sâmbătă, februarie 11, 2012

Amsterdam-Regensburg

După ce ne-am trezit am mers şi am luat ultimul mic dejun la hotel.

Am revenit în cameră, am luat bagajele şi le-am dus la maşină, făcând două drumuri.

Am fixat GPS-ul spre hotelul din Regensburg şi am plecat.

Fiind sâmbătă dimineaţa, pe autostradă nu prea erau maşini, dar până la graniţa cu Germania am mers spre punctul de unde răsărea soarele. L-am avut în ochi de la linia orizontului şi până s-a ridicat deasupra parbrizului. Nu a fost foarte comod de condus, dar era bine că cerul este senin, asta însemnând că nu vor fi precipitaţii.

Şi în Germania autostrada era curată (şi plăcut uscată), dar pe câmp era mai multă zăpadă decât duminica trecută. Nu am oprit deloc, pe vremea senină şi foarte rece pe care am prins-o, până la Weiskirchen, la aceeaşi staţie unde am făcut plinul de motorină la dus.

Am făcut şi acum plinul, după care am mers la restaurantul staţiei, unde am luat o cafea şi un pepsi.
Am urmat în continuare autostrada A3 şi cu ceva înainte de ora 3 PM am ajuns la hotelul din Regensburg, acelaşi unde am stat în urmă cu o săptămână.

Am plătit cu cardul rezervarea şi primind de la automat chitanţa, am aflat numărul camerei şi parola de intrare. Am dus bagajele necesare în cameră, am băut o ţuică şi am ieşit la restaurantul şoferilor să luăm masa de prânz-cină.

Chelneriţa noastră, care cred că era puţin drogată, (sau aşa e ea de la mămica ei), a refuzat printr-un categoric Keine English să priceapă comanda noastră în engleză. Am fost astfel nevoiţi să arătăm cu degetul, pe meniu, ce vrem să mâncăm şi să bem. I-am spus în franceză că pretenţia ei, ca toată lumea să vorbească nemţeşte, ar fi justificată numai dacă Hitler ar fi câştigat războiul. Nu a înţeles niciun cuvânt, nici măcar cuvântul Hitler.

Porţiile comandate au fost iarăşi enorme şi cu toată strădania noastră, nu am putut să le mâncăm în totalitate.

Am revenit la hotel pe întuneric, am comandat la recepţie micul dejun pentru dimineaţa următoare, am mai cerut două perne şi am urcat în cameră.

Ne-am plimbat pe canalele televizorului şi negăsind nimic la care  merita să ne uităm, ne-am culcat destul de devreme.

2 comentarii: