Paris Marţi

Am dormit foarte bine în prima noapte la Paris. Dimineaţa la ora stabilită ne-am întâlnit cu Timarii şi am coborât pentru micul dejun. Acesta se servea într-un salon de lângă Recepţie. Era bufet suedez, îţi umpleai tava cu felurile de mâncare care crezi că îţi plac, te aşezi la masă şi combaţi cu voinicie. Micul dejun era franţuzesc. Deşi mâncare era din abundenţă, felurile existente aveau menirea să nu care cumva să-i îngraşe pe turişti, având o grijă deosebită pentru silueta lor. Printre altele era cafea şi ceai, era unt şi tot felul de gemuri şi dulceţuri, iar din cele 365 de sortimente de brânzeturi franţuzeşti le-au ales numai pe cele obişnuite, comparabile cu Bobâlna şi Moeciu, care cu toate că erau mai ieftine, erau cele mai sănătoase! Mezeluri nu am văzut deloc.

Eu am luat un ceai, pe care mi l-am preparat singur, o pâine cu unt şi cu caşcaval, o altă pâine cu unt şi cu un anumit tip de brânză şi o pâine cu unt cu dulceaţă. Deşi franţuzesc, acest mic dejun m-a săturat, astfel că în continuare puteam cu succes să-mi îndeplinesc obligaţiile importante de turist.

Am urcat cu toţii în cameră, ne-am îmbrăcat şi pentru că cerul din Paris nu avea nici astăzi seninătatea celui din Napoli (Anatole France, Crima lui Sylvestre Bonnard) a trebuit să luăm cu noi pelerinele de ploaie. Pelerina a ocupat locul aparatului meu de fotografiat, pe care a trebuit să-l las la hotel. Vom face poze numai cu aparatul lui Betty.

Din nou ne-am prelins de la lift până la ieşire, printre suta de turişti japonezi, care şi ei urmau să plece şi probabil că holul Receptiei era punctul lor de întâlnire cu un ghid francez, care întârzia.

 Am mers la staţia de metrou Saint Mande. Cum lipsea şi acum funcţionarul de la abonamente, am cumpărat bilete şi am mers cu metroul până la staţia Piaţa Etoile, la Arcul de Triumf.

Staţia noastră de metrou se afla pe Linia 1, una din cele mai moderne din Paris. În tren se poate trece dintr-un vagon în altul şi spre deosebire de acum unsprezece ani, peroanele erau protejate de nişte parapeţi de sticlă, care împiedicau călătorii să cadă pe linii. În spaţiul dintre parapeţi, la oprirea trenului se aflau uşile vagoanelor. Trenurile nu au mecanic, ele fiind conduse automat. Despre staţiile acestei linii am scris în Jurnal de Vacanţă Olanda Franţa August 2001 (Fayet-Paris).

 În staţia din Place de l'Etoile am reuşit să facem abonamentele care ne permit să circulăm cu mai multe mijloace de transport în zona centrală a Parisului, timp de o săptămână, făcând astfel o economie considerabilă. Tot aici am cumpărat bilete pentru două zile la Autobusele Roşii (Les Cars Rouges).

 Am ieşit în piaţă şi apoi, prin pasajul subteran, ne-am dus la Arcul de Triumf. Atât despre Piaţa Charles de Gaulle-l'Etoile cât şi despre Arc am mai scris în acelaşi Jurnal de Vacanţă din August 2001 (Fayet-Paris), când eram mai tânăr şi mai entuziast.
Am revăzut cu plăcere, pentru a patra oară detalii ale Arcului şi am imortalizat o parte din ele în fotografii.

Bolta Arcului.

Lista eroilor Franţei.

Cerul Parisului.

Sub Arcul de Triumf.

A patra oară sub Arc.

Cu Plecarea Voluntarilor

Sfârşind vizita, am revenit prin pasajul subteran în Piaţă şi aici ne-am urcat în primul Autobus Roşu care a sosit în staţie.

Autobusele Roşii (Les Cars Rouges) este o companie care permite clienţilor să circule pe un traseu bine stabilit din oraş, putând astfel să vadă lucrurile care îi interesează. Pentru asta pune la dispoziţie autobusele sale, roşii şi supraetajate, cu partea de sus descoperită şi în care se pot asculta la căşti, comentarii despre traseu în mai multe limbi. Pasagerii pot urca sau coborî în oricare din cele nouă staţii, cât timp este valabil abonamentul.

Ne-am decis să parcurgem pentru început tot traseul, urmând ca a doua zi să ne fixăm porţiuni mai mici, pe care să le vizităm mai temeinic. Am urcat în staţia Champs Elysees şi am ocupat locuri la etaj, doamnele în faţă şi barbaţii în spatele lor.

Din Autobusul Roşu.

Arcul de Triumf.

Arcul de Triumf şi părul lui tanti Rodi.

Champs Elysees

Marele Palat

Autobusul a pornit, a înconjurat Arcul, prin imensul sens giratoriu din jurul lui şi a continuat drumul pe Champs Elysees până la Marele Palat. De aici a luat-o la dreapta, am trecut pe Podul Alexandru al III-lea, am mers pe lângă Trocadero, apoi în apropierea Turnului Eiffel, până la Câmpul lui Marte. În drumul nostru am mai întâlnit Muzeul Luvru, Catedrala Notre Dame, Muzeul Orsay, Opera Garnier şi după aproape două ore şi jumătate am coborât tot în Piaţa Etoile lângă Arc. 

Atât în 1991 cât şi în 2001 am circulat pe jos pe Champs Elysees numai pe partea stângă, mergând de la Arc spre Place de la Concorde (Jurnal de Călătorie august 2001 Fayet-Paris). Am hotărât ca acum să mergem pe partea cealaltă.

Pe jos pe Champs Elysees.

Ne-am plimbat fără absolut nici o grabă, parcă eram în Dej. În afară de grabă exista însă o imensă diferenţă. Undeva, pe terasa unui mic restaurant am luat masa de prânz, după care ne-am continuat plimbarea până la Marele Palat. Aici tocmai se închisese de două zile o expoziţie (nu-i cunosc tematica) şi se pregătea deschiderea alteia, de artă modernă, a unui pictor sud american. Şi despre Champs Elysees am mai scris în acelaşi jurnal din August 2001 tot la ziua Fayet-Paris. Ne-am mai plimbat pe lângă Palat şi trecând prin faţa statuii Generalului De Gaule ne-am dus în staţia de metrou de aici şi după mai mult de o jumătate de oră am revenit la Saint Mande.

Ghiţă ne-a părăsit, mergând în grabă la hotel. Noi trei am intrat într-un mic şi foarte intim restaurant de cartier, unde am băut fiecare câte o bere Stella Artois. Am mers apoi la hotel unde ne-am odihnit cam o oră.

Odihniţi şi voioşi ca şoimul cel uşor, am mers cu metroul până la staţia Place de la Concorde. Piaţa era închisă, fiind în reparaţie, atât Obeliscul, cât şi cele două fântâni. De aici am mers pe jos până la Grădinile Tuileries. Despre Place de la Concorde cât şi despre Grădinile Tuileries am mai scris în Jurnal de Vacanţă din August 2001 (Fayet-Paris).

Ne-am plimbat puţin prin grădini, după care ne-am aşezat pe scaune pe marginea Bazinului Rotund şi am savurat liniştea şi împlinirea pe care ţi-o dă înserarea într-un loc, vestit prin romantismul său, din Oraşul Luminilor.

Bazinul Rotund...

Din Grădinile Tuileries.

Rodi şi Bazinul Rotund.

Am revenit cu metroul la hotel şi mai târziu ne-am culcat, după o zi rodnică de turism parizian.