Viena

Dimineaţa ne-am sculat, ne-am făcut toaleta şi ne-am dus să luăm micul dejun, în sala de mese a hotelului. Te autoserveai cu două felii de pâine albă, o felie de pâine mai dulce, astea limitate, iar în rest cafea sau ceai, unt şi dulceaţă, brânză, salam, şuncă, toate la discreţie. După acest Frühstück vienez am fost sătui până după ora 4 pm.

Fiind ziua plină de Viena am avut planuri mari. De acasă, ne-am propus să vizităm, într-o zi şi jumătate, de la est spre vest. Întâi să mergem cu metroul până la Centrul ONU care este situat pe malul stâng al Dunării, să venim apoi în Prater pentru o vizită foarte scurtă, să mergem în centru şi să-l parcurgem pe jos pe la Operă şi Teatru şi vizita principală să fie castelul Schönbrunn. Spre seară ne-am propus să vizităm catedrala St. Ştefan.

Buşonul de pe autostradă şi timpul pierdut cu găsirea hotelului, din ziua precedentă, precum şi ploaia care a început, ne-a făcut să schimbăm planul şi să începem cu castelul Schönbrunn. Am mers de la hotel pe Adalbert Stifter Strasse până la staţia de metrou Spittelau, de unde ne-am dus la Schönbrunn.

Evident că din staţie şi până la castel, cam 3-400 de metri, ne-a plouat torenţial, udându-ne de la genunchi în jos în totalitate. Astfel pregătiţi am început vizita.
După ce am stat cam un sfert de oră la o coadă, am cumpărat bilete de intrare la Grand Tour Ungeführt (imperial). Preţul unui bilet era de 135 ATS (9,81 €).

Împăratul Leopold I (1658-1705) l-a însărcinat pe arhitectul Fischer von Erlach, la sfârşitul secolului al XVII-lea, să-i construiască un pavilion de vânătoare în stil baroc. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Maria Tereza (1740-1780) a transformat reşedinţa de vară, prin arhitectul Nicolaus Pacassi, în castelul Schönbrunn, cunoscut astăzi în lumea întreagă.

Vizita noastră (neghidată) a durat două ore, deşi în program scria că Circuitul Imperial durează aproximativ 50 de minute. Am văzut 40 de săli ale apartamentelor imperiale şi am putut asculta în căşti, comentariul pe casetă despre exponatele din fiecare sală. Mie mi-a folosit mai puţin căci aceste comentarii erau numai în engleză şi germană (deşi afişele ziceau că se poate asculta în 10 limbi, inclusiv în franceză), aşa că a trebuit să-mi pun ochelarii, să citesc etichetele, să dau ochelarii jos, să mă îndepărtez şi să privesc exponatul şi apoi iar să-mi pun ochelarii, să citesc etichetele... ş.a.m.d... din nou de la capăt.

Apartamentele familiilor imperiale reunesc fastul, splendoarea, delicateţea şi bunul gust. Am văzut cabinete de lucru, săli de masă, dormitoare, tablouri, obiecte folosite de familiile imperiale, mobilier, dar cel mai impresionant a fost Marea Galerie a împărătesei Maria Tereza, lungă de 40 m şi lată de 10 m, "un magnific exemplar al culturii baroce". Păcat că cu zece ani înainte am văzut Sala Oglinzilor de la Versailles pe care Marea Galerie nu o poate egala.

Impresionante sunt şi grădinile de la Schönbrunn. Existau grădini aici încă din secolul al XIV-lea.

Domeniul a ajuns în posesia Habsburgilor fiind cumpărat de către împăratul Maximilian al II-lea (1527-1576) în 1569. Leopod I l-a însărcinat pe Jean Trehet în 1693, să amenajeze aici o grădină după model francez. Remarcabil a fost "Labirintul" construit între 1698 şi 1740 care avea o lungime totală de 3 km. În 1892 a fost redus ca dimensiune, dar în 1998 direcţiunea castelului a hotărât să-l reconstruiască, pe cât posibil, după vechiul model. După construirea castelului, începând din 1750, grădinile au fost permanent reamenajate şi renovate. S-a construit Oranjeria, celebrele fântâni (la Belle fontaine) şi parcul şi-a căpătat un caracter original cu sistemul de alei în formă de stea.

Intre 1772 şi 1780 Ferdinand von Hohenberg a construit o serie de monumente cu scopul de a fi puncte de reper şi bineînţeles, de a atrage atenţia. Putem semnala printre acestea "Glorieta", o poartă triumfală în trei arce la care se ajunge urcând o scară, devenită astăzi un simbol al Schönbrunn-ului. Tot atunci au fost ridicate Fântâna lui Neptun, ruinele romane, obeliscul şi numeroase statui ornamentale. Împăratul Franz Joseph (1848-1916) a inaugurat în 1882 Palmarium (sera de palmieri), cea mai mare din Europa, unde se pot admira şi astăzi cele mai frumoase exemplare din colecţia, devenită istorică, a plantelor de la Schönbrunn.

La ieşirea din castel ploaia se oprise aşa că, am intrat în grădini prin poarta Hitzing, rezervată vizitatorilor obişnuiţi. Ne-am plimbat pe alei, inclusiv pe o parte din cele în formă de stea, am admirat aranjamentele florale, unde o armată de grădinari lucrau printre vizitatori, am fost stropiţi de apa dusă de vânt care ţâşnea din fântâna lui Neptun, am urcat pe o scurtătură până la Glorietă, am privit castelul de pe scările ei şi presaţi de evenimente am revenit la poarta de intrare. Jumătate dintre noi au fost satisfăcuţi, cealaltă jumătate nu.

Din aceeaşi staţie de metrou ne-am întors la hotel.

Ne-am dat seama că în timpul rămas nu mai putem să vizităm decât Catedrala St. Ştefan. Am mers cu metroul din Spittelau, am schimbat pe undeva linia şi am ajuns în centru. După o scurtă plimbare de vreo 500 de metri am ajuns la catedrală.

Catedrala St. Ştefan este simbolul Vienei, aşa cum turnul Eiffel este simbolul Parisului. Pe locul ei a existat o veche bazilică romană, care a fost sfinţită în 1147. Din ea se mai păstrează astăzi numai "Poarta giganţilor" şi "Turnul păgân". Între 1303 şi 1340 s-a construit "Altarul Albertin", prima dintre părţile gotice ale catedralei. În 1359 Rudolf al IV-lea a hotărât ca toată construcţia să se continue în stil gotic. În 1443 a fost terminată construcţia turnului sudic care are înălţimea de 137 de metri şi care şi astăzi domină Viena. Turnul nordic nu a mai fost terminat niciodată.

Catedrala St. Ştefan ocupă locul trei, ca înălţime, din Europa, după cele din Ulm şi Köln. Are vitralii frumoase, numeroase capele laterale şi o celebră orgă cu 9.000 de tuburi. Catedrala a fost foarte avariată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, din 1952 începând o vastă campanie de restaurare, printre altele, ridicându-se din nou turnul de nord, căzut în timpul războiului.

Când am ajuns la catedrală tocmai se termina slujba de seară cu o piesă pentru orgă care a durat aproape 10 minute. Am vizitat apoi catedrala. Este remarcabilă, dar, ţinând cont de faptul că în urmă cu zece ani am văzut catedralele din Reims, Laon, St. Quentin, precum şi Notre-Dame şi Sacre-Coeur din Paris, impresia cu care am rămas după vizită nu a fost chiar aşa de puternică. Ar fi trebuit să vizitez Viena înaintea Franţei!

De la St. Ştefan ne-am întors la hotel cu metroul, pe care l-am luat chiar de alături de catedrală. Pe Adalbert Stifter Strasse, cam la 50 de metri de hotel, Betty a avut un mic accident, a "călcat rău" şi s-a temut că asta o să-i afecteze activitatea în zilele următoare, dar a avut noroc că după îngrijiri atente, "călcătura" nu a mai afectat-o.

Înainte de culcare am studiat pe hartă cam pe unde să ieşim din Viena spre autostrada de Germania.