Punta Cana 2022

 Oraș: Punta Cana

Coordonate geografice: 18g41m45s N; 68g25m56s V   

Țara: Republica Dominicană

Populația: 43982 locuitori

Data sejur: 15 - 22 Ianuarie 2022

Locuință: Grand Palladium Bavaro Suites Resort Spa. Vila 1 ap 1017

15 Ianuarie. Prin luna octombrie am hotărât, împreună cu Betty, ca la iarnă să mergem într-o mică vacanță, undeva într-o țară exotică cu climă caldă.  Cu ajutorul agenției turistice Paralela 45 am ales un sejur de o săptămână în Insulele Maldive, situate în sud-vestul Indiei.

Spre sfârșitul lui noiembrie, după ce am plătit două din cele trei rate, agenția ne-a anunțat că a intervenit o schimbare: plecarea se va face cu o cursă charter, dar nu din Cluj ci din București. În caz că nu suntem de acord cu schimbarea, Paralela 45 ne-a mai trimis câteva oferte la alte vacanțe, cu aceeași durată și cam la același preț. Ne-a tentat un sejur, tot de o săptămână în Caraibe, în Republica Dominicană, la Punta Cana și astfel Maldivele au picat. Sejurul era în hotel de cinci stele cu statut de all inclusive. Se pleca cu o cursă charter din București și stăteam acolo din 14 în 21 ianuarie 2022. Am încheiat un nou contract și o nouă asigurare și am așteptat să vină ziua plecării.

Republica Dominicană este o țară nord americană, care împreună cu Haiti se află pe Insula Hispaniola (Mica Spanie), insulă din Arhipelagul Antilelor. În nordul insulei este Oceanul Atlantic iar în sud Marea Caraibilor. Ea a fost descoperită de însuși Cristofor Columb în 1492. Punta Cana se află în estul insulei, în provincia Altagracia.

Am plătit și cea de-a treia rată, ultima, dar cu câteva zile înainte de plecare a mai intervenit o schimbare, de astă dată în favoarea noastră: se va pleca din Cluj cu zbor de linie Lufthansa, cu escală de vreo două ore la Frankfurt. Sejurul a fost decalat cu o zi, între 15 și 22 ianuarie.

În ziua de 15 Ianuarie, la ora 4 și 15 dimineața Dani a venit să ne ducă la Cluj, la aeroport.

Am făcut chekin-ul, controlul de securitate, controlul vaccinării, precum și cel de frontieră, ne-am dus în sala de așteptare și aici am observat că avem fiecare câte un mesaj pe mobil prin care Lufthansa ne anunță că zborul de la Frankfurt la Punta Cana se amână de la ora 11 la 20. Vom pierde astfel 9 ore din timpul nostru și 11 ore din sejur.

Pe Aeroportul din Cluj

În sala de așteptare

Trist...

După vestea aflată

Tulburați complet de această veste am ajuns foarte bine până la Frankfurt și privind o tabelă cu orarul zborurilor am văzut că amânarea este confirmată. În mesaje am fost anunțați că avem fiecare câte un voucher în valoare de 10 euro cu care putem lua mâncare sau răcoritoare de la câteva restaurante de pe aeroport, a căror listă era dată (grozavă și echitabilă compensație).

Am mers la poarta de unde urmează să ne îmbarcăm peste vreo 10 ore și în apropiere se găsea un restaurant de pe lista companiei.

Acolo am luat masa de prânz, cârnăciori Frankfurter cu cartofi și bere, achitând nota de plată, mai puțin 20 de euro. Pe la ora 12 am părăsit restaurantul și ne-am instalat pe niște scaune în apropierea porții de îmbarcare. Din când în când, cu rândul, parcurgeam, pentru dezmorțire, un traseu în aeroport care avea aproximativ 800 m.

Pe Aeroportul din Frankfurt

Timpul trece încet, dar trece!

Timpul a trecut foarte încet și după ce am parcurs traseul pomenit de patru ori, am fost anunțați din nou de Lufthansa, tot prin mesaj, că se schimbă poarta de îmbarcare.

Ne-am deplasat la respectiva poartă și după aproximativ o oră a început îmbarcarea pe grupe de pasageri: întâi cei de la business class, apoi câte trei grupe dintre pasagerii aflați pe câte 15 rânduri consecutive.

Avionul era foarte mare, un Airbus A 330-300, modelul pe care Uniunea Europeană l-a construit drept un concurent pentru Boeing 767. A 330-300 poate duce aproximativ 300 de pasageri, cu ceva peste 10000 de km fără escală, cu o viteză de croazieră de până la 900 km/h.

Tipul avionului

Instalați în avionul...

Frankfurt - Punta Cana

La clasa economică erau opt locuri pe un rând, grupate 2-4-2 de cele două culoare. Pe spătarul scaunului din față fiecare pasager are un monitor, de pe care poate vedea filme, clipuri muzicale sau poziția avionului pe harta zborului. Cam majoritatea timpului am urmărit-o pe aceasta din urmă.

Cu acest zbor noi traversam pentru a noua oară Atlanticul de la est la vest. Vom parcurge 7520 km, am decolat la ora 20 și 15 din Frankfurt și vom ajunge la ora 1 și 8 minute în Punta Cana (ora 6 și 8 la Frankfurt). Zborul deci va dura aproximativ 10 ore.

Am luat pe avion două mese și nu am dormit deloc, dar timpul a trecut mai repede decât pe aeroport.

16 Ianuarie. Imediat după ora 1 avionul a aterizat, am coborât din el și împreună cu alți pasageri ne-am urcat într-un autobus care ne-a dus în aeroport. Am trecut prin controlul de frontieră unde am prezentat câte un formular pe care l-am completat acasă, cu 72 de ore înaintea intrării în Republica Dominicană. Am prezentat și certificatele verzi care dovedesc că suntem vaccinați și ne-au pus viza de intrare în țară. Am mers apoi și am recuperat bagajele. Aeroportul are un spațiu deschis între pereți și tavan, iar înăuntru, ca și afară de altfel, acum noaptea erau 25 de grade C. 

Viza de intrare în Republica Dominicană

Zona Punta Cana este celebră pentru plajele și cele peste 50 de resorturi (mari domenii turistice) ale sale, construite începând din anii 1970, majoritatea proprietăți ale unor mari companii de turism din Europa.

La ieșirea din aeroport se afla un șofer care pe un carton avea scris numele meu. Acesta ne va face transferul de la aeroport la hotel.

Peste o jumătate de oră șoferul ne-a dus valiza la recepția hotelului și deși serviciul lui a fost plătit, noi i-am oferit un mic bacșiș, pe care evident că l-a acceptat, mulțumindu-ne prin mâinile împreunate în dreptul pieptului și înclinând capul.

La recepție (Lobby) nu era nimeni. După vreo cinci minute a sosit de afară un tinerel cu o farfurie de mâncare care ne-a spus că-l va trimite pe recepționer. Acesta a apărut cu mutra umflată de somn  și ne-a dat să completăm un tabel cu datele noastre. Operațiunea s-a făcut cu dificultate, având în vedere că tabelul era colorat, scris foarte mic și ilizibil la lumina deosebit de slabă din incintă. După ce totuși l-am completat, ne-a pus la fiecare pe mână o brățară de plastic, care dovedește că suntem clienți ai Resort-ului,  ne-a dat adresa apartamentului, cartelele de intrare și cartelele cu care ne vom lua prosoape la plajă sau la piscine, precum și o hartă al domeniului (Resort) care se întindea pe câteva zeci de hectare și era mărginit de ziduri înalte. 

Un alt tinerel ne-a pus bagajele pe un cărucior și ne-a condus spre apartament. 

Am ajuns la Vila 1, apartamentul 1017 pe care cu greu l-a deschis cu cartela. Înăuntru mergea televizorul, și l-am rugat să-l închidă. Tinerelul s-a chinuit cu telecomanda și după un timp, văzând că nu reușește, i-am spus să-l scoată din priză. L-am onorat și pe băiat cu un bacșiș și ne-a mulțumit și el.

Apartamentul se afla, alături de încă trei la etajul vilei, altele patru fiind și la parter. Se intra într-o sufragerie cu o canapea extensibilă, unde la nevoie puteau dormi unul sau doi copii. În continuare se afla dormitorul cu două paturi înalte și late (fiecare la nevoie de câte două persoane) și apoi un perete de sticlă care despărțea camera de balcon. În sufragerie erau două dulapuri mari pentru haine, pantofi, valize, etc. În dormitor în dreptul paturilor se afla frigiderul și alături pleca un coridor care ducea la baie.

Baia era mare, avea o cabină de WC, o cabină de duș, o cadă pentru jacuzzi și pe un perete erau două chiuvete, datorită cărora după peste douăzeci de ani, m-am putut spăla pe dinți în același timp cu nevastă-mea.

Sufrageria

Dormitorul

Peretele spre balcon și frigiderul

Cabina WC

Cabina de duș

Jacuzzi

Cele două chiuvete

Am despachetat și am pus lucrurile în ordine, toate la locul lor. Deși era Wi-Fi gratuit pe tot domeniul (Resort) telefoanele noastre nu se conectau la el. Vom rezolva asta pe ziuă. Aproape de ora trei noaptea ne-am culcat.

Ne-am trezit pe la ora șapte și un sfert, imediat după ce s-a făcut ziuă și ne-am dus pe balcon. La o temperatură de 24 gr C (indicată pe telefon) peisajul văzut era tropical, doar ne aflam cu cinci grade la sud de Tropicul Racului.

Căsuță cu acoperiș din frunze de palmier

Salcâmi ornamentali. În fundal Restaurantul Catedral.

Pâlc de palmieri

Alei acoperite tot cu frunze de palmieri

Vegetație luxuriantă

În balcon

Cocotieri

Nuci de cocos

Două nuci de cocos

Am ieșit pe coridor și am încercat să deschid ușa cu cartela, dar  nu am reușit. Ne-am îmbrăcat și am mers la masă. Am urmat pe aleea acoperită șuvoiul de oameni și am ajuns la masă. Într-un restaurant imens existau câteva sute de feluri de mâncare din care turiștii se puteau servi cu mâncarea dorită. Puteam lua orice mâncare, în orice cantitate doream.

Am ales, în general, mezeluri, dar și fructe, pepene verde și galben, struguri, banane, citrice, etc. La masă eram serviți cu cafea sau ceai, la alegere. 

De la masă am mai mers 50 de metri până la Lobby, unde i-am spus unui recepționer că nu ne putem conecta la Wi-Fi. Ne-a luat telefoanele, a meșterit ceva la ele și a spus că nu se poate face nimic că sunt iPhone. Și eu am gândit că nu se poate face nimic că ești dobitoc! I-am spus apoi că nu se deschide ușa de la intrare cu cartela. Ne-a luat cele două cartele și a zis că la magnetizează și că precis vor merge. I-am spus apoi că nu funcționează seiful și el a notat numărul apartamentului și a zis că între orele 12-13 va veni cineva să vadă. Ne-a rezolvat însă ce-a de-a patra dorință. Am întrebat unde putem cumpăra un adaptor de curent de la priza lor americană la priza noastră europeană. Mi-a arătat cu brațul un magazin, vis-a-vis de Lobby.

Ne-am dus acolo și am cumpărat un astfel de adaptor la fantasticul preț de 15 $. În Statele Unite ceva similar costă 4-5 $.

Am revenit la apartament și cu greu, după mai multe încercări, am reușit să deschidem ușa cu cartela.

Piatra care indică vila noastră

Ne-am echipat și am pornit spre plajă, orientându-ne după harta primită azi noapte. Am mers pe două alei acoperite și pe una neacoperită și am ajuns la plaja de la Oceanul Atlantic. 

Plaja se numea Playa de Cortecito și este o parte a Plajei Bavaro, una din cele mai celebre din Republica Dominicană.

Am încercat să intru în apă, dar chiar lângă țărm, acolo unde se sparg valurile, am fost doborât și târât înapoi. Atunci am abandonat tentativa de a face baie în ocean. Mă voi mulțumi cu piscina.

Plaja Cortecito

Cabina salvamarului

Betty pe malul Atlanticului

Cu palmierii de pe plajă

16 Ian Punta Cana; 12 Ian Dej

Amândoi cu Atlanticul

Am făcut plajă până pe la ora 12, apoi ne-am întors la vilă. 

După un timp a venit omul pentru seif și mi-a spus să apăs tastele brutal și lung. În felul acesta seiful a funcționat și l-am putut folosi până la plecare. I-am spus și despre televizor și ca și azi noapte a mers pe un singur canal, dar nu se puteau schimba canalele sau opri. Așa că l-a scos și el din priză și ne-a promis că-l va anunța pe specialist.

La Lobby am întrebat pe funcționarul cu relații cu publicul că unde se servește masa de prânz. Mi-a spus numele restaurantului și a zis să așteptăm două minute că într-acolo pleacă un minicar electric și ne duce și pe noi.

Restaurantul se numea Arrecife și era pe malul oceanului, lângă plaja pe care am fost mai înainte. Ca și la micul dejun îți puteai alege felul favorit de mâncare, îl duceai la masă și îl conzumai.

