duminică, martie 22, 2015

Las Vegas 2009

Oraş: Las Vegas
Coordonate Geogrfice: 36g10m29s N  115g08m13s V
Ţara: Statele Unite ale Americii
Populaţia: 600000 lociutori
Data Sejur: 9 Iulie-12 Iulie
Locuinţă: Hotel Circus Circus

9 Iulie. În ziua de joi 9 iulie am fost dimineaţa tot la piscină şi pe la ora 1 am mers acasă să ne împachetăm, căci toate patru familiile vom merge să ne petrecem weekend-ul la Las Vegas.

Pentru început maşina noastră a condus-o Mădălina şi pe a familiei Mudure Miţă, până la Mountain View la Google unde lucrează Mihai.

De aici l-am luat pe Mihai care şi-a preluat postul de şofer în propria maşină, ca şi Miţă de altfel. Am pus GPS-ul pe Las Vegas şi aparatul arăta că vom ajunge la destinaţie la ora 10 seara.

Trebuia să parcurgem un drum de aproape 900 de km, mergând spre sud până în apropierea Los Angeles-ului, apoi să o luăm spre est prin Deşertul Mojave pe Autostrada Los Angeles - Salt Lake City.

Am avut ghinion că am prins vreo două ambuteiaje, unul în care am făcut 50 de km în două ore.

În general gradul de încărcare al autostrăzilor era ridicat, dar când circulaţia era fluentă, deplasarea a fost mulţumitoare.

Trei sferturi din autoturismele întâlnite erau de fabricaţie japoneză. Industria americană de automobile nu s-a modernizat. Pentru a crea modele performante, la americani s-a mărit capacitatea cilindrică a motoarelor, care a dus la o creştere a puterii, dar şi a consumului şi a greutăţii maşinii. Un autoturism japonez cu o cilindree de 2000 cmc are puterea unuia american de 3700 cmc.

Am observat că aici în SUA,  la o mie de maşini sunt mai multe vechi, decât în  Germania  sau  Olanda. Această observaţie este strict personală. S-ar putea să nu fie adevărată.

Pe măsură ce trecea timpul, GPS-ul arăta ora de destinaţie tot mai îndepărtată. Înainte de ora 9 PM s-a înoptat, aşa că am traversat deşertul pe întuneric.

În statul  Nevada  am ajuns după miezul nopţii. Aici toate parcările erau iluminate ca ziua şi în ele erau tot felul de aparate de joc.

Jocurile de noroc, prostituţia, lipsa taxelor asupra tranzacţiilor, precum şi încheierea rapidă a căsătoriilor şi divorţurilor sunt legale aici, fapt care a dus la dezvoltarea turismului şi la o mare prosperitate a respectivului stat.

În California la Restrooms (WC) erau secţii pentru  Women  şi  Men. În  Nevada, din respect pentru turişti, sunt pentru  Ladies  şi  Gentlemen.

În statul...

Nevada.

Intrăm în Las Vegas.
Pe la ora 2 şi 20 AM am ajuns la complexul  Circus-Circus  unde se afla şi hotelul unde am făcut rezervările.

Ieşind din maşină ne-a izbit căldura de 40 gr.C. Ne-am dus la recepţia de noapte, unde era o coadă cam cu 10 clienţi înaintea noastră. Deşi ni s-a părut că se înaintează foarte încet, înainte de ora 3 am primit cartelele de acces în camere şi am lăsat maşinile într-o parcare.

De aici am luat un lift care ne-a dus la turnul unde erau camerele noastre şi ne-a lăsat în cazinou. Cu toate că ora era târzie, sau poate tocmai de aceea, activitatea aici era în toi.

Noi am mers însă la lifturile care duceau spre camere, aflate toate patru la etajul opt şi am hotărât să ne întâlnim dimineaţă la ora 10 în faţa automatului din care se puteau lua cuburi de gheaţă.

În prospect scrie că hotelul este de trei stele şi are 3770 de camere. Camera noastră era mare, avea un pat unde puteau dormi comod trei persoane (soţul, soţia şi tovarăşul Lenin ca în dormitoarele sovietice). Alături de ea era baia cu WC şi vană şi la intrare un mic coridor. Pentru că aerul condiţionat a funcţionat mult timp la o temperatură joasă, în cameră era destul de frig, aşa că l-am oprit. Se găseau în cameră televizor prin cablu cu mai multe canale, inclusiv cel al lui  Circus-Circus,  uscător de păr, fier cu masă de călcat şi posibilitate de conectare la internet. Costul camerei mi s-a părut că este destul de mic, 50 de dolari pe noapte. În Europa  poţi lua de banii ăştia cel mult o cameră la  Formula1,  cu duşul şi WC-ul pe coridor. Dar ei mizează pe faptul că existând cazinou, locatorul joacă şi bineînţes că pierde, astfel că hotelierii, care sunt şi proprietari ai cazinourilor nu ies în pierdere. Totul se plăteşte!!!

La hotelul...

Din Circus-Circus.
Pe noi personal ne-a interesat la ora respectivă, cel mai mult patul, fiind extrem de obosiţi după drumul parcurs.

10 Iulie. În timpul colonizării vestului îndepărtat,  Las Vegas  (Oazele sau Pajiştile) era un loc în care caravanele completau rezerva de apă.

În 1905, când a ajuns aici calea ferată  Salt Lake City - Los Angeles,  Las Vegas a devenit aşezare, iar în 1911 oraş.

Populaţia sa a început să crească între anii 1931-1935 când pe fluviul  Colorado, la 50 km de oraş, s-a construit  Barajul Hoover.

În 1946 se construieşte aici primul cazinou,  Flamingo, care profitând de legile statului  Nevada aduce imediat profituri uriaşe. Apar şi alte cazinouri, la început proprietăţi ale reprezentanţilor crimei organizate, dar după 1960 sunt cumpărate de companii legale şi apoi construite altele de acestea. Numărul lor astăzi este de ordinul sutelor.

Toate au o puternică iluminare nocturnă, astfel că  zona Las Vegas noaptea,  este cea mai strălucitoare de pe pământ.

Las Vegas are cea mai mare populaţie, dintre oraşele fondate în secolul al XX-lea, în  SUA.  Aceasta ajunge la peste 550000 de locuitori, răspândiţi pe o suprafaţă cu aria de peste 340 kmp.

Datorită apei din  Barajul Hoover,  în oraş există multă verdeaţă, precum şi mult luciu de apă artificial.

Majoritatea locurilor de muncă sunt date de sfera serviciilor, a personalului care deserveşte hotelurile şi cazinourile.

Principala industrie din oraş o reprezintă companiile de tehnologie în jocuri electronice. Este deasemenea dezvoltată o puternică industrie alimentară, necesară fluxului continuu de turişti, un vast comerţ cu tot felul de articole şi nu în ultimul rând, o industrie a spectacolelor de divertisment. Evident că turistul care vine aici să joace, trebuie să aibă unde dormi, să aibă ce mânca (şi bea), iar în rest să se şi distreze, la cumpărături şi la spectacole.

După un somn scurt şi reconfortant, am văzut în plin soare, de la fereastra camerei, hotelurile  Sahara  şi  Stratosphere.

Dimineaţa...

De la...

Fereastra camerei.
La ora stabilită,  ne-am întâlnit la locul  stabilit  şi am mers să ne luăm micul dejun undeva în incintă.

Sătui, ne-am năpustit în cazinou asupra aparatelor electronice de joc.

Entuziasmul meu a scăzut însă rapid, când cu toţi banii jucaţi nu am câştigat absolut nimic. Deşi nu am jucat o sumă mare, totuşi să nu câştig nici măcar o mână, mi s-a părut ceva grosolan aranjat din partea casei. Acum şase ani la cazinoul din  Monte Carlo,  unde până la urmă, mi-am pierdut toţi banii destinaţi jocului, totuşi am mai câştigat câte o mână de câteva ori.

Betty a avut noroc că a prins un aparat,  programat temporar, să mai câştige şi jucătorul, astfel că a câştigat suma, destul de mare, de 30 de dolari, având în vedere că la fiecare tragere a manetei, câştigurile erau doar de câţiva cenţi. Ceilalţi din grup au avut un noroc asemănător cu al meu.

Am vizitat magazinele care erau în jurul cazinoului şi din câştigul ei, Betty mi-a cumpărat un tricou cu  Las Vegas  pe piept.

Ieşind câteva minute afară am respirat un aer enorm de cald. Privind un termometru am văzut că acesta indica 50 gr.C. Am intrat imediat înăuntru, unde la aer condiţionat erau aproximativ 22 gr. C.

La ruletă, am asistat la jocul la care Mădălina şi Monica au reuşit să câştige destul de frumos, plus că fiind jucătoare, li s-au adus băuturi gratuite din partea casei.

