2 Iulie - Golden Gate

Miţă are astăzi zi liberă şi ne duce pe cei patru din ramurile bătrâne ale familiilor, la San Francisco.

La ora 11 am urcat în Nissan şi din nou am luat-o pe autostrada care duce la aeroport, doar că acum am mers mai departe spre nord.

Au apărut dealurile pe care este situat oraşul, pe dealuri scria cu nişte litere imense San Francisco şi în faţă, prin parbriz, vedeam un grup de zgârie nori.

San Francisco este al patrulea oraş, ca populaţie din California, după Los Angeles, San Diego şi San Jose. Are cu ceva peste 800.000 de locuitori, dar aglomeraţia urbană San Jose - San Francisco - Oakland, numită San Francisco Bay Area, are peste 7.000.000 de locuitori.

Dovezile arheologice arată că zona era locuită încă cu 3000 de ani înainte de Cristos. Expediţii europene au sosit în zonă în secolul al XVI-lea, dar numai în 1776 spaniolii au înfiinţat un fort (la piciorul dinspre sud al Podului Golden Gate) şi o misiune închinată Sfântului Francisc de Asis. Aşezarea făcea parte din colonia Alta California.

În 1812 Mexicul câştigă independenţa faţă de Spania şi California devine provincie mexicană.

În urma războiului dintre Statele Unite şi Mexic (1846-1848), după ce armata SUA invadează Mexicul şi cucereşte capitala, se încheie tratatul de pace, astfel încât graniţa dintre cele două ţări devine Rio Grande. Astfel teritoriile Texas, Nevada, Arizona, California şi altele vor fi alipite Statelor Unite şi vor deveni cu timpul state ale Uniunii.

San Francisco, ca oraş american, se dezvoltă mult, datorită emigraţiei, fiind locul de reşedinţă al căutătorilor de aur din perioada 1848 - 1849. Pe lângă prospectatorii şi căutătorii de aur sosesc aici şi oamenii care asigură servicii pentru populaţia în creştere. Un exemplu este Oscar Levi Straus care soseşte la San Francisco şi fabrică primii jeans-i articol foarte apreciat şi astăzi, deşi purtătorii lor nu mai efectuează munci grele, cum era mineritul, care să le solicite rezistenţa. Până la sfârşitul secolului sosesc numeroşi emigranţi chinezi, care formează în oraş o puternică diaspora, dar şi emigranţi din toate ţările europene, remarcându-se ca număr evreii şi germanii.

După cutremurul din 1906, care aproape a distrus oraşul, s-a construit masiv, mai ales în stil victorian, astfel că această arhitectură se îmbină perfect cu cea modernă. Astăzi San Francisco are o suprafaţă terestră de 120 kmp, unde sunt incluse şi cele 43 de dealuri ale sale şi o suprafaţă de 480 kmp de apă.

Clima oraşului este de tip mediteranian, dar influenţată puternic de curenţii reci ai oceanului. Deşi situat în California (calida fornax = cuptor fierbinte), oraşul nu are decât 28 de zile pe an în care temperatura depăşeşte 24 gr C. Mai mult de jumătate din zilele unui an sunt cu ceaţă şi aproape tot timpul bate o briză care nu este deloc caldă. Temperaturile minime se realizează în nopţile de iarnă şi media lor este de 5 gr C. Precipitaţiile au loc toamna, dar sub formă de ploaie. A nins numai de 10 ori în ultimii 150 de ani, de când se monitorizează starea vremii.

Principalul obiectiv turistic pe care-l vom vizita astăzi este Podul Golden Gate. A fost proiectat ca un pod rutier care să treacă peste strâmtoarea Golden Gate (Poarta de Aur) care leagă Pacificul cu Golful San Francisco. Proiectul a fost făcut de inginerul Joseph Strauss încă din anii '20 ai secolului trecut, dar lucrările de construcţie ale podului au început numai în 1933. În luna mai a anului 1937 podul a fost dat în folosinţă. În prima zi au circulat simultan 18000 de pietoni, apoi în a doua zi, s-a deschis circulaţia pentru automobile, pe câte trei benzi pe sens. Între cele două turnuri ale podului sunt 1280 m, iar podul are 1970 m, fără viaductele de acces. Din 1937 şi până în 1964 a fost cel mai lung pod suspendat din lume. Lăţimea lui este de 27 m, cuprinzând câte 3 benzi pe sens şi un trotuar pentru biciclişti şi pietoni. Înălţimea de la nivelul apei la cota cea mai ridicată a turnurilor este de 230 m, aşa că toate vapoarele, oricât de mari ar fi, pot trece pe sub el.

Ne-am încadrat la intrarea în oraş pe banda care mergea spre pod şi am ajuns la piciorul de sud tocmai când se lăsa ceaţa.

Viaductul de acces...

Spre pod.

Admirînd crabii.

Pe un curent destul de rece.

Ce feciori eram odată.

Alcatraz în dreapta.

Am vizitat fortul (Fort Point) care datează de pe vremea spaniolilor, pe un vânt rece care avea o viteză foarte mare, vânt de care am mai întâlnit numai în armată, când am fost să tragem cu tunul pe poligonul din apropierea Galaţiului. Nu foarte departe în larg, se vedea insula Alcatraz, până nu de mult (anii 1960), închisoare celebră, de înaltă securitate.

În fort...

Pe un vânt...

Cu o viteză deosebită.

Deasupra fortului Podul...

Golden Gate.

Am traversat podul, pe Autostrada 101, remarcându-i pe vopsitorii urcaţi în nişte coşuri, cocoţate la mare înălţime, care permanent luptă cu coroziunea provocată de aerul sărat al golfului.

Când am parcat pe celalalt mal, am constatat că aici nici măcar nu a fost ceaţă, nu bătea nici vântul şi în consecinţă era destul de cald să-mi dau jos puloverul. Am admirat priveliştea, măreaţă putem spune, am făcut poze cu podul şi golful şi deasemenea cu statuia marinarului american.

Pe Podul...

Golden Gate.

Imagini cu Podul.

Cu statuia Marinarului American.

Imagine cu portavionul...

De pe soclul statuii.

Am continuat drumul urcând mai multe serpentine în nişte locuri din care priveliştea spre pod era magnifică şi de unde, bineînţeles că am mai făcut poze.

Podul din alte poziţii.

Am trecut din nou podul spre San Francisco şi acum, la piciorul său am plătit taxa pentru ambele traversări.

Am mers până la Dana 39 (Pier 39) unde se află un port turistic de unde intenţionăm să mergem cu un vaporaş pe insula Alcatraz. În port am aflat că pentru a ajunge pe insulă trebuie luate bilete din timp, de obicei cu trei săptămâni înainte.

Renunţând, am mers spre un restaurant situat pe malul golfului şi în drum am văzut multe pontoane în apă, înţesate cu nişte foci uriaşe din specia leilor de mare. Sunt hrănite de turişti, deşi acest lucru este interzis. Aceasta îi atrage aici în număr aşa de mare.

Leii de mare.

De la Dana 39.

La restaurant am luat o mâncare specifică localului pe bază de peşte, care pe lângă că nu a fost bună, a fost foarte scumpă şi prost servită.

Am ieşit din restaurant şi ne-am mai plimbat prin dană.

Celebrele clătite de la Dana 39.

De la Dană am mers apoi în oraş să ne plimbăm cu tramvaiul tras de cablu. Miţă ne-a condus la staţia de plecare unde am văzut o coadă stufoasă, care ne-a cam tăiat din elan. Ne-am aşezat totuşi la ea şi tot dezbăteam dacă să rămânem sau nu, până am vazut că nu mai eram ultimii ci undeva la mijlocul cozii. După ce s-au umplut şi au plecat trei tramvaie, într-al patrulea am încăput şi noi.

Tramvaiul se cuplează la un cablu aflat între şine, iar în staţie se decuplează print-un ambreiaj şi se frânează.

În...

Tramvaiul...

Cu cablu.

Noi în general am tot urcat, pe unele străzi chiar în pantă de 45 gr şi ca să nu mai servim o coadă la fel de stufoasă la întoarcere, am hotărât să coborâm la mijlocul traseului.

Eram în plin cartier chinezesc, majoritatea anunţurilor erau scrise numai în chinezeşte, până si tăbliţele specific americane, unde scrie ce nu ai voie să faci.

În cartierul chinezesc.

Când a venit tramvaiul din sens contrar am urcat în el, am plătit la vatmanul negru şi noi bărbaţii nu am mai avut loc decât pe scări.

Scările sunt locurile preferate de adolescenţi şi la vârsta mea şi a lui Mircea parcă nu erau aşa de potrivite pentru noi. Având în vedere că acum la întoarcere mai mult coboram, strângeam bine bara cu mâinile noastre puternice şi ne rugam să nu rămânem fără frână ca în numeroasele filmele cu urmărire pe aceste străzi din San Francisco. Atunci când vedeam acele filme nici nu bănuiam măcar că vom ajunge vreodată să călătorim aici, cu un astfel de tramvai.

Coborâm...

Pe scara...

Şi înăuntrul...

Tramvaiului cu cablu.

Ca tinerii.

Străzi...

Cu o mare pantă.

Adolescentul Mircea.

Am coborât la staţia finală, am mers pe jos la dană, am luat maşina din parcare şi călăuziţi de GPS am ajuns la locuinţa unui publicist român stabilit în SUA, SashaVlad, pe care Mihaela îl cunoştea.

Se ajungea la apartamentul său pe o scară îngustă şi abruptă cum nu mai văzusem decât în Olanda.

După ce Mihaela a discutat cu el ne-am întors la San Jose pe aceeaşi Autostradă 101.

Am adus familia Mudure acasă, am sosit şi noi la casa noastră, am descărcat pozele făcute la San Francisco şi apoi ne-am culcat.

A fost o zi plină în care am văzut lucruri pe care cu numai doi ani înainte nu aş fi sperat să le vedem vreodată.