vineri, mai 01, 2015

Insula Reunion 2022

 Oraș: Saint-Gilles les Bains

Coordonate geografice: 21g03m04s S; 55G13m27s  E 

Țară: Franța (Insula Reunion)

Populație: 850727 locuitori (2015)

Data sejur: 24 sept-8 oct

Locuință: 2 Rue de l'Ancienne Mairie, Residences Les Roches Noires

22 Septembrie. Am plecat din Amsterdam spre Paris cu TGV-ul. Împreună cu Mihai am mers la stația de metrou De Pijp, la ora 7 și 30m. Am luat metroul până în Centraal Station, unde am coborât toți trei și ne-am dus la peronul de unde trenul de mare viteză va pleca spre Paris la ora 8 și 15 min. Peronul este împărțit în sectoare, marcate prin litere din alfabet. Un afiș ne înștiința că vagonul nostru 18 va opri în sectorul G al peronului.

Pe peron

Așteptând TGV-ul

Exact la ora indicată ne-am luat rămas bun de la Mihai și ne-am urcat în tren. Valiza de cabină am pus-o în portbagaj, în dreapta locurilor, iar pe cea de cală într-un rastel special amenajat pentru acestea.

La locurile noastre...

Din tren

Vagonul 18

Drumul până la Paris (500 km)  a durat trei ore și un sfert, din care două ore până la Bruxelles. Pe acest traseu a circulat cu viteză de până la 250 km/h, urmând ca pe traseul Bruxelles-Paris să circule și cu viteze cuprinse între 270-300 km/h.

Ajunși în Paris am coborât din tren în Gara de Nord și ne-am îndreptat spre Montmartre. Am consultat aseară harta și acolo foarte ușor se ajungea din gară la hotel. Vorba ofițerilor, situația ideală de pe hartă nu se găsește, cel puțin la început, și în teren!

Norocul nostru a fost că ne-am plasat bine, încă din gară, pe traseul bun și după ce am parcurs un kilometru am zărit strada Boissieu. Aici la cincizeci de metri de la colț se afla hotelul nostru Nation Montmartre.

La recepție ne-a dat camera la etajul I, lucru care ne-a bucurat, pentru că hotelul avea cinci etaje, dar nu avea lift.

Clădirea a fost construită cam la începutul secolului al XX-lea, dar pe parcurs s-au făcut modificări, astfel ca fiecare cameră să aibă baia proprie. Nu au mai apucat însă să monteze și lift.

După ce ne-am instalat am ieșit în împrejurimi să facem cumpărături. Am luat fructe, apă minerală gazoasă și câteva alimente pentru cina rece din hotel.

În glumă putem spune că nu ni se părea că suntem în Paris ci într-un oraș african. De multe ori eram singurii europeni din perimetru, restul fiind arabi sau negri. Nu suntem rasiști, așa că asta nu ne-a afectat prea mult.

Era ultima zi din vara astronomică, urmând ca în cursul nopții, la ora 3 și 4 min să fie Echinocțiul de Toamnă și să înceapă toamna astronomică.

Ne-am culcat mai devreme, pe la ora 22 și după ce-am trecut în toamnă ne-am trezit. Deși nu am mai adormit un timp, totuși ne-am odihnit în Orașul Luminilor.

23 Septembrie. După ce ne-am trezit, ne-am îmbrăcat și am coborât la parter la micul dejun. Am observat că acum, la maturitate, mic-dejunul franțuzesc este chiar bine venit, nu ca acum douăzeci de ani când nu ne sătura suficient! 

Am urcat din nou în cameră și am început operațiunile dinainte de părăsire a hotelului.

Baia camerei de hotel

Dușul

Împachetăm


Patul


După ce am împachetat am mai rămas puțin în cameră, unde profitând de faptul că avem Wi-Fi, am putut vorbi cu copiii de la Amsterdam.

Vedere din hotel

Strada Boissieu
Am predat camera, am lăsat bagajele la recepție și am hotărât să vizităm Bazilica Sacré-Cœur aflată în apropiere.
Noi am mai vizitat bazilica în secolul trecut, acum treizeci și unu de ani.

28 Aug. 1991



Urcam la bazilică

În 1991 puteam urca la bazilică numai pe scări, dar între timp s-au construit un fel de vagoane cu cremalieră care permit turiștilor mai leneși (sau maturi), să urce mult mai rapid și mai ușor în vârful dealului Montmartre, la biserica construită între 1875-1914 în stil neobizantin.
Am găsit locul de unde plecau vagoanele rapide, am luat bilete ne-am instalat și în câteva minute eram la stația finală.

Urcăm rapid spre bazilică

Nu apucăm să coborâm din respectivul vagon, că suntem preluați de un grup de jandarmi înarmați cu pistoale mitralieră, care ne impun să părăsim respectivul loc și să ne retragem pe o străduță alăturată. Ne spun că operațiunea lor se va finaliza peste une bonne demi-heure, când vom fi liberi să ne continuăm activitățile propuse. Un cetățean care ni s-a alăturat ne-a spus că s-ar fi anunțat că este vorba despre amplasarea unei bombe.

Jandarmii ne-au amplasat pe o străduță în trepte

Așteptăm

După 45 de minute

Renunțăm

Majoritatea celor separați au renunțat și au coborât, așa cum am procedat și noi, dar numai după trei sferturi de ceas.
Am descins pe scări până am ajuns la o intersecție a mai multor străzi, unde se găsea o cafenea care avea și mese așezate pe trotuar.
Ne-am pus la o astfel de masă și am luat fiecare câte un espresso.

Câte o cafea la o masă pe trotuar

Bibi așteaptă 

Cafeaua

Și Bubu face galerie: vine odată?

Suntem într-o zonă aglomerată...

Din Montmartre.

După ce a trecut de amiază ne-am ridicat de la masă și am mers spre hotel.

Bazilica Sacré-Cœur


Văzută de la 

Baza

Dealului

Ajunși la hotel ne-am ridicat bagajele și l-am rugat pe recepționer să ne cheme un taxi care să ne ducă la Aeroportul Orly, de unde vom zbura spre Insula Reunion.
Taxiul a sosit cam în cinci minute. Șoferul era de vreo patruzeci de ani și ne-a spus că este din Tunisia, de etnie berberă.
Istoria triburilor berbere începe în jurul anului 3000 I H ele fiind menționate în documente din Egipt, Grecia și Roma antică. Limba berberă face parte din grupul limbilor afro-asiatice și are peste 300 de dialecte diferite. Sunt limbi vorbite, foarte puține dintre ele având scriere proprie.
Astăzi berberii sunt distribuiți neomogen pe un teritoriu care începe din Egipt de la oaza Siwa și se extinde până la coasta Atlanticului (de la est la vest) și de la Marea Mediterană la fluviul Niger (de la nord la sud).
Șoferul nostru avea un dinte împotriva negrilor, dar mai ales a arabilor din Franța care nu muncesc, fac în permanență scandal și profită numai de ajutoarele sociale.
Din scrierile de pe Facebook am înțeles că asta este poziția unei mari majorități din populația Franței.
În timpul discuțiilor noastre am ajuns la intrarea în Terminalul 4 al aeroportului și am părăsit taxiul luându-ne rămas bun de la omul nemulțumit al deșertului.

Am mers în zona în care se aflau ghișeurile Companiei French Bee, care execută zborul spre insulă.    La Orly călătorii trebuie să-și facă personal check-in-ul, fie la calculatorul de acasă, în intervalul cu 24 de ore înainte de zbor, fie în aeroport la calculatoarele ce le sunt puse la dispoziție. Ultimii sunt ajutați de mai multe fete în uniformă, care aveam să-mi dau seama mai târziu că erau stewardesele zborului nostru.
După check-in ne-am așezat la o coadă imensă pentru a preda bagajele de cală. Operația trebuia să înceapă peste vreo 20 de minute, cu patru ore înainte de zbor. S-au îndurat însă și s-a început înainte de termen.
Am mers apoi la controlul de securitate și de frontieră, de unde ne-am dus spre poarta de îmbarcare.
Pe drum am întâlnit un singur bufet, al companiei Paul, de unde se putea mânca, dar numai sandviciuri.

Pe Aeroportul Orly


Sandviciuri uscate

De la Paul

Îmbarcarea a început cu o oră înainte de decolare, pentru că, avionul este foarte mare și are cu ceva mai puțin de 500 de pasageri.
Îmbarcarea se făcea după numărul locului și atunci când ne-a venit rândul, am intrat pe un coridor separat, am pus bagajele și ne-am ocupat locurile.
La un geam erau trei locuri, la mijloc patru, și la celălalt geam din nou trei. Noi am nimerit cum nu se poate mai prost: locurile al doilea și al treilea de pe mijloc. Cum avea să se dovedească mai târziu, am rămas blocați de două persoane mai tinere care au dormit toată noaptea și pe care nu le-am deranjat decât atunci când a fost strict necesar.

În avionul Airbus A-350

Avionul A-350 a fost construit să-l concureze pe Boeing 787 și așa cum am mai spus are cu ceva sub 500 de locuri. Când ne-a vorbit căpitanul ne-a spus că avionul este plin la capacitate.

Plecând de la Paris la Saint Denis, vom traversa Marea Mediterană, Africa în diagonală, de la nord-vest la sud-est și o mică parte din Oceanul Indian.

Traiectoria zborului

Zborul era planificat să înceapă la ora 19 și 55 de minute, ora Franței și să se termine la ora 9 a doua zi, ora Reunionului, adică să dureze în jur de 11 ore.

Am plecat conform programului, am luat masa în avion și cum nu prea putem dormi am urmărit harta de zbor pe monitor, văzând cum trece timpul și cum se mărește drumul parcurs.

Hărți ale zborului la diferite momente

Ora 23 și 42 min (F)


Ora 23 și 42 min (F)


24 Septembrie. Timpul trece încet, dar trece!

Ora 0 și 23 min (F)


În...

Jurul,,,

Orei...

2 și 20 min (F)

Pe la ora 4, ora Franței (ora 6 ora Insulei Reunion) a răsărit soarele, pe care îl vedeam deasupra norilor.

După alte două ore de zbor am început coborârea și apoi am aterizat pe Aeroportul Roland Garros din Saint Denis, capitala insulei. 
Este cel mai mare aeroport francez din Oceanul Indian, are două piste asfaltate, din care una mai lungă de 3 km. Înainte de pandemie, în 2017, aeroportul a avut un trafic record de peste 2,2 milioane de pasageri. 

Roland Garros a fost un aviator francez născut tocmai la Saint Denis, orașul al cărui aeroport poartă numele său. Înainte de declanșarea Primului Război Mondial, Roland Garros a stabilit câteva recorduri aviatice, iar în timpul războiului devine ceea ce Antoine de Saint Exupery numește pilote de guerre.
În august 1914 este învingător în ceea ce a fost considerată prima luptă aeriană din istoria lumii. În 1915 avionul său se prăbușește în interiorul liniilor germane și el cade prizonier. Reușește după trei ani să evadeze și să se alăture armatei franceze. Cu o lună înainte de terminarea conflictului Roland Garros a fost doborât și ucis în luptă, la nici 30 de ani.

Roland Garros este cunoscut în întreaga lume, dar nu ca aviator, ci după turneul de tenis ce se desfășoară pe terenurile, care din 1928 poartă numele său.

Am ajuns pe Insula Reunion, un departament de peste mări și o parte integrantă a Republicii Franceze, precum și o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene. Toate facilitățile pe care le avem ca cetățeni UE sunt valabile și aici.
Insula este situată în Oceanul Indian, între Tropicul Capricornului și Ecuator, la 800 km vest de Madagascar și 200 km est de Mauricius.
Este o insulă vulcanică și are aproximativ forma unei elipse, cu axa mare de 63 km și axa mică de 45 km. Cel mai înalt pisc este Piton des Neiges (3070 m), vulcan care a generat insula timp de 3 milioane de ani, dar care nu mai este activ de mai bine de 12 mii de ani. În Reunion sunt însă mai mulți vulcani activi, din care cel mai celebru este Piton de la Fournaise, care împreună cu Etna și Stromboli sunt vulcanii care erup cel mai des pe Pământ.
Primii europeni care au debarcat pe insula nelocuită au fost portughezii în jurul anului 1500. Francezii au debarcat pe insulă în secolul al XVII-lea, au luat-o în posesie în mumele regelui și au botezat-o Insula Bourbon.
Încetul cu încetul au colonizat-o, au adus sclavi și au făcut plantații de trestie de zahăr și mai târziu de vanilie.
În timpul revoluției franceze s-a abolit sclavia și insula a primit numele de La Reunion, în memoria unirii revoluționarilor din Marsilia cu cei din Paris (care au adus cu ei cântecul numit mai târziu La Marseillaise).
Din 1806 insula se numește Bonaparte, în cinstea împăratului francez și se reinstaurează sclavia.
Din 1848 se revine la numele de Reunion și are loc abolirea definitivă a sclavagismului.
Reunion este un departament de peste mări francez și una din cele șapte regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene.
În localitățile de pe coastă sunt două anotimpuri: 
Vara sudică din noiembrie până în aprilie, caracterizată prin temperaturi de 30-40 gr C și ploi abundente, care durează puțin, dar care sunt regulate.
Iarna sudică din mai până în octombrie, cu temperaturi de 22-24 gr C și precipitații reduse.
În localitățile din interiorul insulei clima variază în funcție de altitudinea la care este situată localitatea.

Când ne-a venit rândul am părăsit avionul, am făcut primii pași în Emisfera Sudică și ne-am dus să recuperăm bagajele. Valiza noastră a venit destul de târziu, dar când am fost în posesia sa am ieșit în piața din fața aeroportului.
Era aproximativ ora 9 și era cald și senin. Dintr-un chioșc unde se afla Biroul de Informații Turistice am luat bilete pentru autobusul care ne-a dus, ceva mai târziu, la Saint Gilles les Bains, orășelul în care se afla reședința noastră.
Am așteptat autobusul pe o terasă, unde am mâncat câteva specialități de patiserie. Am văzut acum și aveam să mă conving și mai târziu, că prețurile pe insulă sunt destul de ridicate. Mai ridicate decât în Franța continentală  sau în Olanda.

Șoseaua pe care circula autobusul se afla de-a lungul țărmului Oceanului Indian, ale cărui valuri izbeau cu violență coasta.
Am coborât în orășelul nostru de reședință și am căutat strada unde se afla Les Roches Noires. Bibi a intrat într-un magazin și o vânzătoare, foarte drăguță, s-a oferit să ne conducă până acolo. Am dat un telefon la numărul de legătură și ni s-a spus că imediat va veni cineva care ne va deschide apartamentul.
Ce ni s-a părut ciudat a fost că toată populația asta creolă, vorbea o franceză, care nouă ni se părea impecabilă.
A sosit Nadine, o femeie de vreo 45 de ani care ne-a deschis apartamentul 1, pe care l-am inspectat, pentru a ne instala mai târziu în el.
Apartamentul avea o sufragerie cu o canapea extensibilă. O latură a sufrageriei era chicineta cu chiuvetă, cuptor electric, cuptor cu microunde și plită, tot electrică, un frigider cu un mic congelator și rezervorul, tot electric, unde se făcea apa caldă.
Din sufragerie se putea ieși pe o terasă, deasupra curții și se putea intra într-un dormitor, cu un pat mare dublu. Din dormitor se intra într-un dresing cu dulapuri pentru haine, unde se găseau și perne și plapume, în caz că este frig.
În dormitor se afla un ventilator mare în tavan, iar în sufragerie era instalația de aer condiționat care se regla cu o telecomandă.
Tot din sufragerie se intra în baia, care avea chiuvetă și duș și separat un WC. 
În sufragerie se găsea un televizor și aveam conectare la o rețea wi-fi care funcționa foarte bine.

Patul din dormitor

Patul din dormitor

Dresingul

Canapeaua din sufragerie

Chicineta

Baia

Terasa

Masa pe terasă

Vedere de pe terasă: curtea, strada și dealul plin de case

În reședință se aflau cinci apartamente, mai mari sau mai mici, dar numai unul de la parter era ocupat de o familie de creoli, tata, mama și un copil de vreo doi ani.
Ne-am instalat, transferându-ne lucrurile din valize în dulapuri și apoi am ieșit la cumpărături. Cam la 50 m am găsit un fel de băcănie de unde am cumpărat ulei, sare, condimente, pui, apă minerală, detergent și alte lucruri necesare. Auzindu-ne o doamnă de la casierie ne-a întrebat ce limbă vorbim. Spunându-i că româna, ea ne-a spus că bunicul ei matern a fost român și îl chema Dudescu. Ea nu a locuit împreună cu el, l-a cunoscut foarte puțin și nu știe deloc limba noastră. Neștiindu-i numele, între noi am numit-o Madame Dudescu.
Ajunși acasă am început preparatul mâncării.
După ora 18 deja s-a întunecat, deci ziua ține 12 ore. Este ceva firesc, doar suntem la echinocțiu. La noi în emisfera nordică a început toamna, în timp ce aici suntem încă în iarna sudică.

25 Septembrie. Ne-am trezit și eu personal am preparat micul dejun: ouă moi, pâine cu unt, șuncă, brânză Camembert (nu de aici ci adusă din Olanda) și ceai verde cu aromă de citrice, ăsta de aici de pe insulă.
Îmbrăcați lejer am ieșit în căutarea plajei. Trecând pe lângă o Agenție de Turism, domnișoara ne-a informat că putem face o croazieră pe ocean să vedem balene și, diferite excursii pe anumite trasee din interiorul insulei, astea cu autobusul. Pentru prima ne-a indicat firma Grand Bleu aflată în Portul de Agrement și ne-a explicat cum să ajungem acolo. Pentru excursii ne-a dat numerele de telefon ale organizatorilor, să-i contactăm noi.
Ne-am îndreptat spre Portul de Agrement (Marine de la Reunion), am traversat canalul său principal pe un pod foarte înalt și am ajuns la Biroul Grand Bleu de unde se făceau programările pentru croaziere.

În port

Marine de la Reunion

Pe dig. În dreapta podul.

Pe podul...

Care traversează...

Portul

În spate Oceanul Indian

Am programat croaziera pentru 28 septembrie și le-am lăsat un număr de telefon, să ne contacteze dacă este cazul. Biletele se plătesc numai înainte de plecare, pentru că aceasta poate fi anulată în caz de vreme rea.
Ne-am dus în continuare la o cafenea aflată tocmai lângă Aquarium de La Reunion, amândouă aflate în inima Portului de Agrement Saint Gilles les Bains

La cafeneaua...

De lângă Acvariu

Am comandat fiecare câte un espresso, Bibi încă ceva cocteil, care s-a dovedit a fi plin cu gheață, iar eu un Coca-Cola, pentru că pepsi nu aveau. Amândoi am debarasat o bună cantitate din gheață ca să putem folosi produsele comandate.
Jos, de pe terasa cafenelei, se vedea plaja care nu era de loc aglomerată. 
Am plecat spre ea și când am ajuns în apropiere am constatat că acum nu ne putem coborî de pe dig la plajă. Cu vreo 20-25 de ani în urmă sigur am fi putut! (Era o diferență de nivel de un metru și jumătate).
Ne-am întors din nou la pod, l-am traversat și coborând la piciorul lui am ajuns la nisipul fierbinte al plajei cu numele Des Roches Noires.

Plaja are două părți, de câte 400 m, aflate perpendicular una pe alta, racordate printr-un arc de cerc, plin de bolovani imenși negri, care erau de origine vulcanică: Stâncile Negre (Roches Noires).
Ne-am echipat și am intrat în apa oceanului. Aceasta părea rece la început, dar cu timpul ne-am obișnuit și am stat o oră întreagă în această călduță ciorbă indiană. Dincolo de geamanduri se găsea o plasă montată cu scopul de a nu lăsa rechinii să pătrundă în apa în care se făcea baie.

Pe plaja Des Roches Noires

Se vede plasa anti-rechin




Bubu în larg

În apa caldă

Nu sunt mulți înotători

Plaja are salvamari, are și dușuri, are o terasă cu bere, cafea și răcoritoare, dar nu are serviciu de închiriat șezlonguri. O să cumpărăm două prosoape mari să putem sta în viitor la plajă. După ce ne-am uscat am mers la dușuri, ne-am spălat nisipul de pe picioare și de pe papuci și am plecat spre casă. Plaja se află cam la 10 minute de apartament.
Am mâncat mâncarea gătită ieri și ne-am întins puțin.
Am contactat, pe rând organizatorii de excursii, la numerele de telefon date de domnișoara de la Agenția de Turism. Niciuna nu avea plecare din Saint Gilles les Bains, trebuia pe cont propriu să ne ducem și să venim, în și din orașul mai important din apropiere: Saint Paul, al doilea oraș al insulei. Aceste firme așteaptă ca turiștii să meargă la ele, nu să vină ele după turiști! Pe noi ne-au pierdut de clienți!

Pe la ora 17 am ieșit pe faleză și am stat aici pe o bancă privind cum se lasă înserarea peste Oceanul Indian.
Am revenit acasă unde am luat masa de seară și am încercat să ne uităm la televizor. Nu era însă la ce.

26 Septembrie. După ce am luat micul dejun am mers din nou la plajă, dar acum pe un drum mai scurt.
Am intrat în apă, am stat o bucată bună de timp, apoi ne-am întins pe prosoapele multicolore cumpărate ieri de la Soleil Vanille, un magazin din apropierea casei noastre.

Din nou...

La plaja...

Des Roches Noires







Când ni s-au uscat slipurile am intrat încă o dată în apă. Nu puteam înota decât paralel cu malul căci înspre plasa anti-rechin apa era destul de adâncă. Spre deosebire de ieri pe la ora 11 s-a înnorat, dar temperatura era destul de ridicată.
Am revenit din nou acasă, am mâncat de prânz și am ieșit seara pe faleză.

27 Septembrie. A fost prima dimineață fără soare de când suntem pe insulă.
După micul dejun ne-am echipat și ne-am dus spre plajă, cu gândul să facem și azi baie. Imediat ne-am dat seama că este destul de frig și un vânt totalmente neprietenos bătea spre ocean. Nici vorbă ca azi să facem baie!
Am ajuns pe faleza amenajată, podită pe o mare  lungime cu dulapi solizi de stejar și prevăzută cu numeroase bănci, aflate atât la soare, cât și la umbră.
Sub podea se aflau o parte din bolovanii negri, care dau numele plajei.

Pe partea plajei cu faleza amenajată

Bibi cu oceanul în spate

Valuri destul de mari

Și Bubu cu valurile

Și cu pisici


Jos stâncile negre

Care dau numele plajei







În depărtare...

Partea de plajă unde am făcut ieri baie

Altă stâncă neagră

Ambarcațiune în larg

  Am luat loc la o masă pe o terasă, cu privire la ocean, unde Bibi a luat o cafea și eu o bere locală marca Bourbon.

Este bună...

Berea locală

Bibi mi-a spus că de dimineață simte o jenă în gât, îi curge nasul și crede că are o ușoară febră.
Ajunși acasă a luat biseptol, pe care spre seară l-a înlocuit cu ampicilină, nistratină și faringosept, după rețeta regretatului doctor Ivanciu. Am încetat să mai folosim și aerul condiționat, de care ea a cam făcut abuz.

28 Septembrie. În pofida tratamentului forte situația lui Bibi nu s-a ameliorat, dimpotrivă parcă s-a agravat. Când am fost contactați telefonic de cei de la Grand Bleu le-am spus că regretăm, dar nu putem merge astăzi pe mare. Au spus că va fi bine și altădată și i-a urat lui Bibi însănătoșire.
Am ieșit puțin mai târziu, i-am cumpărat lui Mela ilustrate și ne-am dus până pe faleză.

Bibi cumpără ilustrate


Pe faleză







Pentru că Bibi nu se simțea bine am hotărât să meargă până la băcănie la Madame Dudescu să-i ceară să-i recomande un cabinet medical, unde să fie consultată.
Când a venit acasă, mi-a povestit că Madame Dudescu a dus-o în vecini la o doctoriță. După consult aceasta a ajuns la concluzia că este covid, dar pentru siguranță a trimis-o la o analiză de laborator.
În caz că se confirmă că este covid, Bibi trebuie să nu mai ia antibiotice ci numai paracetamol și să bea multă apă. Până duminică nu mai are voie să iasă din casă.
După amiază a sosit pe telefon mesajul care confirma că este covid și noi ne-am conformat recomandărilor doctoriței.
Când a venit de la laborator Bibi a cumpărat un termometru și acum poate să-și ia temperatura. Este puțin subfebrilă.

29 Septembrie. Am preparat micul dejun, apoi m-am dus în vecinătate la cumpărături, le-am dus acasă și am ieșit singur la o plimbare pe faleză.
Acasă am luat masa de prânz, apoi ne-am odihnit și în Reunion.
Spre seară am făcut o friptură la cuptor din carnea cumpărată dimineață. Deși cuptorul era mai mic, el funcționa foarte bine, producând tocmai temperatura pe care o indicam pe buton. În consecință toate fripturile care le-am făcut au fost excelente.

30 Septembrie-1 Octombrie. Bibi a rămas în casă, iar eu am ieșit numai când a fost strict necesar. A început să se simtă din ce în ce mai bine, iar febră nu a mai avut deloc. Deși am fost colegi de cameră, eu nu am contractat boala, neavând niciodată temperatură și niciodată nu am avut simptomele specifice covidului.

2 Octombrie. Fiind duminică am ieșit împreună la băcănie, am făcut cumpărături și am salutat-o pe Madame Dudescu, cu care Bibi a avut o conversație despre boală. 
La plecarea din Amsterdam mi-am uitat acasă, chiar în hol, ochelarii de soare. Așa că ne-am dus amândoi la un magazin de produse optice și mi-am ales o pereche, pe care Bibi mi i-a făcut cadou.
Nu am exagerat cu plimbarea și am venit acasă.

Fructe și legume

Ochelarii noi

Mafioso



După masa de prânz am ieșit pe faleză. Nu era soare și bătea vântul destul de tare. Nu era o zi în care să faci plajă!
Ne-am așezat pe o bancă și am privit spre ocean, unde erau doi surf-iști și mai mulți canotori cu mici ambarcațiuni.

Faleza

Surf-iști

Mici ambarcațiuni

Surf-ist lingându-și rănile

Vaporașul de la Grand Bleu duce turiștii la balene

Dacă mâine va fi cald am hotărât să ieșim la plajă și să facem baie.

3 Octombrie. Vremea s-a ameliorat, ziua a fost senină încă de dimineață, așa că după ora 10 ne-am dus la plajă.
Înainte de a ajunge, am trecut pe lângă o altă Agenție de Turism, care oferea excursii în interiorul insulei cu elicopterul. Erau diferite trasee, din care noi am hotărât să-l alegem pe cel mai complet: survolarea întregii insule. 
Vom zbura deasupra celor mai căutate plaje, deasupra celor mai sălbatici munți, deasupra craterelor vulcanilor principali, deasupra unor așezări de la altitudine, deasupra unor cascade, unele practic inaccesibile și evenimentul de top, deasupra craterului vulcanului Piton de la Fournaise care a început să erupă de două săptămâni.
Am plătit pentru două bilete pe data de miercuri 5 octombrie. Heliportul se găsește în Saint Paul, dar va veni după noi o mașină care ne va duce la și de la elicopter.
Ne-am continuat drumul spre plajă și acolo am văzut o inscripție care ne înștiința că scăldatul este interzis.
Cum și alții făceau baie, am intrat și noi.

Scăldatul interzis

Ne acomodăm cu apa




După vreo zece minute a venit un salvamar, care s-a adresat foarte politicos, dar ferm, grupului de înotători, rugându-ne să ieșim din apă, pentru că se montează o nouă plasă anti-rechin. Cu toate că probabilitatea de a ajunge aici vreun rechin este mică, regulamentele interzic cu desăvârșire scăldatul.
Ne-am conformat cu toții și noi am făcut, în continuare, plajă pe prosoapele multicolore.
Am părăsit mai târziu plaja pe la un grup de stânci negre, situate pe arcul de racordare ale celor două porțiuni ale sale.

Stânci negre


Albă la stâncile negre




Am ajuns pe faleză, unde ne-am așezat pe o bancă la soare. După ce ne-am uscat am mers încet spre casă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu