Amsterdam - Bloemendaal

După ce ne-am luat micul dejun, am hotărât să mergem în piaţă şi să cumpărăm restul de "articole" necesare pentru prepararea sarmalelor.

Am luat tramvaiul de Amstelveen din staţia Dam şi după un sfert de oră am ajuns în Albert Cuyp - o piaţă foarte mare şi bine aprovizionată.
Toate mărfurile de aici erau mai ieftine decât cele similare din supermagazin. Erau sectoare cu legume, fructe, carne, peşte, produse industriale şi multe altele. Betty a cumpărat mărar şi cimbru pentru sarmale, dar nu a găsit carne tocată. Am cumpărat ilustrate şi pentru mine o foarfecă chinezească de tăiat unghii, fabricată în Coreea.

Am intrat în supermagazinul de lângă piaţă, unul mai ieftin decât cel din Dam, şi neştiind cum se zice carne de porc pe olandeză, am rugat un vânzător să ne indice care este tocătura respectivă. Cu aceasta aveam deja tot ce ne trebuia pentru sarmale.

Mihai s-a dus cu tramvaiul în Amstelveen să aducă maşina, iar noi am venit acasă, tot cu tramvaiul până în Dam.

Am hotărât să mergem la mare, să facem plajă şi dacă se poate să fac şi baie.
Unul din scopurile acestei vacanţe este să fac baie în Marea Nordului şi în Pasul de Calais. Pentru asta urma sa mergem la Haarlem, un oraş cu o populaţie de 150.000 locuitori, situat la 25 km vest de Amsterdam, pe malul Mării Nordului.

Mihai a adus maşina.

Când a venit Mihai, am coborât şi ne-am dus spre autostradă. Intrarea cea mai apropiată am văzut că era închisă pentru trei luni din cauza unor reparaţii, aşa că a trebuit să intrăm undeva prin vest. Autostrada era foarte aglomerată, căci după ploaia de ieri s-a făcut o zi superbă de vară şi populaţia se ducea în masă la plajă. Se circula cu viteză mai mică (80 km/h), dar am ajuns repede la Haarlem.

Aici am admirat multe vile superbe, de toate dimensiunile şi mulţimea de flori existentă peste tot în oraş. Tot aici am văzut primul pod care s-a ridicat peste şosea, lăsând să treacă nişte vapoare.

Noi ne-am dus la Zandvoort (fortul de nisip), o staţiune balneară, situată puţin la vest de Haarlem.

Toate au fost bune, dar din cauza numărului mare de maşini nu am găsit nici un loc de parcare, nici în acelea gratuite, dar nici în acelea cu plată. După ce am înconjurat toate parcările de pe faleză de câteva ori, făcând vreo zece kilometri şi negăsind niciuna liberă, am hotărât să mergem la Bloemendaal, o altă staţiune aflată la nord de Zandvoort şi aproape legată de ea. Ne-am învârtit şi aici în jurul parcărilor, dar după al doilea tur am avut noroc că două doamne au plecat şi am ocupat locul eliberat de ele.

Plaja se afla foarte jos şi se ajungea de la drum la ea, coborând nişte scări de lemn. La marginea drumului erau câteva rulote unde se preparau mâncări calde şi reci pentru turiştii aflaţi la plajă. Am cumpărat şi noi câte o tăviţă de plastic, cu câte un fel de mâncare. Acesta avea un nume pe care nu îl mai reţin şi se compunea din trei părţi: un sos maioneză cu ceva legume tăiate în el, din care am recunoscut castraveţii acri; un amestec de carne a mai multor soiuri de peşte, creveţi şi pui; o porţie bună de cartofi pai.
A fost bun dar prea mult pentru un om care nu muncea munci grele şi se afla în vacanţă. Ce nu am mai putut eu să mănânc, a mâncat un câine, sigur nevagabond, care arăta foarte bine, avea blana lucioasă şi era destul de grăsuţ.

Am "servit masa" aşezaţi pe un mic parapet de beton, cu spatele la şosea, iar în faţa noastră, undeva jos era plaja şi apoi marea, de o culoare albastră-verde-gălbuie, nefiind acel albastru intens al Mării Negre.
La un moment dat s-au pornit să cânte nişte difuzoare puternice amplasate pe toată plaja, pe o distanţă de cel puţin doi kilometri şi timp de aproximativ o jumătate de oră a cântat Gilbert Becaud. Am reauzit unele melodii de la începutul anilor '70, multe despre mare şi acestea m-au emoţionat în plus.

Pregătit din punct de vedere alimentar, prin dejunul luat şi din punct de vedere psihic, prin melodiile lui Becaud am coborât treptele de lemn spre plajă, ne-am întins cearceaful şi eu cu Mihai am intrat în apele reci ale Mării Nordului.
Am înotat foarte voiniceşte, cu o mare risipă de energie şi după un minut apa nu a mai părut chiar aşa de rece. Mihai zice că de câte ori a mai făcut baie aici, apa a fost mai rece decât acum. Nu am stat în apă decât cinci minute şi după ce am ieşit noi s-a dus şi Betty în apă până la genunchi. Este o performanţă!

La Marea Nordului.

În Bloemendaal.

Am făcut nişte poze pe plajă şi am observat cum pe un cearşaf alăturat două tinere, drăguţe de altfel, se sărutau cu mare pasiune. Eram în Olanda, ţara în care până şi căsătoriile între lesbiene au devenit legale din acest an. Nu sunt un om cu vederi înguste, dar cele două au făcut ca buna dispoziţie creată în special de Becaud, să se mai tocească un pic, aşa pe la colţuri.

Pe la ora 5 am părăsit şi noi plaja, am reintrat pe autostradă, dar aceasta era mai aglomerată decât la venire, toate trei benzile fiind pline şi se circula cu maximum 60 km/h.

Am ieşit de pe autostradă în Amstelveen, am trecut pe lângă universitatea lui Mihai, pe lângă cele 2 turnuri WTC, şi am revăzut pe dinafară Arena. Am trecut apoi pe lângă Rijksmuseum şi Vincent van Gogh Museum, aflate aproape unul de altul, pe lângă marele Vondelpark, pe lângă Piaţa de Flori, am mers pe lângă Gara Centrală, pe lângă biserica catolică St. Nicolaus şi prin mai multe locuri celebre din Amsterdam.

Am parcat, cu plată, în vecinătatea casei, am urcat şi a început "operaţia sarmala". După un timp destul de lung acestea au fost pregătite şi se aflau pe foc în cea mai mare oală găsită în bucătăria colegului lui Mihai (care oală nici nu era prea mare).
Văzând că nu prea sunt şanse ca sarmalele să fie gata în timp util, am întrerupt "procesul de fabricaţie", am mâncat altceva şi am ieşit toţi trei în oraş. Ne-am dus pe Leidsestraat, o stradă pietonală, foarte aglomerată, unde pe mijlocul ei trece o singură linie de tramvai. Trece întâi un tramvai dintr-un sens şi apoi cel din sens contrar. Pe o străduţă care iese din strada aceasta îngustă, ne-am oprit la o terasă pe trotuar şi am băut câte o bere, noi bărbaţii, şi Betty un martini. Era deja noapte dar strada era foarte circulată.

Am mers spre casă plimbându-ne şi am ajuns pe Kalverstraat, celebra stradă comercială. Am văzut aici una din intrările Muzeului de Istorie din Amsterdam, fostă mănăstire catolică între 1414 şi 1578, fost orfelinat între 1580 şi 1960 şi restaurat până în 1975 când s-a deschis ca muzeu al arhitecturii olandeze şi al dezvoltării Amsterdamului. Am trecut prin Dam, care şi acum după miezul nopţii era destul de populat.

Am ajuns acasă, trecând din nou peste cele trei canale.