Side, Manavgat/Antalya, Turkiye 2023

 Oraș: Side

Coordonate Geografice: 36g48m58s N; 31g19m43s E

Țara: Turcia

Populația: 11016 locuitori permanenți; 99000 locuitori în Manavgat

Data Sejur: 11-25 septembrie

Locuință: Hotel: Hane Sun Elite; camera: 1121 

11 Septembrie. Încă de pe la sfârșitul lui iunie am ales, la recomandarea Codruței (Paralela 45), două sejururi de vacanță, all inclusive, în Antalya/Turcia, între 11 și 25 septembrie. Hotelul este Hane Sun Elite, hotel de 5 stele, care se află în apropierea orașului stațiune Side, un component al aglomerării urbane Manavgat. Prețul pachetului includea costul biletelor de avion, taxele de aeroport, transferul aeroport-hotel-aeroport, cazarea la hotel, mesele și gustările servite, majoritatea băuturilor (alcoolice și nealcoolice) și asigurările medicale.

Dimineața a sosit Dani și ne-a dus la aeroport. Am prins un ambuteiaj de vreun sfert de ceas în Jucu, înainte de a intra pe centura de nord-vest a Clujului. 

Am ajuns însă la aeroport în timp util, am efectuat toate formalitățile, am așteptat, ne-am îmbarcat și când a sosit ora am și decolat.

Zborul s-a desfășurat normal și la ora programată am aterizat pe Aeroportul din Antalya.

Pe Aeroportul din Cluj

Așteptăm

În avion

Compania și tipul avionului

Bibi pe locul ei

După ce ne-am recuperat bagajele am ieșit din aeroport și un individ care avea în față o placardă cu inscripția Paralela 45 ne-a spus numărul ghișeului unde să ne prezentăm.

Acolo ne-a luat în primire o ghidă, studentă în Iași, care ne-a condus la microbuzul care ne va duce la hotel.

S-au îmbarcat toți turiștii care aveau reședințele pe un anumit traseu și ghida moldoveană ne-a dat câteva informații utile.

Ca și în alte locații, pe unde am mai fost, ne-a sfătuit să fim atenți la bagaje, pentru că se fură tovarăși!

Tot ca și în alte locații ne-a avertizat că apa curentă nu este potabilă și va trebui să bem apă minerală. Cei care sunt la all inclusive o vor primi la discreție, ceilalți vor trebui să o cumpere.

Ne-a vorbit apoi despre excursiile care se vor organiza și la care vom putea participa contra cost. Pentru astea vom fi contactați mâine de un vorbitor de limbă română, din partea Paralelei 45.

Ne-a mai dat și alte informații foarte utile, pe care, din păcate, nu le-am reținut.

După ce microbuzul a parcurs aproape 70 de km am ajuns la hotel.

La recepție am făcut formalitățile de cazare, după care un tinerel ne-a luat bagajele și ne-a condus în cameră.

Balconul camerei.

Vedere de la balcon.

Camera

Principalele piese de mobilier: paturile.

Bibi și...

Bubu plini de admirație!

Corp 1, Etaj 1, Camera 21.

Baia.

Camera era destul de mare, avea două paturi comode, un balcon spre stradă, care era prevăzut cu două fotolii și o măsuță. În cameră funcționa aerul condiționat, un frigider pe care îl vom folosi mai ales pentru răcirea apei și bineînțeles un televizor. Sala de baie avea un WC și o cabină destul de mare de duș.

De pe balcon se vedea orașul și ieșea în evidență o moschee care se afla cam la un kilometru de noi, în linie dreaptă. Când balconul era deschis se auzea vocea muezinului care anunța ora rugăciunilor zilnice.

Dincolo de oraș, în depărtare se conturau niște culmi, nu prea înalte, ale Munților Taurus.

Tot complexul era legat la o rețea Wi-Fi de o foarte bună calitate. Ne-am legat telefoanele și laptopul la rețea și am vorbit cu Mihai din Olanda.

Din cameră am ieșit prin complex, am vizitat piscina și am văzut unde este restaurantul. Ne-am plimbat apoi pe strada unde trecea un drum expres cu câte două benzi pe sens și care era foarte circulat. Noroc cu ferestrele termopane că din cameră nu se auzea zgomotul produs de numeroasele mașini care treceau în ambele sensuri.

Pe la ora 8 seara ne-am dus la masă. Am ales din mulțimea de feluri de mâncare, pe acelea care am presupus că ne plac, le-am așezat pe o masă și ne-am mai dus după altele.

Am descoperit un bar cu băuturi alcoolice și acolo aveau și whiskey Jack Daniels, ca pe avion, în sticluțe de 40 de mililitri.  L-am rugat pe barman să ne toarne câte două sticluțe, pe care le-am dus la masă și astfel cina a început în cel mai plăcut mod posibil. Mâncarea era foarte bine gătită și desigur că am mâncat cam mult.

La desert puteam alege multe fructe, dar și mai multe prăjituri. La loc de cinste se găseau variate sortimente de baclava, prăjitura lor națională, dar și de torturi ornate cu tot felul de creme. 

Fiind foarte sătul am sărit peste fructe și prăjituri.

Am venit în holul de la recepție și acolo am butonat amândoi pe telefoane, alături de câte o băutură răcoritoare.

Mai târziu, în noapte, am urcat în cameră și așa cum am presupus, programul la televizor era absolut nedigerabil. Am vrut să leg televizorul la laptop să vedem niște filme, pe care le-am dus cu noi, dar televizorul era foarte bine atașat de suportul său și nu se putea mișca, astfel că nu aveam acces la partea lui din spate.

Ne-am mulțumit să vedem un film la ecranul laptopului. Nu era ideal, dar era bine!

După film ne-am culcat și am dormit foarte bine sub înstelatul cer asiatic.

12 Septembrie. După ce am luat micul dejun am venit în cameră și ne-am îmbrăcat pentru piscină. 

Am coborât cu liftul la nivelul -2 (subsol), de unde am luat cu cardul două prosoape.

La piscină am ales șezlonguri la umbră și ne-am acomodat cu mediul. După o jumătate de oră am intrat în apa care era destul de caldă și am stat acolo aproape o oră.

Ne-am așezat apoi pe două șezlonguri la soare, dar nu am stat prea mult, pentru că nu am mai făcut plajă din toamna trecută, din Insula Reunion.

Bibi la piscină

Bubu înoată

În apa călduță

Am primit pe Whats App un mesaj de la reprezentantul din zonă al Paralelei 45, care ne solicita să ne întâlnim peste 30 de minute la recepție.

Atunci și acolo s-a prezentat la noi un turc de vreo 30 de ani, ne-a spus că-l cheamă Mahomed și că este căsătorit cu o româncă. În aproximativ un an el a învățat limba română și soția sa pe cea turcă. Ne-a spus că doamna vorbește turca mai bine decât vorbește el româna. Este firesc să fie așa pentru că locuiesc în Antalya!

Ne-a întrebat dacă avem unele probleme și s-a oferit să ne ajute să le rezolvăm. I-am cerut să ne spună că de unde am putea cumpăra apă minerală gazoasă, pentru că aceea pe care o primim este un fel de apă plată. După ce a înțeles întrebarea noastră ne-a explicat că Turcia posedă foarte puține izvoare de apă minerală și că aceasta este singura care se găsește în zonă. Cu asta ne-am liniștit și că ne vom obișnui cu ea. Noroc că puteam lua la discreție și Coca-Cola, care este suficient de gazoasă. El avea numerele noastre de telefon și ne-a dat numărul lui, astfel ca să-l putem contacta la nevoie. Noroc cu Whats App-ul, că altfel convorbirile telefonice în Turcia, țară non UE, ar fi extraordinar de scumpe pentru noi.

În continuare ne-a prezentat excursiile pe care le-am putea face în zonă. La o parte dintre ele am participat acum doi ani, așa că am ales trei călătorii mai mult sau mai puțin lungi.

Prima urma să fie un safari care se desfășoară pe niște drumuri neasfaltate din Munții Taurus.

A doua va fi un spectacol de dansuri turcești, numit Focurile Antalyei.

Cea de-a treia se va desfășura pe un lac artificial, foarte adânc și relativ îngust, mărginit de culmi muntoase pe care se află o vegetație foarte densă, din cauza căreia se numește Canionul Verde.

I-am plătit lui Mahomed costul excursiilor și evident că acesta a fost mulțumit de prestația noastră, având în vedere că pentru fiecare din ele încasează câte un un comision.

Fiind ora 12 ne-am dus să luăm masa de prânz. O mare parte din populație preferă să vină la masă atunci când începe servitul și astfel se creează o oarecare aglomerație. Pe viitor noi vom veni numai după ora 1!

După masă am stat în cameră și ne-am făcut siesta.

Pe la ora 4 după amiază am revenit la piscină, unde ne-am păstrat șezlongurile, acoperindu-le cu prosoapele din dotare.

Acum soarele este mai blând, am stat și ne-am bronzat, dar am intrat și în apă pentru cel puțin o oră.

Am mers în final din nou la subsolul -2, unde am predat prosoapele și ne-am recuperat cardurile.

Înainte de a merge la cină am făcut o plimbare pe aleea plasată pe o plantație cu palmieri și pomi fructiferi din preajma hotelului.

La masa de seară nu am mai ales așa multe feluri de  mâncare ca și ieri, dar din nou am început-o cu Jack Daniels.

Pe terasa de la recepție am luat câte o băutură răcoritoare și apoi ne-am retras în cameră si ne-am uitat la un film pe laptop.

13 și 14 Septembrie. Programul a fost asemănător cu al zilei de 12 septembrie: mic dejun, piscină, masă de prânz, siestă, din nou piscină, masa de seară și program de seară. În 14 septembrie în timp ce ne făceam siesta ne-am odihnit pentru prima dată în acest sejur din Turcia.

15 Septembrie. Timp de 57 de ani, din 1952 până în 2009, 15 septembrie a fost, cu câteva mici excepții, prima zi din noul an școlar. Pe de-o parte mă bucur că în loc să merg la muncă, eu sunt în concediu și încă în străinătate, într-o zonă de-a dreptul superbă! Pe de altă parte însă... 

Am hotărât ca după micul dejun să ne ducem la plajă la Marea Mediterană. Hotelul nostru poseda pe Plaja Side, a stațiunii cu același nume, o zonă cu aproximativ o sută de șezlonguri și un mic restaurant acoperit, dar fără pereți exteriori. Pe baza brățării de pe mâna oricărui locatar al hotelului puteai folosi un șezlong (în limita locurilor disponibile) și aveai la dispoziție mâncare sau băutură de la restaurant. Un autobus făcea drumul de la hotel la plajă și retur din jumătate în jumătate de oră.

Am luat și noi autobusul și am ajuns la plajă în mai puțin de zece minute. Stația autobusului se afla lângă restaurant și de acolo se vedea plaja și întinderea albastră a mării.

Side Beach

Toate șezlongurile din zona hotelului nostru erau însă ocupate. Alți doritori de mare au sosit de la hotel înaintea noastră. 

Ne-am lăsat atunci lucrurile pe nisip și am intrat în Mediterana. Apa era caldă și suficient de adâncă încă de la o mică distanță de țărm. Bibi a intrat numai până la genunchi, eu însă am înotat pe porțiunea dintre geamanduri și țărm.

Intratul și ieșitul în și din mare s-a dovedit a fi destul de dificil, mai ales pentru mine, care nu mai am picioarele de altă dată. Nici măcar pe cele de acum patru ani. Le-am executat totuși, deși cu greu, fără ajutor din partea unui însoțitor mai puternic.

Pe dunga Mediteranei

Ne-am plimbat într-un sens și în altul pe dunga mării (vorba lui Tibi), până ne-am uscat cât de cât și apoi ne-am dus la restaurant. Se găseau aici diverse răcoritoare, iar băuturi alcoolice am văzut vin, dar probabil că aveau și bere. Bineînțeles că erau gratuite pentru cei cu brățara galbenă (all inclusive). Noi am luat un coca-cola și o limonadă și la scurt timp după ce le-am terminat am văzut că sosește autobusul.

Ne-am întors cu el la hotel și puțin mai târziu am mers la masa de prânz.

Ca și în zilele precedente a urmat siesta, piscina, cina, filmul și culcarea.

16 Septembrie. A fost o zi cu program obișnuit, foarte asemănător cu al celor precedente.

Putem sta deja mai mult la soare

Mă bronzez

Și Bibi se bronzează

Lângă sau în piscină

Totuși nu apasă grea monotonia.

La cină

Cumpătați

Vin roșu

Și prăjituri

Seara Mahomed ne-a anunțat că mâine la ora 8 și 30 vom fi luați din fața hotelului de o mașină cu care vom pleca în Safari.

17 Septembrie. După micul dejun am coborât la Recepție și imediat a sosit un Land Rover robust, destul de prăfuit, dar foarte puternic după modul în care torcea motorul său. Șoferul era presupun turc, dar avea, vorba lui Eminescu, ceafa groasă ca un bulgăroi.

Am mers pe la încă două hoteluri și din fiecare am luat în jeep câte o pereche, una de germani și alta de israelieni. După asta ne-am deplasat afară din oraș, într-o parcare unde în final ne-am strâns câteva zeci de jeepuri, toate de aceiași marcă.

Safari înseamnă un raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat de regulă, pe continentul african, pe drumuri și în condiții din cele mai vitrege.

Aventura noastă de astăzi va îndeplini condițiile de a fi un veritabil safari, deși se va desfășura pe drumuri turcești și nu africane.

Se adună jeepurile

Mașina noastră

Safaristul Bubu

Pe locurile noastre

După vreun sfert de ceas de așteptare mașinile au plecat în safari în grupuri de câte 8-10 jeepuri. păstrând o anumită distanță între echipe.

A început aventura

Grupul nostru

Mașina noastră (neamțul în roșu)

Aici suntem și noi

Am ajuns pe un fel de platou unde s-au adunat toate mașinile și unul din organizatori s-a urcat pe capota unui jeep și cu o portavoce ne-a vorbit despre acest safari. Ne-a spus despre zona în care mergem, unde vom face popasuri, unde vom lua masa de prânz și cam la ce oră ne vom întoarce la hoteluri. Drumurile vor fi foarte accidentate, dar aproximativ 50% dintre pasageri se vor întoarce teferi.

După discurs șoferii au împărțit fiecărui pasager câte o sticlă de plastic de 2 l umplută cu o apă destul de dubioasă în ce privește calitatea ei. Șoferii au părăsit jeepurile și s-au adunat la o margine a platoului. La un semnal al celui cu portavocea, pasagerii au început să arunce apa pe colegii aflați în mașinile din apropiere. Când apa s-a terminat au venit și șoferii la mașini și am continuat raliul, fiecare fiind udat după cum i-a fost norocul.

La început am mers pe drumuri, care erau din ce în ce mai înguste, dar asfaltate. A venit însă rândul altor drumuri, care deși erau înguste nu mai erau asfaltate. Multe din ele erau pline de praf și prevăzute cu un bogat sortiment de gropi.

Grupul nostru

Ruinele unui apeduct roman

Bibi la apeductul antic

Mașina noastră

Bibi și Bubu; cei mai tineri din safari

Într-un popas

Șoferul: turcaleț cu ceafa groasă

În alt popas

Din nou noi

Pe drumuri din Munții Taurus

Drumurile neasfaltate și înguste au ajuns să urce pe culmile aride ale munților, unele fiind săpate în stâncă și mărginite de o prăpastie adâncă și culmea, neprevăzute cu balustradă.

Drumuri înguste, prăfuite...

Și bineînțeles fără balustrade

Am făcut un popas la un izvor care curgea într-un vas mare de beton de formă paralelipipedică cu dimensiunile de 3/3/0,5 m. Aici șoferii au umplut din nou sticlele de plastic cu apă, iar cei mai încălziți au intrat în vasul de beton și s-au răcorit. Un grup de băieți și-au luat însoțitoarele pe sus și le-au aruncat în apă. Nu era niciun pericol! Era destul de cald și de uscat, chiar și noi ne-am uscat repede după ce am fost stropiți cu apă la începutul safari-ului.

Omul cu portavocea ne-a anunțat că vom merge la barajul Oymapinar, înalt de 185 m, construit de elvețieni și dat în exploatare în 1984. Acesta formează un lac artificial cu un volum de 300 de milioane de metri cubi de apă. Apa lacului servește la producerea energiei electrice și la irigații. Marginile lacului sunt creste pline de vegetație ale Munților Taurus. Culoarea verde a vegetației în combinație cu cea turcoaz a lacului creează un peisaj magnific numit de localnici în ghidurile turistice Canionul Paradisului Verde (Green Paradise Canyon).

Un popas

Barajul

Din 1984

Tunelul spre lac

Pe malul lacului

Pupă-l mă!

Cu doi tineri din Cluj

Omul cu portavocea

Tot pe lac, pe lac, pe lac!

Ne-am urcat din nou în mașini și ne-am dus în susul lacului la un restaurat unde ne vom relaxa și vom lua masa de prânz.

Cu berea turcească

Cafeaua turcească

Gâștele turcești

În restaurant unul din organizatori ne-a oferit contra cost un stick USB, care conține fotografii și videoclipuri de pe parcursul acestui safari. Bineînțeles că am cumpărat și noi unul, pentru ca în serile lungi de iarnă să-l vizionăm și să ne aducem aminte de drumurile și condițiile vitrege întâlnite în Munții Taurus.

În final ne-am îmbarcat fiecare în jeep-ul său și turcalețul nostru ne-a dus în viteză și ne-a lăsat primii la hotel.

A fost o excursie plăcută care ne-a amintit de un alt safari, din 2006 în Insula Gran Canaria. (vezi Playa del Ingles, 1 Iulie 2006)

19 Septembrie. Ziua a fost, până la un anumit punct, una obișnuită, asemănătoare cu celelalte (mic dejun, piscină, masa de prânz, siesta, piscină).

Exces de zel al cameristelor

Mă gândesc la Ghiță

Am luat cina chiar la ora 6 seara, pentru că în jurul orei 7 va veni după noi autocarul care ne va duce la spectacolul de dansuri.

În holul Recepției...

Așteptăm autocarul

Aici, în zonă, soarele apune după 6 și jumătate, iar la ora 7 este deja beznă. Așa că drumul cu autocarul l-am parcurs pe întuneric. Se vedea luna, ca o seceră foarte îngustă, fiind imediat după faza de Lună Nouă.

După mai puțin de o oră autocarul a oprit într-o parcare și ghida ne-a rugat să coborâm și să o urmăm.

Mie locul mi s-a părut cunoscut și repede mi-am dat seama că ne aflăm tocmai la Teatrul antic Greco - Roman din orașul Aspendos, oraș întemeiat în jurul anului 1000 îHr.

Teatrul a fost construit în epoca romană în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 d Hr.). Acustica sa este deosebită, în el ținându-se și astăzi concerte, fără a fi nevoie să se folosească microfoanele.

Are forma unui semicerc cu un diametru cu ceva mai mic de 100 m și încap în el 7000 de oameni (se consideră oameni de dimensiunea celor de azi, adică obezi din copilărie). În antichitate încăpeau în teatru peste 11000 de spectatori și înghesuiți pe scările de acces, către 15000).

Noi am vizitat teatrul în 2021 într-o excursie în împrejurimile orașului Manavgat (vezi Manavgat Turcia 2021, 9 septembrie).

Ghida ne-a arătat un copac mai deosebit, aflat în lumina puternică unui bec, și acolo ne vom întâlni cu ea toți ocupanții autocarului nostru, după spectacol. În continuare ne-a înmânat fiecăruia câte un bilet de intrare.

Locurile de piatră din amfiteatru erau ocupate doar ceva mai mult de jumătate, dar spectatorii continuau să sosească.

Scena teatrului

Se ocupă locurile, dar nu toate

Bubu și Bibi

Spectatori model

Intrarea spectatorilor

Locurile centrale

Numele spectacolului era Focurile Antalyei și se prezentau un mare număr de dansuri prelucrate după folclorul provinciei. Multe din ele erau dansuri tematice, după anumite evenimente din istoria Antalyei. Numărul dansatorilor era foarte mare, toți erau tineri și au consumat o enormă cantitate de energie executând figurile impuse de aceste dansuri, figuri care adesea erau de-a dreptul acrobatice. Nu-i de mirare că balerinii nu-și mai pot desfășura meseria după vârsta de treizeci de ani! De obicei din cauza ligamentelor!

Spectacolul a avut două părți, fiecare de câte 45 de minute, despărțite între ele printr-o pauză de un sfert de oră.

Scene din spectacol

Pe lângă dans, sunet și lumini

În timpul unui dans interpretat cu seriozitate, o pisică a apărut pe scenă

Finalul spectacolului

După spectacol ne-am întâlnit cu ghida. Aceasta ne-a dus la autocar și am debarcat, pe rând, la hotelurile noastre.

20 Septembrie. La ora 9 a sosit un autocar care urmează să ne ducă tocmai la lacul artificial de acumulare, unde am fost duminică cu ocazia safariului.

Ghidul excursiei este un tânăr din Tiraspol, care ne-a expus planul excursiei, 

Vom merge la lac, ne vom îmbarca pe un vaporaș cu care vom merge în amonte aproximativ 12 km prin Canionul Verde.

În partea a doua a excursiei, autocarul ne va duce la magazinul unei mari fabrici de textile, unde putem face cumpărături cu reducere.

În partea a treia vom merge la o fermă turistică unde vom lua masa de prânz care constă din mâncări turcești specifice zonei. În continuare ne vom întoarce fiecare la hotelul său.

Prin orașul Manavgat

După vreo jumătate de oră, rulând pe un drum cu asfaltul neted ca sticla, nu ca cele din safari, am ajuns la barajul Oymapinar. 

Barajul a fost proiectat în URSS și a fost construit de o companie elvețiană, fiind terminat în 1984. Are înălțimea de 185 m și sub el se află centrala electrică cu patru turbine care dezvoltă o putere de 540 megawați. La darea în folosință a fost al treilea baraj ca mărime din Turcia. Acum se află pe locul al cincilea.

Acest baraj stăvilește apa râului Manavgat formând un lac de acumulare cu adâncimea maximă de 100 m, aflat la o altitudine de 650 m față de nivelul mării, care se întinde pe o lungime de peste 12 km. Datorită dolomitului, o rocă calcaroasă din care sunt formați munții ce-l străjuiesc, apa lacului are o frumoasă culoare turcoaz. Așa cum am mai spus, aceasta împreună cu verdele bogat al vegetației de pe maluri creează o armonie de culori, foarte plăcută ochiului.

Am făcut primul popas în fața barajului, pe primul pod peste râul Manavgat în aval de stăvilar.

Râul Manavgt cu barajul în fundal

Bibi pe pod

Barajul de 185 m

Bubu pe pod

Ne-am îmbarcat în autocar și am traversat tunelul care duce la lac. Destul de repede am ajuns la un debarcader și acolo am părăsit din nou vehiculul pentru a ne îmbarca pe un vaporaș.

Vaporașul

Bibi îmbarcată

Cu vaporașul

Prin Canionul Verde

Undeva în amonte vaporașul a oprit la un alt debarcader și ghidul ne-a anunțat că urmează, pentru doritori, baie în lac. Ne-a spus că temperatura apei este de 10-12 gr C. Eu nu voi participa la acest act, pentru că temperatura aceasta este pentru apă de băut, nu de scăldat.

Pe debarcaderul scăldătorilor

Alături de vaporaș

Destui dintre tinerii noștri colegi de croazieră au făcut baie la debarcader. Gândind logic mi-am dat seama că ghidul a greșit. După cât stăteau în apă, temperatura acesteia nu putea fi de numai 10-12 gr C ci una mai mare, pe care o putea suporta și un înotător obișnuit, ca mine. A început să-mi pară rău că nu am făcut și eu baie, dar era prea târziu!

Ne-am îmbarcat și vaporașul ne-a dus în aval, spre debarcader și baraj.

În față barajul

 Am schimbat vaporașul cu autocarul și ne-am dus la fabrica textilă și la magazinul ei, același unde cu doi ani în urmă am făcut cumpărături. Produsele cumpărate atunci s-au dovedit a nu fi de calitate, așa că nu am mai cumpărat din magazin decât ceai de rodie.

Și ferma unde am luat masa de prânz a fost aceiași de acum doi ani, cu aceleași mâncări turcești vegetale sau pe bază de carne tocată, gătite după rețeta economică.

De la fermă autocarul ne-a dus la hotel unde am stat în cameră până am coborât la cină.

22 Septembrie. Ca și ziua de ieri și aceasta a fost o zi obișnuită, care s-a încadrat în dulcea monotonie cotidiană.

La cină

Sosește Bibi

Cu deschizătorul de drumuri

Cu Jack Daniels

23 Septembrie. Din nou o zi obișnuită. Am început cu micul dejun.

Cam bogat micul dejun

Și la Bibi

Combatem!

Nu este...

Nicio grabă

Am urcat în cameră.

Vederea de pe balcon

Am mers apoi la piscină.

Bibi

Înainte de înot

Bubu

După înot

A urmat masa de prânz și apoi siesta. În timpul siestei ne-am odihnit, după care am fost la piscină, apoi la cină, la terasă și sus în cameră la film.

24 Septembrie. Am stat de astă dată mai mult în cameră și ne-am prezentat la micul dejun aproape de ora 10. În restaurant mai erau câțiva întârziați, dar noi am luat un fel de brunch, adică ceva între mic dejun și prânz((breakfast și lunch).

Am coborât la autobuzul care ne duce la plajă și în această ultimă zi a sejurului am mers la Mediterana.

Bineînțeles că nu am găsit șezlonguri libere, dar am întins prosoapele pe nisip și am făcut plajă.

Pentru că marea era liniștită am reușit relativ ușor să trec de valurile ce se spărgeau la țărm și să intru în zona de înotat. La fel și Bibi a intrat în Marea Mediterană, dar din nou până la genunchi.

Am stat așa săltat de valuri mai bine de o jumătate de oră, până m-am plictisit. Am ieșit atunci din apă și m-am alăturat consoartei.

Am fost la restaurant, unde ea a luat un vin roșu și eu o coca-cola.

Cu autobusul ne-am întors la hotel, cu ceva înainte de-a se închide la masă. 

După siestă am mers pentru ultima oară la piscină.

La revedere Hane Sun Elite!

La recepție ne-au anunțat că mâine dimineață la ora 4 va veni autobusul care ne va duce la aeroport.

După cină ne-am dus în cameră și ne-am făcut bagajele.

25 Septembrie. Autobusul a venit la ora indicată și am întâlnit în el o doamnă din Cluj pe care am cunoscut-o acum două săptămâni tot în autobusul de la aeroport la hoteluri.

La finalul călătoriei am intrat în aeroport și am așteptat destul de mult la coada unde se predau bagajele la avionul spre Cluj. Era ultima cursă charter spre Cluj, din sezon, pentru Paralela 45.

Încă nu era anunțată poarta de îmbarcare, așa că am găsit niște locuri și am așteptat.

Pe Aeroportul din Antalya

Ca și alții așteptăm și noi

Când s-a afișat numărul porții ne-am dus acolo și am nimerit într-o zonă foarte aglomerată. Mai târziu ne-am îmbarcat și locurile noastre erau ca la venire, pe același rând, dar despărțite de culoar.

Bibi...

În avionul de Cluj

Am aterizat cu bine pe Aeroportul Avram Iancu. După terminarea formalităților ne-am întâlnit cu Dani care ne-a dus la Dej.

Ajunși acasă

A trecut vacanța verii (2023)!