Tunis-Cartagina-Sidi bou Said

Telefonul celular ne-a trezit la ora 5 şi 15, ne-am aranjat, am mâncat şi la 6 şi 10 eram împreună cu Timarii în faţa recepţiei. Au venit mai multe autocare, semn că se organizau şi alte excursii. Noi ne-am urcat în autobusul nostru care ne-a dus şi pe la alte hoteluri să mai luăm excursionişti. Undeva în afară din staţiune a mai venit un autocar şi pasagerii săi au urcat într-al nostru, astfel că mai existau numai două locuri libere.

Din acel loc până la Tunis erau exact 150 de km. Am mers pe un drum naţional mărginit şi la stânga şi la dreapta de plantaţii de măslini, parcă mai tineri şi mai îngrijiţi decât cei din Mallorca. După puţin timp am intrat pe o autostradă simplă, cu două benzi plus banda de serviciu pe sens, foarte bine asfaltată dar cu terenul de pe margini plin de gunoaie pe aproape tot traseul.

Excursia era condusă de un ghid care vorbea araba, franceza şi engleza şi ne-a prezentat planul excursiei şi ne-a spus şi câteva lucruri despre Tunisia, unele dintre ele cunoscute. Autocarul mergea foarte bine, cam cu 120 km/h, viteza maximă admisă şi la ei şi înainte de ora 9 şi 30 eram în Tunis să vizităm primul obiectiv, Medina (Kasbah). Medina este formată din cartierele vechi ale oraşelor din nordul Africii, altele decât cele în care a apărut mai târziu influenţa colonială.

Ghidul ne-a condus până la intrarea în Kasbah şi ne-a lăsat să ne plimbăm de voie timp de un ceas. Străzile erau foarte strâmte, cam de 2,5 - 3m şi erau înţesate de mărfuri expuse şi pe jos şi pe sus pe stative. Soarele arzător şi purificator al Africii nu prea ajungea pe aici şi în întregul Kasbah plutea un miros neplăcut (de urină). Cum mie nu-mi place să colind prin magazine, fără să ştiu dinainte ce trebuie cumpărat şi având în vedere aglomeraţia şi mirosurile existente am hotărât să renunţ la pitorescul Medinei şi să mă întorc la locurile civilizate de către colonialiştii francezi. Ceilalţi însă au continuat până s-a epuizat ora programată.

În Kasbah.

O moschee.

Uliţă în Kasbah.

În apropierea parcării autocarului se aflau sediile câtorva ministere, inclusiv al primului ministru. M-am plimbat prin faţa lor, urmărit de ochii vigilenţi ai poliţiştilor de la intrare.

În faţa sediului Primului Ministru.

Mai târziu m-am dus într-o piaţă imensă, pustie, pentru că era în plin soare (sau pentru că şi aici mirosea pe la colţuri ca şi în Kasbah) şi mărginită de o mulţime de drapele naţionale, roşii cu un cerc alb în centru, unde se află semiluna şi steaua, deasemena roşii. Păstrând proporţiile era un fel de piaţă Tien-Anmen a Tunisiei unde probabil au loc manifestările de simpatie ale cetăţenilor faţă de conducătorii lor iubiţi.

Un fel de Tien Anmen al Tunisului.

M-am mai plimbat pe nişte străzi laterale, pline de umbră şi la ora fixată am mers la autobus unde Betty şi Timarii au spus "că sunt încântaţi" (remarcaţi ghilimelele) de Kasbah.

Au dat câte trei dinari pentru a vizita o moscheie şi i-au lăsat să intre numai trei metri pe un coridor. La un moment dat s-au rătăcit prin păienjenişul de străzi întortochiate şi înguste, dar au scos-o până la urmă totuşi la capăt!

Autocarul a plecat şi ghidul a expus al doilea punct al vizitei: Muzeul Naţional al Tunisiei. A fost fondat în 1885 sub administraţia franceză, în fostul palat al beiului de Tunis, reprezentantul Înaltei Porţi în regiune.

Muzeul are mai multe secţiuni: cartagineză, romană, arabă, turcă, colonială şi contemporană. Fiind foarte întins, cu multe săli, l-am vizitat cam în fugă, ascultând în paralel explicaţiile ghidului nostru. Eram foarte mulţi turişti în vizită, în parcare fiind mai mult de 50 de autocare. Intrarea la muzeu era inclusă în preţul excursiei, dar trebuia să se plătească 2 dinari de către cei care făceau poze. Am mai întâlnit aşa ceva numai la Praga la Catedrala Sfântului Vit (africani şi ăia). În lumea civilizată, sau ai voie să fotografiezi gratis, sau ţi se interzice din motive de securitate a exponatelor.

Muzeul...

Naţional...

Al...

Tunisiei.

Tronul Beiului din Tunis.

Patul Beiului din haremul personal.

Apolo mutilat.

După turul de forţă de la muzeu ne-am dus la al treilea punct al excursiei: Cartagina.

După Hanibal, în jurul anului 200 ÎC, romanii au distrus oraşul, incendiind şi arând locul. De-a lungul secolelor aici s-au mai ridicat două oraşe, fiecare prosperând şi dispărând în timp. Săpăturile arheologice au scos la suprafaţă vestigii din toate Cartaginele care au fost clasificate cronologic.

Noi am vizitat pe ţărmul mării, la 140 km de Sicilia, Termele lui Antoninus, admirând rămăşiţele unor construcţii imense din perioada romană a oraşului. Şi aici am plătit 2 dinari pentru dreptul de a fotografia, dar ni s-a atras atenţia că nu avem voie să fotografiem Palatul Prezidenţial aflat alături. Nu-mi explic cum a apărut totuşi pe o poză?

Cartagina.

Termele lui Antoninus.

Palatul Prezidenţial.

Cumpărând o hartă a Tunisiei dintr-un chioşc, vânzătorul tocmai ne-a spus că s-a anunţat la radio că în Tunis sunt 45 gr Celsius.

Punctul patru al excursiei a fost masa de prânz într-un complex hotelier din nordul Tunisului. Ni s-a dat la început un aperitiv picant, specific tunisian, apoi felul principal, câte o friptură de miel şi pui cu condimente locale şi garnitură de cuş-cuş şi pepene verde ca desert. Noi am plătit numai berea tunisiană foarte rece, pe care am fost inspiraţi că am comandat-o înaintea pepenelui.

Punctul cinci a fost o vizită în satul turistic Sidi bou Said. Am ajuns cu autocarul într-un mic orăşel Sidi Ali el Hattah şi acesta ne-a lăsat undeva pe drum. Ghidul ne-a arătat direcţia unei parcări unde vom găsi autocarul şi ne-a dus spre satul turistic situat pe un deal de pe vârful căruia era o privelişte minunată, până inclusiv la mare.

În Sidi Ali el Hattah.

Cald şi la umbră.

Drumul spre Sidi bou Said.

Vedere...

Inclusiv...

Spre mare.

Întoarcerea...

Spre...

Autobus.

Totul a fost frumos, cu excepţia căldurii mari, care totuşi a fost suportabilă, ca dovadă că am ajuns la autobus în timp util. Am fost excursionişti foarte disciplinaţi, toţi ajungând la timpul fixat, neprovocând întârzieri.

Ultimul punct a fost întoarcerea la El Kantaoui, autocarul traversând Tunisul, parcurgând autostrada, apoi drumul naţional şi în final a debarcat turiştii la hotelurile lor.

Pe noi ne-a lăsat la Hotelul Hanibal din apropiere şi la coborâre am cotizat benevol, ca şi majoritatea, cu un dinar de persoană, în farfuria pusă de şofer pe bord.

Am fost foarte încântaţi de excursie şi în continuare ne-am petrecut seara ca de obicei: duş, cină, plimbare prin port şi culcare.