Din nou ne-a trezit telefonul celular, de astă dată la ora 5 şi după micul dejun, la 5 şi 45 eram în autobusul lui Neckerman care ne-a luat din faţa recepţiei. După turul obişnuit pe la celelalte hoteluri am plecat spre Monastir la aeroport. Aici am făcut checkin-ul şi controlul vamal şi am mers apoi la poarta de la care luăm avionul. Am băut câte o cafea, de data asta plătită cu euro, pentru că dinari nu mai aveam. Ne-am învârtit prin magazinele duty-free, apoi am văzut pe geam avionul nostru Transavia cum aterizează venind de la Amsterdam. Cu o jumătate de oră înainte de decolare am ieşit la autobuse, care ne-au dus la avion. Afară era o plăcută căldură, care se apropia de 30 de grade. Ne-am ocupat locurile, am decolat şi am survolat din nou, Sardinia, Corsica, Alpii francezi, Belgia, Olanda şi am coborât la Amsterdam. Ieşind din avion prin burduf se vedea afară o zi înnorată cu o temperatură, afişată pe un ecran, de 14 grade. Am aşteptat destul de mult până să vină bagajele şi am ieşit din aeroport după aproape o oră de la aterizare. Aici ne aştepta Mihai şi în drum spre casă ne-am oprit să facă nişte cumpărături. Am rămas îmbrăcaţi ca la plecare, lucru plin de curaj în toamna olandeză în care am aterizat.
Ajunşi acasă, am mâncat ceva frugal, urmând ca mai spre seară Mădălina să gătească o paela. După un timp a sosit şi Mădălina acasă, ea fiind plecată în oraş să-şi cumpere o rochie, căci peste două săptămâni va fi naşă la o colegă de-a ei de liceu, la Cluj. În sfârşit a găsit rochia ce-i trebuia! Am discutat despre sejurul nostru în Tunisia, ne-am uitat la poze, la programul TV şi apoi am mâncat paela, care a fost foarte reuşită.
Ne-am culcat către miezul nopţii, dar la ora 3 şi 30 eu cu Mihai vom merge la aeroport după Timari.
0 păreri:
Trimiteţi un comentariu