Coordonate geografice: 54gr19min N 48gr22min E
Ţara: URSS
Populaţia: 625000 locuitori
Data sejurului: 12 - 14 Aug 1989
Locuinţă: Hotel Veneţ
Personalităţi: V.I.Lenin (1870-1924), Alexandr Kerenski (1881-1970)
12 August. Am plecat în zori de la Moscova de pe Aeroportul Domodedovo şi am sosit destul de dimineaţă pe Aeroportul din Ulianovsk. Am călătorit împreună cu ghida Inturist-ului, aceea care ne-a luat în primire la Moscova.
Am fost aşteptaţi de ghida locală şi autobusul, împreună cu camionul pentru bagaje ne-a adus la hotelul Veneţ.
Hotel Veneţ şi podul peste Volga. |
Volga văzută din camera hotelului. |
Volga cu podul în fundal. |
Am revenit la hotel şi într-un restaurant aflat la unul din cele 22 de etaje am luat masa de prânz. În acest restaurant am luat toate mesele pe timpul sejurului.
În continuare a fost program de voie. Ne-am plimbat prin centrul oraşului şi am făcut şi mici cumpărături.
Seara ne-am întors la hotel pentru cină. Toată partea europeană a URSS-ului are ora Moscovei. Datorită situării oraşului la aproape 800 km mai spre est de capitală, soarele răsare aici la o oră foarte mică dimineaţa şi apune tot la o oră foarte mică seara.
Camera mea era la etajul al 20-lea şi ajungeam acolo foarte repede cu elegantele lifturi rapide, fabricate în Finlanda, care făceau opriri numai de la etjul al 16-lea în sus. Camera era prevăzută cu un pat bun, mobilier nou, baie elegantă şi curată. Aveam şi televizor alb-negru unde se transmiteau multe filme sovietice cu al doilea război mondial, dar şi şedinţe ale parlamentului. M-au mirat mult deputaţii care în timpul şedinţei se plimbau, citeau ziarul şi erau cu desăvârşire neatenţi. Se simţea un iz al noii democraţii introduse de Gorbaciov cu perestroika sa.
Am invitat ghida moscovită, care locuia în hotel cu noi, la un coniac Triumph (fabricat la Focșani) și am ajuns să discutăm și despre politică. Am spus că sunt un admirator al lui Gorbaciov și al reformelor sale, la care ghida a zis că acest om este conducătorul Uniunii Sovietice de mai mult de patru ani și nu a făcut încă nimic important. Dacă nu va face nici în următoarea perioadă, precis va fi schimbat. Viitorul a arătat că a avut dreptate.
13 August. După micul dejun autobusul ne-a dus în portul de pasageri unde cu vaporul Maxim Gorki am făcut o croazieră de vreo două ore pe Volga. Deşi era duminică vaporul nu era foarte aglomerat. La restaurantul de la bord nu se vindeau băuturi alcoolice. Eram în epoca în care Gorbaciov voia să-i înveţe pe ruşi să nu mai folosească alcoholurile. Era o luptă cu morile de vânt!
Aproape tot timpul am stat pe puntea superioară a vasului. A fost o plimbare frumoasă, având în vedere că Volga este cel mai mare fluviu european!
Imagini din timpul croazierei. |
Cu Prunduş şi Milotoi. |
Am revenit la hotel pentru masa de prânz, după care am vizitat Ansamblul Arhitectonic construit în 1970 cu ocazia centenarului lui Lenin. Acesta cuprinde, printre altele, o mare bibliotecă, un muzeu, săli de concert şi înglobată în interior, casa în care s-a născut Lenin.
În muzeu erau expuse fotografiile membrilor primului guvern sovietic. Prima era fotografia lui Lenin, urmau apoi ale miniştrilor, în ordinea importanţei şi ultima era a unui tânăr negricios. Una din ghide ne-a spus că acesta este Stalin şi toţi cei dinaintea lui, înafara lui Lenin, au fost omorâţi din ordinul său. Evident că nicăieri în muzeu şi nici în oraş, nu se pomenea nimic de bine despre concitadinul lor Kerenski.
14 August. Dimineaţa am avut program de voie, am cutreierat prin centrul oraşului şi la ora 12 am venit la hotel.
După ce am luat masa de prânz, autobusul ne-a dus la aeroport pentru a pleca la Moscova. Ghida ne-a instalat în salonul rezervat turiştilor companiei Inturist. Acesta era mai aerisit şi mai elegant decât sălile de aşteptare ale cetăţenilor de rând.
Ghida s-a întors şi ne-a dat o veste rea. Avionul nostru, care trebuia să plece la ora 3 PM, s-a defectat şi va trebui să aşteptăm, nu se ştie cât, până va veni în locul lui un alt avion de la Minsk.
Timpul a trecut foarte greu şi am decolat spre seară după aproape şase ore de întârziere.
A fost un zbor neplăcut, în condiţii meteorologice nefavorabile, cu multe mici căderi, datorate golurilor de aer.
Am ajuns la Moscova târziu, pe o ploaie deasă şi rece. Autobusul ne-a dus la hotel, unde din cauza întârzierii nu au mai avut să ne dea decât hrană rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu