Paris Miercuri

După ce ne-am trezit am mers la micul dejun, unde am mâncat ca şi ieri. După asta ne-am dus la un magazin de cartier să cumpărăm apă minerală. Şi aici, ca şi în alte părţi, este plin de apă plată şi trebuie să scormoneşti până reuşeşti să găseşti apă gazoasă. Am mai cumpărat şi o sticlă de vin de Bourgogne şi un tirbuşon cu care să o pot desface.

Tirbuşonul.

Cerul Parisului ne-a făcut să ne luăm din nou pelerinele şi m-a obligat să las iar la hotel aparatul foto, urmând din nou să-l folosim pe cel a lui Betty. Am luat metroul care ne-a dus până la Marele Palat. După ce am făcut doamnelor o fotografie cu generalul De Gaulle am mers spre Podul Alexandru al III-lea.

Cu generalul de Gaulle.

Spre...

Podul Alexandru al III-lea.

Acesta este unul din cele mai frumoase poduri din Paris. A fost construit între anii 1897-1900, cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, din ultimul an al secolului al XIX-lea. Piatra de temelie a fost pusă de ţarul Nicolae al II-lea în 1896, podul urmând să poarte numele tatălui său, care cu patru ani înainte a încheiat tratatul de alianţă dintre Rusia şi Franţa. Podul are o lungime cu ceva mai mare de 100 de metri, iar la fiecare capăt are câte doi piloni înalţi de 17 metri, cu câte o statuie aurită pe fiecare. El leagă Champs Elysees de Cartierul Invalizilor. În acelaşi timp cu Podul, tot pentru Expoziţia Universală, au mai fost construite Marele şi Micul Palat şi Gara Orsay (actualul muzeu).

Am traversat şi noi Podul în drum spre Domul Invalizilor.

Pe Podul Alexandru al III-lea.

Spre Domul Invalizilor.

Doamnele şi Domul.

În 1670 Ludovic al XIV-lea a dat o ordonanţă prin care cerea să se construiască un spital militar pentru soldaţii francezi. A fost finalizat peste şase ani şi s-a numit Domul Invalizilor. În 1840 rămăşiţele lui Napoleon Bonaparte, aduse din insula Sfânta Elena trec pe un afet de tun pe sub Arcul de Triumf şi sunt depuse la Dom. Aceasta a mărit considerabil importanţa turistică a edificiului. Aici se află şi mormintele fraţilor lui Napoleon, a fiului său Puiul de Vultur, precum şi a multor altora dintre eroii Franţei.

Atât noi cât şi Timarii am mai văzut Mormântul lui Napoleon, (încă în secolul trecut), aşa că acum nu vom mai merge acolo. Am vizitat Biserica Domului, după care ne-am retras într-un restaurant din curte, unde am luat câte o cafea şi coca-cola.

Într-o curte a Domului.

Domul înclinat.

După Dom urmează să vizităm Muzeul Rodin din apropiere.

Auguste Rodin (1840-1917) este cel mai mare sculptor francez şi poate că şi din întreaga lume modernă. Mulţi cunoscători îl clasează imediat în urma lui  Michelangelo, în topul sculptorilor din ultimele două milenii. Rodin "a revoluţionat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să expună adevărul uman şi să comunice starea de spirit a personajelor".(Cecile Goldscheider: Rodin, sa vie, son oeuvre, son heritage.)

Clădirea muzeului este Hotel Biron. Ea a fost construită între 1727-1732 şi de-a lungul anilor a avut mai mulţi proprietari. Unul dintre ei a fost Mareşalul Biron, de unde îşi trage numele. În 1905 palatul intră în proprietatea statului şi nefiind bine întreţinut se degradează destul de tare. În 1907 Rodin închiriază câteva camere la parter, unde îşi depozitează o parte din sculpturile sale. Peste doi ani se mută şi el în Hotel Biron. Peste alţi doi ani sculptorul propune să doneze statului francez întreaga sa operă artistică (peste 6000 de lucrări, multe dintre ele sculpturi), în schimbul deschiderii unui muzeu unde ea să fie expusă. Propunerea a fost acceptată în 1916 şi muzeul s-a deschis la aproape doi ani după moartea artistului.

Curtea...

Muzeului Rodin. (În dreapta mijloc Gânditorul)

Cu trandafirii şi Gânditorul în grădină.

Am început vizita din sala principală, în care sculpturile sunt expuse într-o ordine aproximativ cronologică. Cea mai remarcabilă, din punctul meu de vedere, a fost Sărutul, inspirat din Divina Comedie a lui Dante. Poetul întâlneşte în al Cincilea Cerc al Infernului pe cei care au păcătuit din dragoste. Printre ei se află şi Francesca da Rimini şi cumnatul său Paolo Malatesta, ucişi de soţ, Giovanni Malatesta, după ce acesta i-a surprins în adulter. Sculptura îi înfăţişează în momentul surprinderii, când sunt pe cale de a se săruta, dar buzele lor încă nu se ating.

Am intrat din curte într-un alt corp de clădire, unde o sală este rezervată sculptoriţei Camille Claudel.

Camille Claudel (1864-1943), a devenit la nouăsprezece ani, eleva şi iubita lui Rodin. Relaţia lor amoroasă şi profesională a durat 15 ani, influenţându-şi unul altuia viaţa şi opera. După despărţire Camille se retrage în singurătate, suferă câteva depresii nervoase şi din 1913 va fi internată într-un sanatoriu până la sfârşitul vieţii.

Sunt expuse în Muzeul Rodin aproximativ douăzeci de lucrări ale ei, majoritatea bronzuri, dar şi din argilă, teracotă şi marmură. Dintre acestea Betty apreciază cel mai mult Valsul, statueta pe care a descoperit-o aici în 1995, când a vizitat muzeul împreună cu o prietenă pariziană Nicole, pe care am cunoscut-o amândoi în Cluj la începutul anilor 1990.

În grădina muzeului am văzut cea mai cunoscută operă a artistului: Gânditorul. Rodin a sculptat 20 de Gânditori, în diferite materiale, (răspândiţi astăzi în întreaga lume), până a ajuns la giganticul bărbat gol din bronz, care şade pe o piatră de marmură, cu bărbia sprijinită în palmă.

Tot afară este expusă şi Poarta Infernului, la care Rodin a lucrat o mare parte din viaţă, fără să reuşească să o termine.

Poarta Infernului cu Umbrele.

Betty şi Poarta Infernului.

În curte, spre ieşire, se află o variantă a Burghezilor din Calais.
Pricipalul grup statuar (pentru care Rodin a fost plătit) este expus la Calais, în faţa Primăriei, fiind o comandă a municipalităţii caleziene, inaugurată în 1895 în prezenţa artistului (Jurnal de Vacanţă august 2001, Saint Quentin-Calais). Rodin a sculptat mai multe variante ale Burghezilor din Calais care sunt expuse în mai multe oraşe. Eu personal am văzut-o pe cea din Calais, prima dată în 2001 şi a doua oară în 2004, apoi una la Londra, în 2007, în faţa Parlamentului, alta la Universitatea Stanfort, la Palo Alto în California, în 2010 şi un singur burghez la Muzeul Van Gogh din Amsterdam.

Burghezii din Calais de la Muzeul Rodin.

Burghezii din Calais în faţa Primăriei din Calais
(2004).

2010 la Universitatea Stanford...

Cu alţi Burghezi din Calais.

Am ieşit de la muzeu şi ne-am îndreptat spre Câmpul lui Marte, unde era cea mai apropiată staţie a Autobuselor Roşii. Nu departe însă de Dom a oprit un Autobus Roşu, chiar în dreptul nostru, făcând coadă la un stop. Eu am scos abonamentul şi l-am agitat spre şofer. Acesta a deschis uşile, noi am urcat şi stimatul nostru conducător (auto) ne-a spus că acolo nu e staţie, deci nu avem voie să urcăm. I-am spus ca atunci vom coborî. El a zis că dacă tot ne-am urcat să rămânem în autobus. Mă întreb de ce a deschis uşa? Sau dacă a deschis uşa, de ce a mai deschis gura? Oricum noi ne-am urcat la etaj şi ne-am început turul parizian din această zi cu respectivul autobus colorat.

Am trecut printre altele, pe lângă Luvru, pe lângă Catedrala Notre Dame, prin Piaţa Vendome şi în final, am coborât din autobus şi ne-am deplasat pe jos până la Primărie, de unde am luat metroul spre casă.

Luvru.

Notre Dame.

Coloana Vendome.

Din staţia  Saint Mande ne-am dus toţi patru direct la restaurantul intim de cartier, unde am fost şi ieri. Ne-am aşezat la o masă de pe trotuar şi am băut fiecare câte o bere Stella Artois, privind circulaţia de pe strada din faţa noastră. Dacă aş fi parizian mi-ar plăcea să-mi petrec astfel fiecare după-amiază!

Am mers la hotel să ne odihnim, urmând ca mai târziu să ieşim la o plimbare pe Sena cu vaporaşul.

Privind oraşul de la fereastra camerei noastre de hotel, mă gândeam că în 2001 nu am apucat să vizităm Palatul Vincennes, Grădina Zoologică şi Pădurea Vincennes, toate aflate în apropiere. Am zis atunci că poate altădată. În mod sigur nu le vom vizita nici acum. Poate altădată!

Privelişte de la fereastra camerei de hotel

Când să ieşim am trecut pe la Timari şi am văzut că au musafiri. Venise la ei Aurica, sora lui Rodi, care era la Paris la fiica ei Mihaela, căsătorită de mai mulţi ani în Franţa. Aurica ne-a spus că i-a invitat a doua zi pe Timari la ei la masă şi că ne invită şi pe noi. Regretăm, dar timpul scurt de sejur parizian nu ne permite să onorăm invitaţia.

Am părăsit hotelul, am mers toţi cinci cu metroul şi Aurica a coborât într-o staţie de unde schimba linia spre casă. Noi am coborât în staţia Luvru, am trecut pe lângă Arcul de Triumf Carusel şi pe lângă Piramidă şi apoi pe malul Senei am mers până lângă Podul Alma, la cheiul de unde pleacă vaporaşele Bateau Mouche.

Arcul de Triumf Carusel.

Piramida de la Luvru.

Când am ajuns la Bateau Mouche deja plecase ultima cursă, aşa că a trebuit să amânăm plimbarea pe Sena pentru altă dată. Am mers la o staţie a metroului şi ne-am întors acasă.

Cam în dreptul parcării subterane a hotelului se află un restaurant La Boucherie unde am decis să bem o bere. După ce am comandat, chelnerul tot spunea seize, soixante quatre şi nu înţelegeam semnificaţia acestor numere. Când ne-a adus comanda am realizat că asta era marca berii: 1664. Este anul înfiinţării fabricii de bere Kronenbourg (din Alsacia), producătoarea licorii băută de cei patru însetaţi în urma mersului pe jos, după o plimbare ratată cu vaporaşul pe Sena.

La o bere 1664...

La Restaurantul La Boucherie.

In formaţie completă.

Am revenit la hotel unde ne-am culcat după o altă zi plină de turism parizian.