9 Iulie - Spre Las Vegas

În zilele următoare programul nostru a fost legat de a lui Mihaela şi Mircea, zilnic mergând la piscina mare, de la orele 11 la 14 şi apoi de pe la 16 la 19, reuşind astfel să ne bronzăm mai tare decât altădată la mare.

În ziua de joi 9 iulie am fost dimineaţa tot la piscină şi pe la ora 1 am mers acasă să ne împachetăm, căci toate patru familiile vom merge să ne petrecem weekend-ul la Las Vegas. Pentru început maşina noastră a condus-o Mădălina şi pe a familiei Mudure Miţă, până la Mountain View la Google unde lucrează Mihai. De aici l-am luat pe Mihai care şi-a preluat postul de şofer în propria maşină, ca şi Miţă de altfel. Am pus GPS-ul pe Las Vegas şi aparatul arăta că vom ajunge la destinaţie la ora 10 seara.

Trebuia să parcurgem un drum de aproape 900 de km, mergând spre sud până în apropierea Los Angeles-ului, apoi să o luăm spre est prin Deşertul Mojave pe Autostrada Los Angeles - Salt Lake City. Am avut ghinion că am prins vreo două ambuteiaje, unul în care am făcut 50 de km în două ore. În general gradul de încărcare al autostrăzilor era ridicat, dar când circulaţia era fluentă, deplasarea era mulţumitoare. Trei sferturi din autoturismele întâlnite erau de fabricaţie japoneză. Industria americană de automobile nu s-a modernizat. Pentru a crea modele performante, la americani s-a mărit capacitatea cilindrică a motoarelor, care a dus la o creştere a puterii, dar şi a consumului şi a greutăţii maşinii. Un autoturism japonez cu o cilindree de 2000 cmc are puterea unuia american de 3700 cmc. Am observat că aici în SUA, la o mie de maşini sunt mai multe vechi, decât în Germania sau Olanda. Această observaţie este strict personală. S-ar putea să nu fie adevărată. Pe măsură ce trecea timpul, GPS-ul arăta ora de destinaţie tot mai îndepărtată. Înainte de ora 9 PM s-a înoptat, aşa că am traversat deşertul pe întuneric.

În statul Nevada am ajuns după miezul nopţii. Aici toate parcările erau iluminate ca ziua şi în ele erau tot felul de aparate de joc. Jocurile de noroc, prostituţia, lipsa taxelor asupra tranzacţiilor, precum şi încheierea rapidă a căsătoriilor şi divorţurilor sunt legale aici, fapt care a dus la dezvoltarea turismului şi la o mare prosperitate a respectivului stat. În California la Restrooms (WC) erau secţii pentru Women şi Men. În Nevada, din respect pentru turişti, sunt pentru Ladies şi Gentlemen.

Pe la ora 2 şi 20 AM am ajuns la complexul Circus-Circus unde se afla şi hotelul unde am făcut rezervările. Ieşind din maşină ne-a izbit căldura de 40 gr.C. Ne-am dus la recepţia de noapte, unde era o coadă cam cu 10 clienţi înaintea noastră. Deşi ni s-a părut că se înaintează foarte încet, înainte de ora 3 am primit cartelele de acces în camere şi am lăsat maşinile într-o parcare. De aici am luat un lift care ne-a dus la turnul unde erau camerele noastre şi ne-a lăsat în cazinou. Cu toate că ora era târzie, sau poate tocmai de aceea, activitatea aici era în toi. Noi am mers însă la lifturile care duceau spre camere, aflate toate patru la etajul opt şi am hotărât să ne întâlnim dimineaţă la ora 10 în faţa automatului din care se puteau lua cuburi de gheaţă.

În prospect scrie că hotelul este de trei stele şi are 3770 de camere. Camera noastră era mare, avea un pat unde puteau dormi comod trei persoane (soţul, soţia şi tovarăşul Lenin ca în dormitoarele sovietice). Alături de ea era baia cu WC şi vană şi la intrare un mic coridor. Pentru că aerul condiţionat a funcţionat mult timp la o temperatură joasă, în cameră era destul de frig, aşa că l-am oprit. Se găseau în cameră televizor prin cablu cu mai multe canale, inclusiv cel al lui Circus-Circus, uscător de păr, fier cu masă de călcat şi posibilitate de conectare la internet. Costul camerei mi s-a părut că este destul de mic, 50 de dolari pe noapte. În Europa poţi lua de banii ăştea cel mult o cameră la Formula1, cu duşul şi WC-ul pe coridor.

Pe noi personal ne-a interesat cel mai mult patul, fiind extrem de obosiţi după drumul parcurs.