sâmbătă, martie 21, 2015

Luton Aeroport 2009, 2010

Oraş: Luton Aeroport
Coordonate Geografice: 51g52m29s N  00g22m06s V
Ţara: Marea Britanie
Data Sejur: 11, 12 August 2009; 30, 31 Iulie 2010
Locuinţă: Hotel Ibis

11 August. Cu ceva înainte de ora programată, 10 şi 30 ora  Londrei, avionul venind de la San Francusco  a aterizat pe  Aeroportul Heathrow  tot la  Terminalul 5.

Am părăsit avionul prin tunel şi am ajuns la o sală de aşteptare de la care pe două laturi paralele ale sale plecau şi veneau trenuri electrice de mare viteză. Acestea duceau pasagerii proaspăt coborâţi în 2-3 minute la o distanţă de mai mulţi kilometri înspre ieşirea terminalului, unde se aflau benzile pe care soseau bagajele. Am citit pe monitoare numărul benzii care ne interesează, am aşteptat şi foarte repede am fost în posesia lor.

Am luat loc pe o bancă, am mâncat câte un sandvici pus cu noi, am dat copiilor un SMS cum că am aterizat cu bine şi fără grabă ne-am îndreptat spre ieşire. Spun fără grabă, pentru că pînă la autobusul  National Express,  la care aveam biletul plătit pentru a ne duce la  Aeroportul Luton,  mai aveam mai mult de o oră.

Am ieşit din aeroport, ne-am dus în staţia autobuselor şi am văzut că opreşte un  National Express care mergea spre  Luton.  I-am arătat şoferului copia confirmării noastre de plată al biletului şi cu tote că biletul nostru era valabil pentru următorul autobus, acesta a tăiat cu un creion peste data şi ora indicată şi a zis să ne urcăm.

Am traversat  Londra  de la  Heathrow la Luton,  trecând mai mult prin zona periferică, în 2 ore şi ceva.

În autobus...

De la...

Heathrow la Luton.
După coborâre am întrebat un cetăţean în uniformă (funcţionar la aeroport) unde este hotelul  Ibis  şi după indicaţiile lui în 10 minute am fost în holul hotelului unde aveam rezervare din luna februarie.

Am plătit camera şi ne-am urcat cu liftul la ea. Avea un pat mare dublu, un WC, un duş, televizor, ieşire la internet şi un dulap mare. Fereastra care ocupa un perete întreg oferea priveliştea unei porţiuni de pistă de pe care se vedea cum decolează avioanele.

După ce am făcut un duş şi m-am bărbierit, am vrut să ne cronometrăm drumul până la aeroport pe jos, ca să ştim mâine dimineaţă la ce oră să plecăm.

În faţa...

Hotelului...

Unde ne-am cazat.
Foarte încet, am parcurs drumul într-un sfert de ceas şi am constatat că asfaltul trotuarului era ca sticla, aşa că tragerea valizelor pe propriile roţi nu o să ne creeze nicio problemă.

Am făcut cîteva cumpărături din buticurile din aeroport şi am revenit la hotel.

Vedere din camera hotelului.

Un avion decolează.
Am avut intenţia să nu dormim ziua, astfel încât astăzi să lichidăm sensibilitatea provocată de schimbarea de fus orar. Pe la ora 5 PM însă, am adormit amândoi şi după un somn odihnitor de vreo 3 ore, am fost îngrijoraţi că nu vom mai dormi la noapte.

N-a fost nicio problemă! Am adormit de la ora 10 până dimineaţă.

12 August. La ora 4 şi 45, când am fixat telefonul mobil să ne trezească, noi eram deja treji.

Am pus în geanta de bagaje de mână trusa de barbierit, fără aparatul de ras, pentru a mai scădea din greutatea valizei.

Am părăsit hotelul şi într-un sfert de ceas eram în aeroport. Am făcut chechin-ul şi am constatat că aici în  Londra  altfel atrage pământul decât în  San Francisco.  Bagajul meu, care în SF avea 20 kg şi 200 g, după ce mi-am scos din el trusa de bărbierit avea numai 20 kg şi 400g.

Un moşulică care era la ghişeu tot zicea ceva pe englezeşte despre numărul bagajelor noastre, dar nu am înţeles la ce se referea. Am rămas fiecare cu geanta de mână şi în plus Betty mai îşi avea poşeta.

Când să intrăm la controlul vamal, suntem întorşi, pentru că împreună cu poşeta Betty avea 2 bagaje de mână!?!? N-am mai întâlnit încă logica asta de fier pe nici unul din aeroporturile de pe care am zburat, inclusiv nici pe  Luton,  de unde am mai decolat în 2008. La asta se referea funcţionarul de la ghişeu. Lucrul în sine mai mult ne-a mirat, pentru că s-a rezolvat uşor, băgând poşeta ei în geanta mea.

Când geanta mea a trecut prin dreptul razelor X s-au descoperit acolo 2 recipiente susceptibile de a fi bombe, capabile de a distruge avionul: un parfum a lui Betty cumpărat în  San Jose  şi bătrânul meu spray de barbierit, marca Nivea cumpărat în România  şi folosit mai mult de jumătate, tocmai cel pe care dimineaţă l-am mutat în geanta de mână. Parfumul ei nu a creat probleme, pentru că avea mai puţin de 100 g, dar spray-ul meu, deşi consumat, avusese iniţial 200 g, aşa că mi l-a confiscat. Am transmis câteva urări prin viu grai, în româneşte, la adresa funcţionarului şi în gând câteva urări la adresa mamei sale, după care am intrat în incinta aeroportului.

Am stat în aceiaşi sală de aşteptare ca şi în 2008, dar acum, spre deosebire de atunci, avionul nostru nu avea întârziere.

În Aeroportul...

Luton.
Cu ceva înaintea orei 8 s-a început îmbarcarea şi noi am coborât printre ultimii şi ne-am urcat în avion.

Am prins locurile din rândul al treilea, care în alte avioane sunt de clasă busines (probabil nu au avut curaj să se aşeze nimeni pe ele). Politica companiei Wizz Air nu prevede numerotarea locurilor; stă fiecare unde apucă.

De la fereastra...

Avionului.

În avionul.

Airbus.
Deşi am plecat cu o întârziere de aproape o oră, după numai două ore am aterizat la  Cluj  cu o întârziere de 15 minute.

După controlul de frontieră şi recuperarea bagajelor am intrat în sala de aşteptare de la  Sosiri.  Aici ne aşteptau Liviu cu Maia. Am depus bagajele în maşina lor şi destul de repede am ajuns la  Dej.  Au insistat, ca după ce lăsăm bagajele acasă, să mergem la ei la masa de prânz.

Am luat masa în grădină şi pentru ca să nu mâncăm ca porcii, am început-o bineînţeles cu o ţuică bună, cum n-am mai băut de mai bine de o lună, de când mi s-a terminat rezerva din  America.

La Liviu era şi fratele său Dandy, cu soţia şi am mai schimbat impresii despre stilul de viaţă american, căci şi ei au fost acolo, dar pe coasta de est.

Am mai aflat şi ce s-a mai întâmplat important în  Dej  în perioada în care am lipsit.

După masă am revenit acasă şi am început despachetarea şi aranjarea lucrurilor.

Am luat în seamă starea proprietăţii, de care în lipsa noastră s-a ocupat Dana. Iarba era tunsă de vecinul, iar flori nu am cultivat, ştiind că vom lipsi două luni.
Plantele perene sunt în stare bună, deci totul este în regulă.

Sosiţi acasă.
Am rămas treji până după ora 10 seara, deci ne-am acomodat din prima zi cu fusul orar al patriei iubite.

30 Iulie 2010. Avionul de la San Francisco a aterizat la timp pe Aeroportul Heathrow din Londra. Noi ne-am transferat cu trenurile rapide la capătul Terminalului 5,  ne-am scos bagajele şi ne-am dus în staţia autobuselor National Express. Conform orarului un astfel de autobus ne va duce pe Aeroportul Luton  la ora 15 şi 10 min.

Probabil din cauză că este vineri după masă, autobusul a sosit cu o mare întârziere şi am plecat spre destinaţie numai în jurul orei 5 PM. Pe drum am prins o mare aglomeraţie şi câteva ambuteiaje, astfel că am ajuns în  Luton  cam când se însera.

Avionul nostru spre Cluj va pleca numai mâine dimineaţă, astfel că noi va trebui să dormin în  Hotelul Ibis care se află aproape de aeroport.

Ca şi anul trecut am mers pe jos la hotel, trăgând valizele pe propriile roţi. Am luat camera, am mâncat şi ne-am culcat.

31 Iulie. Dimineaţa am mers la Aeroport, trăgând din nou valizele pe asfaltul neted ca oglinda. Acolo am făcut check in-ul şi am aşteptat îmbarcarea. Toate operaţiile s-au făcut la timp, am decolat, am zburat şi am aterizat cu bine la Cluj.

Nenea Ghiţă ne-a aşteptat la Aeroport, el fiind cu familia la  Colibiţa. A venit de acolo la  Cluj, ne-a lăsat acasă şi s-a întors la cabană.

Ajunşi...

Acasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu