Kiev 1989

Oraş: Kiev
Coordonate Geografice: 50g25m N 30g33m E
Ţara: URSS
Populaţia: 2500000
Data sejurului: 16, 17, 18 August 1989
Locuinţă: Hotel Slavutici

16 August. După o călătorie de la Mocova, cu trenul, care a durat 12 ore din noapte, dimineaţa la ora 9 am ajuns într-o gară din Kiev. Aici ne aştepta o altă ghidă, împreună cu autocarul şi cu camionul pentru bagaje. Autocarul ne-a dus la hotel, care se numea Slavutici, acesta fiind numele arhaic al fluviului Nipru, al treilea ca lungime din Europa, pe malurile căruia este situat oraşul. 

Am luat micul dejun în restaurantul hotelului, după care am fost repartizaţi în camere. Hotelul nu era aşa de nou ca cele din Moscova şi Ulianovsk, dar era destul de confortabil şi cam cu aceleaşi dotări. De la fereastra camerei se vedea mega monumentul Mama Rusie, ridicat în cinstea victoriei din războiul al doilea mondial.

Hotel Slavutici.

Mama Rusie.

După ce ne-am instalat am coborât la autocar şi am făcut un tur al oraşului. Am oprit în două pieţe admirând vechile clădiri de pe malul Niprului, excelent întreţinute şi ne-am plimbat pe jos pe câteva bulevarde centrale.

Remarcabilă a fost Aleea Castanilor Seculari. Ghida ne-a spus legenda apariţiei acesteia.

La începutul secolului al XIX-lea, imediat după încoronare, ţarul Alexandru I a făcut o vizită la Kiev. Notabilităţile oraşului, să-i facă o surpriză, au plantat castani comestibili pe un bulevard, deşi era mică probabilitatea ca aceştia să trăiască la peste 50 de grade latitudine. În timpul unei recepţii i s-a spus ţarului despre surpriza cu castanii. Chiar în acel moment, Alexandru a părăsit nervos încăperea. Crezând că ţarul are ceva împotriva castanilor, conducătorii oraşului au hotărât să scoată imediat puieţii cu pricina. După câteva zile ţarul a vrut să-şi vadă castanii. Edilii Kievului i-au explicat situaţia şi Alexandru le-a spus că a părăsit încăperea pentru că tocmai l-a înţepat o albină. El nu are nimic împotriva castanilor, ba chiar ordonă să fie replantaţi. Castanii au reuşit să se adapteze la iernile kieviene şi cultura lor a fost extinsă şi pe alte bulevarde.

Kievul este cel mai nordic oraş unde creşte castanul comestibil.

Am ajuns şi în zona centrală a capitalei RSS Ucraina, dominată de statuia ecvestră a lui Bogdan Hmelniţki.

Bogdan Hmelniţki.

Pentru Henryk Sienkiewicz, hatmanul Hmelniţki nu era decât un beţiv trădător, care a furat Ucraina de la Polonia şi a dat-o ruşilor. Dimpotrivă, pentru ruşi el este cel care a unificat-o cu patria mamă. Ruşii, dar mai ales sovieticii i-au creat un adevărat cult acestuia.

Am revenit la hotel , unde am luat masa de prânz.

După masă a fost programată o vizită la stadionul echipei de fotbal Dinamo Kiev. Am văzut stadionul şi echipa care făcea antrenament. Am ieşit undeva în preajma stadionului, de unde, de pe o colină, am admirat priveliştea cu orşul.

În prejma stadionului.

Poduri...

Peste Nipru.

De la stadion autocarul ne-a dus şi ne-a lăsat în centru, noi urmând să avem program de voie.

Ne-am plimbat şi am făcut cumpărături, iar seara ne-am întors cu metroul la hotel. Am schimbat metroul în staţia Arsenalinaia care se află la cea mai mare adâncime din lume, adâncime ce depăşeşte 100 m. De la o linie la alta am urcat cu două imense scări rulante.

Masa de seară am luat-o într-o sală aflată vis-a-vis de hotel. Probabil restaurantul hotelului era folosit seara în alte scopuri decât hrănirea turiştilor.

17 August. Dimineaţa am vizitat Turnul de Televiziune aflat la o margine a oraşului. După ce am coborât din autocar am intrat împreună cu ghida într-o sală de expozitie aflată la baza turnului. Erau fotografii  cu scene din construcţia imensei clădiri. Are cu câţiva metri mai puţin de 400 şi este cea mai înaltă construcţie din lume făcută din grilaje metalice asamblate prin nituire (asemenea Turnului Eiffel). Accesul în turn este interzis vizitatorilor. Ne-ar fi plăcut să vedem Kievul de la o înălţime de 400 de metri!

Turnul TV.

După masa de prânz am fost duşi cu autocarul la un debarcader de unde am făcut o croazieră pe Nipru. În preajma debarcaderului, malurile Niprului erau înţesate de pescari. Am remarcat că toţi aveau beţe simple din bambus şi nişte mulinete deasemenea simple, cum la noi au numai copiii. Cele mai bune mulinete care se vindeau în magazinele noastre erau de fabricaţie sovietică şi erau mult mai sofisticate decât acestea folosite de pescarii kievieni. Şi în URSS lucrurile bune se exportă.

Debarcaderul.

Impresionante au fost clădirile din centru văzute de pe puntea desoperită a vaporaşului. De aici le admiram dintr-un cu totul alt unghi, care favoriza priveliştea.

După croazieră am mers, tot cu autocarul, la o mare sală, proprietate a institutului care a proiectat Turnul TV, unde am urmărit un spectacol folcloric susţinut de un celebru cor din Ucraina. Sala avea, cred eu, peste 5000 de locuri şi erau invitaţi acolo toţi clienţii Inturist-ului aflaţi atunci în Kiev. Parcarea era plină de zeci de autocare ale respectivei instituţii.

Spectacolul avea două părţi, una cu cântece ruseşti şi alta cu cântece ucrainene. Corul era bine instruit şi avea cântăreţi de valoare.

Cina am luat-o tot vis-a-vis de hotel şi a fost una în stil pur ucrainean. Surpriza a fost însă, că alături de noi în aceiaşi sală se desfăşura o nuntă, în stilul introdus de perestroika, adică fără absolut nici un strop de alcool. Am făcut şi noi un fel de chetă şi am cumpărat pentru miri un buchet de flori, care a fost primit cu mii de mulţumiri.

18 August. Imediat după micul dejun, atât noi cât şi bagajele am fost duşi la gară de unde am luat trenul spre Bucureşti. Călătoria a durat aproximativ 24 de ore. Masa de prânz, cina şi micul dejun de a doua zi le-am luat la vagonul restaurant din tren.