretenţiilor noastre, iar la altele nu am corespuns noi pretenţiilor lor.

Într-un târziu am găsit pe La Rambla  un local convenabil pentru toată lumea.

Betty, eu şi cuscru am luat câte o bere iar Carmen şi Mela câte o  sangria  (băutură răcoritoare pe bază de vin specifică Peninsulei Iberice).

Poza de grup.

Chelnerul a venit de câteva ori pe la noi şi de fiecare dată insista să luăm şi ceva de mâncare, recomandându-ne cu căldură nişte gustări catalane numite tapas.  La urmă am cedat, am spus să ne aducă şi când ni le-a adus ne-a urat pe româneşte  Poftă Bună  şi  Hristos a Înviat. Ne-a spus că este din jurul Buzăului  şi lucrează în  Spania  de la începutul anului.

Tapas.

La părăsirea localului chelnerul şi-a luat la revedere de la noi şi ne-a avertizat să avem grijă la hoţii de buzunare, printre care cei mai performanţi sunt conaţionali de-ai noştri.

Am parcus pe jos restul din  La Rambla  şi de la  Monumentul lui Columb  ne-am urcat într-un autobus roşu care ne-a dus până la  Stadionul Olimpic, unde am coborât pentru a-l vizita.

Acest stadion exista prin anii 1920 când Barcelona a candidat la găzduirea Olimpiadei din 1936. A pierdut în favoarea Berlinului.

Cu timpul s-a dărăpănat şi din 1980 a fost demolat şi reconstruit din temelii. În timpul  Olimpiadei din 1992  aici s-a ţinut festivitatea de deschidere şi închidere, precum şi concursurile de atletism.

La Stadionul Olimpic.

Cuscru iese relaxat.

Tot relaxată.

După Olimpiadă a fost folosit un timp, de clubul de fotbal  Espanyol Barcelona,  precum şi la organizarea de concerte şi chiar a unor meciuri de fotbal american. În timpul Olimpiadei stadionul avea 60000 de locuri pe scaune.

După ce am admirat stadionul şi ne-am fotografiat cu el, am ocupat o masă pe terasa acoperită şi o parte dintre noi am intrat în barul de alături şi ne-am aşezat la coadă.

Coada nu era prea mare, dar şi vânzătoarele erau  împiedecate  şi nici clienţii nu prea ştiau ce vor.

Când am ajuns la masa noastră cu băuturile nealcoolice cumpărate s-a pornit o ploaie care a golit toate mesele de pe terasă, care nu erau acoperite. Alegerea noastră a fost inspirată!

După ce s-a oprit ploaia am luat din nou autobusul roşu şi am plecat spre casă, nimerind din nou sensul cu drumul mai lung.

Am trecut pe lângă Arenas de Barcelona  unde înainte se desfăşurau coridele. La presiunea iubitorilor de animale, (specie înrudită cu imbecilii care în România sunt împotriva lichidării câinilor vagabonzi),  luptele cu tauri au fost interzise în  Catalonia. Arena a fost transformată în mall, aşa cum şi la noi, la începutul anilor 1990, casele de cultură au fost transformate în săli de bingo. (Mai târziu am aflat că noul guvern conservator al Cataloniei a permis reluarea coridelor din decembrie 2012).

Arena de coride.

După ce am aşteptat în Piaţa Cataloniei  începutul unui nou tur, ne-am continuat drumul şi am ajuns acasă.

Placa de Catalunya.

Peluză între şinele de tramvai.

Ne-am schimbat pentru ultimul punct al programului din ziua de duminică,  o demonstraţie de flamingo  la restaurantul  Tablao de Carmen.  Biletele pentru aceasta au fost comandate pe internet de către Carmen, care nu are nicio legătură cu numele restaurantului.

Autobusul roşu care ne-a dus în apropierea restaurantului făcea multe opriri mai lungi în staţii şi am ajuns la spectacol chiar în momentul în care el începea.

O fată ne-a condus la masa noastră şi ne-a servit cu un bogat meniu de gustări catalane, iar ca băutură sangria. Mesele erau aşezate în arc de cerc în jurul scenei, pe trei nivele. Pe scenă era o orchestră din cinci bărbaţi, cu instrumente de percuţie care cântau şi cu vocea. Dansatoarele de flamingo, prin mişcările lor ritmate, iuţi şi foarte scurte, realizau un consum epuizant de energie. Puţine dintre ele mai pot dansa după vârsta de 30 de ani. Pentru noi spectatorii toate ni se păreau că se desfăşoară uşor şi firesc, dar numai ele simţeau efortul depus în nici cele zece minute de dans, cât evolua fiecare.

La spectacolul de Flamingo.

Finalul.

 La sfârşitul spectacolului am ieşit la strada principală şi cum era demult trecut de ora nouă, autobusele noastre colorate nu mai circulau.

Am găsit în apropiere o staţie de taxi şi doamnele au mers la  Monumentul lui Columb  cu unicul taxi existent în staţie.

După mai puţin de zece minute a sosit un alt taxi pe care l-am luat eu şi Mircea.

Doamnele ne aşteptau şi au propus să facem o plimbare prin port. A fost romantic să auzim la picioarele noastre clipocitul Mediteranei,  pe sub razele lunii pascale.

După promenadă am mers acasă şi în final ne-am culcat, fără să mai fie nevoie să cinăm. Gustările de la restaurant au fost foarte săţioase.

16 Aprilie. După ce ne-am sculat am luat un mic dejun mai mult decât consistent, am pus toate vasele la spălat în maşină, ne-am împachetat şi am aşteptat să sosească individul care ne-a închiriat apartamentul.

Acesta a sosit cu cinci minute după ora fixată, a constatat că totul e în regulă şi ne-a dat înapoi garanţia pentru apartament.

Am plecat din casă şi am mers în portul de agrement, unde aseară am hotărât să facem o croazieră.

Singur Mircea a fost împotriva acestei propuneri şi el s-a oferit să stea cu bagajele în timp ce noi ne plimbăm cu vamporu.

Am luat vaporaşul  Las Galondrinas,  primul care pleca la momentul respectiv. Mela a vrut să rămână pe puntea de jos a vaporului, lângă pardoseala transparentă, care îi permitea să vadă o parte din lumea subacvatică. Ceilalţi trei am urcat la puntea superioară, aflată în aer liber. Aveam acum antrenament de pe autobuse.

Mircea rămâne cu bagajele.

Croaziera în Portul Barcelona.

În briza...

Blândă a Mediteranei.

Statuia lui Columb.

Zgârie...

Nori.

Sagrada Familia la vreo 6 km.

Navă olandeză...

De croazieră.

Spre debarcader.

Spre debarcare.

Pe ţărm.

Se pregătesc pentru următoarea croazieră.

După debarcare s-a reîntregit grupul şi am mers într-un  mall  aflat chiar în port, unde doamnele şi-au luat cafeaua. În semn de protest eu cu Mircea am luat câte o bere.

În mall.

Am stat destul de mult pe scaunele terasei aflată chiar lângă mare, apoi consultând ceasul am decis să ne ducem din timp spre aeroport cu metroul.

Am ieşit din port, am trecut ultima dată pe lângă Monumentul lui Columb  şi am coborât în staţia de metrou de pe  La Rambla.

O altă fată de la Informaţii,  la fel de drăguţă ca cea de sâmbătă, ne-a cumpărat de la automat un bilet de cinci persoane, valabil pe metrou şi apoi pe trenul subteran care ne va duce la aeroport.

În subteran, în drum spre peron mi s-a întâmplat un lucru care a fost premieră în toate metrourile cu care am călătorit până atunci (Bucureşti, Moscova, Kiev, Viena, Amsterdam, Paris, Londra, Roma, Milano, Budapesta şi San Francisco). Un grup de trei indivizi în uniformă, plus un câine, ne verificau biletele.  Bineînţeles că eram în regulă şi ne-am continuat drumul spre peron.

Am mers cu metroul până în staţia de unde trebuia să luăm trenul subteran.

L-am luat şi după un timp ni s-a părut că trenul este suspect de neaglomerat.  Identificându-l pe harta transportului subteran, am văzut că respectivul tren, părăsea la un moment dat linia spre aeroport. Am coborât la prima staţie şi l-am aşteptat pe cel bun. Acesta a sosit după o jumătate de oră şi era cum trebuie: foarte aglomerat.

În aeroport ne-am dus în sectorul unde activa Compania Wizz Air  şi cum mai erau trei ore şi jumătate până la zbor, am luat câte o bere dintr-un mic restaurant din apropiere.

După ce a mai trecut timpul am predat bagajul, am intrat la controlul vamal şi după o bună doză de aşteptare ne-am îmbarcat.

Zborul a decurs în condiţii normale şi cu ceva înainte de miezul nopţii am aterizat la Cluj.

Carmen a luat un taxi până acasă, iar noi patru am fost duşi la locuinţa cuscrilor de către Olimpiu, un nepot al lui Mircea care lucrează la aeroport.

Am luat cheile de la maşină, am scos-o din garaj şi pe la ora 12 şi jumătate PM am plecat la Dej.

Am călătorit bine, am despachetat şi când ne-am trezit dimineaţa am mai atârnat pe peretele cu amintiri din călătorie o farfurioară cumpărată din  Barcelona,  reprezentând  Sagrada Familia.

Amintiri din călătorii

Sagrada Familia

În grădină începeau să îmbobocească lalelele.