Amsterdam - Almere

Programul zilei prevedea să mergem să vedem aranjamentele florale de la Keukenhof.

De ziua reginei Olandei, 30 aprilie, anul acesta, o televiziune română (liberă), a transmis un documentar cu grădinile Keukenhof, documentar pe care nu l-am văzut de la început, dar a fost ceva extraordinar prin bogăţia de culori şi combinaţiile reuşite între pajiştile verzi, florile de tot felul, pârâiaşe, lacuri, podeţe, alei etc. Keukenhof înseamnă grădina de lângă bucătărie şi se pare că de la o mică grădină aflată lângă bucătăria castelului s-a extins actualul complex, situat astăzi pe mai multe hectare.

Am plecat din centru înspre sud şi am intrat pe autostrada care trecea pe lângă aeroportul Schiphol. Dacă tot suntem aici am zis să vizităm acest aeroport, al patrulea, ca trafic, din Europa. Am parcat, gratuit de astă dată şi am urcat cu scările rulante la o mare terasă, aflată deasupra clădirilor aeroportului, de unde se văd toate pistele.

Am făcut poze şi am urmărit aterizarea a două avioane, pe piste diferite, precum şi aterizarea unuia, care a tras la un tunel, chiar undeva sub noi. Erau tot felul de avioane, de la imensele Boeing 747 până la avioane de câteva locuri ce făceau curse charter.
Cred că din maximum trei în trei minute, ateriza sau decola câte un avion.

După o jumătate de oră ne-am dus mai departe şi am oprit într-o parcare cu restaurant să luăm micul dejun. Era un restaurant din reţeaua McDonald's, am comandat ceva după poza expusă şi a fost bun. Betty şi Mihai au comandat altceva, inclusiv îngheţată şi cafea.

Am intrat din nou pe autostradă şi după un timp, a trebuit să ieşim şi să mergem pe un drum naţional. Am ajuns repede la grădini, dar aici surpriză: pe un afiş scria că vizitarea grădinilor pentru public va fi posibilă numai după 14 August. In acel moment era in plina desfasurare un turneu de golf. Lipsa de informaţie ne-a pus în situaţia de a fi făcut acest drum degeaba.

 Pentru ca totuşi să nu fie chiar degeaba, Mihai ne-a propus să mergem la Almere.
Almere este o localitate turistică, pe malul Mării Interioare (IJsselmeer), situat la 19 km est de Amsterdam, în linie dreaptă peste mare şi la 36 km pe şosea. Are amenajat un mare muzeu al castelelor de nisip şi o plajă la Marea Interioară. Se intră în nişte parcări imense, cu plată, situate pe nişte pajişti verzi pe mai multe hectare. Se plăteşte la intrarea în parcare pentru toată ziua şi sunt lucrători, elevi sau studenţi, care te îndrumă să parchezi la rând, astfel încât să fie ocupate toate locurile. Dacă ai noroc poţi nimeri chiar şi la umbră.

Intrerea la...

Castelele de Nisip.

După ce am parcat ne-am dus la muzeul castelelor de nisip. Văzând că preţul biletului de intrare este mai mare decât la Rijksmuseum, din respect pentru Rembrandt, am renunţat la vizită şi ne-am dus la plajă.

Cum în planul nostru era vizita la Keukenhof, evident că nu ne-am adus costumele de baie. Am găsit pe plajă un copac şi la umbra lui ne-am întins pătura din maşină, dusă cu mari sacrificii de la Dej. Desculţi, în pantaloni şi cu bustul nud ne-am aşezat pe pătură. Mihai m-a instruit cum să folosesc cartea de credit, pentru că hotelul în Bruges, Luxemburg, Calais şi Paris era comandat dinainte şi trebuia plătit cu această carte de credit. Ne-am învârtit în jurul copacului, după umbră şi am fost de câteva ori să intrăm cu picioarele în apa dulce a Mării Interioare.

Pe la ora unu am plecat de pe plajă, am ajuns în Amstelveen unde am luat prima dată motorină din Olanda, cu 1,72 NLG/l (0,78 €). Am parcat maşina aici în parcarea gratuită şi am mers acasă cu tramvaiul.

Betty a terminat sarmalele, după care am mâncat şi ne-am odihnit.

Seara am fost invitaţii lui Mihai la un restaurant indonezian, unde a rezervat masa prin telefon. Ne-am dus pe jos, restaurantul fiind pe lângă strada pietonală cu o singură linie de tramvai (Leidsestraat).

Masa noastră nu era pe trotuar ci înăuntru. Am comandat trei porţii (şi aici a fost greşeala), de ceva mâncare indoneziană (nu ştiu cum se numea) pe bază de orez şi carne de porc şi pui.
Ca aperitiv, Mihai şi Betty au cerut câte o bere, iar eu un coniac. Mie mi-a adus un coniac chinezesc care se găsea şi la noi în comunista epocă de aur şi pe care de câte ori puteam, evitam atunci să-l beau. Acum l-am băut şi după un timp doi chelneri au adus două platouri mari şi pline cu tot felul de farfurii care de-abia au încăput pe masă.
Erau cinci platouri mici cu orez obişnuit, orez moale de Vietnam, orez cu bob lung de Indonezia, orez Jasmin de Tailanda cu bob de culoare maro şi orez Basmati de Pakistan. Pe lângă acestea erau mai multe feluri de sos (cred că vreo şase) şi platouri cu carne friptă, fiartă sau înăbuşită de porc şi de pui.

Deşi Indonezia e ţara cu cea mai mare populaţie musulmană aici se găteşte şi porcul şi foarte bine încă. Mâncarea a fost excelentă, orezul sosul şi carnea s-au potrivit de minune, dar greşeala semnalată mai sus a fost că nu am comandat două porţii, în loc de trei. Cu toate că Mihai a combătut cu putere şi eu cu Betty ne-am străduit, multă mâncare şi foarte bună, a trebuit să o lăsăm acolo, cu toate că am plătit-o. Cu timpul am constatat că toate porţiile de mâncare în Olanda sunt supra-dimensionate.

După cină Mihai s-a dus cu tramvaiul în Amstelveen, după maşină, iar eu şi Betty ne-am întors acasă pe jos, pe malul lui Prinsengracht.

După un timp a sosit şi Mihai care a parcat maşina chiar vis-a-vis, pe celălalt mal al canalului. Am început împachetarea, pentru că luni urma să ne continuăm călătoria în Belgia.
După ce am terminat, ne-am culcat, cu gândul la cum o să găsim drumul a doua zi.