Fiind trecut de ora 2 am părăsit cazinoul şi am mers la hotel.

Miţă, Mădălina şi Mela au avut energie să facă o plimbare cu maşina pe marele bulevard care poartă numele oraşului, trecând pe lângă majoritatea cazinourilor importante









Iulius Cezar.







Noi ceilalţi am simţit nevoia de odihnă după noaptea, care deşi nu a fost albă, gri a fost cu siguranţă, pentru că am dormit numai câteva ore.

Reveniţi în cameră.

Un whiskey cu foarte puţină gheaţă.
Aici cu gheaţă mai multă.

Obosit sunt Doamne, obosit!
După odihnă, ne-am întâlnit şi ne-am dus la  Circus Buffet  pentru cină. Aici contra 13,49 dolari, putea fiecare să se autoservească, cu oricâte şi cu oricât, din numeroasele feluri de mâncare existente. Aceasta se practica şi la noi în epoca interbelică în anumite cârciumi, mai ales la vin, pe care, contra unei sume fixe de bani, îl puteai bea  cu burta

La masa...

De seară.
Eu personal şi Betty nu am ieşit nici aici în câştig, pentru că, deşi mâncarea era foarte bună, nu am putut mânca mai mult decât de obicei. Ramura bătrână a familiei Mudure însă, a spălat ruşinea neputinţei noastre şi cu mult mai mult decât s-a pierdut la noi, s-a câştigat la ei.

După cină trebuia să ajungem la cazinoul  MGM  unde vom vedea un spectacol al unuia din ansamblurile  Cirque du Soleil  care va începe la ora 9 şi 30.

Circus-Circus  şi MGM  se află amândouă pe  Bulevardul Las Vegas, ca şi marea majoritate a cazinourilor celebre, dar la vreo 4 km unul de altul. Pentru asta trebuie să luăm două taxiuri.

Coada la taxiuri era destul de mare şi maşinile puţine, dar alături se afla o limuzină lungă care nu era solicitată. L-am rugat pe plasator să ne-o cheme, şoferul a dus-o în faţa noastră şi toţi opt am luat loc pe scaunele din interior.

Limuzina.

Bancheta din faţă.
Şoferul ne-a întrebat de unde suntem şi aflând că suntem români s-a lăudat şi el că este de origine maghiaro-nicaraguană, dar fiind născut aici, nu cunoaşte în ungureşte decât nişte înjurături.

Ne-am simpatizat reciproc, poate pentru că bunicii, respectiv străbunicii noştri au fost  supuşi austrieci,  dar şi din cauză că prin originea sa nicaraguană, făcea şi el parte, cel puţin pe jumătate, din ginta latină.

Când am ajuns în faţă la  MGM  am făcut o poză cu el şi cu limuzina.

Cu şoferul limuzinei.
În 1993, când s-a dat în folosinţă,  MGM Grand Hotel Las Vegas  a fost cel mai mare hotel din lume. Astăzi este depăşit numai de vecinul său: Venezian.  Are mai multe clădiri, din care principala are 30 de etaje, clădiri în care se găsesc 5044 de camere plus apartamente. Cazinoul său este mai luxos decât cel de la  Circus-Circus  şi se joacă cu deschiderea mai mare. La  MGM  se petrece o parte din acţiunea filmului  Vacanţă la Las Vegas cu Chevy Chase.

Betty şi Mădălina au jucat la aparate şi evident că şi-au pierdut sumele planificate. Eu am fost însă în câştig, pentru că am băut  brendy-ul gratuit comandat de jucătoarea Betty.

Înrăiţii...

Joacă şi aici.
Am trecut apoi să-i privim pe jucătorii de la ruletă. Am văzut indivizi care au câştigat câte puţin, dar majoritatea pierdeau destul de mult. Un tinerel cu mutra răvăşită a pierdut sub ochii mei, într-un minut şi jumătate 300 de dolari şi se părea că aceştea erau ultimii săi bani.

Monica, având în vedere că era în câştig de dimineaţă, s-a băgat şi ea în joc, dar după ce a pierdut de câteva ori s-a lăsat la timp.

Spectacolul, pe care urma să-l vedem se numea KA  şi cum am mai spus era susţinut de un ansamblu al lui  Cirques du Soleil

Aceasta este o companie canadiană de divertisment care pe la începutul anilor 1980 a creat mari spectacole în care se combină arta circului cu o naraţiune pe o temă dată, de-a lungul căreia se desfăşoară spectacolul.

Spectacolele s-au jucat şi au fost apreciate pe toate continentele, mai puţin  Africa şi  Antartica (unde nu s-au jucat).

Prin anii 2000 Consiliul de Administraţie al Companiei MGM Grand  îi propune lui Cirque du Soleil  să facă spectacole şi în  Las Vegas. Unul din acestea este  KA  care a avut premiera în noiembrie 2004. Punerea în scenă a spectacolului i-a costat pe MGM 220 milioane de dolari, din care 30 de milioane numai costumele. Nicio problemă, căci banii au fost scoşi cu un profit bunicel!

Pe la ora 9 ne-am aşezat la coada de intrare la spectacol, dar cred că sala nu era aranjată în urma spectacolului precedent de la ora 7. Tot felul de  clowni  veneau şi ne aranjau într-un fel, apoi în altul, făceau scamatorii, mimau glume, toate aceste ca să treacă timpul.

Într-un târziu am fost lăsaţi să intrăm în sala imensă, dar numai după un temeinic control al biletelor, cu o lampă specială, care dovedea că nu sunt false.

Sala avea către 10 mii de locuri (zic eu). Plasatorii ne avertizau că fotografiatul este interzis cu stricteţe.

Fix la ora 9 şi 30 a început spectacolul care este brodat pe povestea a doi prinţi gemeni care în urma unui cataclism natural sunt nevoiţi să-şi părăsească insula natală, care se scufundă. Sunt redate aventurile prin care trec, în spectacol abundă acrobaţiile, artele marţiale, efecte sonore şi video şi impresionante şi reuşite efecte pirotehnice. Totul a durat 2 ore şi ne-a plăcut enorm la toţi. Evident că am şi fotografiat, dacă tot nu a fost voie (tentaţia fructului interzis)!

Fotografii din spectacol

Clandestine bineînţeles.





După spectacol.

La ieşirea teatrului.


La intrarea teatrului.



Cu Harun al Rashid.


Am mai făcut o trecere în revistă a cazinoului, ne-am aşezat la o masă şi am comandat nişte băuturi răcoritoare.

Prin MGM.





Ieşind din cazinou am hotărât să facem  o plimbare nocturnă prin Las Vegas,  cel mai luminat loc de pe pământul aflat acum în întuneric.

Am parcurs, pe Bulevardul Las Vegas, pe o temperatură de 40 gr. C, cei peste 4 km dintre MGM şi Circus-Circus. Drumul a fost obositor, simţeai că nu mai ai aer şi cum prin transpiraţie te deshidratezi, dar  luminile oraşului  au fost superbe.

Străbătând pe jos...

Bulevardul...

Las Vegas.




Am trecut pe lângă cele mai celebre cazinouri, Belagio, Paris, Hollywood, Ballys, Caesar's Palace, Venezian, Insula Comorilor  şi altele, nu neapărat în această ordine.




















Se zăreşte Stratosphere.
Când am văzut că au apărut hotelurile  Stratosphere şi Sahara,  ne-am liniştit, pentru că urma să apară  Circus-Circus.

Am intrat prin cazinou cam pe la ora 1 AM. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să cumpăr o sticlă mare de Coca-Cola şi una de apă minerală, ambele reci.

Am mers apoi la lifturi şi ajunşi în cameră am pus aerul condiţionat pe o temperatură mai mică, mi-am luat gheaţă de la automat şi mi-am preparat un alt whisky cu puţină gheaţă  din sticluţa dusă cu mine din San Jose. În continuare am băut toată Coca, care probabil că m-a mai hidratat şi am început să mă simt efectiv bine.

Am văzut că micuţa cameristă chinezoaică şi-a onorat promisiunea făcută dimineaţă, de a ne mai aduce două perne.

A doua zi (mai precis astăzi) urma să ne întâlnim în acelaşi loc, la aceiaşi oră ca şi ieri.

11 Iulie. După ce ne-am întâlnit, am coborât în cazinou şi am mers alături într-un magazin Subwaype care l-am depistat azi noapte la întoarcere.

Familiile Cadariu au luat fiecare membru câte o jumătate de sendvici de un picior, nu ca familiile Mudure care au luat fiecare un sendvici întreg. Noi nu dispunem de puterea lor de combatere! Pentru a ajunge la magazin nu a fost necesar să ieşim din clădire.

Ne-am întors în cazinou şi principalul lucru pe care l-am făcut a fost să jucăm şi noi, ramura bătrână la ruletă. Am jucat aproape 50 de dolari şi din nou nu am câştigat nici măcar o mână. Cu asta am pus capăt carierei mele de jucător în cazinouri! Betty a jucat şi ea aceeaşi sumă, evident că a pierdut-o până la sfârşit, dar a şi câştigat de mai multe ori. Singura care a câştigat a fost Mihaela, care oprindu-se la timp, s-a ridicat de la masă cu un câştig de vreo 80 de dolari.


După ora 1 noi patru plus Mihaela am mers cu maşina lui Miţă la Venezianpe care vrem să-l vizităm ziua. Mihai Mudure nu se simţea bine după sendviciul, prea mare pentru un mic dejun şi astfel Mircea nu a putut vedea Venezian-ul.

Hotelul şi cazinoul Venezian a fost dat în folosinţă în iulie 1999, adică acum 10 ani. Hotelul este cel mai mare din lume având 4027 camere, toate de cinci stele, din care multe sunt apartamente de 210 mp. În complex sunt 19 restaurante o mulţime de baruri şi un foarte elegant cazinou. Există spaţii unde personal calificat are grijă de copii în timp ce părinţii lor sunt ocupaţi cu jucatul.

Am lăsat maşina în parcarea subterană şi am urcat cu liftul la cazinou. Cum nu am venit pentru joc, am mai urcat cu o scară rulantă, care printre o mare de umbrele deschise, de toate culorile ne-a dus în Veneţia.

Printre umbrele.

Deschise...

Şi colorate.

Este o copie aproximativă, la o anumită scară a centrului Veneţiei,  cu o porţiune din  Canale Grande, cu Podul Rialto, cu Palatul Dogilor şi Campanilla.

Cum am intrat, am ajuns într-o Veneţie  imediat după apusul soarelui cu un cer albastru, presărat cu norişori albi. Cerul acesta închide ermetic incinta, astfel încât aerul condiţionat să-şi facă efectul peste tot.

Canale Grande  este aici un circuit închis, pe el circulă gondole asemănătoare cu cele din oraşul mamă, dar cu deosebirea că se deplasează datorită unui silenţios motor electric, aşa că gondolierul nu face decât să mimeze că vâsleşte.




Gondole.



De-a lungul canalului sunt vreo 80 de buticuri, unde se vând suveniruri, dar mai ales articole de lux (bijuterii, cosmetice, parfumuri, etc). De pe un mal pe altul al canalului poţi trece peste poduri care au cam aceiaşi formă ca în Veneţia.













Cu Marilyn.


Într-o piaţetă era o estradă şi acolo o trupă italiană, în costume din secolul al XVIII-lea, ţinea un mic concert de canţonete. După terminarea concertului şi noi şi alţi spectatori ne-am fotografiat cu artiştii.

Concertul de canţonete.





Cu artiştii.




Cu Dogele cerşetor.



Gânditorul.




Am mers la Podul Rialto care pe dinafară este ca originalul, poate ceva mai mic, dar în interiorul podului circulă două benzi rulante, care-i transportă pe turişti.

Puntea Suspinelor.





Podul Rialto.




Scara rulantă...

Din interiorul...

Podului Rialto.
La capătul podului într-o săliţă era un Pavarotti de ceară, în mărime naturală, cu care evident că ne-am fotografiat.


Cu Luciano Pavarotti. 




Ne-am întors prin Palatul Dogilor, unde se aflau pe pereţi şi pe tavan frescele veneţiene, destul de bine executate, dar mai mici decât originalele. Toate acestea le-am văzut în  Veneţia  reală în 2005.

Copia Las Vegasiană a Veneţiei  este făcută într-un stil american, care respectă mai puţin originalul, dar face facilităţi turiştilor, astfel ca aceştia să fie în număr cât de mare şi să aducă un profit maxim.



Am revenit la hotelul nostru pentru un scurt timp de odihnă.

Pe la 6 şi 30 am coborât pentru cină într-un restaurant mexican care servea fripturi de vită. Am luat la început câte o  margueritta  apoi felul principal şi câte o bere  Corona

Într-un restaurant mexican.

Condus de nişte escroci.




Chelnerul ne-a mai adus un rând de bere şi a spus că e din partea casei. Dacă e aşa ne-am sacrificat şi cu greu am băut-o. La plată însă şi berea din partea casei figura pe listă. Noi am protestat, dar fără nici o şansă.

I-am trecut şi pe mexicani pe lista mea  a naţionalităţilor de o ultimă speţă, cu care este bine să ai cât mai puţin de-a face. Părerea asta s-a cristalizat cu timpul, urmărindu-le comportarea în sejurul nostru californian.

Am mers apoi toţi opt cu maşinile la  Bellagio să urmărim jocul de apă, sunet şi lumini, pe care ieri l-am ratat din cauza orei târzii.

Mihaii nu au găsit loc de parcare aici, dar s-au dus la  Paris  unde au reuşit să-şi parcheze maşinile.

Din nişte ţevi invizibile, aflate în lacul artificial din faţa hotelului ieşeau jeturi colorate de apă, a căror intensitate era în concordanţă cu muzica care se transmitea. Înălţimea jeturilor varia, de la câţiva centimetri, până la 50 m, depăşind înălţima hotelului.

Jocuri...

De apă...

Sunet...

Şi lumini.

La Bellagio.









După mai multe astfel de reprize, am luat-o din nou pe jos spre casă, încet, prin aerul fierbinte de pe Bulevardul Las Vegas.

Ajunşi la  Insula Comorilor  Mihaela ne-a dat un ultimatum: ea nu va mai merge pe jos acasă şi neapărat va lua un taxi, fie că noi suntem sau nu de acord! Nu am putut să o lăsăm singură şi am luat un taxi cu şofer chinez de astă dată, care în cinci minute ne-a adus la hotel. Am cumpărat din nou de jos, o sticlă din singura apă minerală gazoasă care se găsea şi o sticlă de Coca-Cola.

Ca şi ieri, înainte de culcare, am băut toată Coca-Cola, semn că eram foarte deshidratat.

12 Iulie. Dimineaţa am părăsit camerele şi am dus bagajele la maşini, pe care Mihaii le-au scos din parcarea subterană şi le-au dus în faţa intrării.

Am mers să luăm micul-dejun la Circus Buffet, unde de data asta, contra a 10, 49 dolari puteai mânca câtă mâncare voiai. Eu nu am exagerat, mi-am ales doar câteva feluri şi în mici cantităţi, anume pentru a nu avea probleme pe drum. Mâncarea era foarte variată şi foarte bine gătită, dar  şi eu ştiam ce fac!

După micul-dejun am mai trecut prin cazinou şi ne-am dus la maşini. Interiorul lor era fierbinte şi aparatul de emisie recepţie cu care comunicam cu cealaltă maşină nu mai funcţiona din cauza căldurii.

După ce aparatul de aer condiţionat a funcţionat vreo 5 minute la maximum am intrat în maşini şi am părăsit Las Vegasul.

Ieşind din oraş am intrat în Deşertul Mojave, unde conform termometrului din maşină, erau 52 gr. C. Foarte mult timp a funcţionat aerul condiţionat până s-au făcut 23 gr. Abia acum a început să funcţioneze emisia - recepţia.

Peisajul era arid, nişte munţi goi, lipsiţi de orice vegetaţie, iar pe lângă autostradă creşteau ceva buruieni şi cactuşi mici şi urâţi.

Spre casă.


Prin deşertul Mojave.

La 52 gr.C.

Peisaj arid.





Am oprit în câteva parcări să cumpărăm băuturi reci, cu care ne hidratam tot timpul.

În Mojove City am văzut un deal întreg acoperit cu centrale eoliene, mai mici, dar mai dense decât în  Olanda.  Toate funcţionau, deci vântul aici este pus la treabă

Centrale eoliene.

Mai mici, dar dese.

Pe lângă...

Mojove-City.
Apusul de soare ne-a prins în  California  şi atunci am luat cina într-un  Subway,  noi câte o jumătate de sendvici, iar Mudureştii câte unul întreg.

Apusul...

De soare.
Conducând pe întuneric am ajuns în San Jose  după ora 10 şi ne-am dus la un supermarchet  Wal-Mart  care e deschis non stop. Am făcut cumpărături pentru mic-dejunul de mâine.

Acasă am ajuns la concluzia că la  San Jose  clima este excelentă. Nu sunt vânturile şi ceaţa din  San Francisco  şi nici căldura ucigătoare din  Las Vegas. Este mult mai bună şi decât temperat - continentala noastră, uneori cu veri şi ierni totalmente inconfortabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu