Amsterdam - Bruges

Pe la ora şase şi jumătate, când ne-am trezit, tot Amsterdamul era scăldat în soare. Ne-am luat rămas bun de la Mihai, care mergea la Amersfoort cu trenul, am luat micul dejun şi am stabilit pe harta oraşului cum se ajunge mai convenabil pe autostrada de centură (Ring). Am coborât bagajele pe celebra scară şi le-am lăsat în hol. Am mers după maşină, am oprit-o chiar la intrare şi am încărcat-o. Ne-am convins că nu am uitat nimic şi am plecat la drum.

Nu am reuşit să găsesc drumul pe care l-am stabilit pe hartă, dar olandezii îşi marchează foarte bine drumurile şi după două sute de metri am găsit un indicator spre Ring. L-am urmat şi am ajuns pe autostradă. Am intrat pe aceea de Rotterdam şi ne-am tot dus.

Am trecut pe lângă Leiden, Haga, Delft şi Rotterdam iar după 96 km am ieşit de pe autostradă pe lângă Maassluis, la ieşirea 14 Europoort. Maassluis este în estuarul Rinului, între mare (Europoort) şi Rotterdam, în sudul provinciei administrative Zuid Holland.

Am preferat să ieşim de pe autostradă şi să continuăm călătoria pe drumuri naţionale, situate în apropierea mării, pentru a admira peisajul provinciei de sud Zeelanda. Drumurile naţionale olandeze sunt la fel de bune şi netede ca şi autostrăzile, dar parcă sunt mai înguste decât cele de pe la noi. Se circulă, în afara localităţilor, cu viteză apropiată de cea maxim admisă, 80 km/h şi nu se prea fac depăşiri. Din kilometru în kilometru, drumul este prevăzut cu refugii, pentru cazuri de avarie.

Se văd numeroasele turme de vaci mari, albe şi alb cu negru, precum şi la fel de numeroasele turme de oi, care toate pasc în parcele verzi, mărginite de şanţuri şi canale. Se văd, din loc în loc, mori de vânt, unele vechi, pentru decor, dar şi mori de vânt uriaşe, construite din beton, cu două sau trei palete, iar o paletă abia încape într-un tir. Acestea produc o parte din energia electrică a Olandei. În locurile favorabile, cu mult vânt intens, se află în număr de ordinul zecilor.

Casele de prin sate par nişte jucării, dar privite de aproape, pentru că nu au perdele la ferestre, se vede că sunt foarte bine împărţite şi funcţionale. Toate au cel puţin două nivele, sunt foarte curate, de parcă ar fi proaspăt vopsite.

Zeelanda este prima dintre provinciile care s-a luptat cu marea creând poldere, porţiuni de teren, aflate sub nivelul mării, obţinute prin îndiguire şi desecare. Am trecut prin "marile" insule din sudul Olandei, Goeree şi Schouwen şi prin peninsula Walcheren. Ele sunt legate prin poduri lungi de peste un kilometru sau chiar prin diguri. Când treci cu maşina pe dig se vede diferenţa de nivel dintre mare şi marea interioară care este şi de cinci metri, în perioada fluxului.

Am trecut prin Middelburg, capitala Zeelandei şi apoi ne- am dus la Vlissingen, un port la Marea Nordului, cam de mărimea Dejului. Aici ne-am îmbarcat pe un feribot, unde încăpeau pe cele patru nivele ale sale câteva sute de maşini. Majoritatea erau autoturisme, dar erau şi camioane de mare tonaj. Am lăsat maşina şi am urcat pe puntea superioară. Traversarea a durat cam o jumătate de oră şi m-a impresionat din nou marea, de culoare verde cu o mică nuanţă gălbuie. Am admirat-o, dar am şi am făcut câteva fotografii de pe puntea ferobotului.

Marea Nordului.

Pe feribot.

Când am acostat, s-au deschis porţile opuse celor pe unde am intrat şi am ajuns din nou pe drum. După vreo 15 km am intrat pe teritoriul belgian, lucru semnalat doar de un indicator.

Am parcurs aproximativ 25 km şi am ajuns la Bruges, sau Brugge în flamandă.

Hotelul nostru, Hotel Nicolas, este situat în centru are adresa Niklaas Desparsstraat 9 şi are două stele. Preţul pentru două persoane, inclusiv micul dejun era de 2100 BEF (52 EUR). Nu este inclusă de astă dată parcarea. Cum ne aflam în zona centrală, deci cu străzi vechi şi foarte înguste, se poate parca numai în locuri special amenajate, unde bineînţeles că se plăteşte şi slavă Domnului se plăteşte destul de bine, comparativ cu posibilităţile unui pârlit de turist român.

Am lăsat maşina într-o parcare, unde după ce am schimbat în monede, am plătit pentru două ore. Ne-am dus la hotel, care era în apropiere, am mers la recepţie, unde nu era nimeni şi am dat un bobârnac clopoţelului care se afla pe tejghea şi aproape instantaneu a apărut un asiatic, cred că era chinez. Vorbea o franceză aproximativă şi de aceea, Betty a discutat cu el în engleză.

I-am spus că avem rezervare, a verificat şi ne-a completat actele şi după ce am semnat, folosind semnătura de vacanţă, aceea de pe cartea de credit a lui Mihai, ne-a cerut să achităm, evident cu cartea de credit. Am achitat şi l-am întrebat de o parcare mai ieftină. A zis că este una subterană foarte aproape şi costă 300 BEF pe zi (7,43 €). Considerând că este convenabil, chinezul s-a oferit să ne ducă acolo, pentru că este mai uşor decât să ne explice cum să ajungem.

Am scos maşina din parcare, după ce am consumat numai 20 de minute din cele două ore plătite. Chinezul s-a urcat cu noi în maşină şi ne-a ghidat, când la stânga, când la dreapta pe mai multe străduţe foarte înguste. Mie nu mi s-a părut să fie foarte aproape de hotel. Am coborât o pantă în subteran, am luat tichetul şi am găsit un loc la nivelul doi de la subsol, nivel care era vopsit galben.

Am luat din maşină lucrurile necesare, care erau pregătite dinainte. Ne-a ajutat şi chinezul la căratul bagajelor, deşi nu erau multe. Noi l-am urmat, am urcat nişte scări şi am ajuns în stradă pe ieşirea pasagerilor. De la respectiva ieşire până la hotel, nu erau mai mult de 40 m.

Am mers cu el şi ne-a arătat camera. Pentru că a fost aşa de drăguţ şi serviabil, m-am decis să-i dau un bacşiş şi i-am oferit o bancnotă de 100 BEF (2,48 €) adică atunci 62571 lei). S-a scuzat, a zis că nu-i poate primi, pentru că el este patronul hotelului. (Precis suma oferită era prea mică!) I-am mulţumit şi am luat în primire camera.

Camera era la etajul I cu vederea spre curte. Era mai mare decât cea de la Viena, avea un pat dublu, un duş şi un WC separat, dulap pentru haine şi lucru pe care l-am apreciat foarte mult, plasă la ferestre, împotriva ţânţarilor.

Am cinstit intrarea noastră în Bruges cu o ţuică, am luat masa de prânz în cameră şi bineînţeles cafeaua rece de voiaj. După ce ne-am odihnit puţin, am ieşit în oraş.

Oraşul vechi are o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori, dar aglomeraţia urbană Bruges are o populaţie dublă. Fiind legat, printr-un canal maritim, lung de 13 km, de portul Zeebrugge, de la Marea Nordului, Bruges este astfel el însuşi port la această mare.

Bruges este şi un mic oraş industrial, predominând aici industria mecanică şi textilă. Dar cea mai dezvoltată industrie în Bruges este turismul. În plin sezon trăiesc în oraş către 400.000 de oameni.

Oraşul a cunoscut o foarte mare prosperitate în secolul al XIII-lea şi al XIV-lea, devenind capitala economică a nord-vestului Europei. Din această perioadă datează multe din celebrele sale monumente, Bazilica Sfântului Sânge, clădirea Primăriei, Biserica Notre-Dame, Spitalul Sfântul Ioan şi altele.

Deşi din secolul al XV-lea începe declinul economic în favoarea Anvers-ului, totuşi în Bruges s-a continuat construirea unor clădiri care astăzi fac parte şi ele din celebrele sale monumente. Amintim printre ele Grefa Civilă, Palatul Episcopal, Palatul Provincial şi desigur multe altele.

Fiind vizitat de foarte mulţi turişti, oraşul le oferă servicii, prin hotelurile şi restaurantele sale, care se află practic, peste tot. Foarte multe restaurante au terase în faţa lor care veşnic sunt aproape pline sau efectiv pline. Într-un mic pliant, care se distribuie gratuit, am găsit adresele, preţurile minime şi maxime, şi câteva caracteristici ale nu mai puţin de 90 de restaurate, de diverse categorii. Presupun că mai există şi altele, care nu sunt trecute în pliant.

Am mers în piaţa principală a oraşului, Markt, aflată la 100 de metri de hotel. Este o piaţă de formă pătratică, cu latura cam de 80 de metri, înconjurată pe laturi de clădiri vechi, frumoase şi parcă proaspăt vopsite în culori vii. Spre latura de sud, piaţa este dominată de celebrul turn medieval de veghe, Beffroi, construit între secolele al XIII-lea şi al XV-lea, acum simbolul oraşului. El are o înălţime de 88 de metri şi se poate ajunge la etajul de sus, unde se vede mecanismul orologiului, urcând cele 366 de trepte. De aici se vede tot Bruges-ul şi împrejurimile. Turnul are şi un sistem de 47 de clopote, acum acţionate electric, care bat după o melodie plăcută. Urcarea în turn costă 100 BEF de persoană (2,48 €).

In continuare am căutat Noordzandstraat, unde la numărul 58 se află Brugse Bistro, un local a lui Frederique şi a prietenului ei Emmanuel. Frederique este fata unor prieteni din Franţa, pe care i-am cunoscut acum 10 ani în Fayet şi cu care am păstrat legătura. Mama ei Monique ne-a trimis adresa ei încă dinainte de a şti că noi vom ajunge vreodată pe aici.

Am găsit bistroul, la ora aceea avea o singură clientă, o doamnă care-şi lua cotidiana cafea în compania căţelului său. Brugse Bistro, are conform prospectului mai sus amintit, 46 de locuri, meniuri între 165 şi 690 BEF, mâncăruri specifice zonei şi este închis joi şi în zilele de sărbătoare. Am discutat cu "patronii", care ne-au servit "în contul casei" cu o cafea şi un Pepsi. Au zis că au reuşit să cumpere localul, cu mobilier, etc, în afară de clădire, pe care probabil că o vor cumpăra peste câţiva ani, când vor putea. S-au bucurat de vizita noastră şi ne-au invitat să mai trecem pe la ei etc.

Am continuat plimbarea şi am cumpărat o cartelă internaţională de telefon. Cartela belgiană este foarte originală. Intenţia celor care au conceput-o a fost să simplifice lucrurile, dar după o lege lui Murphy, orice astfel de intenţie duce la o groaznică complicare a lor. După ce am întrebat mai multe persoane, unele dintre ele neştiind cum se utilizează respectiva cartelă, altele neştiind să explice modul de utilizare pe înţelesul nostru, am reuşit să o folosim. Singurul avantaj al cartelei este că o poţi folosi de la orice telefon, chiar dacă nu este prevăzut cu orificiu pentru cartelă.

Cartela are o porţiune care trebuie rasă şi apare un număr din 15 cifre. Pe telefon formezi un număr gratuit şi apare o voce a robotului care spune să formezi numarul de 15 cifre şi să aştepţi. După un timp apare o altă voce care zice să formezi prefixul ţării, apoi iar aştepţi şi în sfârşit apare o a treia voce care zice să formezi numărul dorit, care se cuplează şi vorbeşti. Ce am explicat eu mai sus reprezintă cazul ideal. De cele mai multe ori etapele enumerate de mine erau întrerupte de o altă voce care se scuza, cum că reţeaua fiind foarte încărcată, să luăm totul de la început.

Noi ne-am continuat plimbarea, am admirat casele, monumentele, bisericile şi vitrinele magazinelor pe care le-am întâlnit în drum. Din loc în loc încercam să-i telefonăm lui Mihai, dar evident că nu reuşeam. Ne-am întors la hotel seara, seara însemnând şi aici, ca şi la Amsterdam, ora 23.

Cu greu am reuşit să-l contactăm pe Mihai de la telefonul hotelului, când ne-a format toată seria de numere soţia patronului, o chinezoaică foarte drăguţă şi amabilă. După ce s-a format legătura şi a văzut afişat numărul hotelului, ne-a sunat Mihai din Olanda şi am putut vorbi mai liniştiţi.

În cameră am făcut planul de bătaie pentru a doua zi. Dintr-o revistă publicitară, editată de primăria oraşului Bruges, la începutul anului şi distribuită gratuit, am ales două trasee economice: "Bruges Illustre" şi "Bruges Folklorique".

Ziua aceasta a fost o zi caniculară, aşa că plasa din geam n-a permis să dormim cu fereastra deschisă, fără să mai fim deranjaţi de ţânţari.