Mihai şi Betty au mers până la Aldi la cumpărături, apoi Mihai s-a dus la serviciu să-şi rezolve ultimele probleme.
Noi am început împachetarea şi când a revenit Mihai am lichidat mâncarea gătită care mai exista.
Pe la ora 4 am plecat cu amândouă maşinile, întâi până la Mădălina la serviciu să o luăm şi pe ea, apoi mai departe la Koln, unde Mihai va lăsa maşina lui în parcarea de lungă durată a aeroportului pentru aproximativ 10 zile, până când se va întoarce cu un zbor Cluj-Koln şi de aici va merge cu ea la Amsterdam.
Drumul până la Koln s-a desfăşurat în condiţii bune şi deşi autostrada a fost destul de aglomerată, l-am făcut cam în 2ore şi 40 de minute.
Numai în Koln ne-am reîntâlnit cu vara, exact ca şi în urmă cu o săptămână când am mai fost aici.
Mihai a lăsat maşina la etajul I, a coborât şi i-am oferit Skoda să o conducă el. După ce din greşeală a intrat pe o altă autostradă, a revenit pe A3. A oprit numai în două locuri, pentru motorină şi o îngheţată.
A început să se îndrăgostească de Skoda, fiind foarte mulţumit de cum răspunde la comenzi, în condiţiile neexistenţei limitei superioare de viteză, de care am mai pomenit.
Cu ceva înainte de ora 10 am ajuns la restaurantul de lângă hotelul nostru din Regensburg, unde am mai fost la începutul călătoriei. Am vrut să mâncăm, dar chelneriţa ne-a spus că s-a închis şi nu vom putea fi serviţi decât la braserie. Am mâncat deci la braserie, am băut o bere şi ne-am dus la hotel. Aici din computer ne-am luat numărul şi codul camerelor şi ne-am instalat în lipsa recepţionerului, căruia i se terminase programul de lucru.
Am dormit bine după cei aproape 800 de km parcurşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu