31 Iulie - Santa Cruz

În zilele trecute am urmat, în general, programul de plimbare şi piscină.

Miercuri femeile au fost la cumpărături şi după vreo 5 ore de căutări a reuşit şi Betty, ghidată de Mădălina, să-şi găsească nişte haine pe măsură. Marfă există extraordinar de multă, dar majoritatea mărimilor sunt pentru tinerele.

Betty...

A reuşit...

Să facă...

Cumpărături.

Astăzi, Mihai şi-a luat liber ziua de vineri şi ne vom duce la Santa Cruz, o staţiune balneară pe ţărmul Pacificului. Mădălina nu poate veni pentru că are de lucru.

Am plecat pe la ora 11 şi am mers pe autostradă până în Saratoga.

De aici am luat-o pe un drum foarte drăguţ, destul de îngust, foarte bine întreţinut şi marcat, care pe o distanţă cam de 40 de km trecea printr-o pădure destul de tânără de sequoia. Spun destul de tânără, pentru că arborii ei, foarte înalţi, aveau numai 100 - 150 de ani. Drumul trecea prin câteva mici aşezări montane, cu magazin, şcoală, benzinărie şi biserică fiecare. În unul din aceste sate am văzut şi o biserică ortodoxă, cred că rusească.

La început am urcat destul de mult, am ajuns la o altitudine de aproape 900 de metri şi apoi am coborât, în final la nivelul mării.

Drumul prin pădure...

Spre Santa Cruz.

Drumul acesta pitoresc ne-a adus până la marginea staţiunii. Pe tabla pe care ne ura bun venit, scria că oraşul are 55000 de locuitori.

Am mers în zona turistică de pe ţărmul Pacificului şi am parcat maşina pe o străduţă în pantă. Aici se simţea atmosfera de vacanţă mult mai mult decât pe domeniul Hotelului Ritz Carlton din Half Moon Bay. 

Plaja era plină de o grămadă de oameni care stăteau la soare sau jucau volei. Foarte puţini erau în apă, cu parapante viu colorate sau cu scândura de surf, dar aceştia erau protejaţi de costume speciale, împotriva apei reci.

Plaja şi oceanul.

Trece o locomotivă.

Hot dogul.

Am hotărât să ne plimbăm pe un promotoriu vopsit în alb, lat de aproape 20 de metri, care intra în ocean aproximativ un kilometru. A putut fi construit pentru că apa este destul de mică aici.

Am admirat picajul vertical al pelicanilor ieşiţi la vînătoare, probabil asupra vreunui banc de peşti, pentru că rateurile erau foarte puţine.

Promotoriul era susţinut de nişte stâlpi uriaşi de lemn, avea o parcare pe întreaga sa lungime şi deasemenea multe restaurante şi buticuri.

Pe Promotoriul Alb.

Lei de mare pe ambarcaţiune.

Spre capătul dinspre larg, la picioarele stâlpilor era paradisul leilor de mare. Numărul lor era de ordinul sutelor şi leneveau la soare pe pontoane special construite pentru ei. Era cu desăvârşire interzis să fie hrăniţi de către turişti. Erau foarte curajoşi, nu se temeau de oameni şi dădeau impresia că ei erau aceia care ne tolerează pe noi pe teritoriul lor. Femelele erau ceva mai mici, dar existau şi masculi în greutate de o jumătate de tonă.

Foci...

Din specia Lei de Mare.

Scara...

Spre habitaclul...

Focilor.

Iahtul Chardonnay.

Care plimbă turiştii.

Pe pontoane.

La plecare, înspre ieşirea de pe promotoriu am văzut un pelican care stătea în parcare lângă un Porsche mai vechi. Nici măcar nu s-a sinchisit de noi, care era să-l călcăm pe labe.

Pelicanul.

Am trecut pe lângă un parc de distracţii situat foarte aproape de plajă şi ne-am dus apoi la maşină, cu care ne-am întors la San Jose, tot prin pitorescul drum din pădurea de sequoia.

Parcul de distracţii.

Reveniţi la maşină.

Acasă Mădălina ne-a aşteptat cu cina gata caldă.