vineri, martie 20, 2015

Croazierră pe Marea Baltică 12 - 26 Mai 2019

Oraș:Amsterdam
Coordonate geografice: 52g21m8s N; 4g50m28s E
 Țara: Olanda
Populația: 750000 locuitori
Data sejur: 12 Mai
Locuință: Nava Nieuw Statendam cabina 1081

12 Mai. Imediat după ora 13, Mihai ne-a dus cu mașina spre portul din Amsterdam care se află lângă Central Station.

Am predat bagajele, care ne vor fi duse în cabină și spre deosebire de celelalte croaziere, nu a mai trebuit să așteptăm, ci am putut urca imediat pe navă.

Ne-au fotografiat, astfel ca poza fiecăruia să apară în cardul de bord și ne-au făcut și niște fotografii drept amintiri de când am pus prima dată piciorul pe vapor.

Fotografii

La urcarea

Pe navă

Card de bord (avers)

Card de bord (avers)

Card de bord (revers)
Intrând în posesia cardurilor de bord am văzut că ne-a fost repartizată cabina 1081, adică la Puntea 1 cabina 81.

Cum intrarea pe navă s-a făcut pe la Puntea 0, nu a mai fost nevoie să luăm liftul, am urcat pe o scară la puntea noastră și am intrat în cabina repartizată. Era asemănătoare cu aceea de acum doi ani de pe Costa Pacifica.

Patul imens


Coridorul de la intrare


Dulapurile

Baia

Dușul



Ne-au sosit și bagajele, așa că am despachetat și ne-am aranjat lucrurile în dulapurile din dotare. Aici vom locui în următoarele două săptămâni.

Frigiderul era dotat cu apă minerală plată, bere în care nu prea am încredere, red-bull și bidoane de Coca-Cola. Niciunul din articolele existente nu prezenta interes pentru noi. Va trebui să cumpărăm zilnic apă minerală gazoasă.

Am fost invitați la Puntea 3 unde se va face instruirea, celor îmbarcați astăzi, pentru situații de alarmare.

După exercițiu am revenit în cabină și am mers cu liftul să ne plimbăm la Puntea 10.

Pe Puntea 10

Înainte de a pleca din Amsterdam



Așteptăm...

Ridicarea ancorei







Ne îndepărtăm...

De chei
După ce nava a executat manevrele de ieșire din port am coborât și noi la cabină.

Nava Nieuw Statendam este cea mai nouă navă a Companiei Holland America Line. Ea a fost construită de compania italiană Fincantieri cu sediul în Trieste. A fost dată în funcțiune la 5 decembrie 2019, deci la urcarea noastră la bord avea frageda vârstă de 5 luni. Are un tonaj de 99500 GT (Titanicul avea 52310 GT), o lungime de 297 m, lățimea de 35 m și poate duce 2650 pasageri pentru care este dotată cu 12 punți.

Am ales să luăm cina în seria a doua care începe de la ora 20. Ne-am dus la restaurantul de la Puntea 3 și am fost repartizați la masă cu o familie din California din comitatul Fresno. Domnul avea 85 de ani și după război a emigrat din Italia. Doamna sigur era mai tânără.

La cină

Cu doamna din California
Am navigat pe canalul care leagă Amsterdamul de Rin și în cursul nopții vom intra în Marea Nordului.

După ce am trecut pe la cabină să ne îmbrăcăm mai gros am ieșit pe Puntea 3, care și aici este punte de promenadă. Promenada înconjoară toată nava, deci trece bine, în lungime, de 600 m.

Pe Puntea...

De Promenadă

Cu apa minerală cumpărată de la Bar



După numai un tur de punte am trecut pe la locurile unde se produceau diseuzii, unde se și dansa, dar noi nefiind adepții unei vieți de noapte active ne-am retras la cabină. Am dormit destul de bine până dimineața.

13 Mai. Zi pe Marea Nordului. Fiind o zi pe mare ne-am trezit mai târziu și ne-am dus la restaurantul Lido de la Puntea 9 să luăm micul dejun. Din foarte multe locuri se putea lua mâncarea, dar nu prea se găseau locuri la mese, fiind oră de vârf. Până la urmă însă totul se rezolvă! Am nimerit la masă cu o doamnă anglofonă din Canada care a vorbit absolut pe toată durata micului dejun. Eu din politețe participam la conversație, dar în limba franceză, astfel că niciunul nu înțelegea ce zice celălalt. Era o scenă demnă de teatrul absurdului!

Am revenit la cabină unde i-am cunoscut pe cei doi stewardzi care se ocupau de cabina noastră. Amândoi erau indonezieni și deși nu erau rude semănau perfect între ei (sau mi se părea mie). Am stabilit să facă numai o singură dată curățenie și asta dimineața, când de obicei vom fi plecați în excursii. Am primit de la ei o invitație pentru diseară la o întâlnire cu Căpitanul care va oferi pasagerilor câte o cupă de șampanie.

Invitația primită de toți pasagerii
Mai târziu am ieșit pe Puntea de Promenadă pentru o mică plimbare. Am reușit cu greu să facem un tur pentru că era un curent rece și neplăcut. Am revenit înăuntru, dar în zona barului toate locurile erau ocupate și mai ales cele de la geam de unde se putea vedea marea. Am avut noroc că s-a eliberat o masă unde ne-am instalat și am luat și noi câte o cafea espresso. Am sorbit-o îndelung și am stat la masă aproape o oră.

O cafea la bar

Într-o zi pe mare

Câte un espresso

La Puntea 3


Aici se face legătura cu Puntea 2
Tot ce se cumpăra de la bar avea un preț cam la nivelul unui restaurant de 4-5 stele, la care se mai adăuga încă 15%. Se plătea cu ajutorul cardului de bord, care era în legătură cu propriul card bancar. Sumele cheltuite erau comunicate pasagerilor în ultima zi înaintea debarcării sau la cerere.

După cafea am hotărât să ieșim din nou pe promenadă, având în vedere că pe mare a ieșit soarele. Nu era cu mult mai cald decât înainte, dar se putea suporta!

Pe Promenadă



Programul croazierei pe zile

Echipa conducătoare

Siajul la pupa


Amândoi la pupa






Am mers la cabină, după care am luat liftul spre Puntea 9, la masa de prânz, tot la restaurantul Lido.

Spre deosebire de cele două croaziere precedente, făcute cu compania Costa, aici masa de prânz era ceva fușerit, se foloseau parcă resturile rămase de la Micul Dejun. Majoritatea pasagerilor mâncau câte o supă transparentă, foarte săracă în calorii și la felul doi întindeau un bol bucătarului ( care era neapărat un chinez gras și soios) unde acesta prepara, cu mâinile înmănușate, o salată Caesar (pronunțat aproximativ Seizăr) așa cum am mai spus din rămășițele de la micul dejun (bucăți tăiate din mezeluri, cu o formă dubioasă, astfel încât să fie îndepărtată mușcătura celui care a abandonat respectiva bucățică la micul dejun). Nu eram suficient de flămând ca să mănânc așa ceva!

Noroc că am găsit niște sandwich-uri cu unt și cu salam care au salvat masa mea de prânz. Au avut în schimb o citronadă bună.

După masă am urcat la Puntea 10, apoi la Puntea 11, le-am înconjurat pe fiecare și apoi am coborât din nou la Puntea 9 de unde am luat liftul spre cabină.

Pe la ora 19 și 15 am luat liftul spre Puntea 9 să mergem la întâlnirea cu căpitanul. Eram îmbrăcați în ținută de gală, așa cum cerea protocolul.

În jurul Piscinei de la intrarea în restaurantul Lido erau adunați deja destul de mulți pasageri. Între ei se aflau numeroși stewardzi care-i serveau cu câte un flut de șampanie. Când aceasta era băută, imediat putea fi înlocuită cu alta. Pe un ecran imens se derulau imagini cu nava Nieuw Statendam, pe șantier, în diferite stadii de construcție.

După ce-am conzumat vreo 2-3 fluturi dintr-o șampanie acceptabilă, a sosit și căpitanul Sybe de Boer însoțit de mai mulți ofițeri, toți în uniforme de gală. Urcat pe un podium a ținut un mic discurs, în care, printre altele, ne-a mulțumit că am ales această croazieră și bineînțeles urându-ne să ne simțim excelent în timpul voiajului și a escalelor din călătoria noastră.

Așteptându-l...

Pe...

Căpitan

Discursul căpitanului
După întrunire am mers și am luat masa de seară la Puntea 3. Ca și în celelalte croaziere aceasta este principala masă a zilei și este compusă din aperitiv, fel principal și desert. În fiecare din aceste etape ale cinei puteai comanda oricare și oricâte din mâncărurile aflate pe meniu. Noi nu suntem mari mâncători, așa  că dacă mâncam jumătate din fiecare porție comandată, deși aceasta  era foarte bine gătită.

După masă am stat la Puntea 2, pe câte un fotoliu, privind cum se lasă peste mare înserarea. Ce nu știam este dacă mai suntem încă pe Marea Nordului sau am trecut pe Marea Baltică.

Oraș: Copenhaga
Coordonate geografice: 55g40m31s N  12g34m13s E
Țara: Danemarca
Populația: 569600 locuitori
Data sejur:  14 Mai 2019
Locuință: Nieuw Statendam cabina 1081

14 Mai. Mergând la micul dejun, am văzut că nava deja acostase în Copenhaga.

 Excursia aleasă aici se numea O Plimbare Panoramică prin Copenhaga & Grădinile Tivoli. Din Ziarul de Bord de ieri am aflat că pentru excursie va trebui să fim prezenți la ora 9 și 15 în World Stage la Puntea 3.

Așteptând repartizarea

Pentru excursia

În Copenhaga

După ce am fost repartizați în Autocarul 23 am mers la Puntea 0, am debarcat, am căutat autocarul și ne-am instalat în el.

Am debarcat

Nieuw Statendam în portul Copenhaga

Ghidul ne-a prezentat planul excursiei care se efectua în trei etape:

  • La statuia Micii Sirene.
  • Plimbare panoramică pe străzile orașului.
  • De voie prin Grădinile Tivoli.
După câteva minute de la plecarea autocarului, acesta a oprit la cheiul Langelinie și am ajuns la locul unde se află simbolul capitalei daneze: Mica Sirenă.

Este statuia personajului din basmul cu același nume de Hans Christian Andersen reprezentată în momentul în care părăsește marea, ajunge pe uscat și urmează să capete picioare în locul cozii de pește.

Când eram copil am avut o carte cu câteva basme ale scriitorului danez, culminând cu capodopera culegerii, Rățușca cea Urâtă. Citindu-le, am devenit de-a dreptul îndrăgostit de autor. Mult mai târziu, când i-am citit și alte basme, triste sau de-a dreptul tragice, cum este și Mica Sirenă sau Fetița cu Chibrituri, prozatorul nordic a devenit în ochii mei un creator, în mod gratuit, de emoții negative, care nu-și justifică prezența în literatura pentru copii.  Apreciez enorm studiourile Walt Disney care au schimbat în desenul lor animat soarta finală a Micuței Sirene!

După basmul lui Andersen s-a făcut un balet care a avut un imens succes în anul 1909 la Teatrul Regal din Copenhaga. Influențat de acesta patronul firmei producătoare de bere Carlsberg comandă sculptorului Edvard Eriksen o statuie a sirenei.

Sculptorul o dorește ca model tocmai pe balerina care a interpretat-o pe sirenă, dar aceasta refuză să-i pozeze nud. Va trebui să se mulțumească cu nevastă-sa!

Statuia, cu o înălțime de numai 1,25 m a fost donată orașului Copenhaga și expusă din 1913 la locul în care se află și astăzi. Se pare însă că nu este expus originalul ci numai o copie. Adevărata statuie s-ar afla undeva în Danemarca într-un loc secret.

În lume există 16 copii ale statuii, una din ele tocmai la Piatra Neamț, dezvelită în anul 2000 de Regina Margareta a II-a a Danemarcei, aflată în vizită în orașul moldav.

Cu Mica Sirenă







În spate Mica Sirenă

Portul...

De...

Agrement
De la Langelinie ne-am urcat din nou în autocar și a început a doua etapă a excursiei noastre. Am trecut pe lângă clădiri celebre ale capitalei daneze cum au fost: Bursa de Valori, Palatul Christiansborg care este sediul Parlamentului Danemarcei, Piața Primăriei și Castelul Straget și Rosenborg, unde sunt păstrate Bijuteriile Coroanei și însăși Coroana Regală Daneză.

Cu autocarul prin Copenhaga
Următoarea oprire pe care am făcut-o a fost într-o parcare din apropierea Pieței Amalienborg.

În anul 1794 reședința familiei regale daneze, Palatul Christiansborg a fost mistuit de un incendiu. Regele Christian al VII-lea (1766-1808) a cumpărat patru palate identice construite cu vreo 50 de ani în urmă, pe vremea domniei lui Frederic al V-lea (1746-1766). Ele se aflau în Piața Amalienborg, care are forma unui octogon regulat. Pe patru laturi, paralele două câte două, ale octogonului se află palatele, între care sunt intercalate celelalte patru laturi libere. Aceste palate au fost construite după planurile și sub supravegherea arhitectului Nicolai Eictved și ele au numai exterioarele identice, interioarele fiind particularizate la fiecare palat în parte, inclusiv după gusturile locatarilor lor din sfertul de mileniu de existență.

Cele patru palate sunt:
  1. Palatul lui Christian al VII-lea, deschis ocazional publicului.
  2. Palatul lui Christian al VIII-lea. După restaurarea din anii 1980 este reședință pentru Prințul Moștenitor Frederic al Regatului Danemarca. Locuiește în palat împreună cu Prințesa Mary Elizabeth și cu cei patru copii ai lor născuți între 2005 și 2010.
  3. Palatul lui Frederic al VIII-lea.
  4. Palatul lui Christian al IX-lea. Din 1967 palatul a fost restaurat și apoi folosit ca reședință de Prințesa Margareta, care din 1972 devine Regina Margareta a II-a a Danemarcei. După moartea Prințului Consort Henrik, din februarie 2018, Regina Margareta a II-a continuă să locuiască în acest palat.

Ghidul de Copenhaga

Spre Amalienborg

Palatul lui Christian al VIII-lea

Cu un soldat din gardă




Palatul lui Christian al IX-lea


Statuia ecvestră a lui Frederic al V-lea




Fotografie panoramică



Palatul Reginei (Christian al IX-lea)



Frederic al V-lea

În centrul octogonului regulat

Cu excursioniști...

Pe 2 roți (segway)

Frederic al V-lea



Animație

Soldați din gardă


Vizitarea pieței a durat o jumătate de oră, după care am revenit la autocar.

Autocarul 23.
După ce s-au prezentat toți turiștii, autocarul s-a deplasat spre Parcul Tivoli.

Magasin du Nord

Hotel d'Angleterre

Copenhaga din autocar

Coborâm

Intrarea la Parcul Tivoli
Ghidul a prezentat biletele de intrare ale grupului și ne-a introdus în parc. A fixat punctul de întâlnire (aproape de ușa de la intrare), precum și ora (14) la care vom părăsi parcul împreună cu el. În rest vom vizita pe cont propriu.

Parcul Tivoli a fost deschis în 1843 după aprobarea dată de regele Christian al VIII-lea (1839-1848) cu doi ani mai devreme.

Pliantul înmânat odată cu biletul de intrare arată că parcul are un șir numeros de grădini, distracții în aer liber, restaurante, cafenele, teatre, o scenă în aer liber și o sală de concerte care posedă o orchestră simfonică.

În parc există nenumărate plante perene, dar nu mai puțin de 140000 sunt răsădite anual.

Walt Disney a vizitat de mai multe ori parcul în anii 1950 și în mare măsură s-a inspirat din el în crearea Disneyland-ului.

Se spune că parcul este frumos în fiecare anotimp al anului. Noi l-am vizitat în plină primăvară scandinavă, bucurându-ne de priveliștea oferită de mulțimea, numărabilă, a florilor sale și de paleta coloristică a acestora. Suntem mândri că facem parte din cei 5000000 de vizitatori estimați pentru anul 2019!

În parc

Păunul

Sau mai precis păunița

Flori


Joc de ape





Am intrat la o terasă unde am luat cafea și bere. Aici am constatat că Danemarca trebuie să fie o țară foarte bogată, cu un nivel de trai extraordinar de ridicat, având în vedere prețul articolelor cumpărate. Erau mult mai scumpe decât la barurile de pe navă!

Cafea

Și bere

Privit de sus
Parcul este destul de mic, suprafața sa având o arie de mai puțin de 6 hectare. L-am străbătut destul de repede pe jos și cu un sfert de ceas înainte de ora de întâlnire eram în spatele porții de intrare.

Lângă punctul de întâlnire
La ora 14 grupul a părăsit Parcul Tivoli și împreună cu ghidul se îndreaptă spre autocarul parcat pe undeva.

 Am oprit câteva secunde să facem poze cu o clădire frumoasă (probabil Primăria). Grupul traversase pe verde, noi am prins roșu. Stopul roșu a durat 90 de secunde timp în care grupul, condus de BOUL de ghid s-a tot dus până a dispărut din raza noastră vizuală. Respectivul BOU nici nu a întors măcar capul să vadă dacă toți cei de a căror securitate răspundea sunt prezenți. 

Poza cu pricina

În dreapta se vede grupul ajuns la stopul verde

Când s-a făcut verde am traversat și noi bulevardul acela foarte lat, am văzut în depărtare un grup, ne-am dus repede spre el și după ce l-am ajuns am văzut că nu erau ai noștri. I-am căutat în împrejurimi, dar nu i-am mai găsit.

Nu știu sigur ce naționalitate avea BOUL, (probabil din Israel) dar ne-a spus că este imigrant și s-a chinuit și încă se mai chinuie să învețe bine limba daneză. Zicea că o suspectează de minciună pe Prințesa Mary Elizabeth care susține că a învățat într-un an limba daneză, lucru pe care el  l-a decretat imposibil!

Noi am intrat într-o cafenea și am rugat-o pe fata de acolo să ne spună un număr de telefon de unde putem chema un taxi. Amabilă, a chemat ea o mașină care ne-a dus în port și după o serie de căutări a găsit cheiul la care era acostată Nieuw Statendam.

Am urcat pe navă, am trecut pe la cabină și apoi ne-am dus la restaurantul Lido să luăm masa de prânz. Condițiile erau exact cele de ieri: Salata Caesar din resturi de la micul dejun.

Ne-am dus la Puntea 3 la Relații cu Publicul și am expus situația în care am fost vârâți de competentul ghid al Autocarului 23 din Copenhaga. Domnișoara cu care am vorbit ne-a promis că va anunța ierarhic împrejurarea trăită de noi și care putea fi evitată dacă BOUL și-ar fi respectat fișa postului

Pe la ora 17 nava a părăsit discret Portul Copenhaga, fără fastul care se făcea la părăsirea porturilor de către navele Companiei Costa. Am luat-o spre nord și din Marea Baltică vom ajunge mai târziu  în  Strâmtoarea Kattegat, care desparte, (sau unește), Baltica de (cu) Marea Nordului. De aici o vom lua din nou spre sud. Între peninsula Iutlanda și insula Sjaelland vom reintra în Baltică și spre dimineață vom ajunge în Germania, la Warnemunde, un district al orașului Rostock.

După cină am ieșit la plimbare pe Puntea de Promenadă. Se vedea că suntem în nord: deși era trecut bine de ora 22 încă era ziuă.

Plimbare după cină



Trecem...

Prin Strâmtoarea...

Kattegat care desparte...

Marea Nordului de Marea Baltică
Dimineață vom debarca în Germania.

Oraș: Rostock-Warnemunde
Coordonate geografice: 54g10m4s N  12g4m53s E
Țara: Germania
Populația: 207500-8400 locuitori
Data sejur: 15 Mai
Locuință: Nieuw Statendam cabina 1081

15 Mai. Am fost din nou la restaurantul Lido de la Puntea 9 și am luat micul dejun. La plecare am luat niște sandviciuri cu unt și mezeluri pe care le-am pus în frigider. 

Nava acostase mai devreme în micul, dar aglomeratul port de croazieră Warnemunde, unde Compania Holland America Line își avea cheiul ei propriu. Portul se află pe estuarul de vărsare al fluviului Warnow, chiar la confluența acestuia cu Baltica. Mai la sud pe malul estic al estuarului, pe o lungime de aproape 20 km, se găsește Rostock, cel mai mare port din fosta Germanie Democrată.

Excursia pe care am ales-o se numește aproximativ: Wismar, o frumusețe baltică și patrimoniul său UNESCO. Vom pleca cu un autocar din port, care ne va duce în Wismar-ul aflat la vreo 60 km distanță.

 Ne-am făcut toaleta de dimineață și la ora 9 și 15 eram la World Stage. Aici am fost repartizați la Autocarul 7, unde ne-am instalat imediat după debarcare. Era pentru prima dată când am pus piciorul pe un pământ din fosta Republică Democrată Germană. Ghidul era un irlandez imigrant în Germania din primii ani de după unificarea țării, profitând de criza de profesori de limbă engleză existentă atunci acolo.

Tocmai când ghidul lăuda precizia și punctualitatea germană, exact la ora prevăzută în program, autocarul a pornit îndreptându-se spre ținta excursiei noastre. 

Plecăm din Warnemunde

Un district al orașului Rostock

Spre Wismar cu autocarul, pe autostradă

Energia eoliană

Lanuri

De rapiță

În Wismar

Din fosta RDG



Autocarul rămâne în parcare

Era o zi foarte frumoasă, primăvara ajungând în această perioadă la apogeul ei în nordul Europei. Pe geamurile autocarului, care evident că mergea pe o autostradă (doar suntem în Germania unificată de aproape trei decenii), defilau câmpurile de un verde crud și proaspăt, florile albe ca zăpada ale arbuștilor și galbenul intens al lanurilor de rapiță.

Wismar (Wysemir) a fost întemeiat de slavi în secolul al XII-lea, apoi a făcut, pe rând, parte din:
  • Ținutul Macklenburg din 1301.  
  • Regatul Suedez de la 1648 în urma Păcii de la Westfalia și până în 1871, deși numai în 1903 Suedia renunță la pretențiile sale asupra orașului.
  • Germania până în mai 1945
  • Republica Democrată Germană până la 1 octombrie 1990.
  • Republica Federală Germania după 1 octombrie 1990.

Cea mai prosperă perioadă din istoria orașului a fost între secolul al XIII-lea și al XVI-lea când Wismar era membru al Ligii Hanseatice. Comercianții, membrii breslelor, făuritorii de butoaie, producătorii substanțelor necesare tăbăcirii pieilor crude, marinarii, pescarii și constructorii au fost atrași să creeze un centru comercial înfloritor, profitând cu toții de beneficiile generate de acesta.  

În epoca interbelică s-a dezvoltat în oraș industria metalurgică, cea constructoare de mașini (inclusiv avioane) și datorită portului său s-a extins comerțul maritim, exportându-se, respectiv importându-se cereale, semințe, cherestea, cărbune, fier.

Spre sfârșitul celui de-al  doilea război mondial a fost foarte puternic bombardat de aliați și cucerit la 2 mai 1945 de britanici. În urma unor negocieri între aliații biruitori, britanicii se retrag și Wismar intră în zona de ocupație sovietică. 

La 7 octombrie 1949 se înființează Republica Democrată Germană și orașul devine al doilea cel mai mare port al țării, după Rostock, precum și un important centru de construcții navale.

După unificare, tot teritoriul est-german a beneficiat de transferurile monetare de servicii sociale și bunuri, din vest în est, în valoare de 1500 de miliarde de euro. Asta a făcut ca, după cele aproape  trei decenii, decalajul dintre est și vest să scadă semnificativ, lucru de care a profitat și Wismarul

Populația actuală a orașului este peste 42000 de locuitori. Dintre aceștia peste 8600 sunt studenți la Universitatea de Științe Aplicate (Hochschule) Wismar, unde se disting facultățile de Tehnologie, Afaceri și Design.

Wismar este unul din cele mai importante orașe turistice din nordul Germaniei. Centrul orașului este foarte bine păstrat, având numeroase clădiri din Evul Mediu, din  Epoca Renașterii, urmându-le apoi și imobile construite în secolele XVIII-XIX în stilul baroc târziu. Multe dintre aceste edificii sunt situate în Marktplatz von Wismar cea mai mare și poate cea mai frumoasă piață din nordul Germaniei. Aceasta a fost construită după un proiect, are forma unui pătrat cu latura de 100 m și este prevăzută cu cele mai perfecte căi de acces.

În 2002 Centrul Istoric al orașului, dar și alte clădiri vechi, situate în altă parte au fost incluse pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Și aici excursia are tot trei părți:
  • O plimbare ghidată prin orașul hanseatic Wismar. Vom vedea destul de multe din obiectivele incluse pe Lista UNESCO.
  • O degustare de bere (cu un covrig) la Fabrica de Bere Lohberg, care datează din Evul Mediu.
  • De voie prin Wismar.
Am lăsat autocarul în parcare și conduși de ghid ne-am deplasat în piața orașului, Marktplatz. Toate clădirile din piață sunt niște veritabile monumente arhitectonice. Trei dintre ele sunt însă remarcabile.

Rathaus (Primăria). Actuala primărie, cea de-a treia a orașului, a fost construită între anii 1817-1819, pe vremea când orașul făcea parte din Regatul Suediei. În timpul celui de-al doilea război mondial Primăria a fost bombardată și aripa sa de est distrusă în întregime. După război clădirea a fost refăcută, dar cu fațada simplificată, renunțându-se la mulțimea sa de ornamente. După reunificare s-a reconstruit în forma ei inițială.

Cu Primăria

În Markplatz

Alte Schwede (Bătrâna Suedeză) este cea mai veche casă din oraș. A fost ridicată în 1380 și se ține foarte bine după mai mult de 600 de ani de existență. Casa a avut locuințe și birouri la etaj și depozit de mărfuri în pod.

Cu Alte Schwede

Wismarer Wasserkunst (Arta Apei din Wismar). Când orașul era mic, existau transportatori de apă care o duceau la case în funcție de necesități. Dezvoltându-se industria berii, a crescut și cererea de apă a urbei. Problema a fost rezolvată temporar prin construirea în 1563 a unei fântâni de lemn în Piață, fântână care era alimentată din iazul morii. Necesarul de apă a crescut în mod continuu și a trebuit să se capteze într-un turn apa râului Metelsdorf, de unde a fost dusă cu conducte în Piață. În 1602, în locul fântânii de lemn s-a construită Arta Apei de către arhitectul Utrecht Philipp Brandin după propriile planuri. Monumentul a fost restaurat timp de 10 ani, începând din 1966.

Cu Arta Apei




Așa cum am mai spus toate clădirile din Piață au o importanță deosebită. Mai prezentăm câteva dintre ele.

Hotel Reuterhaus

Steigenberger Hotel Stadt Hamburg


Grupul în Marktplatz

Imagini din Marktplatz (Market Square)

Altă latură a Pieței
Am continuat plimbarea ghidată prin oraș și am mers la St. Marienkirke (Biserica Sf Maria) care a fost Biserică Parohială, fiind cea mai mare din oraș.

Pe la mijlocul secolului al XIII-lea exista în Wismar o biserică cu hramul Sfintei Maria, destul de mare și construită din lemn și alte materiale ușoare. De la aceasta se mai păstrează turnul, din cărămidă, înalt de peste 80 m și capelele sale laterale.

Locuitorii orașului, foarte mulți dintre ei oameni extrem de bogați, hotărăsc să înlocuiască biserica cu alta mai mare și construită toată din cărămidă, ca și turnul. 

Începând din 1320, anumite părți ale bisericii vechi au fost înlocuite, pe rând, cu altele noi. Se disting cinci etape în construcția noului lăcaș de cult, ultima finalizându-se în 1860. 

Biserica rezultată a fost edificată în stilul Brick Gothic (gotic din cărămidă), la care bolta naosului avea o înălțime de peste 32 m și a fost considerată o mândrie a ținutului Macklenburg.

În timpul celui de-al II-lea război mondial biserica a fost bombardată de aviația britanică, prăbușindu-se acoperișul și majoritatea bolților. Biserica rămâne în respectiva stare timp de 15 ani. Autoritățile comuniste promit să o restaureze atunci când vor fi bani!

În toamna anului 1960 organele comuniste de conducere au aruncat biserica în aer, spre indignarea locuitorilor Wismar-ului. Aceștia nici măcar nu și-au dat seama că toată acțiunea a fost spre binele lor, ferindu-i de posibile accidente! Turnul este singurul care a rămas, în cei 60 de ani, de la dinamitarea Bisericii Parohiale a orașului Wismar!

După ce a trecut și ea în Patrimoniul UNESCO i s-au marcat zidurile și coloanele de susținere printr-o zidărie de cărămidă cu înălțimea de aproximativ un metru, asta până atunci când vor fi bani pentru o restaurare.

St Marienkirke

Turnul de peste 80 m

Restul bisericii

A fost dinamitată în 1960

S-au marcat zidurile

Și coloanele de susținere

Printr-o

Zidărie

Înaltă de 1 m

Șantierul

Roată cu care s-au ridicat materiale în timpul construirii

Plimbarea ghidată continuă la St Georgen Kirken (Biserica Sf Gheorghe). Și aceasta a fost construită în stilul Brick Gothic între anii 1295-1550.

Biserica avea lungimea de 78 m, lățimea de 44 m, lățimea în dreptul transeptului de 57 m și înălțimea bolții de 35 m, iar turnul, mai mic decât la Sf Maria, are numai 36 m (din 57 cât prevede proiectul).

Ca și vecina ei Sf Maria a fost bombardată de britanici. Acoperișul s-a prăbușit, ferestrele și ușile au ars, iar prin spărturile din boltă se vedea cerul. Nefiind reparată, procesul de deteriorare s-a accentuat, astfel că în 1990 era efectiv o ruină.

Atunci a început reconstrucția și timp de 27 de ani s-au cheltuit 15 milioane de euro din fondurile Fundației Germane pentru Protecția Monumentelor și încă 28 de milioane puse la dispoziție din donații din toată Germania.

La începutul mileniului trei, acoperișul era refăcut și renovarea bolții a fost o capodoperă.

Biserica este terminată în exterior, dar renovarea continuă, ținta principală fiind acum interiorul.

Spre Biserica...

Sf Gheorghe

Deja restaurată...

În exterior

În interior...

Nu a ajuns încă restaurarea






Următoarea plimbare am făcut-o de la biserică la Fabrica de Bere Lohberg. Un document arată că în anul 1452 în Wismar existau 182 de fabrici de bere. Deci zilnic, puteai merge să bei bere, fabricată tot la o altă fabrică din oraș, timp de o jumătate de an. Berea de atunci era mult mai tare decât cea din zilele noastre. Asta dovedește că Wismarul era locuit în secolul al XV-lea de bărbați cu adevărat puternici!

Acum fabrica amintită mai sus a rămas singura din oraș. Produce aceiași marcă de bere ca și acum o jumătate de secol, Mumme, dar acum pentru bărbații mai firavi de la începutul mileniului trei.

Primăvara germană

Prezentă la Wismar

Prin orașul...

Cu clădiri...

Vechi și frumoase
Grupul nostru, împreună cu încă unul am intrat în Pub-ul fabricii de bere, unde ni s-au servit trei varietăți ale berii Mumme, de culori din ce în ce mai închise. Alături de bere fiecare degustător a primit și un mare covrig german, care să provoace setea necesară conzumatorului de bere.

Primul sortiment

Toate trei sortimentele

Degustătorii

Noroc!
După degustare a început etapa a treia a vizitei: De voie prin Wismar.

Am mers la terasa de pe trotuar al Pub-ului și fiecare am comandat câte o cafea espresso. Pentru că exista wi-fi am vorbit cu Mihai și am descărcat o bună parte din poze.

Vorbim cu Mihai
Am mers apoi în zona în care Golful Wismar înaintează în oraș prin niște fiorduri care se aseamănă cu patru degete ale unei mâini.

Prin oraș

Pe malul unui fiord

O piațetă


Apare Bibi...

De la cumpărături

Pe malul fiordului


Și eu...

Pe malul fiordului
La ora stabilită de ghid, tot grupul ne-am strâns și nu după mult timp a sosit autocarul, ne-am urcat în el și am plecat spre autostrada de Wandermunde.



Din nou rapiță



În portul Wandermunde

Nava Nieuw Statendam
După ce ne-am urcat pe navă am mers la cabină și numai Bibi s-a dus la Lido, la masa de prânz. Eu mi-am mâncat sandviciurile din frigider și așa am ajuns și eu, ca toată lumea, ca la prânz, să mănânc resturi de la micul dejun. Dar resturi controlate strict de mine, personal!

16 Mai. Zi pe Marea Baltică. Zilele pe mare sunt foarte asemănătoare între ele.

La barul de la Puntea 2

Poziție strategică

Privim hula dulce a valurilor

La câte o cafea

La cina...

Festivă

Am ajuns...

La desert

Animație
În timpul nopții pe navă ceasul a fost dat cu o oră înainte, intrând în vigoare fusul orar UTC+3. Aceasta este ora în Estonia, în Rusia și în Finlanda.

Oraș: Tallinn
Coordonate geografice: 59g27m1s N  24g46m2s  E
Țara: Estonia
Populația: 402000 locuitori
Data sejur: 17 Mai
Locuință: Nieuw Statendam cabina 1081

17 Mai. Am acostat în Tallinn, capitala Estoniei, unul din primele 10 cele mai moderne orașe din lume.

Pentru excursia Orașul Vechi & Rocca al Mare am fost repartizați la Autocarul 20, în care ne-am instalat imediat după debarcare.

Debarcați...

În portul...

Tallinn

Mergem...

La Autocar
Ghidul ne-a prezentat planul excursiei și printre altele a vorbit și despre Tallinn. Am reținut că are o climă de care locuitorii săi sunt total nemulțumiți, cu excepția celor aproximativ 90 de zile de vară. Așa că ei trăiesc în fiecare an o lungă perioadă de așteptare a verii, care de multe ori se prelungește și după solstițiul de vară. După echinocțiul de toamnă se instalează dezamăgirea, dar, având o fire optimistă, speră că totuși anul viitor va fi și vară!

Am plecat cu autocarul la zidurile medievale de apărare ale orașului, de unde pe jos vom începe plimbarea prin partea veche a capitalei Estoniei. Fiecare a primit un mic aparat, prevăzut cu cască, prin care puteam auzi toate comentariile ghidului. Acest aparat funcționa pe o rază cam de 50 m.

Prin oraș

Biserică devenită penticostală








Părăsim autocarul

Prin orașul vechi

Vechile fortificații...

Din...

Zidul orașului (Tallinna Linnamuur)

Construit începând din sec al XIII-lea


Imagini din Orașul Vechi

Clădirile vechi...

Sunt restaurate














În Piața Suurgildi

Centrul istoric al Tallinnului

Marea Sală a Breslei
În Piața Suurgildi am făcut o mică haltă. Noi am mers pe terasa unei berării, am luat o cafea și  respectiv, o bere estoniană. Am profitat de faptul că avea wi-fi și am vorbit destul de mult cu Mihai.

La timpul hotărât ne-am întâlnit cu grupul și conduși de ghid am plecat, tot pe jos, spre o parcare de unde vom lua din nou autocarul.

Ghidul la punctul de întâlnire





Pica Jala Varavator ( Poarta Lungă de Picior)

Placă în memoria lui Boris Elțân, președintele Federației Ruse...

Când Estonia a devenit independentă
Am urcat în autocar și acesta ne-a dus la Rocca al Mare, unde am coborât după un sfert de ceas. Rocca al Mare este un district al Tallinnului ocupat de Muzeul Estonian în Aer Liber. Acesta este un sat care are 12 ferme, tavernă, biserică și o clădire pentru școală. Mai are mori, magazii pentru plase de pescuit și un spațiu pentru dans.

Muzeul Estonian

O fermă în fundal

Casă acoperită cu stuf



Taverna...

Kolu

Vom lua o gustare estoniană

Prăjitură din făină...

De semințe de in...

Și ceai

Procedăm
După gustare am vizitat interiorul unei case acoperite cu stuf, dintr-o fermă.







Grupul nostru a fost invitat la un spectacol de dansuri populare estoniene susținut de șase perechi de tineri în costume naționale. Dansurile mi s-au părut mie, un necunoscător, asemănătoare cu cele ale șvabilor din Banat.

Spre spațiul de dans

Dansuri estoniene











Amintire...

Poze cu artiștii




După spectacol ne-am plimbat pe aleile din parc, am intrat într-un magazin de artizanat și am așteptat să vină autocarul din parcare.

Un autobus...

Sovietic
Autocarul nostru ne-a dus în Portul Tallinn, tocmai în fața unui supermarket. Am intrat și am cumpărat o farfurie de atârnat pe perete pentru colecția mea, care să dovedească că am fost în Estonia la Tallinn. În incintă exista un birou de schimb, de unde am cumpărat niște ruble, știind că acest lucru este imposibil de realizat mâine în St Petersburg.

Suvenire din Tallinn
Cu asta s-a terminat excursia noastră în capitala Estoniei. Ne-am dus spre navă să ne îmbarcăm.

Spre navă

Cu Nieuw Statendam




Noi trei...

Eu, Tu și Nava
Bibi s-a dus la masă iar eu mi-am mâncat, în cabină, sandviciurile duse dimineață de la micul dejun.

 După cină am ieșit la Puntea 2 și ne-am instalat în două fotolii privind marea. Nava ne ducea spre St Petersburg unde va ajunge dimineață. Cu ceva înainte de ora 23 am ieșit să ne plimbăm pe Puntea de Promenadă. Se observa că ne apropiem de timpul Nopților Albe. La ora aceasta încă nu s-a întunecat.

Pe Puntea de Promenadă

Încă nu este noapte

Oraș: Sankt Petersburg
Coordonate geografice: 59g56m26s N,  30g16m41s E
Țara: Rusia
Populația: 4991000 locuitori
Data sejur: 18, 19 Mai
Locuință: Nieuw Statenham cabina 1081

18 Mai. În Ziarul de Bord de ieri scria că în fiecare din cele două zile cât stăm în St Petersburg, peste 2500 din pasagerii navei vor participa la excursiile organizate în oraș. Din această cauză servirea micului dejun va începe cu o oră mai devreme.

Pe la ora 6 și 30 am fost la masă și era destul de aglomerat. Am luat cu noi sandviciuri pe care o să le mâncăm la prânz, pentru că vom reveni pe navă numai seara.

Am fost la World Stage, care era plin de turiști, dar destul de repede am fost repartizați la Autocarul 25.

După ce am debarcat, toți pasagerii ne-am dus în clădirea vămii pentru a ni se da viza de intrare în Rusia. Condiția necesară (dar nu suficientă), pentru acordarea vizei, este ca pasagerul să participe la o excursie în oraș. 

Numai în zona noastră s-au format șase cozi, unde niște tovarășe plictisite, care lucrau foarte încet, în urma unor verificări minuțioase, ne atașau în pașapoarte un fluturaș colant care era viza pentru o zi.

După o jumătate de oră am ieșit și ne-am dus la autocar. Ce noroc că după 1989 am scăpat de paranoia aceasta specifică lagărului comunist!

Excursia aleasă de noi se numește aproximativ Principalele momente ale orașului St Petersburg în două zile .

Planul primei zile (durată cam 8 ore):
  • Vizită la Muzeul Ermitaj.
  • Timp liber pe Nevski Prospect.
  • Vizitarea Grădinilor de la Peterhof.
  • Revenirea la navă cu autocarul.
Sankt Petersburg a fost fondat de Petru I în 1703. De atunci până în 1918 a fost capitală a Imperiului Rus. S-a numit în timpul primului război mondial Petrograd, iar după moartea lui Lenin a primit numele de Leningrad. În urma unui referendum din 1991 majoritatea populației orașului a votat pentru numele inițial, dat de Petru cel Mare.

La autocar am fost preluați de ghida Inna și șoferul Alioșa, care ne vor conduce la toate obiectivele din prima zi de excursie. Am plecat din port și Inna ne-a spus că Muzeul Ermitaj se deschide, de obicei, la ora 10. Astăzi, la cererea Companiei Holland America Line muzeul se va deschide cu o jumătate de oră mai repede. Ne-a explicat ce nu avem voie să facem în muzeu: a se intra cu pachete mari sau cu rucsacuri, a fotografia cu bliț și a fotografia, în general, dacă nu s-a achitat taxa care să permită acest lucru. Ultima restricție nu este valabilă pentru noi, deoarece Compania Holland America Line a achitat pentru fiecare client al său respectiva taxă (de fapt noi am plătit-o din costul excursiei de 299,95 $ de persoană).

Tot Inna ne-a avertizat cât de important este să nu pierdem pașaportul. Trebuie ținut singur, în siguranță, pentru că dacă un turist nu-l va avea asupra lui, la controlul vamal de la întoarcerea din oraș, va fi reținut și dacă, în continuare nu se găsește, atunci nava va pleca fără împricinat. Ne-a atras deasemenea atenția, că spre rușinea lor, Petersburgul este înțesat cu hoți de buzunare, mulți dintre ei foarte îndemânatici, care acționează singuri sau în grup și a căror victime sunt turiștii străini. Mulți dintre șutitori sunt deghizați în vânzători de amintiri turistice și de aceea trebuie să nu circulăm singuri și să nu luăm în seamă ofertele acestora.

Fiecare pasager a primit un aparat cu cască, asemănător celui din Tallinn, prin care putem auzi comentariul ghidei pe o rază de 50 m.

Ne-a anunțat că înainte de a ne așeza la coada de intrare la Ermitaj vom face o mică haltă pe cheiul Nevei, în dreptul Fortăreței Petru și Pavel, dar pe malul opus.

Am plecat din port

Neva și Catedrala Sf Isaac

Scurt popas...

Pe cheiul Nevei

Bibi...

Și Neva


Inna, Bibi și autocarul 25

Alioșa la volan

Fortăreața și catedrala Petru și Pavel

Ceva nemaivăzut în altă parte

Fortăreața si catedrala...

Petru și Pavel
Ne-am urcat în autocar și am mers spre Ermitaj.

Traversăm Neva...

Pe Podul Troițki (pod basculant)

Spre Ermitaj.
Ajunși în parcare am părăsit autocarul și pe jos am mers spre muzeu.

Muzeul este situat în Palatul de Iarnă (Zimnii Dvoreț). 

Prima construcție ridicată pe acest loc a fost un fel de cabană din lemn, unde Petru I (1682-1725) a locuit în primii ani de la fondarea orașului.

În locul ei s-a ridicat apoi o casă, tot din lemn, cu două nivele, numită  mai târziu Primul Palat de Iarnă.

A urmat al II-lea Palat, construit din piatră, care a fost apoi extins și numit al III-lea Palat.

Țarina Elisabeta (1741-1762), fiica lui Petru I, consideră că palatului îi lipsește grandoarea și-l însărcinează pe arhitectul Bartolomeo Rastrelli  (1700-1771) să-l reconstruiască. Lucrările se desfășoară între 1754-1762 și rezultă un palat într-un stil generat din unirea barocului italian cu cel rusesc.

Ecaterina a II-a (1762-1796) îi adaugă palatului o aripă pe care o numește Ermitaj, unde se retrăgea pentru odihnă, după istovitoarele îndatoriri de la conducerea imperiului. Aici a pus bazele unei importante colecții de artă. Între 1764-1781 a achiziționat lucrări ale marilor maeștri, din care nu lipsesc Rubens, Rembrandt, Tizian sau Rafael

Toți țarii care i-au urmat Ecaterinei au îmbogățit continuu această colecție de artă.

După instaurarea puterii sovietice numeroase opere de artă au fost confiscate de la particulari, în numele poporului și cele mai valoroase dintre ele au ajuns la Ermitaj.

Muzeul Ermitaj este unul din primele zece muzee ale lumii. În cam o mie de săli sunt expuse aproximativ 60000 de exponate, în timp ce trei milioane de obiecte sunt păstrate în depozite.

Dacă vizitezi muzeul și rezervi câte 30 de secunde  fiecărui exponat, ai avea nevoie de 1530000 de minute. Aceasta înseamnă 25500 de ore. Cum vizităm numai 8 ore pe zi, vor fi necesare 3187,5 zile, adică 8,73 ani, adică 8 ani 8 luni și 23 de zile! Un director al muzeului era mai optimist. După el ar fi necesari numai 7 ani.

Pe departe, cea mai valoroasă este colecția de pictură a muzeului. Ea este expusă în 120 de săli și operele aparțin maeștrilor italieni, francezi, olandezi, flamanzi, englezi și germani. În general cei care au condus muzeul au avut grijă să îmbogățească continuu această valoroasă colecție. Totuși în perioada 1928-1933 ministerul comerțului exterior a vândut cu ajutorul unei firme dubioase (Anticariat) 2880 de picturi unor muzee din Berlin, Londra și New York, la prețuri mult mai mici decât valoarea lor reală. Dintre acestea 250 erau opere de importanță majoră, iar 50 erau capodopere ale picturii mondiale. Pe de altă parte, la ordinul PCUS 700 de picturi, din care 70 celebre, au fost transferate de la  Ermitaj la Muzeul Pușkin din Moscova, adică din provincie la capitală. 

Când am ajuns coada la intrare era formată și continua să crească în urma noastră.

Coada de la Ermitaj

Grupul nostru

Lângă Palatul de Iarnă

Se înaintează destul de repede

Intrarea

 Destul de mulți sunt în urma noastră
Inna este o ghidă cu experiență și aveam să constat că a avut mare grijă de turiștii repartizați ei. Când am ajuns înăuntru am fost duși la toaletă și numai după aceasta am început vizitarea.

Clădirea muzeului este ea însăși o operă de artă, cu scări spectaculoase, structuri din marmură, coloane de malachit și podelele și plafoanele foarte decorate. Timp de peste două secole a fost reședința țarilor ruși.

În interior


Coloane de malachit



Bibi pe covorul roșu

Scară monumentală



Ușă decorată cu aur



Pe măsură ce înaintam creștea densitatea de vizitatori. Ghida ne tot avertiza să nu ne îndepărtăm de grup și să circulăm cu viteza care-i este impusă lui. Am intrat în niște săli unde erau expuse portretele unor comandanți militari ruși.

Franz Kruger: Feldmareșalul I. F. Pașkievici

Franz Kruger: Feldmareșalul Prinț Peter Wittgenstein

Francois Riss: Feldmareșal P. A. Rumianțev

Necunoscut: Feldmareșal Grigori Potemkin

Unul din tronurile...

Lui Petru I





Bătălia de la Poltava (pictură din 1726) (apărea în manualele noastre de istorie)

Galeria Războaielor (În centru Kutuzov)

Marele Duce Consantin Pavlovici Romanov

Petru cel Mare



George Dow: Ducele de Wellington 1829

Cu alt tron...

A lui...

Petru I


Ecaterina cea Mare

Păunul...

De aur

Vas de malachit

Culoarele pline de vizitatori


Inna într-un moment de răgaz


Neva văzută din Ermitaj
 Pe măsură ce ne îndreptam spre sălile unde erau expuși marii maeștri ai picturii universale, aglomerația devenea tot mai mare. Păstrând unitatea grupului am căutat să văd cât mai multe tablouri și am reușit să și fotografiez unele dintre ele, atunci când între exponate și mine nu mai existau interpuși.

Am început cu sălile rezervate picturii italiene.

Sandro Botticelli: Sf Dominic

Pietro Perugino: Sf Sebastian

Leonardo da Vinci: Madona Benois 

Leonardo da Vinci: Madona Litta

Tiziano Vecellio: Danae (Mama lui Perseu)


Tiziano Vecellio: Maria Magdalena

Tiziano Vecellio: Sf Sebastian

Tiziano Vecelio: Hristos Binecuvântând

Tiziano Vecellio: Madona cu Pruncul și Maria Magdalena

Paolo Veronese: Mariajul Mistic al Sf Catherina

Paolo Veronese: Plângându-l pe Hristos

Spre altă sală

Rafael Sanzio: Madona Conestabile

Rafael Sanzio: Sfânta Familie (Iosif fără barbă)

Michelangelo Buonarroti: Băiatul Ghemuit

Caravaggio: Cântăreața din lăută
 Am continuat vizitarea sumară ale unor săli în care era expusă pictură franceză, engleză, germană, flamandă și am terminat  cu sala unde se găseau tablourile lui Rembrandt, cele care au mai rămas, după ce pe vremea lui Stalin o parte s-au vândut în occident.

Imagine panoramică

Rembrandt van Rijn: Danae (Vandalizată în 1985)

Rembrandt van Rijn: Coborârea de pe cruce (Achiziționată de Alexandru I de la Josefine)

Rembrandt van Rijn: Tânăr cu guler de dantelă

Rembrandt van Rijn: Portretul Bertei Martens (Soția lui Herman Domer)

Rembrandt van Rijn: Sfânta Familie

Rembrandt van Rijn: Portretul Bătrânului Evreu

Rembrandt van Rijn: Întoarcerea Fiului Rătăcitor
Înainte de a ieși din muzeu, Inna ne-a condus la locul unde am mai fost înainte de a începe vizitarea și atunci când grupul a fost complet am mers împreună la autocar. 

Autocarul se afla într-o parcare din apropiere, pe malul Nevei. După ce-am pornit ni s-a comunicat următoarea etapă a excursiei: ne deplasăm spre o parcare ultracentrală din apropierea marelui bulevard Nevski Prospekt. Vom avea un program de voie timp de o oră, după care ne reîntâlnim și cu forțe proaspete săvârșim etapa a treia.

Nevski Prospekt este principalul bulevard al orașului St Petersburg. Are o lungime de aproape 5 km și se întinde de la Mănăstirea Alexandr Nevski la est și până la Clădirea Amiralității, la vest. Numele îi provine de la extremitatea estică. Alexandr Nevski (1220-1263) a fost din 1236 cneaz al Novgorodului, a devenit erou național, datorită victoriilor obținute împotriva suedezilor și a  Cavalerilor Teutoni și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă (tot BOR).

Traseul bulevardului a fost planificat de Petru I, personal, fiind primul segment al drumului ce leagă orașul cu Moscova

Dintre principalele obiective arhitectonice aflate pe bulevard, pot fi amintite Palatul Stroganov, Catedrala Kazan, Librăria Art Nouveau, Biblioteca Națională Rusă, Podul Anicicov ș.a.

Între anii 1918-1944 numele bulevardului a fost schimbat în Ulița Proletkulta, până la începutul anilor 1920 și apoi în Bulevardul 25 Octombrie, deși localnicii foloseau numai vechiul nume. După terminarea Asediului asupra Leningradului din 1944, bulevardul și-a redobândit și oficial numele dat de fondatorul orașului.

 Încă din prospectul de alegere a excursiei ni se recomanda ca în timpul liber acordat să luăm masa de prânz, băuturi răcoritoare și dacă dorim suveniruri din puzderia de magazine existente. Toate astea pe propria cheltuială, ele nefiind incluse în costul excursiei.

Autocarul a oprit în parcare și noi am traversat un parc și am ajuns în strada Italianskaia, o stradă frumoasă paralelă cu Nevski Prospekt. Marele magazin de suveniruri Oneghin va fi punctul în care ne vom întâlni cu Inna peste o oră.

Evgheni Oneghin este personajul principal al romanului în versuri, cu același nume, de Alexandr Sergheivici Pușkin (1799-1837). Poetul este creatorul literaturii ruse moderne, iar romanul este considerat de criticii ruși începutul tuturor începuturilor. Are versuri care sună extraordinar în limba rusă, dar traducătorul, fiind un trădător nu a reușit să le facă la fel de frumoase în alte limbi. Colegii noștri de excursie (americani, canadieni sau australieni) nu știau mai nimic despre Pușkin și nici despre literatura rusă. Ei nu au fost obligați, ca și noi, să-și însușească diferite noțiuni ale acesteia, așa că atunci  când au citit numele magazinului, scris și cu caractere latine (ONEGIN) îi ziceau one gin, adică 1 gin, spre amuzamentul ghidei.

Legătura între străzile Italianskaia și Nevski Prospekt o face strada Mihailovskaia. Pe această stradă am intrat la terasa unei cafenele unde am luat câte o cafea și câte o bere rusească. În mâncarea existentă nu am avut încredere, așa că ne-am limitat la astea.

Așteptăm...

Comanda

Care vine...

Dar mai încet

Noroc!
Ne-am mai plimbat puțin pe Nevski Prospect, după care ne-am întors la autocar. Alioșa ne-a deschis și noi am luat pachetele cu sandviciuri și ne-am dus în parcul de lângă parcare, ne-am instalat pe o bancă și am mâncat masa de prânz.

Sătui, am intrat în magazinul 1 gin, care avea multe suveniruri, dar de proastă calitate și scumpe. Ne-am mai plimbat pe Italianskaia și la ora indicată s-a reunit grupul și am plecat spre autocar.

Începea astfel cea de-a treia etapă din prima zi a excursiei. Peterhof  (Curtea lui Petru) este situat cam la 25-30 km de centrul orașului și a fost reședința de vară a țarilor. 

Încă din 1703 Petru I a hotărât să construiască în împrejurimile capitalei o reședință demnă de un împărat, care să poată rivaliza cu Versailles

Ținând neapărat să supravegheze lucrările de fortificare ale insulei Kronstadt, în 1705 țarul a construit pe malul Golfului Finic un mic adăpost unde să locuiască vara, evitând astfel naveta zilnică din capitală. Plăcându-i foarte mult locul, a decis că aici va ridica măreața sa reședință  Peterhof.

După victoriile de la Poltava (1709), pe uscat și de la Gangut (1714), pe mare, câștigate împotriva Suediei, securitatea Sankt Petersburgului este asigurată și Petru se poate dedica construcției. El însuși a făcut planurile unui palat înconjurat de un parc imens presărat cu fântâni, statui și cascade.

Palatul a fost terminat în 1721 și după doi ani s-a inaugurat și parcul. Planurile inițiale și supravegherea lucrărilor pentru parc au fost făcute de arhitectul francez Jean Baptiste Alexandre Le Blond (să intre toți și ultimul să închidă ușa!), începând din 1716, când a fost chemat de țar în Rusia. El a fost elev a lui Andre Le Notre, arhitectul care a proiectat Grădinile Tuileries și pe cele de la Versailles.

Țarii care i-au succedat lui Petru au mărit Palatul numit mai târziu Marele Palat (Bolșoi Dvoreț) sub conducerea unor arhitecți cum au fost Domenico Trezzini și apoi Bartolomeo Rastrelli. Cu timpul s-au construit și alte palate mai mici, vile și pavilioane și s-a decorat întregul domeniu. Marele Palat pare impozant văzut de jos din grădini, dar nu are decât 30 de camere, este destul de îngust și nu foarte mare față de palatele mai mici de pe domeniu, însă le depășește pe toate prin frumusețea decorațiunilor sale interioare.

După revoluția din octombrie, Peterhof a fost un loc unde conducătorii Uniunii Sovietice s-au odihnit, în mod binemeritat, în urma muncii istovitoare duse în slujba poporului.

În 1941 nemții au ocupat Peterhof și la finele războiului reședința a fost transformată în ruină, la asta pe lângă trupele germane contribuind din plin și artileria sovietică. După alungarea nemților în 1944 numele reședinței s-a schimbat în Petrodvoreț și a revenit la numele inițial numai în 1997.

 Reconstrucția întregului domeniu s-a întins până la începutul mileniului trei, în 2003 când s-au sărbătorit 300 de ani de existență a Petersburgului.

Deși drumul nu a fost aglomerat, am făcut totuși aproape o oră până la intrarea în parc. Pe drum Inna ne-a spus că este prima zi frumoasă din acest an și o să avem șansa ca grădinile să fie pline de vizitatori.

Spre Peterhof. Mestecenii albi...

Cam cenușii

Domeniul de la Peterhof se întinde pe 600 de hectare. Toate palatele, vilele și pavilioanele se află în imensul parc despărțit în trei grădini: Grădina Inferioară (Nijni Sad) cu o suprafață a cărei arie este de 102 ha, Grădina Superioară (Verhni Sad) cu o suprafață mai mică, aria ei fiind de numai 15 ha și Grădina Alexandrei (Alexandriski Sad), suprafața ei fiind cea mai mare, cu o arie de 115 ha.

Amenajarea ultimei grădini a fost finanțată de Nicolae I, țar între 1825-1855, pentru soția sa Alexandra Feodorovna.

Grădina Superioară a fost pe vremea lui Petru I grădină de zarzavat, în care se cultivau și plante medicinale. Începând din 1730 zarzavaturile au fost scoase și sub îndrumarea unor arhitecți s-a amenajat o grădină occidentală cu alei paralele de tei, cu peluze de gazon presărate cu arbuști de tuia, tunși sub formă de sfere și conuri, cu cinci fântâni și numeroase sculpturi, dintre care se remarcă Neptun și Apollo. După război a fost foarte fidel restaurată, folosindu-se documente din secolul al XIX-lea.

Cea mai vizitată dintre grădini este prima, singura la care se percepe taxă de intrare și pe care am vizitat-o și noi.

Grădina Inferioară se află situată pe un platou aflat între golf și un pisc stâncos ce se înalță până la altitudinea de 15-16 m deasupra mării. Aici se află cele mai multe dintre palatele mici, vile și pavilioane și deasemenea majoritatea fântânilor care dau distincție domeniului. Spre deosebire de cele de la Versailles, acestea funcționează permanent și nu au nevoie de pompe care să ridice apa. 

Marele Palat se află pe piscul pomenit mai sus, chiar la mijlocul Grădinii Inferioare. În dreptul lui se află piesa de rezistență a domeniului, Marea Cascadă (Bolșoi Kaskad), compusă din 64 de fântâni.  

În fața cascadei se află celebra Fântână a lui Samson. Personajul biblic deschide gura unui leu și din aceasta țâșnește cel mai înalt jet de apă al fântânilor cascadei, care are cu ceva peste 20 m. Fântâna simbolizează victoria Rusiei împotriva Suediei în Marele Război al Nordului (1700-1721):
  • Pe stema Suediei se afla un leu.
  • O bătălie semnificativă din Războiul Nordului a fost câștigată de ruși tocmai în Ziua Sfântului Samson.
Toată apa cascadei se varsă în golf prin Canalul Mării (Morskoi Kanal), care pleacă de la baza piscului pe care e situat Marele Palat și traversează Grădina Inferioară prin mijlocul ei.

În 1944, după ce Peterhoful a fost eliberat de ruși, statuia lui Samson cu Leul nu a mai fost găsită, în locul ei aflându-se încă și astăzi o copie.

La Peterhof

În parcul palatului

Cascada...

Leului

Pe o alee din Grădina Inferioară

Fântâna Eva

Cu Fântâna Eva

Fântâna Femeii


Marele Palat 

Marea Cascadă

Fântâna lui Samson

Fântâna cățeilor urmăriți de câini

Fântâna lui Samson fotografiată de pe Canalul Mării

Cu Fântâna...

Adam

Corpul construit de Ecaterina a II-a

În plină primăvară nordică

Bibi în primăvară

Fântâna Dubok

Fântâna... 

Romanilor
Ne-a plăcut foarte mult această Grădină Inferioară, dar cu toții eram extrem de obosiți. Inna ne-a condus spre ieșire și de acolo am mers destul de mult până la parcarea autocarului, pe o alee aglomerată care a fost asfaltată cândva, dar care acum era garnisită cu numeroase gropi. Am fost siliți să circulăm precum japonezii în muzee, cu privirea ațintită spre vârfurile pantofilor.

Am sosit în port pe o autostradă modernă care traversa Golful Finic pe niște poduri kilometrice.

Coborând din autocar am văzut că ne mai aștepta o altă coadă stufoasă la Controlul de Frontieră. Era formată din colegii noștri de croazieră, care, ca și noi, acum se întorceau din excursii.

Nu mai eram în Rusia Țaristă! Ajunseserăm în Rusia (post)Sovietică.

Coada...

De la Controlul de Frontieră
Norocul nostru a fost că totul a mers neașteptat de repede. La biroul vamal ni s-au dezlipit de pe pașapoarte colantele cu viza și nu se vedea nicăieri că am avut viză rusească.

După masa de seară am vrut să ieșim pe punte, cât de târziu posibil, să vedem preludiul la nopțile albe. Nu a mai fost cine! Eram foarte obosiți. Pe telefoane ni se indica că am făcut pe jos peste zece kilometri.

19 Mai. Am fost repartizați să ne continuăm excursia cu Autocarul 9. Ca și ieri am trecut pe la Controlul de Frontieră, dar primirea vizei a fost mult mai rapidă, pentru că datele noastre se găseau deja în computer. 

Am găsit autocarul și am cunoscut-o pe ghida de astăzi, Tatiana, care ne-a prezentat programul celei de-a doua zile a excursiei, planificată să dureze tot 8 ore:
  • Vizitarea palatului și a parcului Ecaterinei din Țarskoe Selo
  • De voie pe Nevski Prospect
  • Vizitarea Bisericii Sângelui Vărsat
  • Vizitarea Catedralei Sfântul Isaac
  • Un tur cu autocarul la câteva monumente ale orașului
  • Revenirea la navă 
Majoritatea drumului spre primul obiectiv l-am parcurs pe moderna Autostradă 3SD care traversează Golful Finic.

Cu autocarul

Spre Țarskoe Selo

După Revoluție numit Pușkin

Pe Podul Vantovîi

Peste Golful Finic

De pe Autostrada 3SD

Autocar cu alți pasageri de pe navă

Autostrada este iluminată noaptea (Normal; pe lângă Nopți Albe există și Zile Negre) 

Intrăm în Țarskoe Selo

 Viitoarea reședință a țarilor, domeniul Țarskoe Selo a fost dăruit de Petru I celei de-a doua soții, care după trecerea la ortodoxism a luat numele de Ecaterina. I-a succedat soțului și a fost Împărăteasă a Rusiei între 1725-1727 sub numele de Ecaterina I.

În 1724 s-a construit aici primul Palat al Ecaterinei (Ecaterininskii Dvoreț) numit Conacul de Piatră

Moștenitoarea domeniului a fost Elisabeta, una dintre fiicele lui Petru și a Ecaterinei, care a devenit împărăteasă între 1741-1762. Ca și la Palatul de Iarnă, Elisabeta angajează mai mulți arhitecți, care sub conducerea lui Bartolomeo Rastrelli au creat la Țarskoe Selo un ansamblu deosebit de palate și parcuri.

Rastrelli reface Conacul de Piatră și inaugurează noul Palat al Ecaterinei în 1756 în stil rococo. Palatul este imens, fațada sa având o lungime cât trei terenuri de fotbal. Aurirea acesteia, precum și a statuilor de pe ea a necesitat peste 100 kg de pulbere din aur pur. 

Multă lume asociază palatul și grădinile Ecaterinei de Ecaterina a II-a (cea Mare), împărăteasă a Rusiei între 1762-1796. Greșit! Este vorba de Ecaterina IEcaterina cea Mare a lăsat palatul așa cum l-a ridicat Rastrelli. Ea nu aprecia arta italianului și după venirea sa la tron nu i-a solicitat nicio comandă.

Am ajuns în Țarskoe Selo în jurul orei 8 și a trebuit să așteptăm o jumătate de oră până să putem începe vizita. Și astăzi se va deschide mai devreme pentru noi, pasagerii de la Holland America Line.

Turiști de pe navă

În stânga Tatiana

Bibi și grupul

Palatul alb-albastru

Bibi o înlocuiește pe Tatiana

Intrarea în Grădinile Ecaterinei

Intrarea...

La...

Palatul Ecaterinei

A sosit fanfara

Vor cânta 8 ore

Ne pregătim...

De...

Intrare

Palatul Ecaterinei

Fațada de 325 m
Mulțimea turiștilor, sub conducerea ghidelor a intrat în palat. Tatiana ne-a spus, ceva mai devreme, că vom vizita Anfilada de Aur. Este vorba despre un șir de camere, așezate în linie și legate între ele prin uși. Când acestea toate sunt deschise ansamblul oferă o perspectivă de vizionare de-a dreptul grandioasă. Fiecare cameră este foarte bogat decorată și ornată cu lambriuri de lemn exotic sculptat, cu oglinzi imense și cu zugrăveli, inclusiv cu pulbere de aur. 

Ajunși înăuntru am urcat o scară de marmură și am ajuns în Marea Sală de Bal, cu aria suprafeței sale de aproape 850 mp (echivalentă cu o suprafață pătratică cu latura de 29 m).

Peretele dinspre exterior al sălii are 13 ferestre mari, iar peretele opus 13 oglinzi la fel de mari. Se realizează astfel un extraordinar efect de dublare al spațiului existent.

În această sală s-a filmat scena balului din filmul Război și Pace în regia lui Serghei Bodnarciuk, unde prințul Andrei Bolkonski dansează cu Natașa Rostova.

Intrarea

În Palatul Ecaterinei (I).

Bibi și coada

Marea Sală

De Bal

Tatiana

Bibi...

Și Bubu în Sală

Tavanul pictat

Trei din cele 13 ferestre

Urmează alte săli spre vizitare

Am mers în continuare, din cameră în cameră, de-a lungul anfiladei până la Camera de Chihlimbar.

Anfilada de Aur

Teracote din ceramică de Delft







Bibi cu teracota olandeză





Sală de mese





Pentru banchete imperiale

Între mese se folosea pana de păun (vomitorium)



Elisabeta



Elisabeta Petrovna

Chihlimbarul este un produs organic fosil, provenit din secrețiile rășinoase ale unor conifere care au viețuit acum 250-300 de milioane de ani. Având o duritate mică, aproximativ ca și unghia umană, el se prelucrează ușor și încă din antichitate a fost folosit la confecționarea bijuteriilor, a unor obiecte de cult sau a pieselor de mobilier.

Sub Marea Baltică, datorită vastelor păduri de pin care au existat acolo în epocile geologice, s-au format însemnate depozite de chihlimbar, din care valurile au scos pe țărm, în urma furtunilor mai violente, cantități mici, dar de foarte bună calitate. Asta a făcut să se dezvolte în zonă anumite centre de prelucrare a chihlimbarului. Datorită frumuseții și rarității sale, acesta a ajuns în secolele al XVII- XVIII-lea să fie de 12 ori mai scump decât aurul.


Primul rege al Prusiei, Frederic I (1701-1713) a comandat unor maeștri artizani prusaci să facă pentru soția sa panouri din chihlimbar cu care să decoreze un salon în palatul ei, Charlottenburg din Berlin. Lucrarea s-a efectuat între 1701-1709, dar regina a murit în 1705. Panourile au fost duse la Berlin, dar până în 1713, anul morții regelui, nu au fost montate.

Fiul său Frederic Wilhelm I (1713-1740) a considerat că tot salonul de chihlimbar este o cheltuială inutilă, mai ales că montarea va necesita în continuare o enormă sumă de bani. În 1716, când a fost vizitat de Petru I, îi dăruiește noului său aliat panourile de chihlimbar, care sunt duse în Rusia și păstrate într-un depozit.

Abia în 1743 Elisabeta montează Camera de Chihlimbar în Palatul de Iarnă. După 12 ani ea va fi instalată la Țarskoe Selo în Palatul Ecaterinei unde va sta până în 1941.

La 22 Iunie 1941 Germania și aliații săi atacă Uniunea Sovietică și înaintează rapid cucerind o bună parte din teritoriul său.

Hitler consideră că Frederic Wilhelm I a dăruit cu prea mare ușurință un tezaur cultural, care trebuie să aparțină poporului german. Rolul Wehrmacht-ului este să-l recupereze și să-l înapoieze stăpânului său de drept.

Până la începutul lui noiembrie rușii nu pot (sau nu știu) să demonteze panourile de chihlimbar și nemții ocupă Țarskoe Selo. În numai o zi și jumătate ei le demontează și transportă Camera de Chihlimbar în Palatul din Koningsberg construit în secolul al XIII-lea de cavalerii teutoni. Aici a fost instalată și expusă până în primăvara lui 1944, când a fost văzută pentru ultima dată. Nu se știe unde a dispărut! Sau nu se vrea să se știe!

Anumiți anchetatori sovietici au ajuns la concluzia că nemții au reușit să demonteze Camera de Chihlimbar și să depoziteze panourile într-o aripă a castelului, care după ocuparea lui de către ruși a fost incendiată de aceștia. Camera de Chihlimbar a fost astfel distrusă, dar autoritățile sovietice nu recunosc asta. Jefuirea de către nemți a Camerei de Chihlimbar justifică faptul că peste 1,6 milioane de opere de artă capturate din Germania de către Armata Sovietică nu au fost înapoiate.

În 1979 Consiliul de Miniștri al URSS finanțează reconstruirea Camerei de Chihlimbar. Artizanii ruși au reușit după 24 de ani de muncă să refacă lucrarea care a fost inaugurată cu ocazia celei de-a 300-a aniversare a Petersburgului.

Toți vizitatorii au văzut Camera de Chihlimbar, timp de 2-3 minute, unde fotografiatul este interzis. Acasă am scanat niște fotografii dintr-un ghid turistic care prezenta St Petersburg și împrejurimile sale.

Camera de Chihlimbar

Camera de Chihlimbar

Camera de Chihlimbar

Vizita a mai durat încă un sfert de oră, după care ne-am îndreptat spre ieșire.

Tatiana într-o galerie de pictură


Tavan pictat



Țarul...

Nicolae I (1796-1855)

Ecaterina a II-a (cea Mare)

Mic dejun pentru două persoane





Spre ieșire

În timpul ocupației naziste

Am făcut o pauză și am continuat apoi cu vizitarea Parcului Ecaterinei.

Ne hodihnim

În Parcul Ecaterinei


Galeria Cameron

Inaugurată în 2006



Kameronovo Galeria

Cea mai nouă clădire din complex

Bibi la Țarskoe Selo cu Galeria Cameron

Cu grupul pe o alee

Zona Grădinilor Franțuzești




Palatul...

Ecaterinei




Bubu și Bibi în parc, cu Palatul Ecaterinei

Capela

Bibi cu Capela

Tinerii proaspăt căsătoriți

Mirele, Mireasa și Palatul

Mireasa și Mirele

Merg să facă poze

O ultimă imagine cu Palatul Ecaterinei

Harta grădinilor

Am părăsit parcul și pe niște străduțe foarte aglomerate ne-am dus spre parcarea autocarului.

Cu...

Autocarul 9
Am plecat spre Petersburg, unde ne-am oprit, ca și ieri, la parcarea de lângă ONEGIN.

Părăsim Țarskoe Selo

În oraș

Pe Nevskii Prospekt



Podul Anicikov

Cu 4 oameni și 4 cai de bronz
În parcarea de ieri am coborât și Tatiana ne-a comunicat că ne vom întâlni peste două ore și jumătate tot în fața Magazinului Oneghin.

Am mers pe Nevskii Prospekt și am intrat în Restaurantul Abrikosov, care avea internet și am comandat câte o cafea și bere. Chelnerița vorbea englezește și ne-a servit foarte prompt. Comparând servirea ei cu a împiedecatului de ieri, din vecinătate, am ajuns la concluzia că Uniunea Sovietică și acum Rusia au fost duse înainte de femei, care toate par a fi harnice, muncitoare și bine organizate. Bărbații sunt leneși, lăsători și după cum zice lumea, bețivi. Un exemplu îl constituie și ghidele noastre Inna și Tatiana. Dintre toti ghizii pe care i-am avut în această croazieră sunt singurele în grija cărora mi-aș încredința nepoatele și aș fi convins că ele sunt în siguranță.

Cafea...

Internet...

Și...

Bere
În următoarea oră și jumătate ne-am plimbat pe jos pe Nevskii Prospekt.

Plimbare...

Pe...

Bulevard

Bibi...

Cu Grand...

Palace

Și eu



Palate pe bulevard

Cu monumentul...

Ecaterinei cea Mare

Aici traversăm pentru a face cumpărături
Am cumpărat suveniruri pentru toată lumea și astfel am reușit să cheltuim toate rublele schimbate la Tallinn.

Ca și ieri am mers la autocar, ne-am luat sandviciurile și le-am mâncat pe o bancă din parcul de lângă parcare.

În față la Oneghin, așteptând grupul

Conduși de Tatiana ne-am deplasat la autocarul cu care  am pornit spre Biserica Sângelui Vărsat.

Alexandru al II-lea a fost țar al Rusiei între 1855-1881. A moștenit o Rusie căreia i se contura o înfrângere umilitoare în Războiul Crimeii (1853-1856), unde aceasta a luptat împotriva alianței dintre Imperiul Britanic, Imperiul Francez, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei. Acest război a dovedit că Rusia nu a fost în stare să-și apere propriul teritoriu.

Pentru a transforma din nou țara într-o mare putere Alexandru al II-lea începe o serie de reforme, cum ar fi: reforma administrației locale, reforma justiției, reforma organizării și dotării armatei, reforma învățământului, reforma financiară, etc. Dar cea mai importantă a fost reforma agrară din 1861 care desființa iobăgia. Aceste reforme nu au fost duse până la capăt și astfel au nemulțumit atât păturile liberale cât și cele conservatoare.

Cea mai dezamăgită de ineficiența reformelor a fost intelectualitatea rusă, puternic dezvoltată în această a doua jumătate a secolului al XIX-lea.  Ea a aderat la curentul nihilist, care punea la îndoială toate valorile, apărând independența individului. Din nihiliști s-au desprins narodnicii, care aveau o facțiune radicală adeptă a terorismului. Aceasta a început o serie de atentate împotriva funcționarilor guvernamentali, de rang din ce în ce mai înalt.

S-au organizat atentate și împotriva țarului, dar acestea au dat greș.

În 1881 organizația Narodnaia Volia (Voința Poporului) planifică un astfel de atentat. Țarul trecea cu trăsura pe o stradă mărginită de un canal, când un membru al susnumitei organizații aruncă o bombă asupra trăsurii. Aceasta fiind blindată, amortizează șocul și Alexandru nu pățește nimic. Face însă greșeala să coboare din trăsură și să vorbească cu atentatorul. În acel moment se apropie un alt narodnic și aruncă și el o bombă la picioarele țarului, care pur și simplu îl sfârtecă. Este dus la Palatul de Iarnă unde moare peste câteva ore.

Pe locul în care țarul a fost asasinat, fiul său Alexandru al III-lea (1881-1894) hotărăște să ridice o biserică care se va numi Biserica Mântuitorului de pe Sângele Vărsat. Construcția ei a început în 1883 și a durat până în 1907, pe vremea domniei lui Nicolae al II-lea.

Petru I a decis ca în orașul său să fie construite numai biserici în stilul baroc sau neoclasic și nicidecum biserici cu cepele pe turle, adică în stil medieval rusesc. În memoria lui Alexandru al II-lea s-a ridicat tocmai o astfel de biserică. Edificiul este foarte impozant și foarte bogat în decorațiuni. Numeroasele scene biblice, cu care biserica este plină, nu sunt pictate ci înlocuite cu mozaicuri.

În biserică nu se țineau slujbe, decât atunci când se comemora trecerea în neființă a lui Alexandru al II-lea.

În primele zile după revoluția bolșevică din 1917 biserica a fost devastată, jefuită și deteriorată, iar din anii 1930 închisă. În timpul războiului a fost transformată în morgă și după război în depozit de fructe și legume.

După 1970 a fost restaurată timp de aproape 30 de ani și deschisă pentru public, astăzi fiind cea mai vizitată biserică din capitala culturală a Rusiei.

Alături de alte numeroase grupuri am început și noi vizitarea bisericii, care la exterior se restaura încă.

Biserica Mântuitorului de pe Sângele Vărsat




Foarte vizitată de turiști

Se restaurează la exterior

Este biserica cu cele mai multe mozaicuri







Cepele pe turle

Bibi la sfârșitul vizitei

Sub conducerea Tatianei am mers la parcarea autocarului care ne-a dus la Catedrala Sfântul Isaac.

Pe locul actual al catedralei, la începutul secolului al XVIII-lea s-a ridicat o biserică de lemn cu hramul Sfântului Isaac, ocrotitorul familiei Romanov. Aici în 1712 Petru cel Mare s-a căsătorit cu Ecaterina. În 1717 în locul bisericii de lemn s-a ridicat una de piatră, tot cu același hram. Ecaterina a II-a construiește în locul ei o biserică de marmură, care va fi sfințită în 1802. Biserica nu a fost suficient de frumoasă și nici bine construită, astfel că în 1816 bolta s-a prăbușit în timpul unei slujbe. Țarul Alexandru I (1801-1825) hotărăște construirea celei de a patra variante a catedralei, angajându-l pentru aceasta pe arhitectul Auguste Ricard de Montferrand.

Lucrările la catedrală se desfășoară din 1816 și până la sfințirea ei în 1858, cu ocazia aniversării a 186 de ani de la nașterea lui Petru I.

Peste șase săptămâni de la sfințire arhitectul moare, dar nu  se permite să aibă mormântul în catedrala, la care a lucrat timp de 42 de ani, pe motiv că era catolic și nu ortodox.

Edificiul are o lungime de 111 m, lățimea de 97 m și înălțimea de 101 m. Diametrul exterior al domului este de 25 m, iar cel interior de 21. Cupola este susținută de 112 coloane de granit, fiecare având 17 m înălțime și o masă de 114 t. La slujbe pot asista în jur de 14000 de oameni.

Am auzit pentru prima dată de Catedrala Sf. Isaac în liceu. Cred că la Socialism Științific se arăta cum Uniunea Sovietică propagă știința prin toate mijloacele, inclusiv folosindu-se de biserică. Astfel în catedrală a fost montat un pendul a lui Foucault care dovedește cum că Pământul se rotește în jurul axei sale.

Poarta Catedralei Sf. Isaac

În interior


Bibi...

Și Bubu în Sf Isaac










Potopul

Aici oscila Pendulul lui Foucault

Aici a fost agățat Pendulul lui Foucault

Mozaicuri


Cina cea de taină

Cina cea de taină

A urmat un tur al monumentelor mai importante ale orașului, pe care le-am văzut din autocar.

Statuia lui Petru I 

Pentru Petru I, de la Ecaterina a II-a

Călărețul de Aramă

Tatiana...

Vorbind despre statuie

Insula Vasiliev



Pe malul opus...

Palatul de Iarnă...

Cu Ermitajul

Bubu...

Cu Palatul de Iarnă...

Și cu corabia

Fortăreața Petru și Pavel

Crucișătorul...

Aurora...

Declanșatorul Revoluției bolșevice

Catedrala...

De la Fortăreața Petru și Pavel
În continuare autocarul ne-a dus în port, unde ne aștepta o coadă ca și ieri la Controlul de Frontieră. Ca și ieri însă totul a mers foarte repede și după câteva minute eram deja pe navă.

Ceva mai târziu nava a ridicat ancora și s-a îndreptat spre Helsinki, unde va ajunge mâine dimineață.

Am luat masa de seară și am vrut să ieșim mai târziu pe punte pentru a vedea când se face noapte. Nici astăzi nu a mai fost cine! Eram așa de obosiți că ne-am culcat cu mult înainte de cum ne culcăm de obicei.

În prima zi, când Inna ne-a prezentat orașul, a spus că are o climă totalmente nefavorabilă. În lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, precum și octombrie, noiembrie și decembrie vremea este foarte rea. În mai și septembrie vremea este tolerabilă și numai în iunie, iulie și august ar trebui să fie relativ bună (nu se întâmplă întotdeauna).

Noi însă am fost norocoși! Am prins două zile calde și senine, zile cu adevărat de început de vară, în timp ce vegetația proaspătă din jur era caracteristică mijlocului de primăvară.

 Oraș: Helsinki
Coordonate geografice: 60g10m15s N; 24g56m15s E
Țara: Finlanda
Populația: 600000 sau 1159000 de locuitori, cu suburbii
Data sejur: 20 Mai
Locuință: Nieuw Statendam, cabina 1081

Când am mers la micul dejun, nava era deja ancorată în capitala Finlandei.

Din secolul al XII-lea până la începutul celui de-al XIX-lea, Finlanda a fost provincia de răsărit a Regatului Suediei. În urma unei victorii a rușilor împotriva suedezilor în 1809, Finlanda devine Mare Principat Autonom, parte al Imperiului Rus, până imediat după revoluția bolșevică din 1917, când devine republică independentă.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Finlanda are trei conflicte armate separate: 
  • Războiul de Iarnă (1939-1940) când este agresată de Uniunea Sovietică
  • Războiul de Continuare (1941-1944) împotriva Uniunii Sovietice
  • Războiul Laponiei (1944-1945) împotriva Germaniei 
În a doua jumătate a secolului al XX-lea Finlanda a aderat la Organizația Națiunilor Unite, la Uniunea Europeană și la Zona Euro. A avut o dezvoltare economică rapidă, devenind una dintre cele mai bogate țări ale lumii. Are cel mai bun sistem de educație din Europa și se clasează printre țările lumii cu cea mai mare calitate a vieții.
Țarul Nicolae I (1825-1855) mută în 1827 capitala  Marelui Principat de la Turku la Helsinki. Orașul a avut o creștere economică prosperă și s-au construit în el clădiri în stilul neoclasic, asemănătoare cu cele din Sankt Perersburg.

Este astăzi un oraș foarte aerisit, având o arie de aproape 700 kmp ( cam ca Moscova) și o populație de 600000 de locuitori. Împreună cu alte trei orașe foarte apropiate depășește cu puțin un milion de locuitori.

În perioada verii în oraș se află zilnic cam de 60000 de turiști străini. Ca și vecinul său de la sud, Tallinn, face parte din primele zece cele mai moderne orașe din lume.

Excursia aleasă de noi în capitala Finlandei se numește Helsinki pe Uscat și Mare (Helsinki by Land & Sea).

La ora 8 și 30 me-am adunat la World Stage de la Puntea 3. Acum nu mai era aglomerația din cele două zile de Petersburg! Imediat am fost repartizați la Autocarul 1 și am coborât ca să debarcăm.

Instalați în autocar am fost informați de ghidă despre programul excursiei. Vom merge într-un port de agrement, unde ne vom îmbarca pe un vaporaș cu care vom efectua partea Helsinki pe Mare a excursiei. După debarcare vom avea o oră de voie prin oraș, vom merge apoi la autocar și vom efectua Helsinki pe Uscat. Vom vedea principalele monumente ale orașului, majoritatea din autobus, iar la două din ele vom coborî. În final ne vom întoarce în port și vom urca pe navă. Durata excursiei va fi de aproximativ patru ore.

Spre portul de agrement

Grupul urcă pe vaporaș

Prima parte: Helsinki pe Mare

Instalați pe vaporaș




Pasagerii ascultă cu mare interes explicațiile ghidei

Una din mulțimea de insule

Portul navelor de croazieră

Lângă Fortăreața Soumenlinna

Feribotul de Tallinn

Spărgător de gheață

Alt port de agrement

Catedrala ortodoxă Uspenskii (Adormirea Maicii Domnului)...

Construită de ruși (1862-1868) și Roata Mare
După o oră și jumătate am debarcat în Piața Centrală (Kauppatori). Ne-am plimbat printre tarabe și cu toate că nu aveam de gând, mi-am cumpărat un briceag finlandez. Ajungând în sectorul în care se preparau gustări am luat fiecare câte o plăcintă cu carne cu toate că Holland America Line ne hrănea din abundență. Bibi a cumpărat suveniruri pentru cei dragi.



Debarcă Bibi

Pe vechiul chei

A debarcat și Bubu

În Kauppatori


Briceagul...

Finlandez

Vom merge...

La punctul de întâlnire...

Care este Roata Mare
După ce ne-am adunat, ghida a dus grupul în parcare și ne-am urcat în autocar, pentru următoarea etapă a excursiei.

Începe etapa a II-a

Helsinki pe Uscat

Catedrala din Helsinki

Construită între 1820-1852
Catedrala evanghelică din Helsinki a fost construită între 1820-1852 ca omagiu adus Marelui Principe al Finlandei, țarul Nicolae I. Până la independența Finlandei se numea Biserica Sf. Nicolae.

A fost proiectată de Carl Ludvig Engel sub formă de cruce grecească: un pătrat în centru și cele patru brațe ale crucii egale și simetrice. Deasupra pătratului, la înălțime, se află cupola mare verde înconjurată de alte patru cupole mai mici. Altarul a fost donat bisericii de către Nicolae I.

Autocarul a oprit în stradă și cei care au dorit, au putut vizita biserica timp de 20 de minute.

Catedrala evanghelică

Martin Luther

Bibi în fața altarului

Punerea în mormânt

Orga

De deasupra intrării

Bubu...

Cu altarul

A doua orgă

Bibi...

La ieșire

Pe scări




Am continuat plimbarea cu autocarul prin Helsinki.

Helsinki din autocar

Primăvara și aici este la apogeu









Următorul obiectiv pe care-l vom vizita este Monumentul lui Sibelius, situat în parcul care poartă numele compozitorului.

Jean Sibelius (1865-1957) a fost compozitor, dirijor, muzicolog, profesor universitar și violonist finlandez. Trăind 91 de ani a compus o operă vastă din care cele mai importante sunt șapte simfonii, poemul simfonic Finlandia, suita Karelia, Concertul pentru vioară în D minor și piese pentru voce, pian și cor.

Ziua sa de naștere, 8 Decembrie este Ziua Muzicii Finlandeze în care se arborează drapelul național de la ora 8 până la apusul soarelui.

La zece ani de la moartea muzicianului s-a dezvelit Monumentul lui Sibelius, o sculptură abstractă a artistei Elia Hiltunen, destul de controversată la inaugurarea ei. Sculptura este formată din peste 600 de tuburi de orgă, sudate între ele, care reprezintă o undă sonoră. Printre altele i s-a reproșat sculptoriței și faptul că în opera muzicianului lucrările pentru orgă ocupă un loc aproape nesemnificativ. I s-a cerut ca alături de sculptură să apară și capul lui Sibelius, pentru a mai diminua din abstractivitatea monumentului. Cu trecerea timpului populația s-a obișnuit cu monumentul și chiar se mândrește cu el! O copie mai mică a sculpturii, executată tot de Elia Hiltunen se află la New-York în curtea Sediului Organizației Națiunilor Unite.

Monumentul lui Sibelius


Capul muzicianului...

Cu Bibi în față


Și cu Bubu


Bibi...

Cu tuburile de orgă

În formă de undă sonoră


Mai de la distanță
După ce am revenit la autocar acesta și-a continuat drumul spre port, unde am coborât chiar lângă navă.

Spre port



Portul Helsinki

Nava...

Nieuw Statendam

Și la Helsinki am prins o vreme extraordinar de frumoasă, asemănătoare cu cea de la Petersburg. În plus aici am stabilit un record: am ajuns la cea mai nordică latitudine din cariera noastră de călători (peste 60 de grade).

Înainte de a merge la cină nava a ridicat ancora și s-a îndreptat spre Stockholm.

Oraș: Stockholm
Coordonate geografice: 59g21m30s  N; 18g04m30s  E
Țara: Suedia
Populația: 830000 sau 2019000 locuitori (în zona metropolitană)
Data sejur: 21 Mai
Locuință: Nieuw Statendam, cabina 1081

21 Mai. Programul de dimineață este foarte asemănător cu cel din diminețile precedente. Am debarcat și ne-am dus să căutăm Autocarul 1, cu același număr ca și cel de ieri.

Pe chei se afla o fanfară. Un instrumentist, văzând mutrele noastre obosite ne-a urat: Bine ați venit la Helsinki (în engleză bineînțeles)! (Aluzie la filmul Dacă e marți, e Belgia!).

Ne-am instalat în autocar și ghidul, care era american din Kansas, ne-a prezentat planul excursiei. Era o excursie asemănătoare cu cea de ieri, se numea Stockholm pe Pământ și Apă (Stockholm by Land & Water). Americanul vorbea limba sa maternă cu o viteză apreciabilă și cu expresii, astfel că pentru Bibi era mai dificil să-l înțeleagă. Ghidul din Tallinn și cele două din Petersburg (școala sovietică de limbi străine) vorbeau o engleză literară, dar mai rar și astfel se înțelegea foarte bine.

Prima etapă va fi ca și ieri, Stockholm pe Apă. Vom merge cu autocarul la portul de agrement, ne vom urca pe un vaporaș cu care vom înconjura insulele Djurgarden și Skeppsholmen, insule legate de oraș prin poduri și vom debarca în același port din care am plecat.

Djurgarden a fost în trecut teren de vânătoare a Casei Regale Suedeze. Astăzi insula este un centru de distracție și recreere pentru populația capitalei. Sunt multe parcuri cu vegetație luxuriantă, restaurante, cafenele, teatre și muzee, unele în aer liber. Foarte vizitat este Muzeul Abba, a celebrei formații suedeze din anii 1970-1980.

Insula Skeppsholmen ocupă o poziție strategică în Marea Baltică și din cauza asta a fost sediul a numeroase unități militare. Prezența militară s-a redus în prezent și mai multe muzee își au sediul pe insulă. Cele mai importante sunt: Muzeul de Artă Modernă, Muzeul de Arhitectură și Muzeul Asiei Orientale. În fiecare an, pe insulă se organizează Festivalul de Jazz de la Stockholm.

Datorită unghiului din care sunt privite din vaporaș, clădirile de pe țărm oferă o priveliște aparte, cu totul alta decât atunci când sunt văzute de pe uscat.

Spre portul de agrement


Șoferul și ghidul




Raddison Collection Hotel

Ajunși în port





Harta călătoriei pe apă


V
Podul spre insula Skeppsholmen


Din nou Radisson Collection Hotel




Clădiri văzute de pe apă








Parcul Nobel











Podul Strom 140 m

Am...

Debarcat

Strombron
Însoțiți de ghid ne-am dus în parcare, ne-am urcat în autocar și am început etapa a II-a, Stockholm pe Pământ.

Am trecut prin Orașul Vechi (Gamla Stan) situat pe insula Stadsholmen. Are străzi înguste și denivelate pe care se găsesc numeroase prăvălii și tot aici se găsește vechiul Palat Regal cu cele peste 600 de încăperi ale sale, construit în stil baroc.

Am coborât din autobus într-o zonă care oferea o splendidă priveliște asupra portului interior al Stockholmului unde am făcut fotografii.

În continuare am trecut pe lângă Opera Regală și prin zonele comerciale și de afaceri ale orașului, după care, fără să mai oprim, ne-am dus în port.

Stockholm văzut din autocar




Haltă scurtă...

Pentru priveliște și fotografii

Portul interior


Mâna


Împreună... 

În Stockholm

Autocarul 1

Ghidul și Bibi

Prin zona modernă a orașului






Pe Podul de Vest

Vesterbron

Lung de 600 m

Din care 340 m peste apă





Am părăsit autocarul când acesta a ajuns foarte aproape de navă. Excursia a ținut cu foarte puțin peste trei ore.

Am intrat într-un magazin mare, construit din prefabricate, unde se găseau de toate. Mi-am cumpărat de acolo o pereche de ciorapi marca viking (strămoșii suedezilor). Numai mai târziu am văzut că erau fabricați în Turcia. Ne-am mai luat cafea și bere pe care le-am băut înainte de a ne urca pe navă.

Berea

În magazin

A la votre!


Bibi vorbește cu Mihai
La urcarea în autocar ghidul ne-a spus că orașul are o climă mizerabilă. Cu numai 10 zile în urmă erau -2 grade. Noi însă am avut și de astă dată noroc! Am prins ca și în zilele precedente o frumoasă vreme de început de vară.

În jurul orei 18 nava a ridicat ancora, urmând un voiaj de 36 de ore pe mare, până în portul Kiel din Germania.

22 Mai. Zi pe Marea Baltică. Am fost la micul dejun ceva mai târziu, ne-am așezat la o fereastră a barului de la Puntea 2, privind marea și savurând câte o cafea și un coniac, ne-am plimbat pe Puntea de Promenadă, etc... exact ca și în celelalte zile când am fost pe mare.

Baltica

La barul de la Puntea 2

Cu câte un coniac

Și câte...

O cafea

Beau cu sorbituri foarte mici

Că este foarte puțin





Pe Puntea de Promenadă

Oraș: Kiel
Coordonate geografice: 54g19m30s  N;  10g08m 30s  E
Țara: Germania
Populația: 246000 locuitori
Data sejur: 23 Mai
Locuința: Nieuw Statendam cabina 1081

23 Mai. Am ancorat în portul german Kiel, capitala landului federal Schleswig-Holstein. Portul are un impresionant trafic de mărfuri, deoarece din Kiel a fost săpat între 1887-1889 cel mai lat (104 m) și cel mai adânc (13 m) canal din lume. El are o lungime de aproape 100 km și leagă Marea Baltică de Marea Nordului. Navigarea prin canal face să se economisească aproximativ 500 km, nemaitrebuind înconjurată peninsula Iutlanda.

Excursia aleasă de noi nu va fi în Kiel ci la 90 km distanță, în Lubeck. Un autocar ne va duce acolo, vom vizita orașul pe cont propriu și apoi ne vom întoarce tot cu autocarul la navă. Durata excursiei este de 6 ore, din care 3 ore va fi drumul.

La ora 9 ne-am prezentat la World Stage, care era aproape plin. Nici în Petersburg nu era așa de aglomerat. Am găsit cu greu două locuri și am așteptat. După un timp o organizatoare a anunțat
la microfon că în drum spre oraș circulația este întreruptă în urma unui accident și autocarele nu pot ajunge în port. Trebuie să mai așteptăm! După încă un sfert de ceas s-a anunțat din nou că nu se știe când vor ajunge autocarele și dacă dintre pasageri sunt care vor să renunțe la excursii, aceștia vor primi banii înapoi. Nu știu ce să zic, dar a spus-o cu un ton, care în loc să-i facă pe oameni mai optimiști și să fie siguri că excursiile se vor face, chiar cu o mică întârziere, parcă ea i-a invitat să renunțe, că nu este nicio șansă de a pleca în excursii. Cred că vreo 300 dintre ei au plecat, urmând să-și recupereze banii. Nici nu au trecut zece minute și tot ea a anunțat că autocarele sunt afară și că va începe repartizarea turiștilor  pentru ele. Părerea mea este că celor 300 li s-a stricat ziua, degeaba.

Afară am găsit autocarul nostru, cu care am mers spre Lubeck. Exista un ghid care avea principala sarcină să ne anunțe care este ora și punctul în care ne vom întâlni, la sfârșitul vizitării pe cont propriu a orașului. Ne-a dat fiecăruia câte un tichet care conținea numerele de telefon pe care le pot folosi cei care se rătăcesc și nu pot fi prezenți la ora stabilită în punctul de întâlnire. La respectivele numere pot contacta taxiuri sau vehicule de transport în comun, cu care pot ajunge la navă, bineînțeles pe proprie cheltuială.

La World Stage

Autocarul de Lubeck

Primăvara germană

Prin Kiel

Pe autostradă



Suntem...

În Lubeck

Poarta Holsten

Holstentor ridicată în anul 1464

Parcarea...

În care ne vom întâlni la ora 15
Lubeck a fost principalul oraș al Ligii Hanseatice. Astăzi este un important port al Germaniei și datorită arhitecturii sale (goticul de cărămidă), un remarcabil obiectiv turistic catalogat de UNESCO drept patrimoniu mondial. Momentan are cu ceva peste 218000 de locuitori.

Carol cel Mare a fost între 800-814 primul Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Nu a reușit să-i convertească la creștinism pe saxonii care locuiau în această zonă și din această cauză i-a expulzat, aducând în locul lor o populație slavă. Aceștia au întemeiat o așezare pe care au numit-o Liubice (Minunată), care în secolul al X-lea a devenit cea mai importantă din împrejurimi. De aici provine numele orașului pe care îl vom vizita. La începutul secolului al XII-lea localitatea a fost distrusă de armata conducătorului păgân Rani din Rugen și slavii au fost  alungați. Pe la mijlocul secolului Adolf al II-lea, conte de Schauenburg și Holstein fondează orașul modern, ca așezare germană pe o insulă închisă de râul Trave. Tot aici construiește un castel pe care trebuie să-l cedeze în 1158 ducelui Saxoniei, Henric Leul. A devenit oraș imperial pe vremea împăratului Frederic I Barbarossa (1155-1190), apoi a revenit din nou ducatului Saxoniei, după care a fost cucerit de danezi și în 1226 împăratul Frederic al II-lea (1220-1250) îl ridică la statutul de Oraș Liber Imperial.

În 1241 alianța comercială dintre Lubeck și Hamburg generează Liga Hanseatică, o federație comercială și defensivă a mai multor porturi din nordul Germaniei și a unor comunități comerciale germane din Marea BalticăOlandaSuediaPoloniaRusia și țările baltice. Datorită comerțului liber și priceperii în afaceri, majoritatea orașelor Hansei au beneficiat de o ridicată bunăstare a locuitorilor lor.

Lubeck a fost între secolele al XII-lea și al XVI-lea unul dintre cele mai importante orașe europene. Și astăzi păstrează o extrem de mare importanță în comerțul maritim german cu țările nordice. Distrugerile din al Doilea Război Mondial nu au fost mari în ce privește orașul vechi, clădiri din secolele al XV-lea și al XVI-lea, monumente, biserici, depozite comerciale rămânând în mare parte intacte. Clădirile afectate au putut fi destul de ușor restaurate, astfel că orașul posedă o importantă zestre turistică, aflată pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO încă din 1987.

Bar, Restaurant, Cafe: Le Theatre

O bere...

Nemțească


Case seculare


Stradă pietonală

Din centrul vechi

Primăria Lubeck

Rathaus

Scara Renascentistă 1594

S
În Piața Comercială

Markt Lubeck

În Piață

Zidul de sud al Primăriei

Zidul de vest al Primăriei

Cârnatul nord german

Mâncat în picioare

Pe Strda Pietonală

În fundal Biserica Sf. Iacob

Vizităm Biserica Evanghelică...

Sf. Iacob...

Menționată din sec al XIII-lea

Orga

Altarul

Orga secundară

Bibi...

Cu altarul


Bibi aprinde...

Lumânări pentru...

Morții noștri

Biserica Sf. Iacob
Un produs de cea mai înaltă calitate, legat de Lubeck este marțipanul. El provine din orient și a fost dus în Europa în urma cruciadelor. În rețeta de fabricație, pe lângă alte ingrediente, intră în principal zahărul și migdalele. Din cauză că ultimele nu se cultivă în Europa, marțipanul conținea un procent ridicat de zahăr și unul foarte redus de migdale. Lubeck-ul, datorită comerțului său inteligent a reușit să asigure tot timpul pe piață o cantitate suficientă de migdale, astfel că marțipanul său a fost întotdeauna de cea mai înaltă calitate. Totuși accesibilitatea sa se limita numai la casele regale și la cei foarte bogați.

Începând din 1806 firma Niederegger reușește să-l facă la îndemâna locuitorului de rând al orașului. Cerințele de calitate ale Lubeck Marzipan sunt mai ridicate decât ale marțipanului obișnuit. Un produs Lubeck Marzipan trebuie să conțină până la 30% zahăr iar Lubeck Fine Marzipan până la 10% zahăr. Unele produse Niederegger folosesc 100% pastă de migdale, absolut fără zahăr.

În drum spre parcarea, care era locul de întâlnire al grupului, am trecut pe lângă o reprezentanță a firmei Niederegger de unde am cumpărat marțipan pentru fete, copii și bineînțeles și pentru noi.

Ajunși în parcare aveam să constat că era o zi neagră pentru precizia și punctualitatea germană. După întârzierea autocarelor de dimineață, ghidul ne-a anunțat că și al nostru va avea un sfert de oră întârziere. Sfertul s-a redus la 45 de minute, după care am părăsit parcarea și ne-am dus spre navă.

Ne înapoiem...

La Kiel...

La navă
Înainte de a ne urca pe navă am vorbit cu copiii și ne-au spus că s-au încheiat formele de cumpărare a apartamentului.

În cinstea evenimentului am desfăcut sticla de șampanie adusă cu noi din Amsterdam, după care, bineînțeles că ne-am odihnit.

Și excursia la Lubeck s-a desfășurat pe o zi caldă, la fel de minunată ca și cele dinaintea ei!

Oraș: Aarhus
Coordonate geografice: 56g09m23s  N;  10g12m35s  E
Țara: Danemarca
Populația: 269000 (303000) locuitori (cu suburbii)
Data sejur: 24 Mai
Locuință: Nieuw Statendam cabina 1081

24 Mai. Înainte de micul dejun, pe o ceață destul de groasă, am acostat în primul port al Danemarcei, Aarhus.

Aarhus este situat pe mijlocul coastei de est a peninsulei Iutlanda, fiind al doilea oraș al țării. Are întreprinderi de construcții navale, construcții de mașini, industrie textilă, industrie alimentară și este cel mai important centru comercial danez. Aici trăiește cea mai multă populație sub 18 ani din Danemarca (aproape 50000)și se găsește cea mai mare universitate din Scandinavia.

Datează din secolul al VIII-lea ca așezare vichingă fortificată, iar dinaintea anului 1000 a fost sediul celei mai vechi episcopii din Scandinavia.

Excursia aleasă se numește O plimbare prin Aarhusul istoric (A walk through historical Arhus) și se prognozează că va dura 3h30m. Am debarcat împreună cu tot grupul celor înscriși la excursie și la întâlnirea cu ghidul am avut două surprize. Prima a fost că respectivul ghid se numea Dorin și era român. A doua surpriză a fost că excursia se desfășura pe jos.

Dorin ne-a prezentat planul de vizitare al orașului vechi, pe care de alt fel îl cunoșteam din prospectul excursiei și acesta, în mare, are trei etape:

  • Orașul Vechi și Catedrala din Aarhus
  • O plimbare prin Cartierul Latin
  • Muzeul Aros și Primăria
  Cu aceasta a început și ploaia, o ploaie rece de toamnă! S-ar putea numi, poate și o ploaie scandinavă de luna mai sau în alt fel, dar oricum s-ar numi a fost suportabilă, dar destul de neplăcută!

O plimbare pe ploaie prin Aarhusul istoric

Am plecat din port

Excursie per pedis

Prin orașul vechi

Cel mai vechi oraș din Scandinavia

Catedrala

Sct Clemens Kirke

Domkirke

Bibi cu Teatrul de Groază

Rocky Horror Show

Fațada teatrului



Statuia ecvestră...

A lui...

Christian al X-lea

Elevi participanți la concursuri școlare
Catedrala din Aarhus este cea mai lungă (93 m) și cea mai înaltă (96 m) biserică din țară. Este construită în stil gotic și posedă 1200 de scaune. Pe locul ei a fost o biserică de lemn construită în sec. al X-lea și apoi o biserică în stil roman ridicată între 1190-1300. Aceasta avea hramul Sfântului Clement, patronul marinarilor. Fiind parțial distrusă de un incendiu în 1320, peste un secol, în 1420 a început reconstrucția ei, care s-a făcut în stil gotic, din cărămidă și a fost finalizată peste șaizeci de ani. A fost de mai multe ori restaurată și se prezintă și astăzi într-o formă solidă și foarte bună.

În interior foarte valoroasă este Catapeteasma Altarului, cea mai mare din Danemarca, sculptată de Bernt Notke din Lubeck și amplasată în 1479.

Amvonul este o lucrare renascentistă, sculptată în stejar de Mikkel din Groningen în 1588.

Biserica dispune de trei orgi, cea principală cu 89 de registre, orga pentru cor cu 23 de registre și una portativă cu 4 registre.

În biserică au fost pictate mai multe fresce care după 1536, când biserica a devenit protestantă, sunt acoperite cu zugrăveală. După aproape o jumătate de mileniu au fost scoase la lumină, ele prezentându-se foarte bine și fiind apreciate din punct de vedere artistic.

Catedrala

În ploaie ca și noi

Lungă de 93 m

Înaltă de 96 m

În interior



Are Hramul Sf. Clement, patronul marinarilor



Altarul în fundal



Nava votivă Enigsheden (Unirea)



S-au descoperit fresce...

De pe când biserica era catolică

Frescă: Sf. Gheorghe și balaurul

Macheta catedralei


Bănci pentru turiștii bătrâni


Fresca Purgatoriul și ghidul Dorin






Catapeteasma Altarului

Sculptată de Bernt Notke din Lubeck

Terminat în 1479

Bibi se reculege

Bibi reculeasă

Bibi cu altarul

Detalii din Altar

Am ieșit din Catedrală și pe ploaie ne-am îndreptat spre Cartierul Latin, cel mai vechi cartier al orașului, care mai păstrează câteva case vechi, marea majoritate a celor rămase datând din secolul al XVIII-lea. De aici a început industrializarea Aarhus-ului, care a făcut din el primul port și al doilea oraș al țării.

Străzile cartierului sunt înguste și curbate, toate sunt pietruite, ultimele la începutul anilor 1960, când în zonă s-a introdus transportul în comun cu autobuse.

Ca și în alte orașe europene și în Cartierul Latin al Aarhus-ului au fost renovate vechile clădiri, în care au apărut magazine, cafenele, teatre și mici localuri cu o intensă viață de noapte.

Prin ploaie




Casă multiseculară
Urmează să vizităm Biserica Maicii Domnului (Vor Frue Kirke), biserica cu cea mai mare parohie catolică din Danemarca, cu membri aparținând la peste 80 de naționalități. În prima și a treia sâmbătă din lună, la ora 16, se celebrează aici liturghia romano-catolică în limba română.

Pe terenul unde se află actuala biserică a fost în sec. al X-lea o biserică din lemn care a ars. În locul ei s-a construit în 1060 o biserică romană subterană, prima biserică din piatră din Scandinavia. Peste aceasta s-a ridicat începând din 1080 Biserica Sf. Nicolae care a fost extinsă de mai multe ori, odată cu construcția unei mănăstiri dominicane, începând din 1240. Biserica ocupa o aripă a acestei mănăstiri și s-a continuat extinderea sa în perioada 1250-1500, printre altele construindu-i-se și turnul actual. Biserica subterană a fost folosită din ce în ce mai puțin, apoi transformată în depozit, după care, cu timpul, s-a uitat de ea.

În timpul domniei regelui Christian al III-lea (1534-1559), lutheranismul a devenit religia oficială în Danemarca. Biserica, devenită și ea reformată, și-a luat numele de Biserica Maicii Domnului, iar clădirile de lângă ea, ale mănăstirii, au fost cedate coroanei și amenajate ca spital al săracilor.

Religia catolică a fost interzisă, practicându-se însă în cercuri mici numai în clandestinitate.

Constituția din 1849 consfințește libertatea religiei, dar luteranismul rămâne religia de stat. Astăzi 75% din populația țării este membră a Bisericii Evanghelice Lutherane din Danemarca (Den Danske Folkekirke), în condițiile în care apartenența este voluntară.

Pe la începutul anilor 1950, în urma unor reparații la Biserica Maicii Domnului, s-a redescoperit biserica subterană, care a fost numită Biserica Ascunsă. Aceasta s-a restaurat și s-a redeschis în 1957, efectuându-se  în ea câte o slujbă săptămânal. Datorită destinului său aventuros (uitată câteva secole) este foarte vizitată de turiști.

Biserica Maicii Domnului

Vor frue Kirke (Church of Our Lady)

În biserica subterană

Construită în 1060

Redescoperită în anii 1950

Numită acum Biserica Ascunsă

Uitată câteva secole

Altarul Bisericii Maica Domnului (1520)

Iisus crucificat

Selfie
Când am ieșit din biserică, incredibil, dar ploaia era oprită și foarte timid a apărut soarele.  Am mers cu grupul pe Calea Morii (Mollestien), stradă atestată documentar în sec. al XIII-a, dar se presupune că exista și pe vremea vichingilor. Are case mici, majoritatea construite în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, acum bine îngrijite, precum și un pavaj frumos.

Casele au fost proprietatea unor cetățeni din  straturile de jos ale păturii mijlocii, care le-au închiriat unor cetățeni tot din straturile de jos , dar ale păturii de jos. Nici proprietarii nici chiriașii nu și-au permis să îngrijească aceste case, astfel că strada a devenit, în perioada interbelică și după, una foarte părăginită. În epoca amintită mai sus, adică după anii 1960, când nivelul de trai în țară s-a ridicat și încă mai persista criza de locuințe, casele au fost achiziționate, mai ales de tineri (studenți, artiști, etc), care practic le-au făcut o restaurare mai ieftină, introducând curentul electric, apa, canalizarea și alte facilități specifice secolului al XX-lea. Au amenajat spații de locuit la mansardă, au zugrăvit la exterior în culori foarte vii și au plantat flori în fața caselor. Aspectul străzii a devenit plăcut, aceasta fiind foarte vizitată de turiști.

Pe strada Mollestien

Cu case mici și pavaj pietruit

Clădiri din anii 1875-1880

Ghidul Dorin
Ne-am îndreptat spre Muzeul de Artă AROS care datează din 1859. Ajunși la muzeu, ghidul Dorin ne-a introdus într-o sală de la subsol unde era o expoziție despre așezarea Aarhus pe vremea vichingilor. Erau niște planșe și machete foarte simple, executate oarecum pe plan local. Am avut impresia că am vizitat cel mult un muzeu județean (al unui județ sărac) de la noi.

Cum probabil timpul afectat excursiei s-a încheiat, ghidul Dorin a spus că el personal îi va conduce pe cei care doresc să se întoarcă la navă. Nici vorbă de vizitarea Primăriei!

Noi împreună cu majoritatea din grup am mers, pe cont propriu, să vizităm și orașul modern.

Peste câteva zile, când eram debarcați și am avut acces la internet am văzut că Muzeul de Artă AROS, vechi de 160 de ani, este unul din cele mai mari muzee de artă din Europa, care este vizitat anual de peste un milion de turiști. Deasupra acoperișului există un coridor circular cu diametrul de peste 50 m, cu pereții din sticlă colorată în cele șapte culori ale curcubeului, care oferă o splendidă panoramă asupra orașului. Noi nu am fost acolo! Ne-a dus în altă parte! Mă întreb ce o fi făcut cu biletele de intrare la muzeu, sau cu banii pentru achiziționarea acestora. Pentru excursie noi am plătit 69,95 $ de persoană și nu am beneficiat decât de competența ghidului, pentru că nu exista taxă de intrare la cele două biserici. Cam scumpă acestea, până și pentru Danemarca!

Ghidul Dorin, nu a fost capabil să se încadreze în timpul afectat excursiei și a mai sărit peste unele obiective, destul de importante, și insistând prostește asupra altora, total nesemnificative (de exemplu frescele din catedrală).

Tot cu internetul am văzut că ghidul Dorin ne-a mai fentat și în prima etapă a excursiei. El trebuia să ne ducă în Orașul Vechi (Den Gamle By), care nu este o sumă de cartiere, cele mai vechi din Aarhus, ci un muzeu în aer liber ce cuprinde 75 de case vechi, din diferite epoci și din diferite părți ale Danemarcei. Și acesta este unul din muzeele de top din afara capitalei daneze. Nu ne-a dus nici acolo! Probabil și acolo ar fi trebuit să plătească intrarea din banii dați de noi! Sau dacă a primit bilete, a găsit el vreo metodă prin care și le-a valorificat!

Grupul nostru, ca de altfel marea majoritate a pasagerilor navei, erau oameni de vârsta a treia. În plimbarea noastră pe ploaie prin Aarhusul istoric, ghidul Dorin împreună cu câțiva membri mai tineri din grup o luau înainte, treceau de semafoare și nici nu se mai uitau înapoi la grosul, mai matur, al grupului. Norocul nostru că nu ne-am rătăcit!

Îl mai iubesc pe ghidul Dorin și pentru faptul că l-am întrebat ceva în românește. El mi-a răspuns, apoi și-a cerut scuze grupului, în engleză firește, că a vorbit în limba română. N-ar fi trebuit, că nimeni nu-l asculta! Când a vorbit cu un individ din grup în spaniolă nu și-a cerut scuze de la nimeni!

Vorba Bietului Ioanide: ce dobitoc! Păcat că este român! Păi să nu mă gândesc cu o deosebită stimă și admirație la Inna și la Tatiana?

Nu am avut noroc nici cu plimbarea pe cont propriu prin centru. A început din nou să plouă, din ce în ce mai intens și am fost nevoiți să ne îndreptăm spre port.

Din nou catedrala

Nimic nu a fost putred în Danemarca! Numai umed!

Ne-am urcat pe navă, ne-am schimbat hainele și țuști la bar! Nu cumva să răcim! După atâta ploaie...


Sosește elixirul!


După atâta ploaie
Am fost foarte norocoși că în excursiile croazierei am prins o vreme splendidă, cu toate că eram la un moment dat destul de aproape de Cercul Polar și că mai aveam o lună până la vara astronomică. Excepție a făcut numai excursia din Aarhus, dar și aceasta a fost, așa cum am mai spus, suportabilă.

Spre seară vom ridica ancora și după 36 de ore pe mare vom debarca la Amsterdam.

25 Mai. Zi pe mare. Programul acestei zile a fost foarte asemănător cu al celorlalte zile de pe mare: mic dejun, program de bar, plimbare pe punți, masa de prânz, masa de seară, etc. În plus, înainte de culcare am împachetat lucrurile în valiza, pe care am lăsat-o pe coridor în fața ușii de la cabină și o vom recupera după ce vom debarca.

Din nou pe Marea Nordului

La Puntea 2

Aceeași hulă dulce a valurilor


Sudoku

Câteva dintre aranjamentele florale... 

Care se schimbau zilnic...

Pe navă

Aduse bineînțeles...

Din Olanda

Coniacul pe terminate

Urmează o plimbare



Câteva prețuri de la bar (în dolari). La acestea se mai adaugă 15%
Deși nu era necesar am îmbrăcat ținuta de gală pentru ultima cină luată pe navă.

Masa rezervată pentru cină

Alegem mâncarea

Meniul pentru...

Ultima cină pe navă

Desertul

Ceaiul cotidian

Cu un alt aranjament floral




Oraș: Amsterdam
Coordonate Geografice: 52g21m8s  N;  4g50m28s  E
Țară: Olanda
Populație: 750000 de locuitori
Data Sejur: 26 Mai
Locuință: Varmondstraas 196-2

26 Mai. În cursul nopții am primit factura cu cheltuielile făcute pe navă, care au fost extrase de pe cardul bancar. Am fost și am luat ultimul mic dejun, tot la Puntea 9, după care am venit la cabină și am împachetat ultimele lucruri rămase în geanta de mână.

Când am părăsit cabina, ne-am luat la revedere de la cei doi stewarzi indonezieni și apoi ne-am îndreptat spre Puntea 3, la locul unde am fost repartizați pentru debarcare.

Pe la ora 9 ne-a venit și nouă rândul și am debarcat în portul Amsterdam. Ne-am recuperat valiza și i-am dat telefon lui Mihai să vină după noi cu mașina.

Rezumatul croazierei

Așteptăm debarcarea

La revedere, Nieuw Statendam!

Îl așteptăm...

Pe Mihai

Forfota debarcării
Când a ajuns în apropierea portului Mihai ne-a dat un telefon și noi am ieșit să-l întâmpinăm.

Mihai ne-a dus acasă la el unde toată populația ne aștepta.

Clara cu cadourile din croazieră
A fost frumos și cu toate că a fost o croazieră mai lungă decât precedentele, tot foarte repede a trecut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu