Insula Reunion 2022

 Oraș: Saint-Gilles les Bains

Coordonate geografice: 21g03m04s S; 55G13m27s  E 

Țară: Franța (Insula Reunion)

Populație:  7805 loc în oraș; 850727 locuitori pe insulă (2015)

Data sejur: 24 sept-8 oct

Locuință: 2 Rue de l'Ancienne Mairie, Residences Les Roches Noires

22 Septembrie. Am plecat din Amsterdam spre Paris cu TGV-ul. Împreună cu Mihai am mers la stația de metrou De Pijp, la ora 7 și 30m. Am luat metroul până în Centraal Station, unde am coborât toți trei și ne-am dus la peronul de unde trenul de mare viteză va pleca spre Paris la ora 8 și 15 min. Peronul este împărțit în sectoare, marcate prin litere din alfabet. Un afiș ne înștiința că vagonul nostru 18 va opri în sectorul G al peronului.

Pe peron

Așteptând TGV-ul

Exact la ora indicată ne-am luat rămas bun de la Mihai și ne-am urcat în tren. Valiza de cabină am pus-o în portbagaj, în dreapta locurilor, iar pe cea de cală într-un rastel special amenajat pentru acestea.

La locurile noastre...

Din tren

Vagonul 18

Drumul până la Paris (500 km)  a durat trei ore și un sfert, din care două ore până la Bruxelles. Pe acest traseu a circulat cu viteză de până la 250 km/h, urmând ca pe traseul Bruxelles-Paris să circule și cu viteze cuprinse între 270-300 km/h.

Ajunși în Paris am coborât din tren în Gara de Nord și ne-am îndreptat spre Montmartre. Am consultat aseară harta și acolo foarte ușor se ajungea din gară la hotel. Vorba ofițerilor, situația ideală de pe hartă nu se găsește, cel puțin la început, și în teren!

Norocul nostru a fost că ne-am plasat bine, încă din gară, pe traseul bun și după ce am parcurs un kilometru am zărit strada Boissieu. Aici la cincizeci de metri de la colț se afla hotelul nostru Nation Montmartre.

La recepție ne-a dat camera la etajul I, lucru care ne-a bucurat, pentru că hotelul avea cinci etaje, dar nu avea lift.

Clădirea a fost construită cam la începutul secolului al XX-lea, dar pe parcurs s-au făcut modificări, astfel ca fiecare cameră să aibă baia proprie. Nu au mai apucat însă să monteze și lift.

După ce ne-am instalat am ieșit în împrejurimi să facem cumpărături. Am luat fructe, apă minerală gazoasă și câteva alimente pentru cina rece din hotel.

În glumă putem spune că nu ni se părea că suntem în Paris ci într-un oraș african. De multe ori eram singurii europeni din perimetru, restul fiind arabi sau negri. Nu suntem rasiști, așa că asta nu ne-a afectat prea mult.

Era ultima zi din vara astronomică, urmând ca în cursul nopții, la ora 3 și 4 min să fie Echinocțiul de Toamnă și să înceapă toamna astronomică.

Ne-am culcat mai devreme, pe la ora 22 și după ce-am trecut în toamnă ne-am trezit. Deși nu am mai adormit un timp, totuși ne-am odihnit în Orașul Luminilor.

23 Septembrie. După ce ne-am trezit, ne-am îmbrăcat și am coborât la parter la micul dejun. Am observat că acum, la maturitate, mic-dejunul franțuzesc este chiar bine venit, nu ca acum douăzeci de ani când nu ne sătura suficient! 

Am urcat din nou în cameră și am început operațiunile dinainte de părăsire a hotelului.

Baia camerei de hotel

Dușul

Împachetăm

Patul

După ce am împachetat am mai rămas puțin în cameră, unde profitând de faptul că avem Wi-Fi, am putut vorbi cu copiii de la Amsterdam.

Vedere din hotel

Strada Boissieu

Am predat camera, am lăsat bagajele la recepție și am hotărât să vizităm Bazilica Sacré-Cœur aflată în apropiere.

Noi am mai vizitat bazilica în secolul trecut, acum treizeci și unu de ani.

28 Aug. 1991

Urcam la bazilică

În 1991 puteam urca la bazilică numai pe scări, dar între timp s-au construit un fel de vagoane cu cremalieră care permit turiștilor mai leneși (sau maturi), să urce mult mai rapid și mai ușor în vârful dealului Montmartre, la biserica construită între 1875-1914 în stil neobizantin.

Am găsit locul de unde plecau vagoanele rapide, am luat bilete ne-am instalat și în câteva minute eram la stația finală.

Urcăm rapid spre bazilică

Nu apucăm să coborâm din respectivul vagon, că suntem preluați de un grup de jandarmi înarmați cu pistoale mitralieră, care ne impun să părăsim respectivul loc și să ne retragem pe o străduță alăturată. Ne spun că operațiunea lor se va finaliza peste une bonne demi-heure, când vom fi liberi să ne continuăm activitățile propuse. Un cetățean care ni s-a alăturat ne-a spus că s-ar fi anunțat că este vorba despre amplasarea unei bombe.

Jandarmii ne-au amplasat pe o străduță în trepte

Așteptăm

După 45 de minute

Renunțăm

Majoritatea celor separați au renunțat și au coborât, așa cum am procedat și noi, dar numai după trei sferturi de ceas.

Am descins pe scări până am ajuns la o intersecție a mai multor străzi, unde se găsea o cafenea care avea și mese așezate pe trotuar.

Ne-am pus la o astfel de masă și am luat fiecare câte un espresso.

Câte o cafea la o masă pe trotuar

Bibi așteaptă 

Cafeaua

Și Bubu face galerie: vine odată?

Suntem într-o zonă aglomerată...

Din Montmartre.

După ce a trecut de amiază ne-am ridicat de la masă și am mers spre hotel.

Bazilica Sacré-Cœur

Văzută de la 

Baza

Dealului

Ajunși la hotel ne-am ridicat bagajele și l-am rugat pe recepționer să ne cheme un taxi care să ne ducă la Aeroportul Orly, de unde vom zbura spre Insula Reunion.

Taxiul a sosit cam în cinci minute. Șoferul era de vreo patruzeci de ani și ne-a spus că este din Tunisia, de etnie berberă.

Istoria triburilor berbere începe în jurul anului 3000 I H ele fiind menționate în documente din Egipt, Grecia și Roma antică. Limba berberă face parte din grupul limbilor afro-asiatice și are peste 300 de dialecte diferite. Sunt limbi vorbite, foarte puține dintre ele având scriere proprie.

Astăzi berberii sunt distribuiți neomogen pe un teritoriu care începe din Egipt de la oaza Siwa și se extinde până la coasta Atlanticului (de la est la vest) și de la Marea Mediterană la fluviul Niger (de la nord la sud).

Șoferul nostru avea un dinte împotriva negrilor, dar mai ales a arabilor din Franța care nu muncesc, fac în permanență scandal și profită numai de ajutoarele sociale.

Din scrierile de pe Facebook am înțeles că asta este poziția unei mari majorități din populația Franței.

În timpul discuțiilor noastre am ajuns la intrarea în Terminalul 4 al aeroportului și am părăsit taxiul luându-ne rămas bun de la omul nemulțumit al deșertului.

Am mers în zona în care se aflau ghișeurile Companiei French Bee, care execută zborul spre insulă.    La Orly călătorii trebuie să-și facă personal check-in-ul, fie la calculatorul de acasă, în intervalul cu 24 de ore înainte de zbor, fie în aeroport la calculatoarele ce le sunt puse la dispoziție. Ultimii sunt ajutați de mai multe fete în uniformă, care aveam să-mi dau seama mai târziu că erau stewardesele zborului nostru.

După check-in ne-am așezat la o coadă imensă pentru a preda bagajele de cală. Operația trebuia să înceapă peste vreo 20 de minute, cu patru ore înainte de zbor. S-au îndurat însă și s-a început înainte de termen.

Am mers apoi la controlul de securitate și de frontieră, de unde ne-am dus spre poarta de îmbarcare.

Pe drum am întâlnit un singur bufet, al companiei Paul, de unde se putea mânca, dar numai sandviciuri.

Pe Aeroportul Orly

Sandviciuri uscate

De la Paul

Îmbarcarea a început cu o oră înainte de decolare, pentru că, avionul este foarte mare și are cu ceva mai puțin de 500 de pasageri.

Îmbarcarea se făcea după numărul rândului de scaune și atunci când am avut dreptul, am intrat pe un coridor separat, am pus bagajele și ne-am ocupat locurile.

La un geam erau trei locuri, la mijloc patru, și la celălalt geam din nou trei. Noi am nimerit cum nu se poate mai prost: locurile al doilea și al treilea de pe mijloc. Cum avea să se dovedească mai târziu, am rămas blocați de două persoane mai tinere care au dormit toată noaptea și pe care nu le-am deranjat decât atunci când a fost strict necesar.

În avionul Airbus A-350

Avionul A-350 a fost construit să-l concureze pe Boeing 787 și așa cum am mai spus are cu ceva sub 500 de locuri. Când ne-a vorbit căpitanul ne-a spus că avionul este plin la capacitate.

Plecând de la Paris la Saint Denis, vom traversa Marea Mediterană, Africa în diagonală, de la nord-vest la sud-est și o mică parte din Oceanul Indian.

Traiectoria zborului

Zborul era planificat să înceapă la ora 19 și 55 de minute, ora Franței și să se termine la ora 9 a doua zi, ora Reunionului, adică să dureze în jur de 11 ore.

Am plecat conform programului, am luat masa în avion și cum nu prea putem dormi am urmărit harta de zbor pe monitor, văzând cum trece timpul și cum se mărește drumul parcurs.

Hărți ale zborului la diferite momente

Ora 23 și 42 min (F)

Ora 23 și 42 min (F)

24 Septembrie. Timpul trece încet, dar trece!

Ora 0 și 23 min (F)

În...

Jurul,,,

Orei...

2 și 20 min (F)

Pe la ora 4, ora Franței (ora 6 ora Insulei Reunion) a răsărit soarele, pe care îl vedeam deasupra norilor.

După alte două ore de zbor am început coborârea și la radio insula a fost prezentată pasagerilor de către un membru al echipajului. Am reținut că cei care fac baie în Oceanul Indian trebuie să se ferească de rechini, adică să se scalde numai pe plajele dotate cu plasă anti-rechin. 

Am aterizat pe Aeroportul Roland Garros din Saint Denis, capitala insulei. 

Este cel mai mare aeroport francez din Oceanul Indian, are două piste asfaltate, din care una mai lungă de 3 km. Înainte de pandemie, în 2017, aeroportul a avut un trafic record de peste 2,2 milioane de pasageri. 

Roland Garros a fost un aviator francez născut tocmai la Saint Denis, orașul al cărui aeroport poartă numele său. Înainte de declanșarea Primului Război Mondial, Roland Garros a stabilit câteva recorduri aviatice, iar în timpul războiului devine ceea ce Antoine de Saint Exupery numește pilote de guerre.

În august 1914 este învingător în ceea ce a fost considerată prima luptă aeriană din istoria lumii. În 1915 avionul său se prăbușește în interiorul liniilor germane și el cade prizonier. Reușește după trei ani să evadeze și să se alăture armatei franceze. Cu o lună înainte de terminarea conflictului Roland Garros a fost doborât și ucis în luptă, la nici 30 de ani.

Roland Garros este cunoscut în întreaga lume, dar nu ca aviator, ci după turneul de tenis ce se desfășoară pe terenurile, care din 1928 poartă numele său.

Am ajuns pe Insula Reunion, un departament de peste mări și o parte integrantă a Republicii Franceze, precum și o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene. Toate facilitățile pe care le avem ca cetățeni UE sunt valabile și aici.

Insula este situată în Oceanul Indian, între Tropicul Capricornului și Ecuator, la 800 km vest de Madagascar și 200 km est de Mauricius.

Este o insulă vulcanică și are aproximativ forma unei elipse, cu axa mare de 63 km și axa mică de 45 km. Cel mai înalt pisc este Piton des Neiges (3070 m), vulcan care a generat insula timp de 3 milioane de ani, dar care nu mai este activ de mai bine de 12 mii de ani. În Reunion sunt însă mai mulți vulcani activi, din care cel mai celebru este Piton de la Fournaise, care împreună cu Etna și Stromboli sunt vulcanii care erup cel mai des pe Pământ.

Primii europeni care au debarcat pe insula nelocuită au fost portughezii în jurul anului 1500. Francezii au debarcat pe insulă în secolul al XVII-lea, au luat-o în posesie în mumele regelui și au botezat-o Insula Bourbon.

Încetul cu încetul au colonizat-o, au adus sclavi și au făcut plantații de trestie de zahăr și mai târziu de vanilie.

În timpul revoluției franceze s-a abolit sclavia și insula a primit numele de La Reunion, în memoria unirii revoluționarilor din Marsilia cu cei din Paris (care au adus cu ei cântecul numit mai târziu La Marseillaise).

Din 1806 insula se numește Bonaparte, în cinstea împăratului francez și se reinstaurează sclavia.

Din 1848 se revine la numele de Reunion și are loc abolirea definitivă a sclavagismului.

Reunion este un departament de peste mări francez și una din cele șapte regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene.

În localitățile de pe coasta estică sunt două anotimpuri: 

Vara sudică din noiembrie până în aprilie, caracterizată prin temperaturi de 30-40 gr C și ploi abundente, care durează puțin, dar care sunt regulate.

Iarna sudică din mai până în octombrie, cu temperaturi de 22-24 gr C și precipitații reduse.

În localitățile din interiorul insulei clima variază în funcție de altitudinea la care este situată localitatea.

Pe coasta estică este în general o vreme caldă, dar cu multe schimbări generate de vânturile neregulate, prezente destul de des în zonă.

Când ne-a venit rândul am părăsit avionul, am făcut primii pași în Emisfera Sudică și ne-am dus să recuperăm bagajele. Valiza noastră a venit destul de târziu, dar când am fost în posesia sa am ieșit în piața din fața aeroportului.

Era aproximativ ora 9 și era cald și senin. Dintr-un chioșc unde se afla Biroul de Informații Turistice am luat bilete pentru autobusul care ne-a dus, ceva mai târziu, la Saint Gilles les Bains, orășelul în care se afla reședința noastră.

Am așteptat autobusul pe o terasă, unde am mâncat câteva specialități de patiserie. Am văzut acum și aveam să mă conving și mai târziu, că prețurile pe insulă sunt destul de ridicate. Mai ridicate decât în Franța continentală  sau în Olanda.

Șoseaua pe care circula autobusul se afla de-a lungul țărmului Oceanului Indian, ale cărui valuri izbeau cu violență coasta.

Am coborât în orășelul nostru de reședință și am căutat strada unde se afla Les Roches Noires. Bibi a intrat într-un magazin și o vânzătoare, foarte drăguță, s-a oferit să ne conducă până acolo. Am dat un telefon la numărul de legătură și ni s-a spus că imediat va veni cineva care ne va deschide apartamentul.

Ce ni s-a părut ciudat a fost că toată populația asta creolă, vorbea o franceză, care nouă ni se părea impecabilă.

A sosit Nadine, o femeie de vreo 45 de ani care ne-a deschis apartamentul 1, pe care l-am inspectat, pentru a ne instala mai târziu în el.

Apartamentul avea o sufragerie cu o canapea extensibilă. O latură a sufrageriei era chicineta cu chiuvetă, cuptor electric, cuptor cu microunde și plită, tot electrică, un frigider cu un mic congelator și rezervorul, tot electric, unde se făcea apa caldă.

Din sufragerie se putea ieși pe o terasă, deasupra curții și se putea intra într-un dormitor, cu un pat mare dublu. Din dormitor se intra într-un dresing cu dulapuri pentru haine, unde se găseau și perne și plapume, în caz că este frig.

În dormitor se afla un ventilator mare în tavan, iar în sufragerie era instalația de aer condiționat care se regla cu o telecomandă.

Tot din sufragerie se intra în baia, care avea chiuvetă și duș și separat un WC. 

În sufragerie se găsea un televizor și aveam conectare la o rețea wi-fi care funcționa foarte bine.

Patul din dormitor

Patul din dormitor

Dresingul

Canapeaua din sufragerie

Chicineta

Baia

Terasa

Masa pe terasă

Vedere de pe terasă: curtea, strada și dealul plin de case

În reședință se aflau cinci apartamente, mai mari sau mai mici, dar numai unul de la parter era ocupat de o familie de creoli, tata, mama și un copil de vreo doi ani.

Ne-am instalat, transferându-ne lucrurile din valize în dulapuri și apoi am ieșit la cumpărături. Cam la 50 m am găsit un fel de băcănie de unde am cumpărat ulei, sare, condimente, pui, apă minerală, detergent și alte lucruri necesare. Auzindu-ne o doamnă de la casierie ne-a întrebat ce limbă vorbim. Spunându-i că româna, ea ne-a spus că bunicul ei matern a fost român și îl chema Dudescu. Ea nu a locuit împreună cu el, l-a cunoscut foarte puțin și nu știe deloc limba noastră. Neștiindu-i numele, între noi am numit-o Madame Dudescu.

Ajunși acasă am început preparatul mâncării.

După ora 18 deja s-a întunecat, deci ziua ține 12 ore. Este ceva firesc, doar suntem la echinocțiu. La noi în emisfera nordică a început toamna, în timp ce aici suntem încă în iarna sudică.

Orășelul Saint-Gilles les Bains se află pe coasta vestică a insulei și este situat cam la mijlocul ei. A fost fondat în 1665, când se putea ajunge la el numai de pe ocean. 

Atunci se practica acolo numai pescuitul și cultivarea bumbacului. Mai târziu s-au dezvoltat plantațiile de trestie de zahăr și s-a construit drumul care leagă nordul de sudul coastei de vest. Astfel că așezarea a scăpat de izolare și a putut să fie legată de principalele localități ale insulei  

Astăzi este o importantă stațiune balneară și principalele îndeletniciri ale localnicilor sunt legate de turism. Există în oraș mai multe hoteluri, restaurante, mici localuri cu mâncare creolă și mai multe plaje care oferă securitate pentru înotători. În oraș se află cel mai mare port de agrement de pe coasta de vest și cel mai mare acvariu de pe insulă.

25 Septembrie. Ne-am trezit și eu personal am preparat micul dejun: ouă moi, pâine cu unt, șuncă, brânză Camembert (nu de aici ci adusă din Olanda) și ceai verde cu aromă de citrice, ăsta de aici de pe insulă.

Îmbrăcați lejer am ieșit în căutarea plajei. Trecând pe lângă o Agenție de Turism, domnișoara ne-a informat că putem face o croazieră pe ocean să vedem balene și, diferite excursii pe anumite trasee din interiorul insulei, astea cu autobusul. Pentru prima ne-a indicat firma Grand Bleu aflată în Portul de Agrement și ne-a explicat cum să ajungem acolo. Pentru excursii ne-a dat numerele de telefon ale organizatorilor, să-i contactăm noi.

Ne-am îndreptat spre Portul de Agrement (Marine de la Reunion), am traversat canalul său principal pe un pod foarte înalt și am ajuns la Biroul Grand Bleu de unde se făceau programările pentru croaziere.

În port

Marine de la Reunion

Pe dig. În dreapta podul.

Pe podul...

Care traversează...

Portul

În spate Oceanul Indian

Am programat croaziera pentru 28 septembrie și le-am lăsat un număr de telefon, să ne contacteze dacă este cazul. Biletele se plătesc numai înainte de plecare, pentru că ieșirea pe ocean poate fi anulată în caz de vreme rea.

Ne-am dus în continuare la o cafenea aflată tocmai lângă Aquarium de La Reunion, amândouă aflate în inima Portului de Agrement Saint Gilles les Bains. 

La cafeneaua...

De lângă Acvariu

Am comandat fiecare câte un espresso, Bibi încă ceva cocteil, care s-a dovedit a fi plin cu gheață, iar eu un Coca-Cola, pentru că pepsi nu aveau. Amândoi am debarasat o bună cantitate din gheață ca să putem folosi produsele comandate.

Jos, de pe terasa cafenelei, se vedea plaja care nu era de loc aglomerată. 

Am plecat spre ea și când am ajuns în apropiere am constatat că acum nu ne putem coborî de pe dig la plajă. Cu vreo 20-25 de ani în urmă sigur am fi putut! (Era o diferență de nivel de un metru și jumătate).

Ne-am întors din nou la pod, l-am traversat și coborând la piciorul lui am ajuns la nisipul fierbinte al plajei cu numele Des Roches Noires.

Plaja are două părți, de câte 400 m, aflate perpendicular una pe alta, racordate printr-un arc de cerc, plin de bolovani imenși negri, care erau de origine vulcanică: Stâncile Negre (Roches Noires).

Ne-am echipat și am intrat în apa oceanului. Aceasta părea rece la început, dar cu timpul ne-am obișnuit și am stat o oră întreagă în această călduță ciorbă indiană. Dincolo de geamanduri se găsea o plasă montată cu scopul de a nu lăsa rechinii să pătrundă în apa în care se făcea baie.

Pe plaja Des Roches Noires

Se vede plasa anti-rechin

Bubu în larg

În apa caldă

Nu sunt mulți înotători

Plaja are salvamari, are și dușuri, are o terasă cu bere, cafea și răcoritoare, dar nu are serviciu de închiriat șezlonguri. O să cumpărăm două prosoape mari să putem sta în viitor la plajă. După ce ne-am uscat am mers la dușuri, ne-am spălat nisipul de pe picioare și de pe papuci și am plecat spre casă. Plaja se află cam la 10 minute de apartament.

Am mâncat mâncarea gătită ieri și ne-am întins puțin.

Am contactat, pe rând organizatorii de excursii, la numerele de telefon date de domnișoara de la Agenția de Turism. Niciuna nu avea plecare din Saint Gilles les Bains, trebuia pe cont propriu să ne ducem și să venim, în și din orașul mai important din apropiere: Saint Paul, al doilea oraș al insulei. Aceste firme așteaptă ca turiștii să meargă la ele, nu să vină ele după turiști! Pe noi ne-au pierdut de clienți!

Pe la ora 17 am ieșit pe faleză și am stat aici pe o bancă privind cum se lasă înserarea peste Oceanul Indian.

Am revenit acasă unde am luat masa de seară și am încercat să ne uităm la televizor. Nu era însă la ce.

26 Septembrie. După ce am luat micul dejun am mers din nou la plajă, dar acum pe un drum mai scurt.

Am intrat în apă, am stat o bucată bună de timp, apoi ne-am întins pe prosoapele multicolore cumpărate ieri de la Soleil Vanille, un magazin din apropierea casei noastre.

Din nou...

La plaja...

Des Roches Noires

Când ni s-au uscat slipurile am intrat încă o dată în apă. Nu puteam înota decât paralel cu malul căci înspre plasa anti-rechin apa era destul de adâncă. Spre deosebire de ieri pe la ora 11 s-a înnorat, dar temperatura era destul de ridicată.

Am revenit din nou acasă, am mâncat de prânz și am ieșit seara pe faleză.

27 Septembrie. A fost prima dimineață fără soare de când suntem pe insulă.

După micul dejun ne-am echipat și ne-am dus spre plajă, cu gândul să facem și azi baie. Imediat ne-am dat seama că este destul de frig și un vânt totalmente neprietenos bătea spre ocean. Nici vorbă ca azi să facem baie!

Am ajuns pe faleza amenajată, podită pe o mare  lungime cu dulapi solizi de stejar și prevăzută cu numeroase bănci, aflate atât la soare, cât și la umbră.

Sub podea se aflau o parte din bolovanii negri, care dau numele plajei.

Pe partea plajei cu faleza amenajată

Bibi cu oceanul în spate

Valuri destul de mari

Și Bubu cu valurile

Și cu pisici

Jos stâncile negre

Care dau numele plajei

În depărtare...

Partea de plajă unde am făcut ieri baie

Altă stâncă neagră

Ambarcațiune în larg

  Am luat loc la o masă pe o terasă, cu privire la ocean, unde Bibi a luat o cafea și eu o bere locală marca Bourbon.

Este bună...

Berea locală

Bibi mi-a spus că de dimineață simte o jenă în gât, îi curge nasul și crede că are o ușoară febră.

Ajunși acasă a luat biseptol, pe care spre seară l-a înlocuit cu ampicilină, nistratină și faringosept, după rețeta regretatului doctor Ivanciu. Am încetat să mai folosim și aerul condiționat, de care ea a cam făcut abuz.

28 Septembrie. În pofida tratamentului forte situația lui Bibi nu s-a ameliorat, dimpotrivă parcă s-a agravat. Când am fost contactați telefonic de cei de la Grand Bleu le-am spus că regretăm, dar nu putem merge astăzi pe mare. Au spus că va fi bine și altădată și i-a urat lui Bibi însănătoșire.

Am ieșit puțin mai târziu, i-am cumpărat lui Mela ilustrate și ne-am dus până pe faleză.

Bibi cumpără ilustrate

Pe faleză

Pentru că Bibi nu se simțea bine am hotărât să meargă până la băcănie la Madame Dudescu să-i ceară să-i recomande un cabinet medical, unde să fie consultată.

Când a venit acasă, mi-a povestit că Madame Dudescu a dus-o în vecini la o doctoriță. După consult aceasta a ajuns la concluzia că este covid, dar pentru siguranță a trimis-o la o analiză de laborator.

În caz că se confirmă că este covid, Bibi trebuie să nu mai ia antibiotice ci numai paracetamol și să bea multă apă. Până duminică nu mai are voie să iasă din casă.

După amiază a sosit pe telefon mesajul care confirma că este covid și noi am urmat recomandările doctoriței.

Când a venit de la laborator Bibi a cumpărat un termometru și acum poate să-și ia temperatura. Este puțin subfebrilă.

29 Septembrie. Am preparat micul dejun, apoi m-am dus în vecinătate la cumpărături, le-am dus acasă și am ieșit singur la o plimbare pe faleză.

Acasă am luat masa de prânz, apoi ne-am odihnit și în Reunion.

Spre seară am făcut o friptură la cuptor din carnea cumpărată dimineață. Deși cuptorul era mai mic, el funcționa foarte bine, producând tocmai temperatura pe care o indicam pe buton. În consecință toate fripturile care le-am făcut au fost excelente.

30 Septembrie-1 Octombrie. Bibi a rămas în casă, iar eu am ieșit numai când a fost strict necesar. A început să se simtă din ce în ce mai bine, iar febră nu a mai avut deloc. Deși am fost colegi de cameră, eu nu am contractat boala, neavând niciodată temperatură și niciodată nu am avut simptomele specifice covidului.

2 Octombrie. Fiind duminică am ieșit împreună la băcănie, am făcut cumpărături și am salutat-o pe Madame Dudescu, cu care Bibi a avut o conversație despre boală. 

La plecarea din Amsterdam mi-am uitat acasă, chiar în hol, ochelarii de soare. Așa că ne-am dus amândoi la un magazin de produse optice și mi-am ales o pereche, pe care Bibi mi i-a făcut cadou.

Nu am exagerat cu plimbarea și am venit acasă.

Fructe și legume

Ochelarii noi

Mafioso

După masa de prânz am ieșit pe faleză. Nu era soare și bătea vântul destul de tare. Nu era o zi în care să faci plajă!

Ne-am așezat pe o bancă și am privit spre ocean, unde erau doi surf-iști și mai mulți canotori cu mici ambarcațiuni.

Faleza

Surf-iști

Mici ambarcațiuni

Surf-ist lingându-și rănile

Vaporașul de la Grand Bleu duce turiștii la balene

Dacă mâine va fi cald am hotărât să ieșim la plajă și să facem baie.

3 Octombrie. Vremea s-a ameliorat, ziua a fost senină încă de dimineață, așa că după ora 10 ne-am dus la plajă.

Înainte de a ajunge, am trecut pe lângă o altă Agenție de Turism, care oferea excursii în interiorul insulei cu elicopterul. Erau diferite trasee, din care noi am hotărât să-l alegem pe cel mai complet: survolarea întregii insule. 

Vom zbura deasupra celor mai căutate plaje, deasupra celor mai sălbatici munți, deasupra craterelor vulcanilor principali, deasupra unor așezări de la altitudine, deasupra unor cascade, unele practic inaccesibile și evenimentul de top, deasupra craterului vulcanului Piton de la Fournaise care a început să erupă de două săptămâni.

Am plătit pentru două bilete pe data de miercuri 5 octombrie. Heliportul se găsește în Saint Paul, dar va veni după noi o mașină care ne va duce la și de la elicopter.

Ne-am continuat drumul spre plajă și acolo am văzut o inscripție care ne înștiința că scăldatul este interzis.

Cum și alții făceau baie, am intrat și noi.

Scăldatul interzis

Ne acomodăm cu apa

După vreo zece minute a venit un salvamar, care s-a adresat foarte politicos, dar ferm, grupului de înotători, rugându-ne să ieșim din apă, pentru că se montează o nouă plasă anti-rechin. Cu toate că probabilitatea de a ajunge aici vreun rechin este mică, regulamentele interzic cu desăvârșire scăldatul.

Ne-am conformat cu toții și noi am făcut, în continuare, plajă pe prosoapele multicolore.

Pe prosoapele multicolore

Bibi se plăjește

Am părăsit mai târziu plaja pe la un grup de stânci negre, situate pe arcul de racordare ale celor două porțiuni ale sale.

Stânci negre

Albă la stâncile negre

Bibi fotogenică

Am ajuns pe faleză, unde ne-am așezat pe o bancă la soare. După ce ne-am uscat am mers încet spre casă. 

4 Octombrie. Pentru că nu știam dacă este montată plasa anti-rechin pe plaja noastră cu stânci negre, am hotărât să mergem la o altă plajă din apropiere. Cu boala lui Bibi am pierdut câteva zile de baie și nu ne mai putem permite să mai pierdem și altele. 

Madame Dudescu ne-a recomandat trei plaje în apropiere, la care se putea ajunge cu autobusul: Plage des Brisants, Plage de Saline și Plage de l'Ermitage.

Când am ajuns în stație, tocmai sosea un autobus. Bibi l-a întrebat pe șofer dacă trece pe la cele trei plaje și a spus că are o stație cam la un kilometru de ultima. Am urcat în autobus și șoferul ne-a spus când să coborâm. Am urmat indicațiile unor localnici și am găsit plaja, dar la o distanță dublă față de cea estimată de șofer.

Plaje de l'Ermitage este situată pe malul unei lagune ce se desparte de ocean printr-o barieră de corali. Apa care o mărginește este foarte puțin adâncă, până la mai mult de o sută de metri de la țărm. Din această cauză ea este caldă și foarte limpede. Este un loc excelent unde copiii (și Bibi) pot face baie. Bariera de corali constituie o stavilă împotriva rechinilor, astfel că scăldatul este permis aici tot timpul și se desfășoară fără niciun pericol.

Nisipul este alb și fin, presărat cu niște pietre, mari cam până la 3-5 cm. Când le-am privit mai din aproape, am văzut că nu erau pietre ci schelete calcaroase de corali, materia primă din care se formează recifele.

Plaja era despărțită de sat, pe toată lungimea sa, printr-o perdea de pini, unde te puteai adăposti la umbră, în timpul sezonului foarte cald.

În apă era foarte plăcut și se putea sta de ordinul orelor. Fundul lagunei era de nisip, presărat din loc în loc cu corali, dar pentru mine singurul dezavantaj era apa mică, de maximum 80 cm adâncime. Puteam înota numai pe spate, în alte poziții atingeam fundul. 

Am stat amândoi în apă în jur de o oră și apoi ne-am întins la soare pe prosoapele colorate. 

Ca și altă dată, atunci când ni s-au uscat costumele de baie am mai intrat în apă pentru încă o oră.

Bibi calcă coralii

Intră în lagună

Acomodată cu apa caldă și puțin adâncă

Și Bubu în lagună

În fundal bariera de corali

Bubu departe în larg

Am ieșit și ne-am întins din nou pe prosoape. Când slipurile ni s-au uscat din nou, ne-am îmbrăcat și am părăsit plaja prin păduricea de pini.

Trecând pe lângă un restaurant am văzut un tânăr care strângea gunoiul din jur. L-am întrebat cum ajungem la stația autobusului spre Saint-Gilles les Bains. S-a scuzat și ne-a spus că nu știe nimic despre cum și unde circulă autobusele, pentru că el are mașină. Încă un motiv să admirăm nivelul de trai al locuitorilor dintr-o fostă colonie franceză!

În drumul nostru am văzut un cuplu de oameni tineri, îmbrăcați ca pentru plajă, dar într-o ținută foarte elegantă. Dacă gunoierul nu știa nimic despre autobuse, poate această distinsă familie ne va putea lămuri. Nici ei nu au putut răspunde la întrebarea noastră, dar văzând că suntem străini și aflând că tocmai din România, s-au oferit să ne ducă ei cu mașina până în orășelul nostru de reședință.

Le-am mulțumit frumos atunci și mai ales după ce am ajuns la mașină și am văzut că domnul a demontat un scaun de copil să elibereze pentru noi bancheta din spate.

În mașină am aflat că tânăra doamnă era învățătoare, locuiau la vreo 10 km de plajă și aveau o fetiță de 6 luni. 

Ne-au dus cu mașina până în fața magazinului de produse de patiserie Chez Loulou, aflat foarte aproape de băcănia lui Madame Dudescu. Le-am mulțumit pentru ultima oară și ne-am despărțit. Abia mai târziu am regretat că nu am făcut schimb de adrese de email, pentru a menține legătura cu această familie extraordinar de amabilă. Bibi m-a întrebat dacă eu aș fi dus cu mașina o familie de străini, chiar pe o mică distanță ca și ei. I-am răspuns: nu știu dacă înainte de asta i-aș fi dus, dar de acum încolo am să-i duc de oricâte ori se va ivi ocazia!

Am mers acasă și am luat masa de prânz.

Spre seară am ieșit la o plimbare pe faleză.

Apus de soare

5 Octombrie. Astăzi vom survola insula cu elicopterul. La ora 7 va trebui să fim în stradă în fața magazinului Chez Loulou, unde va veni o mașină care ne va duce la heliport.

Mașina a sosit cu o mică întârziere, de numai 10 minute și ne-a dus la Saint Paul, al doilea oraș al insulei, cu o populație cu ceva peste 100000 de locuitori.

Ajunși în heliport am fost repartizați astfel încât am format un grup de 6 persoane (trei cupluri) care vom zbura împreună deasupra Reunionului.

Fiecare pasager s-a cântărit, ca nu cumva toți 6 să depășească puterea de ridicare a aerovehiculului. După asta ni s-a făcut un fel de instructaj de protecție și apoi am completat câte o fișă individuală. În continuare am așteptat să vină elicopterul nostru și să începem zborul.

Heliportul din Saint Paul

În așteptarea...

Elicopterului

După vreo 5 minute a aterizat un elicopter în care s-a urcat un grup, tot de 6 pasageri, urmând ca în următorul să ne urcăm noi.

A sosit un grup din survolul insulei

După ce a aterizat elicopterul nostru am așteptat să coboare pasagerii și ne-am urcat noi.

În față stăteau pilotul și două doamne, iar în spate soții lor, eu și Bibi. Toți ne-am legat centurile de siguranță și pe cap ne-am pus câte o pereche de căști ca să auzim ce ne spune pilotul.

Ne-am ridicat de la sol și am zburat spre est, adică spre zona muntoasă din interiorul insulei.

Zburăm peste...

Munții vulcanici...

Ai insulei

Căștile noastre aveau și rolul de a ne izola acustic, dar zgomotul motorului se auzea intens în ele. Abia înțelegeam comentariile pilotului.

Nu izolează...

Dar strâng în mod neplăcut urechile

Am zburat spre est și am trecut peste comuna Salazie situată în centrul insulei, în circul celui mai mare vulcan al său: Piton des Neiges. Comuna este situată cam la aceeași latitudine ca și orășelul nostru de reședință. Ea are o suprafață cu aria de aproximativ 100 kmp și se întinde la altitudini cuprinse între 230 și 3071 m. Populația ei este de peste 7300 de locuitori. A fost înființată în urmă cu mai mult de 250 de ani, de către sclavii care au fugit de pe plantațiile situate pe coastă și s-au stabilit în zona muntoasă din centrul insulei.

Munții din împrejurimile...

Comunei Salazie

În centru case ale comunei

Circul vulcanic în care este situată comuna Salazie posedă mai multe cascade superbe, care însă pot fi admirate numai din elicopter. Cea mai apreciată dintre ele este Cascade du Voile de la Mariee. Ca majoritatea obiectivelor turistice și aceasta are o legendă:

Un tânăr bogat s-a îndrăgostit de o fată frumoasă de origine modestă. Tatăl fetei nu era deloc de acord cu această relație (se știe că bogații nu sunt decât niște prost-crescuși, derbedei și lichele).  Tinerii însă se iubesc și hotărăsc să se căsătorească în secret. Tatăl fetei intră în biserică în timpul oficierii căsătoriei și cu o sabie vrea să-l ucidă pe nedoritul ginere. Tinerii reușesc să fugă pe munte, în circul vulcanului, dar fata alunecă din vârf și cade într-o prăpastie. Pe peretele acesteia s-a agățat voalul de mireasă al fetei. Tatăl regretă cele întâmplate și plânge zi și noapte din vârful prăpastiei, astfel că lacrimile lui au căzut peste voal și au dat naștere acestei cascade, frumos conturată în verdele luxuriant al vegetației tropicale.

Apare cascada

Voalul Miresei

Accesibilă numai din elicopter

Am continuat zborul spre est, la aceeași latitudine și am ajuns la comuna Saint-Benoit (Sfântul Benedict) situată pe coasta de est. Este capitala arondismentului cu același nume, arondisment care are o arie de 229 kmp, dar o populație de numai 37000 de locuitori. Comuna se întinde la altitudini cuprinse între 0 și 2478 m. 

Deasupra Arondismentului Saint-Benoit

Urmează acum punctul culminant al expediției noastre. Vom zbura spre sud să vedem vulcanul Piton de la Fournaise (Vârful Cuptorului), vulcan care în această perioadă este activ. El este situat în sud-estul insulei având Oceanul Indian la 15 km de el, atât spre sud cât și spre est.

Alături de Kilauea (Hawaii), Erebus (Antarctica), Stromboli și Etna (Italia), Piton de la Fournaise este unul din cei mai activi vulcani din lume. Penultima sa erupție a început în decembrie 2020.

Însă ultima erupție a vulcanului a început la 19 septembrie 2022, tocmai cu 5 zile înainte de a ajunge noi pe insulă. Este primul vulcan pe care l-am văzut în activitate.

Vulcanul Piton de la Fournaise

Craterul plin de lavă

La 16 zile de la începutul erupției

Din crater se ridică fumul

Este o erupție de mică intensitate...

Dar de mare frumusețe

Lava a curs în jos

Râu de lavă

Noi am trecut cu elicopterul peste vulcan în jurul orei 8. A doua zi am aflat că la ora 10 vulcanul și-a încetat brusc activitatea. Aceasta a fost o surpriză și pentru vulcanologii care studiau această erupție de 16 zile din perioada 19 septembrie - 5 octombrie 2022. Suntem satisfăcuți că am văzut erupția unui vulcan în realitate și asta s-a întâmplat tocmai în emisfera sudică.

Satisfăcuți

Am continuat drumul spre sudul insulei trecând peste craterul Aubert de la Rue și am ajuns să survolăm comuna Saint-Joseph din arondismentul Saint-Pierre. Comuna are peste 38000 de locuitori și se întinde pe o suprafață cu aria de 178 kmp. Deține un important record: este cea mai sudică comună nu numai din Reunion și Franța ci și din întreaga Comunitate Europeană.

Craterul Aubert de la Rue

Comuna Saint-Joseph... 

Cea mai sudică din UE

Am zburat în continuare spre nord, întâi deasupra marii comune Le Tampon, care are o populație de aproape 80000 de locuitori și apoi deasupra satului creol Entre-Deux cu 6780 locuitori. Numele satului se datorează faptului că este situat între două râuri: Le Bras de Cilaos și Le Bras de la Plaine. Sătenii (Entre-Deusiens) au o frumoasă deviză: Deux Bras, Un Coeur. 

Le Tampon

Le Tampon

Satul creol

Entre-Deux

Încă din prima zi de când am venit pe insulă am cumpărat apă minerală gazoasă care avea numele de Cilaos. Aceasta este o comună situată în centrul insulei într-un circ vulcanic la altitudinea de 1214 m. Ea a fost înființată de către sclavii fugari de pe plantații, care ajunși aici au considerat că sunt în vârful lumii și în siguranță deplină. 

Totuși fugarii au fost prinși de către proprietarii de sclavi și readuși pe plantații, astfel că zona Cilaos a devenit nelocuită până la mijlocul secolului al XIX-lea când s-a format aici o stațiune balneară. Populația comunei a crescut în continuare, astăzi existând aproape 6000 de locuitori.

Pe lângă îmbutelierea apei minerale în comună s-a dezvoltat producerea artizanală de dantelă brodată, care este utilizată de marile case de modă din Franța.

Cilaos. Case...

În circul vulcanului

Împrejurimile...

Aproape inaccesibile... 

Ale comunei

Ne-am continuat zborul spre nord, până la rezervația naturală Trois Roches, de unde am luat-o spre vest, survolând comuna Les Trois Bassins până la ocean. Din nou am luat-o spre nord urmând țărmul oceanului până la Saint-Paul unde am aterizat pe heliport.

Rezervația Naturală...

Trois Roches

Comuna...

Les Trois Bassins...

Cu 7127 locuitori

Plage de la Souris Chaude

În comuna Les Trois Bassins

Timpul expediției noastre s-a apropiat de sfârșit și ne-am îndreptat spre heliport survolând orășelul nostru de reședință.

Am aterizat. Poză făcută de pilot.

Băiatul cu mașina ne-a dus înapoi și ne-a lăsat tot la Chez Loulou. Magazinul era deschis și am cumpărat diferite produse de patiserie, toate calde încă, care vor fi micul nostru dejun de astăzi.

Pe la ora 11 ne-am dus la plaja noastră Des Roches Noires, unde plasa anti-rechin era montată și am putut să facem baie.

După ce am părăsit plaja am mers în Portul de Agrement la compania Grand Bleu unde ne-am reprogramat pentru a doua zi, croaziera care avea drept scop fotografierea balenelor.

Ne-am întors acasă unde am luat o mai târzie masă de prânz.

Spre seară am ieșit la o plimbare pe faleză.

6 Octombrie. Pe la ora 10 am mers în Portul de Agrement și am plătit croaziera pe care am reprogramat-o ieri. Trebuie să așteptăm ca vaporașul să sosească din larg cu un grup de pasageri, să-i debarce și să ne îmbarce pe noi.

Așteptăm... 

Sosirea vaporașului

După ce ne-am urcat pe vas, acesta a început manevrele de ieșire din port și ne-am îndreptat spre larg.

Pe vaporaș

Părăsim...

Portul de Agrement

După vreo 10 minute ne-a vorbit căpitanul la difuzoarele de pe vas și ne-a spus că scopul croazierei noastre era să întâlnim în larg balene și apoi repede să le privim sau să le fotografiem. Era o vânătoare de cetacee, dar nu cu harponul sau tunul special, ci cu camera de luat vederi.

Sute de ani în timpul iernii sudice, între iulie și septembrie, balenele cu cocoașă au sosit în apele calde din largul coastei vestice a Insulei Reunion, de undeva de prin apele antarctice, pentru a se reproduce și pentru a-și naște puii. 

Dar de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea au început să vină din ce în ce mai puține, până ce câteva decenii n-au mai venit deloc. Cauza principală a fost că datorită vânării cu sălbăticie, balenele au ajuns în pericol de dispariție. Datorită activităților unor asociații ecologice, care au capacitat guvernele să impună măsuri de protecție pentru cetacee, acestea au reînceput să se înmulțească și din nou balenele au putut fi zărite în, din ce în ce mai multe, locuri de pe glob.

De pe la începutul acestui mileniu, din nou, balenele cu cocoașă pot fi văzute în vestul insulei și stau în zonă până pe la sfârșitul lui octombrie, după care migrează spre Australia.

Vaporașul nostru dispune de instalație de sonar, care îi permite să depisteze balenele aflate sub apă și să aștepte să iasă la suprafață ca să respire. În acest timp, destul de scurt, noi le putem vedea, fotografia sau filma.

Ne deplasăm...

Spre...

Locul...

În care...

Sonarul indică

Că sunt balene

Barcă cu turiști care urmăresc și ei balene

Căpitanul ne-a avertizat că a depistat ceva cu sonarul și să fim atenți în anumite locuri de pe vas. Eu am fost cam sceptic, dar am văzut că nu te poți juca cu tehnica de depistare a obiectelor subacvatice. Am văzut prima balenă, apoi altele și altele. Vaporașul se deplasa condus de sonar și pasagerii se plasau cu sculele de fotografiat sau filmat după indicațiile căpitanului. Nu vedeam balena întreagă ci numai cocoașa, sau coada, sau câte o înotătoare.

A apărut prima balenă

O cocoașă

Cocoașă

Înotătoare

Cocoașă

Coadă

Balenă în depărtare

Coadă

Harponiera Bibi

Ultima cocoașă

După această rodnică vânătoare, vaporașul s-a întors cu mare viteză la locul lui din Portul de Agrement.

Am debarcat și am mers acasă unde ne-am potolit foamea care ne-a fost produsă de aerul sărat al oceanului și de tangajul vaporașului.

Spre seară am ieșit la cotidiana plimbare de pe faleză.

7 Octombrie. Este ultima zi completă pe care o petrecem pe insulă. Va fi și ultima zi de baie și plajă în Oceanul Indian.

Am preparat un mic dejun copios și cu toate acestea nu vom putea mânca toate alimentele pe care le avem în frigider. 

Apa noastră cea de toate zilele. Extrasă din craterul vulcanului.

Ne-am dus la plaja noastră cu bolovani negri și ca de de obicei am alternat scăldatul în ocean cu baia de soare de pe prosoapele colorate.

Digul Portului de Agrement

Am părăsit plaja regretând că cele două săptămâni ale sejurului nostru au trecut așa de repede.

Acasă am pregătit valizele, pentru că după-amiază vom împacheta.

Înainte de masa de prânz ne-am odihnit pentru ultima oară în Reunion, ca să ne mai simțim bine încă o dată în emisfera sudică.

Bibi s-a dus la băcănie unde și-a luat rămas bun de la Madame Dudescu. A vrut să cumpere niște fructe, dar nu a găsit. În această parte a anului aici nu se coc fructe, așa că ele sunt aduse cu vaporul din alte părți ale globului.

Spre seară toate bagajele erau făcute. A venit Nadine, care ne-a returnat garanția pentru apartament și a luat cu ea alimentele, condimentele, detergenții, etc. pe care nu le-am mai putut folosi.

8 Octombrie. Cu câteva zile în urmă am rugat-o pe Nadine să ne găsească pe cineva care să ne ducă cu mașina la Aeroportul din Saint-Denise. Ne-a comunicat apoi că ne va duce soțul ei.

După ce ne-am trezit am preparat micul dejun, l-am mâncat, am împachetat ultimele lucruri și am așteptat mașina.

Roger, soțul Nadinei ne-a dus valizele la mașină și am plecat spre capitala insulei pe o autostradă. Coasta de vest este dotată cu o foarte densă rețea de autostrăzi. Roger ne-a arătat una în apropierea capitalei la care vechea șosea formează două din benzile autostrăzii, iar celelalte două benzi, din sensul contrar au fost construite deasupra oceanului sprijinite pe piloni giganți. Porțiunea aceasta are aproape 20 km.

Autostrada cu 2 benzi suspendate peste ocean

La aeroport ne-am despărțit de Roger, am intrat în clădire, ne-am făcut ceck in-ul, am depus valiza de cală, am făcut controlul de securitate și de frontieră și ne-am așezat în preajma porții de îmbarcare. Doamna de la ceck-in ne-a dat locuri cum am cerut noi, al doilea și al treilea din scaunele de la geam.

Pe Aeroportul Roland Garros

Așteptăm...

Să ne...

Îmbarcăm

Ne-am îmbarcat tot într-un avion Airbus A 350 ca la venirea pe insulă.

A 350; concurentul lui Boeing 787

La locurile noastre

Decolarea este prevăzută la ora 12 și 20 min (ora Reunion) și aterizarea la 21 și 40 min (ora Franței), zborul durând 11 ore și 20 min.

Am plecat cu o întârziere de 15 min. (nesemnificativă). 

Pe tot parcursul călătoriei am urmărit harta zborului, care indica timpul de la decolare, timpul pe care-l mai avem până la aterizare, viteza cu care zburăm, coordonatele geografice ale avionului, altitudinea și temperatura în exterior.

Programul zborului

Harta zborului

La 4' sub ecuator; Încă suntem...

În emisfera sudică

Zburăm peste Ecuator

Am zburat peste Tropicul Racului

Am trecut de jumătatea drumului

Timpul a continuat să treacă și ne-am apropiat într-un final de aterizare.

Aceasta s-a desfășurat în condiții normale. Am fost atașați la burduf și apoi am părăsit avionul. Ne-am deplasat la Bagaje de unde într-un final ne-am recuperat valiza. 

Am ieșit din Aeroportul Orly și ne-am interesat unde se află hotelul nostru, Ibis Paris Coeur d'Orly. Singurul lucru pe care-l știam despre el era că este foarte aproape de aeroport. Am întrebat pe un taximetrist și acesta ne-a arătat un pod pietonal. Trebuie să traversăm podul și de la piciorul lui, la mai puțin de 50 m se află hotelul. I-am mulțumit frumos șoferului pentru informația primită. Acesta nu se asemăna cu imbecilul de Mitică din Otopeni care nu a vrut să ne spună unde era Hotelul Hilton Garden Inn Bucharest Airport și a trebuit să ne ducă el contra a 50 de lei. Am acceptat și drumul a durat două minute. Atunci l-am rugat ceva pe Dumnezeu, dar sunt convins că degeaba. Bunul Dumnezeu nu-i pedepsește, ci-i ocrotește pe ticăloși. Aceștia din urmă se bucură cu mândrie de deosebita Lui grijă (24 Septembrie 2021).

Urmând indicațiile am ajuns în cinci minute la hotel, ne-am cazat și am luat în cameră masa de seară.

Orly; vedere din hotelul...

Ibis Paris Coeur d'Orly

Împrejurimile hotelului. Luna aproape plină.

Am mai făcut câte un duș, după care ne-am culcat. Cabina foarte mică a dușului nu ne-a permis să-l facem împreună, ca să economisim apa și energia din Comunitatea Europeană.

9 Octombrie. Ne-am trezit la ora 7, adică ora 9 în Reunion. Am împachetat lucrurile folosite aseară și am părăsit camera, care era chiar drăguță și numai bună să o folosești între două avioane (sau între avion și TGV).

Patul

Baia, cu cabina de duș

Am rugat-o pe domnișoara de la recepție, care era creolă, să ne comande telefonic un taxi. Departe de a fi la fel de politicoasă ca și colegele ei din Reunion, ne-a spus răstit că azi e duminecă și taxiurile nu vin la apelurile ei.

Am urcat din nou cu liftul la podul pietonal și l-am traversat, acum invers și ne-am coborât de pe pod, tot cu liftul, dar în fața aerogării.

Am mers în stația de taxi, unde un dispecer ne-a întrebat că unde vrem să mergem, i-am spus că la Gara de Nord și ne-a condus la un taxi.

Șoferul nu a fost foarte vorbăreț, a răspuns la toate întrebările noastre, dar cam atât! Nu avea chef de o conversație cu orice preț. Am trecut pe lângă puține locuri cunoscute, una dintre ele fiind Catedrala Notre-Dame. Poate din cauză că am văzut-o pentru un timp foarte scurt și poate că dintr-un unghi nefavorabil, nu am sesizat nici o urmă lăsată de incendiul de acum mai bine de trei ani.

Am coborât din taxi și ne-am dus în gară să ne luăm micul dejun. Am intrat într-o sală destul de mare unde din mâncărurile expuse am ales cartofi pai (frites) sperând să-i egaleze la gust, pe cei mâncați în Piața Mare din Bruxelles. Acum nu i-am mâncat stropiți cu bere belgiană ci numai cu coca-cola, pe care-o luai la discreție dintr-un dozator (numai dacă ai plătit primul pahar).

În Gara de Nord

Mâncăm...

Cartofi pai

Colaj

Cartofii au fost buni, așa că am mai luat câte o porție, astfel că ei nu au fost numai micul nostru dejun ci și masa de prânz.

Am mers apoi într-o sală de așteptare amenajată astfel, că avea numai acoperiș și era fără pereți laterali. Aici am stat pe niște fotolii timp de o oră și apoi ne-am dus pe peronul de unde pleca trenul nostru.

Când s-a permis accesul pe peron am mers la vagonul Nr 15, care jumătate era pentru pasageri și jumătatea dinspre locomotivă era vagon restaurant.

TGV-ul a plecat exact când era programat (ora 14 și 25 min). Față de când am sosit la Paris, trenul era mult mai aglomerat, unii pasageri stând și pe jos în vagonul restaurant.

Era o zi foarte frumoasă de toamnă, câmpia franceză și apoi cea belgiană defilând, prin fereastra trenului, învăluite într-o lumină oarecum aurie.

Dacă în gară am mâncat cartofii fără bere belgiană, acum m-am dus la vagonul restaurant și am luat una la cutie.

Berea belgiană din TGV

După mai puțin de patru ore am ajuns la Amsterdam. Aici ne așteptau pe peronul Gării Centrale Mădălina și fetele.

Fetele ne-au luat bagajele noastre și împreună ne-am dus de pe peron în stația de metrou. Am coborât la De Pijp, de unde am mers acasă, în apropiere.

Mihai urma să sosească și el mai târziu de la Lisabona.

A fost rândul nostru să fim obosiți după zborul de ieri de unsprezece ore, după noaptea din hotelul din Paris și după călătoria cu trenul de mare viteză.

Eu nu mai rezistat și a trebuit să mă culc înainte de sosirea lui Mihai.

Cu asta a luat sfârșit vacanța noastră exotică în Insula Reunion.