După masa de prânz am mers pe jos până la Lobby și de acolo acasă. Cum am dormit numai patru ore din ultimele treizeci, a fost nevoie să recuperăm.

Ne-am trezit pe la ora 18 și 30, când afară se însera. Ne-am îmbrăcat pentru cină și ne-am dus la Restaurantul La Catedral, lângă vila noastră, acolo unde am luat și micul dejun (atunci nu știam încă numele restaurantului). 

După cină am mers din nou la Lobby și am rugat o doamnă de la recepție să ne conecteze la Wi-Fi. În mai puțin de trei minute ne-a conectat pe amândoi, cu toate că avem telefoane iPhone. Asta dovedește că doamna se pricepe, nu ca boul de dimineață.

Am luat loc în două fotolii din Lobby, aflate lângă un bar și am comandat, Betty un cocteil Cuba Libre iar eu un Ron Dominicano Brugal. Cum aveam statut de all inclusive majoritatea băuturilor și a răcoritoarelor erau gratuite. De asemenea și cele din frigiderul din cameră.  Romul (ron) este principala băutură alcoolică care se fabrică în Republica Dominicană din trestie de zahăr.

Având Wi-Fi am vorbit pe Face Time cu Mihai, cu toate că la ei era trecut de miezul nopții.

După bar am mai făcut o plimbare în noaptea caldă, după care ne-am întors acasă unde ne-am continuat somnul până dimineață.

Bilanțul primei zile era oarecum defavorabil, presărat cu ghinioane: nu se deschide bine ușa de la intrare, nu merge televizorul, nu a fost bună conexiunea la Wi-Fi, nu s-a putut face baie în ocean, nu am putut folosi seiful. Toate astea m-au stresat încă de la început, dar având în vedere că o bună parte din ele s-au remediat, sper ca stresarea să dispară definitiv și să mă simt și eu bine în această splendidă iarnă tropicală! Betty nu s-a stresat de loc! Chiar mă încuraja că până la urmă se vor rezolva toate.

17 Ianuarie. Ne-am trezit înainte de ora șase și am mai zăbovit în paturi. Pe la șase s-au stins becurile pe alei, inclusiv cel de pe balconul nostru, care era conectat la iluminatul stradal. Abia pe la ora șapte s-a făcut ziuă și peste o jumătate de oră eram la micul dejun.

Eu m-am axat pe pâine cu unt, mai multe feluri de mezeluri, ceai de mentă și fructe. Betty mânca o cantitate mai mare și mai variată.

Am făcut un tur pe la Lobby, încercând să achiziționăm o excursie, dar cei care se ocupă cu asta nu erau încă veniți.

Am revenit la vilă și mai târziu am plecat spre piscină. Aceasta era cam la 700 m de vila noastră. Am luat prosoape cu cardurile primite pentru asta și am ales două șezlonguri așezate sub o pălărie acoperită cu frunze de palmier.

La început am stat întins la soare, apoi mi-am tras șezlongul la umbră și după mai bine de o jumătate de oră am intrat în apă. Inițial aceasta pare rece, dar după ce te obișnuiești cu ea este chiar caldă.

În piscină

În centru barul acvatic

A intrat și Betty în apă și atunci când s-a obișnuit cu ea am mers împreună la barul acvatic din centrul piscinei. Am luat loc pe scaunele de faianță, aflate un pic sub apă. A venit barmanul (la el nu era apă) și am comandat: pentru Betty un Cuba Libre cu mai mult rom ca de obicei și pentru mine un whiskey. Mi-a înșirat pe tejghea mai multe sticle, de fapt toate mărcile pe care le avea și de acolo nu am recunoscut decât Red Label. Am comandat unul din ăsta fără gheață și am început să procedăm! Pe nesimțite paharele s-au golit și fără să îi cerem, barmanul a repetat comanda. După ce am terminat și a doua tură am oprit a treia tentativă a barmanului și am plecat.

Am ieșit la șezlonguri și am stat, mai întâi la soare și apoi la umbră. Când ni s-au uscat slipurile am intrat din nou în piscină și o doamnă mai tânără din Peru s-a oferit să ne facă poze.

Di nou în piscină

Împreună

Și astfel a înotat și Betty

Am ieșit din nou din apă și am procedat ca și mai înainte, până ni s-au uscat a doua oară slipurile.

Betty a dorit să mai intre și a treia oară în piscină iar eu m-am oferit numai să-i fac poze de pe mal.

Betty înoată

În picioare

În apa de 1,40 m

Lângă bar

Peste aproape o oră ne-am dus la masă la același restaurant Arrecife, continuându-ne drumul spre ocean.

Aici luăm mesele de prânz

Am luat fiecare și câte o ciorbă, iar la felul doi friptură de pui cu orez și ceva asemănător cu tocana din carne de vită. 

Cu o șampanie

Atunci și acum!

Eu...

Numai o Coca Cola

Se cam termină servitul mesei de prânz

Să ne fie de bine!

Am revenit la piscină, dar amândoi eram obosiți, așa că am predat prosoapele și ne-am întors la vilă. 

Ne-am jucat Sudoku pe telefoane și am aranjat pozele făcute astăzi. Am vorbit cu Mihai și eu am și ațipit cam o jumătate de oră.

Pe la ora 18 am ieșit la plimbare și apoi la barul de la Lobby unde am luat câte un aperitiv înainte de masă.

Am luat apoi cina și ne-am întors la apartament. Ne-am odihnit după cină, prima dată în Caraibe.

18 Ianuarie. Ne-am trezit la ora 7 și peste o jumătate de oră eram gata să mergem la masă. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie, așa din senin. Stăteam pe balcon și admiram parada stropilor, care deveniseră mari și denși. Zona Punta Cana are un climat tropical uscat, din noiembrie până în aprilie și un climat tropical umed din mai până în octombrie. Înseamnă că această ploaie este complet asezon!

 Vedeam populația circulând în continuare pe sub aleile acoperite, așa că ne-am îndreptat și noi spre restaurantul din apropiere. Până am ajuns la aleea acoperită am constatat că era o ploaie foarte caldă, de vară.

După ce ne-am terminat micul dejun ploaia se oprise și ne-am dus la Lobby. Aici doi tinerei, aflați la o masă, vindeau excursii. Am luat și noi loc în fața lor și am studiat oferta. Majoritatea excursiilor erau la locuri unde clienții se scufundau sub supravegherea unei echipe, care ea organiza excursia. Noi nu mai suntem la vârsta la care să învățăm tainele scufundării, așa că am ales singura care ni se potrivea: o excursie pe Insula Saona, aflată în sud-estul Insulei Hispaniola, în Marea Caraibilor. Excursia era pe data de joi 20 ianuarie. Vom pleca la ora 7 și 30 din parcarea teatrului, unde va veni un autobus după noi. Pe chitanța de la excursie (180 $) vânzătorul se semna Ivan. L-am întrebat cum de are nume rusesc și mi-a spus că a fost o fantezie a tatălui său.

Am revenit la vilă și am stat până a început să se însenineze. Atunci am plecat spre piscină. Am hotărât ca de la ieșirea din vilă să nu mergem la dreapta, ca de obicei, ci pe o alee îngustă la stânga. Am ieșit într-un loc foarte aproape de piscină. Acum piscina nu se mai afla la 700 m de vilă ci numai la 70!

Programul de la piscină a fost la fel ca și cel de ieri. Am stat la umbră, am intrat în apă, am stat la soare (cât am rezistat), iar la umbră și așa mai departe de vreo trei ori.

Am mers apoi la masă la același restaurant Arrecife și spre deosebire de ieri am revenit la piscină și după masă, unde am stat până pe la ora 16 și 30.

După ora 19 am mers la cină, ne-am plimbat în noapte și am revenit la vilă.

19 Ianuarie. Deja activitatea noastră turistică a intrat într-un fel de rutină. După toaleta de dimineață mergem la micul dejun, revenim la vilă, mergem la piscină, alternăm statul la soare, cu statul la umbră, pe șezlong, intrăm în apă și înotăm, folosim anumite preparate ale barului, mergem la masa de prânz, revenim la piscină și apoi la vilă. Am descoperit o alee care scurtează considerabil distanța dintre piscină și restaurantul Arrecife, astfel că între vila noastră și restaurant distanța s-a redus de la 1 km la 200 m.

Pe șezlong la umbră

Podețul care duce la hamac

Pe la ora 18 am ieșit la plimbare pe alei și ne-am oprit la barul de la Lobby unde ne-am luat aperitivul înainte de cină. 

La barul din Lobby

Cuba Libre

Cu un  ron dublu...

Dominican

Ne-am dus apoi să vedem unde este teatrul, să recunoaștem terenul, deoarece din parcare de lângă el vom pleca mâine în excursie. Acum suntem în cunoștință de cauză: parcarea este situată la două minute de Lobby.

La cină am ajuns mai târziu ca de obicei și pe lângă mâncarea din seara aceasta am luat pâine, mezeluri și unt, din care să facem sandvișuri pe care să le ducem mâine în excursie.

Ajunși la vilă ne-am odihnit, mai târziu am făcut sandvișurile și le-am depozitat în frigider.

Am reglat telefonul să ne trezească dimineață pe la 6 și jumătate și mai târziu ne-am culcat.

20 Ianuarie. Am fost treziți de telefon, ne-am făcut toaleta de dimineață, am împachetat și la 7 fix eram la masă. Acolo o tinerică ne-a spus că va trebui să mai așteptăm vreo 10 minute că încă nu sunt gata treburile și nu putem mânca.

Mie nu-mi era deloc foame și m-am dus să stau pe un fotoliu la Lobby, urmând ca Betty să rămână să mănânce.

A sosit și ea după douăzeci de minute și ne-am dus la parcarea teatrului. Au venit mai multe autobuse pentru excursii, mai puțin al nostru, care a sosit totuși și el, dar ultimul, pe la ora 7 și 50.

În autobus mai erau câțiva clienți și am pornit spre alte hoteluri, de unde a trebuit să culegem și alți plătitori ai excursiei pe insulă.

Pe la alte...

Hoteluri...

După colegii de excursie

 Când s-a terminat această operațiune, autobusul s-a umplut, ghidul și-a cuplat microfonul, ne-a spus că numele lui este Lisandro, al șoferului Neftali și ne-a zis că ar fi bine să reținem numărul autobusului, ca la nevoie să-l putem recunoaște.

Lisandro  în câteva cuvinte ne-a vorbit despre clima cu care a fost înzestrată Republica Dominicană, despre turismul care este principalul făuritor al PIB-ului, despre rolul mineritului, a plantațiilor agricole și a pescuitului în dezvoltarea economică a țării.

În continuare ne-a expus principalele etapele ale acțiunii noastre de azi.

   Vom parcurge cu autobusul aproximativ 75 km până în Los Melones, portul din care ne vom îmbarca spre Saona.

   Toți pasagerii autobusului se vor îmbarca pe un mic vaporaș care circulă numai în zona portului, unde apa este foarte mică. 

   După câteva minute vom ajunge într-o zonă cu apă mai mare și ne vom transfera pe un catamaran.

   Când ajungem în apropierea insulei, din nou apa este mică și vom face cel de-al doilea transfer, într-un alt vaporaș care ne duce pe insulă.

   Pe insulă ne vom instala pe o plajă, vom lua masa de prânz și vom avea program de voie timp de aproximativ trei ore.

   Ne vom urca pe o ambarcațiune de mare viteză care ne va duce înapoi spre port. Undeva în larg, aceasta se va opri și noi vom coborî să facem baie în largul Mării Caraibilor. 

   Vom reveni în port, de unde pe jos vom merge la autobus și în ordinea inversă îmbarcării, fiecare va debarca la propriul hotel. 

În Los Melones am oprit într-o parcare gigantică, în care mai erau peste o sută de autobuse. Pe lângă numărul mașinii am mai stabilit și câteva repere după care să ne putem depista autovehiculul.

Conduși de Lisandro am mers pe jos din parcare până în port și când ne-a venit rândul ne-am îmbarcat pe vaporașul de apă mică.

Cu tradafirul Bayahibe...

Floarea națională a Rep Dominicane

Așteptăm vaporașul

S-a format coada

Așteptăm...

Cu răbdare

Mi-am cumpărat o pălărie

La insistențele lui Betty

Primul vaporaș ne-a dus cam zece minute, după care ajutați de echipaj, ne-am transferat pe catamaran. Acesta, folosind forța vântului, ne-a transportat pe insulă în ceva mai mult de două ore. În tot acest timp, am avut parte de muzică latino-americană, foarte ritmată, foarte melodioasă și dată cam tare. De asemenea barul a fost la dispoziția noastră, servindu-se la discreție răcoritoare, cocteiluri, și băuturi alcoolice, dintre care predomina ron-ul dominican. Cel mai bine s-au simțit bărbații unui grup canadian, care pe tot parcursul traversării au dansat, cu dese pauze în care frecventau barul.

Pe Marea Caraibilor

În fața barului

La pupa

Cu siajul

Selfie

În spate Lisandro și siajul

Perla Caraibilor

Pânzele umflate de vânt

Albastrul atât de rar (pentru noi)...

Al Mării Caraibilor

Pe punte

Suntem aproape de Saona

Am făcut și al doilea transfer, de pe catamaran pe un vaporaș de apă mică, care ne-a debarcat pe plaja Saona Island.

Insula Saona este cea mai mare insulă adiacentă a Republicii Dominicane, în sudul țarii, situată în grupa de insule Antilele Mari și aparținând provinciei La Altagracia. Este parte a Parcului Național de Est și este înconjurată de Marea Caraibelor. Are o atracție turistică splendidă pentru plajele sale frumoase, apele calde și farmecul peisajului tropical. Insula are o populație de 500 locuitori, în două sate, Mano Juan, un sat de pescari cu case din lemn, și Catuano, care găzduiește un mic detașament naval al Marinei Dominicane. Cristofor Columb a debarcat prima dată pe insulă la 14 septembrie 1494, în a doua expeditie, și a numit-o "Bella Savonesa"· (de la orașul italian Savona), după ce a verificat ca era o insulă independentă de insula Hispaniola.  (Insula Saona - Wikipedia)

 Am ocupat porțiunea de plajă repartizată grupului nostru și Lisandro ne-a dus la o tarabă din scânduri de unde vom lua masa pe niște farfurii de unică folosință.

Pe catamaran am mâncat fiecare câte un sandviș cu respectivul strat gros de mezeluri. Nu știu cum era mâncarea de la tarabă, dar roiul de muște din jurul acesteia ne-a determinat să renunțăm la mâncarea lor și să ne mulțumim fiecare cu cel de-al doilea dintre sandvișurile noastre.

Sătui, am hotărât să facem o baie în Marea Caraibilor. Am intrat împreună, dar Betty a rămas în apă până la brâu și eu am înotat mai înspre larg. Apa era caldă, era chiar splendidă cât timp înotai, dar fundul mării avea în cele mai neașteptate locuri, nu stânci, ci bucăți mai mici sau mai mărișoare de pietre, care te deranjau la umblat. Mai greu a fost la ieșire când neregularitatea stratului pe care călcam s-a combinat cu forța valurilor ce se spărgeau spre țărm și era aproape să mă doboare, ca la Atlantic. Am avut însă noroc și am ieșit cu bine, mai ales că un canadian din grupul nostru m-a ajutat.

Imagini din timpul șederii pe insulă

Pe la ora trei Lisandro a adunat grupul și împreună am urcat pe un vaporaș de mare viteză. Aici am fost obligați să îmbrăcăm câte o vestă de salvare, după care chiar că am plecat cu o mare viteză.

Marea Caraibelor văzută de pe vaporaș

Riscă să piardă pălăria

14 Apr 2012 Barcelona - 20 Ian 2022 Largul Mării Caraibilor

După un sfert de oră vaporașul a oprit în larg și pasagerii au fost invitați la o baie în Marea Caraibilor. Am coborât scara de la pupa și am rămas surprins de adâncimea apei: era de aproximativ un metru. Am înotat totuși, alături de mulți dintre excursioniști, care datorită adâncimii apei, au prins curaj și au coborât de pe ambarcațiunea noastră rapidă. Betty mi-a făcut câteva poze, să imortalizăm evenimentul.

În largul Mării Caraibilor

În apă neașteptat de mică

Înotăm

I-am spus lui Betty să coboare și ea pentru baia din larg și am ajutat-o la scară. Pentru prima dată a venit cu mine și a înotat în largul mării.

După urcarea pe vas am mers la bar și ne-am luat câte un Cuba Libre îmbunătățit (cu cantitatea de rom dublă).

Vaporașul a plecat cu viteză spre port, unde am debarcat, am mers la autobus și când s-au prezentat toți pasagerii am plecat spre casele noastre.

Ajunși la hotel, l-am gratulat pe Lisandro și obosiți ne-am târât până la vilă.

La vilă am descoperit că nu mai am telefonul. Probabil a căzut din buzunar, presupun eu, în autobus.

Am mers la Lobby și i-am spus unui recepționer ce ni s-a întâmplat. Ne-a întrebat care e compania care a organizat excursia. I-am spus că nu mai avem chitanța că am predat-o ghidului, dar am cumpărat-o de aici, de la Ivan. Norocul nostru a fost că îl cunoștea pe Ivan și i-a dat un telefon, Ivan a răspuns și ne-a întrebat cine este ghidul excursiei. I-am spus și a zis că va lua legătura cu Lisandro, pe care îl cunoaște. Recepționerul ne-a invitat să mai trecem pe la el peste o jumătate de oră, să vedem cum evoluează situația.

Am mers la restaurant și am luat cina. Ne-am îmbărbătat unul pe celălalt și cu toate că este un telefon bun, să nu ne facem sânge rău dacă nu îl vom mai recupera.

La Lobby, băiatul de la recepție ne-a spus că tocmai a vorbit cu Ivan, care i-a spus că telefonul este în posesia lui și mâine el va fi prezent la masa de unde vinde excursii. I-am mulțumit pentru ajutorul pe care ni l-a acordat.

Am mers la bar și cu toate că în excursie am cam băut astăzi, am mai luat câte un Cuba Libre îmbunătățit. 

21 Ianuarie. Practic este ultima zi a sejurului. Am mers la micul dejun, apoi ne-am dus la Lobby și l-am văzut pe Ivan așezat la masa sa. I-am spus de telefon, el mi l-a dat și a urmărit cum îl deschid cu amprenta. Din cele teri verigi ale lanțului, care a făcut ca telefonul să-mi parvină (Lisandro, Recepționerul și Ivan), singurul cu care am ajuns să fiu în contact, a fost Ivan, așa că el a încasat recompensa de 50 $ pe care am dat-o la recuperarea obiectului.

În continuare, ca și în zilele anterioare, am fost la piscină, la masa de prânz, din nou la piscină și apoi ne-am întors la vilă.

La piscină

Se execută gimnastica de la ora 12

Pe la ora șase și jumătate am mers la barul de la Lobby, pentru aperitivul de dinainte de cină, am fost la cină și apoi din nou la bar. Am revenit la apartament, ne-am odihnit și am hotărât să împachetăm numai mâine când până la ora 11, trebuie să părăsim vila.

22 Ianuarie, Am luat ultimul mic dejun la restaurantul La Catedral, de unde ne-am luat mezeluri și unt pentru sandvișuri.

Ultimul mic dejun

La restaurantul La Catedral

Prin întinderea și înălțimea...

Seamănă cu o catedrală

Am făcut sendvișurile și am împachetat. Înainte de ora 11 am telefonat la Recepție și ei ne-au trimis băiatul cu electrocarul care ne-a luat și pe noi și bagajele și ne-a dus la Lobby.

Aici au pus bagajele în sala destinată pentru ele și noi ne-am dus la bar. De la bar am mers la restaurantul Arrecife și am luat ultima masă de prânz.

Ne-am întors la Lobby și tolăniți în fotolii am așteptat să vină mașina care ne va duce la aeroport.

Betty așteaptă să facă check-out-ul

Greu,...

Dar a terminat

Mașina a sosit cu ceva înainte de ora planificată și ne-a lăsat la Terminalul B. Am făcut check in-ul și ne-am dus la poarta de la care ne vom îmbarca.

Viza de ieșire din Rep Dominicană

Aeroportul Punta Cana

Îmbrăcați ca pentru 30 gr C

Din ce în ce...

Mai...

Îmbrăcați

La ora anunțată a început îmbarcarea tot începând cu Business Class și mergând apoi la rândurile dinspre coada avionului.

Când a venit rândul nostru, au aliniat grupul de pasageri, fiecare cu bagajele de cabină în față și un polițist plimba un câine prin dreptul bagajelor. Patrupedul nu a identificat nici un bagaj cu droguri, așa că ni s-a permis să urcăm în avion,

Avionul era tot un Airbus, dar A330-200, asemănător cu cel cu care am venit, dar ceva mai scurt.

Tipul avionului

În avion

Distanța Punta Cana-Frankfurt 7520 km

Aripa de 60 m a avionului

Am luat două mese pe avion și am urmărit în majoritatea timpului harta zborului. Zborul a durat în jur de 9 ore și timpul a trecut destul de repede.

Imediat după ora 8 am ajuns la Frankfurt unde am făcut o escală de cinci ore. 

Mergând pe jos, dar și cu trenul de mare viteză am ajuns în zona porților Z, de unde se fac zborurile regionale spre fostele țări socialiste.

Așteptăm

Să treacă timpul

Să vină îmbarcarea

La ora 12 a început îmbarcarea. Am plecat cu o mică întârziere, dar piloții au recuperat timpul pe parcurs.

În avionul de Cluj

La Cluj, după controlul de frontieră, am recuperat bagajele, ne-am întâlnit cu Dani și am plecat spre Dej. Casa era încălzită și după ce am mâncat am despachetat și obosiți ne-am dus la culcare.

Flori de Amarilis

 Amarilișii au început înflorirea în lipsa noastră.