Amsterdam Vineri

Astăzi este practic ultima zi de şedere în Amsterdam. Ne-am planificat să mergem la Muzeul Van Gogh.

Am luat tramvaiul şi am coborât în aceeaşi staţie ca şi pentru Rijksmuseum, acestea fiind situate în vecinătate, într-o zonă a Amsterdamului unde trăiesc nu numai milionari ci şi numeroşi miliardari.

Prima dată am vizitat muzeul în 2001.

A doua oară, în 2002, am avut şansa să vedem o expoziţie Van Gogh-Gauguin, unde erau prezentate aproape toate pânzele pictate de cei doi în zona Arles din Provenţa. Acolo au stat împreună mai puţin de 90 de zile în anul 1888.

Pe lângă pânzele din Muzeul Van Gogh se aflau atunci aici expuse şi pânze de la alte mari muzee, dar şi multe din colecţii particulare.

A treia oară am vizitat muzeul în 2008, despre care vizită am scris atunci.

Am intrat în muzeu şi ca întotdeauna am depus, obligatoriu, la garderobă paltoane, genţi şi alte obiecte, inclusiv aparatele de fotografiat. Lejeri ne-am îndreptat spre controlul de securitate, care în anii precedenţi nu se făcea. Aici a început să-mi ţiuie din două buzunare. În unul erau ochelarii de apropiere cu tocul lor metalic şi în celălalt GPS-ul. Când s-au lămurit că nu sunt bombe ne-au dat drumul să intrăm în sălile cu exponate.

La parter era cu totul o altă aranjare decât în anii precedenţi. Se găseau aici câteva statui, printre care şi un Burghez din Calais a lui Rodin şi multe pânze de mari dimensiuni ale unor pictori post impresionişti.

La etajul I erau, ca şi în dăţile trecute, pânzele lui Van Gogh expuse în ordine cronologică.
Dintre favoritele noastre, ale căror reproduceri le avem acasă, am revăzut Ramura de Migdal şi Floarea Soarelui. Nu era de faţă Casa Galbenă. Am întrebat un supraveghetor despre ea şi acesta ne-a spus că o găsim la etajul al III-lea. Lucrul s-a dovedit adevărat, dar nu am înţeles motivul pentru care a fost mutată acolo, singură printre străini.

Acum trei săptămâni am vizitat două zile Londra, când ne-am întors din America. Am trecut pe la Galeria Naţională şi în Sala Impresioniştilor am revăzut Floarea Soarelui de la Londra. La plecare am cumpărat o reproducere a ei, pe care între timp am înrămat-o şi astfel avem acum acasă, patru reproduceri de Van Gogh. Mai lipseşte să revedem şi pe cea de-a treia Floare a Soarelui pictată la Arles, cea de la Tokio, pe care am vazut-o aici în 2002. Am prefera ca aceasta să se întâmple la ea acasă, în capitala Japoniei.

Reproducerile de acasă

Am vizitat foarte sumar celelalte etaje, unde erau tablouri ale altor pictori, inclusiv o sală unde erau expuse noile achiziţii. Acestea fiind numeroase, dar şi de valoare, dovedeşte că muzeul este prosper, cu fonduri provenite atât de la statul olandez, de la sponsori, cât şi de la magazinul de reproduceri de la ieşire şi nu în ultimul rând, din preţul biletelor de intrare plătite de cei peste un milion de vizitatori din fiecare an.

Am plecat de la muzeu cu tramvaiul 2 care trece numai prin apropierea hotelului nostru. Am coborât la o staţie de pe strada Overtoom, cam la capătul lui Vondelpark. Este o stradă pe care am remarcat-o din tramvai cu nişte clădiri elegante, specifice sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Clădirile aveau patru etaje, toate erau cu magazine la parter si aveau faţade late, spre deosebire de cele mai vechi cu faţade foarte înguste. Am parcurs pe jos toată strada Overtoom precum şi celelalte până la hotel, pe un soare foarte luminos, dar care nu încălzea aproape deloc. Curat soare cu dinţi!

Înainte de ora patru a sosit Mihai şi împreună am mers cu maşina la ultimele cumpărături.

Am început cu acelaşi magazin Aldi unde am mai fost şi miercuri. Am mai fost la un magazin arăbesc, tot în Amstelveen. Nu am găsit însă Madame Janette, o specie de ardei foarte iuţi care se vând congelaţi şi pot fi folosiţi la iuţirea foarte tare a anumitor mâncăruri, timp de până la doi-trei ani. Pentru aceştia ne-am dus în Osdorpplein, unde am remarcat că s-a construit un mall care avea deasupra sa trei etaje de parcare gratuită.

Din mall am cumpărat câteva cutii cu Madame Janette, dar ne-am dus şi alături într-un alt magazin arăbesc unde am mâncat câte un Durum-Durum. Aceasta este o specialitate turcească care se mănâncă din mână. Într-o clătită mai groasă se pune o umplutură din carne şi măruntaie de miel, corespunzător condimentată. Lui Mihai îi place mult respectiva mâncare. Nu este rea, dar eu nu am îndemânarea şi dinţii ascuţiţi ai musulmanilor, astfel că umplutura are tendinţa de a-mi cădea pe cravată. Şi acuma, ca şi în alte dăţi, am cerut să mi-o pună pe farfurie şi să-mi dea o furculiţă şi un cuţit.

Afară era deja întuneric când am mers în Nieuw-Sloten, la locuinţa lui Ducu, pentru a ne lua rămas bun de la el şi de la Laly.

L-am dus pe Mihai la hotelul lui, ne-am luat şi de la el rămas bun, pentru că a doua zi el  zbura spre San Francisco, iar noi mergeam la Regensburg.

GPS-ul ne-a îndrumat spre hotelul nostru. Aici am pus maşina în parcare şi îngrijoraţi de starea vremii din zilele următoare, am dormit ultima noapte din sezon la Amsterdam.