Regensburg-Budapesta

După ce ne-am trezit am coborât pentu micul dejun, alături de Recepţie. Era tot bufet suedez, dar faţă de alţi ani în care am mai mâncat aici, nu era pe bază de mezeluri (suntem în Germania doar), ci pe bază de tot felul de paste care se ung pe pâine.

Am urcat apoi în camere, am încheiat împachetarea şi am coborât cu bagajele la maşină. Am mers la rampa de urcare pe autostrada A3 spre Passau.

Pe autostradă aglomeraţia era medie şi am putut rula cu eficienţă. După o oră şi ceva am trecut în Austria şi am oprit la un Rastplatz din apropierea oraşului Hagen. Aici ne-am băut cafeaua şi am cumpărat ciocolată şi obiecte de artizanat pentru adus acasă. Nu ştiu de ce, dar niciunul nu a vrut să gustăm din prăjiturile austriece, pe care altădată le-am devorat cu plăcere. Am ascultat probabil porunca domnului doctor Ivanciu! (Aceia care se referă la glicemie)!

Am continuat drumul, trecând prin apropierea oraşelor Wels, Linz şi St. Polten. Am mers spre Viena, apoi pe centura ei şi nu am oprit decât lângă graniţa cu Ungaria. Aici am făcut plinul, am luat masa de prânz şi am făcut puţină mişcare să ne dezmorţim.

În Ungaria autostrada a fost liberă şi destul de repede ne-am aflat în împrejurimile Budapestei.

Ajungând în oraş, GPS-ul ne-a condus până la Hotelul Lido din apropierea Dunării. Hotelul avea un parc care era aranjat cu gust, având peluză, arbori bătrâni, arbuşti şi multe flori dispuse în aranjamente. Tot aici se afla parcarea, unde maşina noastră a stat în cele trei zile de sejur budapestan.

Hotelul era construit în jurul anului 1900, avea camere mari care au fost modernizate şi în cameră era o mică bucătărie unde se putea găti o gustare. La noi nu era cazul, deoarece aveam asigurat micul dejun la hotel, iar restul meselor le vom lua prin oraş.

Maşina în parcarea hotelului.

După ce ne-am instalat, am ieşit pe malul Dunării. Aici se afla o destul de largă alee pietonală, mărginită de fluviu, pe de o parte şi de o serie de terase ale unor restaurante, pe de cealaltă parte. Ne-am plimbat pe aleea, foarte aglomerată la acea oră, după care  am mers pe o terasă să bem bere.

Lângă Dunăre...

Pe o terasă.

Se apropie înserarea...

Şi ora...

Închiderii.

Când ţânţarii au devenit de-a dreptul agresivi, am părăsit terasa şi printre muzicile revărsate de la mai multe discoteci, ne-am întors la hotel. Şi aici programul la televizor a fost exact ca şi la celelalte hoteluri, atâta doar că era pe ungureşte.