vineri, martie 20, 2015

Bruges 2001

Oraş: Bruges
Ccoordonate Geografice: 51g12m32s N  03g13m27s E
Ţara: Belgia
Populaţia: 60000 (116000 aglomeraţia urbană) locuitori.
Data Sejur: 30 Iulie - 1 August
Locuinţă: Hotel Nicolas

30 Iulie. Am plecat dimineaţă din Amsterdam. După ce am trecut frontiera în Belgia am parcurs aproximativ 25 km şi am ajuns la Bruges, sau Brugge în flamandă.

Hotelul nostru, Hotel Nicolas, este situat în centru are adresa Niklaas Desparsstraat 9 şi are două stele. Preţul pentru două persoane, inclusiv micul dejun era de 2100 BEF (52 EUR). Nu este inclusă de astă dată parcarea. Cum ne aflam în zona centrală, deci cu străzi vechi şi foarte înguste, se poate parca numai în locuri special amenajate, unde bineînţeles că se plăteşte şi slavă Domnului se plăteşte destul de bine, comparativ cu posibilităţile unui pârlit de turist român.

Am lăsat maşina într-o parcare, unde după ce am schimbat în monede, am plătit pentru două ore. Ne-am dus la hotel, care era în apropiere, am mers la recepţie, unde nu era nimeni şi am dat un bobârnac clopoţelului care se afla pe tejghea şi aproape instantaneu a apărut un asiatic, cred că era chinez. Vorbea o franceză aproximativă şi de aceea, Betty a discutat cu el în engleză.

I-am spus că avem rezervare, a verificat şi ne-a completat actele şi după ce am semnat, folosind semnătura de vacanţă, aceea de pe cartea de credit a lui Mihai, ne-a cerut să achităm, evident cu cartea de credit. Am achitat şi l-am întrebat de o parcare mai ieftină. A zis că este una subterană foarte aproape şi costă 300 BEF pe zi (7,43 €). Considerând că este convenabil, chinezul s-a oferit să ne ducă acolo, pentru că este mai uşor decât să ne explice cum să ajungem.

Am scos maşina din parcare, după ce am consumat numai 20 de minute din cele două ore plătite. Chinezul s-a urcat cu noi în maşină şi ne-a ghidat, când la stânga, când la dreapta pe mai multe străduţe foarte înguste. Mie nu mi s-a părut să fie foarte aproape de hotel. Am coborât o pantă în subteran, am luat tichetul şi am găsit un loc la nivelul doi de la subsol, nivel care era vopsit galben.

Am luat din maşină lucrurile necesare, care erau pregătite dinainte. Ne-a ajutat şi chinezul la căratul bagajelor, deşi nu erau multe. Noi l-am urmat, am urcat nişte scări şi am ajuns în stradă pe ieşirea pasagerilor. De la respectiva ieşire până la hotel, nu erau mai mult de 40 m.

Am mers cu el şi ne-a arătat camera. Pentru că a fost aşa de drăguţ şi serviabil, m-am decis să-i dau un bacşiş şi i-am oferit o bancnotă de 100 BEF (2,48 €) adică atunci 62571 lei). S-a scuzat, a zis că nu-i poate primi, pentru că el este patronul hotelului. (Precis suma oferită era prea mică pentru Belgia. La noi ar fi fost rezonabilă!) I-am mulţumit şi am luat în primire camera.

Camera era la etajul I cu vederea spre curte. Era mai mare decât cea de la Viena, avea un pat dublu, un duş şi un WC separat, dulap pentru haine şi lucru pe care l-am apreciat foarte mult, plasă la ferestre, împotriva ţânţarilor.

Am cinstit intrarea noastră în Bruges cu o ţuică, am luat masa de prânz în cameră şi bineînţeles cafeaua rece de voiaj. După ce ne-am odihnit puţin, am ieşit în oraş.

Oraşul vechi are o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori, dar aglomeraţia urbană Bruges (unde se includ comunele care au aderat la municipalitate în 1971) are o populaţie dublă. Fiind legat, printr-un canal maritim, lung de 13 km, de portul  Zeebrugge,  de la  Marea Nordului,  Bruges  este astfel el însuşi port la această mare.

Bruges este şi un mic oraş industrial, predominând aici industria mecanică şi textilă. Dar cea mai dezvoltată industrie în  Bruges  este turismul. În plin sezon trăiesc în oraş către 400.000 de oameni.

Oraşul a cunoscut o foarte mare prosperitate în secolul al XIII-lea şi al XIV-lea, devenind capitala economică a nord-vestului Europei. Din această perioadă datează multe din celebrele sale monumente,  Bazilica Sfântului Sânge,  Clădirea Primăriei,  Biserica Notre-Dame,  Spitalul Sfântul Ioan  şi altele.

Deşi din secolul al XV-lea începe declinul economic în favoarea  Anvers-ului, totuşi în Bruges s-a continuat construirea unor clădiri care astăzi fac parte şi ele din celebrele sale monumente. Amintim printre ele  Grefa Civilă, Palatul Episcopal, Palatul Provincial şi desigur multe altele.

Fiind vizitat de foarte mulţi turişti, oraşul le oferă servicii, prin hotelurile şi restaurantele sale, care se află practic, peste tot. Foarte multe restaurante au terase în faţa lor care veşnic sunt aproape pline sau efectiv pline. Într-un mic pliant, care se distribuie gratuit, am găsit adresele, preţurile minime şi maxime, şi câteva caracteristici ale nu mai puţin de 90 de restaurate, de diverse categorii. Presupun că mai există şi altele, care nu sunt trecute în pliant.

Am mers în piaţa principală a oraşului, Markt, aflată la 100 de metri de hotel. Este o piaţă de formă pătratică, cu latura cam de 80 de metri, înconjurată pe laturi de clădiri vechi, frumoase şi parcă proaspăt vopsite în culori vii. Spre latura de sud, piaţa este dominată de celebrul turn medieval de veghe, Beffroi, construit între secolele al XIII-lea şi al XV-lea, acum simbolul oraşului. El are o înălţime de 88 de metri şi se poate ajunge la etajul de sus, unde se vede mecanismul orologiului, urcând cele 366 de trepte. De aici se vede tot Bruges-ul şi împrejurimile. Turnul are şi un sistem de 47 de clopote, acum acţionate electric, care bat după o melodie plăcută. Urcarea în turn costă 100 BEF de persoană (2,48 €).

In continuare am căutat Noordzandstraat, unde la numărul 58 se află Brugse Bistro, un local a lui Frederique şi a prietenului ei Emmanuel. Frederique este fata unor prieteni din Franţa, pe care i-am cunoscut acum 10 ani în Fayet şi cu care am păstrat legătura. Mama ei Monique ne-a trimis adresa ei încă dinainte de a şti că noi vom ajunge vreodată pe aici.

Am găsit bistroul, la ora aceea avea o singură clientă, o doamnă care-şi lua cotidiana cafea în compania căţelului său. Brugse Bistro, are conform prospectului mai sus amintit, 46 de locuri, meniuri între 165 şi 690 BEF, mâncăruri specifice zonei şi este închis joi şi în zilele de sărbătoare. Am discutat cu "patronii", care ne-au servit "în contul casei" cu o cafea şi un Pepsi. Au zis că au reuşit să cumpere localul, cu mobilier, etc, în afară de clădire, pe care probabil că o vor cumpăra peste câţiva ani, când vor putea. S-au bucurat de vizita noastră şi ne-au invitat să mai trecem pe la ei etc.

Am continuat plimbarea şi am cumpărat o cartelă internaţională de telefon. Cartela belgiană este foarte originală. Intenţia celor care au conceput-o a fost să simplifice lucrurile, dar după o lege lui Murphy, orice astfel de intenţie duce la o groaznică complicare a lor. După ce am întrebat mai multe persoane, unele dintre ele neştiind cum se utilizează respectiva cartelă, altele neştiind să explice modul de utilizare pe înţelesul nostru, am reuşit să o folosim. Singurul avantaj al cartelei este că o poţi folosi de la orice telefon, chiar dacă nu este prevăzut cu orificiu pentru cartelă.

Cartela are o porţiune care trebuie rasă şi apare un număr din 15 cifre. Pe telefon formezi un număr gratuit şi apare o voce a robotului care spune să formezi numarul de 15 cifre şi să aştepţi. După un timp apare o altă voce care zice să formezi prefixul ţării, apoi iar aştepţi şi în sfârşit apare o a treia voce care zice să formezi numărul dorit, care se cuplează şi vorbeşti. Ce am explicat eu mai sus reprezintă cazul ideal. De cele mai multe ori etapele enumerate de mine erau întrerupte de o altă voce care se scuza, cum că reţeaua fiind foarte încărcată, să luăm totul de la început.

Noi ne-am continuat plimbarea, am admirat casele, monumentele, bisericile şi vitrinele magazinelor pe care le-am întâlnit în drum. Din loc în loc încercam să-i telefonăm lui Mihai, dar evident că nu reuşeam. Ne-am întors la hotel seara, seara însemnând şi aici, ca şi la Amsterdam, ora 23.

Cu greu am reuşit să-l contactăm pe Mihai de la telefonul hotelului, când ne-a format toată seria de numere soţia patronului, o chinezoaică foarte drăguţă şi amabilă. După ce s-a format legătura şi a văzut afişat numărul hotelului, ne-a sunat Mihai din Olanda şi am putut vorbi mai liniştiţi.

În cameră am făcut planul de bătaie pentru a doua zi. Dintr-o revistă publicitară, editată de primăria oraşului Bruges, la începutul anului şi distribuită gratuit, am ales două trasee economice: Bruges Illustre  şi  Bruges Folklorique.

Ziua aceasta a fost o zi caniculară, aşa că plasa din geam n-a permis să dormim cu fereastra deschisă, fără să mai fim deranjaţi de ţânţari.

31 Iulie. Dimineaţa am coborât la micul dejun, care era servit într-o sală mare de lângă recepţie, la mese de două şi patru persoane. Pe un perete al sălii trona  Budha,  printr-o statuie în mărime naturală. În ce priveşte consistenţa, micul dejun de aici se aseamănă cu cel de la Viena;  este aceea ce numesc francezii mic dejun sărat. A fost la fel de consistent, astfel că masa de prânz putea aştepta până la ora patru.

Ne-am echipat pentru a cunoaşte  Bruges-ul umblând pe jos. Primul traseu ne duce pe o distanţă de 5 km şi cuprinde poate cele mai reprezentative monumente ale oraşului.

Traseul începe din piaţa numită Burg, aşezată foarte aproape de Markt. Şi ea are formă pătratică, dar cu o latură de numai 60 m. Aici se află Bazilica Sfântului Sânge, care astăzi este de rit protestant. Ea are două nivele, la parter fiind o capelă romană din secolul al XII-lea iar la etaj, o capelă restaurată în secolul al XIX-lea în stil neogotic.
Am vrut să intrăm în ea, dar tocmai se desfăşura slujba de dimineaţă, când nu este permisă vizitarea bisericii de către turişti.

Pe aceeaşi latură a pătratului se află şi Primăria Oraşului, una din cele mai vechi din Ţările de Jos, construită între 1376 şi 1420. Pe cealaltă latură, în colţ cu bazilica se află Vechea Grefă Civilă, ridicată între 1534 şi 1537 în stil renascentist, şi  Centrul de informaţii turistice. Pe celelalte laturi ale pieţei sunt case construite în stilul caracteristic Ţărilor de Jos, multe având la parter magazine şi restaurante cu terase acoperite sau nu.

La ferestrele caselor din Burg, precum şi pe micile gărduleţe care delimitează terasele de trotuar se află o mulţime de flori, în diverse culori, dintre care predomină roşul. Circulaţia vehiculelor este interzisă în Burg, excepţie făcând numai trăsurile, care-i plimbă pe turişti.
Sunt nişte trăsuri mari, foarte elegante, cu nişte cai uriaşi, foarte frumoşi, dar vizitiii sunt tinere slăbuţe, îmbrăcate în blugi, în totală discordanţă cu respectivul echipaj. Caii sunt "prevăzuţi" pe dedesubt cu un fel de covor de cauciuc, legat de trăsură, aflat acolo cu scopul de a recupera preţiosul îngrăşământ pe care îl produc, astfel ca el să nu se piardă pe vechile pietre din pavajul Bruges-ului.

Burg.

Burg.


Primăria.

Primăria.
Vechea Grefă Civilă.

Burg.
Am continuat traseul, dar nu am să amintesc decât Biserica Notre-Dame, construită între secolul al XIII-lea şi al XV-lea. Are un impresionant turn de cărămidă înalt de 122 m şi posedă un patrimoniu artistic de o valoare incomensurabilă.

Chiar la intrare scrie că acest edificiu este o operă de artă, dar în acelaşi timp este o biserică (Cet edifice est une oeuvre d'art, mais c'est aussi une EGLISE) şi din respect pentru credinţa înaintaşilor, vizitatorii sunt rugaţi să respecte atmosfera sfântă de linişte.

Biserica are cinci nave, nava centrală fiind cea mai veche, datând din secolul al XIII-lea. Atracţia principală este, fără îndoială, statuia reprezentând  Madona cu Pruncul de Michelangelo, care este una din puţinele sale sculpturi aflate în afara Italiei. Se află în partea dreaptă a altarului principal, încadrată de un altar decorat în stil baroc.

Este o operă de tinereţe a sculptorului, în care Fecioara apare ca o tânără mamă cu faţa radiind de o fericire interioară. Poartă un veşmânt foarte drapat în care copilul Isus se "cuibăreşte" simţind protecţia maternă.

Catedrala Notre Dame.

Madona cu Pruncul...

De Michelangelo.


Statuia a fost cumpărată din Italia în 1506 de postăvarul local  Jan Mouscron  şi donată bisericii. Gestul său a fost răsplătit prin aceea că a fost îngropat, cu toată familia sa la picioarele acestui altar. Fiind o statuie celebră în lumea întreagă, ea a fost de mai multe ori ridicată de ocupanţii francezi sau germani, dar întotdeauna a revenit la locul ei din biserica care-i poartă numele.

La picioarele treptelor altarului principal se află mormintele Mariei de Burgundia, decedată în Bruges în 1482 şi al tatălui său, celebrul  Carol Temerarul,  puternicul duce al  Burgundiei, inamic al  Franţei  lui Ludovic al XI-lea. El a fost ucis în asediul de la Nancy în 1477 în lupta cu ducele de Lorena şi corpul său a fost devorat de lupi. Cei doi suverani sunt reprezentaţi, prin statuiile lor mortuale,  în poziţie culcată, cu mâinile încrucişate şi cu ochii deschişi, contemplând viaţa veşnică. La picioarele lor se află lei şi câini reprezentând forţa bărbatului şi fidelitatea femeii.

Am continuat traseul trecând pe lângă  Muzeul Memling (vechiul spital Sf. Ioan),  Academia de Arte Frumoase, Palatul Episcopal şi Catederala Saint-Saveur, construită între secolele al XII-lea şi al XV-lea.



Ziua aceasta a fost foarte prielnică plimbării în aer liber, nefiind o zi caniculară ca aceea de ieri, soarele a fost mai mult absent şi un vânticel plăcut adia dinspre mare.

Capătul traseului a fost piaţa Markt, dominată de turnul de veghe.

Markt.
Am cumpărat pe drum mâncare dintr-un supermagazin. Am observat că în oraşele turistice foarte greu se găsesc supermagazinele, asta probabil să-i încurajeze pe turişti să mănânce la restaurante.

După ce am luat masa în camera de la hotel, am început al doilea traseu - Bruges Folklorique. Acesta pleacă tot din Burg şi parcurge o distanţă de 3,7 km de la un vechi cartier aflat aproape de centul oraşului, locuit de oameni simpli şi până la marginea de est al oraşului unde sunt mai multe mori de vânt, datând din secolul al XVIII-lea.

Aici majoritatea caselor au un mic front la stradă, au două sau trei nivele şi enorm de multe ghivece de flori la ferestre. Am trecut pe lângă câteva biserici vechi: Eglise Sainte-Walburge, Eglise Sainte- Anne, Eglise Jerusalem, pe lângă Centrul de Dantelă (Kantcentrum), fondat în secolul al XV-lea, pe lângă trei mori de vânt care au funcţionat până în 1914 şi serveau la fabricarea uleiului.

Am remarcat rămăşiţele fortificaţiilor care înconjurau oraşul în evul mediu, dintre care amintim: "Guilde des Archers de Saint-Sebastien", "Guilde des Arbaletieres de St. Georges" şi mai ales poarta fortificată Kruispoort, construită din gresie albă şi restaurată ultima dată în 1972. Traseul se continuă pe Langestraat, unde am vizitat o veche fabrică de bere şi în final am ajuns tot în Markt.

Aici am hotărât să terminăm cartela telefonică şi ne-am instalat într-o cabină cu telefon public. În cabina alăturată, un turist în pantaloni scurţi şi cu puloverul legat în jurul brâului, se chinuia să vorbească, dar nu prea reuşea. Cum şi noi am mai încercat să vorbim de pe traseu şi nu am reuşit, eu mai făceam unele remarci, cu voce tare, la adresa companiilor belgiene de telefoane.
Domnul de alături a venit la noi, a spus că este român şi locuieşte la Nisa  şi s-a oferit să ne ajute la telefonat, dacă nu înţelegem ceva. I-am mulţumit, am schimbat câteva cuvinte şi ne-am întors fiecare în cabina lui. Era primul român pe care-l întâlneam neprogramat de la plecarea din ţară.

De astă dată noi am avut noroc, am reuşit să vorbim cu Mihai până cartela s-a epuizat, în timp ce conaţionalul nostru de cetăţenie franceză, a abandonat acţiunea scandând şi el, printre dinţi, lozinci la adresa companiilor belgiene de telefoane.

Ne-am mai plimbat până s-a înserat, am trecut pe lângă localul lui Emmanuel şi Frederique, am văzut că nu erau decât trei mese ocupate, dar nu am intrat din motive care nu le spun aici.
Ne-am întors la hotel şi oboseala acumulată în parcurgerea celor două trasee, ne-a făcut să dormim foarte bine, tot cu geamul deschis şi fără ţânţari.

1 August, Dimineaţă ne-am prezentat la micul dejun, care a fost la fel de bogat ca şi în ziua precedentă: cafea sau ceai, pâine albă, neagră şi cozonac, unt şi mai multe feluri de dulceaţă, felii foarte mari şi subţiri de şuncă, trei feluri de salam uscat, două feluri de brânză şi altele, pe care dacă nu mi le mai amintesc, înseamnă că nu prezentau importanţă. Evident că după un astfel de mic dejun, prânzul mai poate aştepta.

Am urcat în cameră, am împachetat, ne-am luat rămas bun de la familia de chinezi şi am plecat la maşină. Fiind prima dată într-o parcare automată, nu am ştiut că trebuie să mergi undeva la intrare-ieşire (sunt ambele în acelaşi loc, dar pe benzi diferite) unde se plăteşte la un automat, se introduce tichetul pe care automatul scrie data şi ora până când ai plătit, cu tichetul de duci la maşină, cu maşina te duci la bariera de la ieşire, introduci tichetul în cititor, se ridică bariera şi pleci.
Eu m-am dus direct cu maşina la bariera de ieşire, în locul pentru tichet am introdus cartea de credit pe care aparatul o tot respingea. Am cerut lămuriri de la un funcţionar care trecea pe acolo la momentul potrivit, care mi-a spus cum să procedez şi urmând indicaţiile lui am ieşit din parcare. Nu era de mirare că nu ştiam cum se procedează. Noi am aterizat din  epoca sclavagistă a lui Ceauşescu direct în capitalismul supradezvoltat al începutului mileniului al II-lea.

După câteva minute am găsit un indicator spre autostrada de Bruxelles, l-am urmat şi am intrat pe autostradă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu