Roma II

Deşi micul dejun a fost programat pentru mai târziu, pe la ora opt am coborât în hol şi am fost invitaţi la subsol la sala de mese. Am mâncat bine, alegând din: şuncă, salam, unt, pâine, pâine prăjită, croissant-uri, dulceaţă, cafea concentrată (italiană), cafea mai diluată (americană), ceai şi suc de portocale.

Am aşteptat până au venit pe rând şi ceilalţi şi apoi ne-am îmbarcat şi am mers spre Roma. Nici de astă dată şoferul nu a nimerit Palatul de Justiţie de unde am plecat ieri şi ne-am tot învârtit într-o zonă incertă. Am întrebat populaţia, dar răspunsurile au fost evazive. Unul din cei întrebaţi era şi un român, care ne-a spus să o luăm pe linia autobuzului 32, care ne duce la Vatican.

Coborând o pantă, am zărit în dreapta cupola bazilicii Sfântul Petru şi ne-am îndreptat într-acolo. Am tot bâjbâit şi la un moment dat am văzut că suntem chiar la intrarea în Muzeul Vaticanului. Nici un autobuz nu-şi aduce turiştii chiar atât de aproape, fiind zonă interzisă circulaţiei auto.

Am coborât urgent, urmând să ne întâlnim seara la şapte jumate la Palatul de Justiţie.

Am intrat la Muzeul Vaticanului, unde se vizitează 40 de săli, ultima fiind Capela Sixtină.

Muzeul Vatican.

Am vizitat cam selectiv, mai în fugă, să ne concentrăm asupra celor mai importante, în speţă Capela. Betty a luat-o bine înainte, iar eu m-am trezit în Stanza della Segnatura, unde se află pictura mea favorită, Şcoala din Atena, despre care uitasem că este la Vatican.

Şcoala din Atena.

Ajuns acolo, în sala pictată de Rafael, m-am uitat rapid la Disputa, Parnasul şi Jurisprudenţa, am găsit un loc pe o bancă şi plasat în faţa Şcolii din Atena am stat acolo o jumătate de oră privind personajele cunoscute: Platon şi Aristotel, în centru, Socrate şi Pitagora, Diogene culcat pe trepte la picioarele lui Aristotel, Arhimede cu înfăţişarea lui Bramante, unchiul şi protectorul pictorului, care ţine în mână un compas şi stă aplecat asupra unui hexagon desenat pe pământ şi Euclid, părintele geometriei, ţinând în mână globul terestru. În marginea din dreapta a frescei Rafael s-a pictat pe el şi pe Perugino. Se mai aflau grupaţi în frescă numeroşi filosofi ai Greciei şi ai Asiei Mici, deşi aceştia au trăit în spaţii şi în timpuri diferite. Spoiala mea de cultură face ca, pentru mine, toţi înafara celor enumeraţi mai sus, să fie total necunoscuţi, dar mă mândresc de a-i fi putut identifica pe cei într-adevăr importanţi.

Îmbătat de surpriza produsă de o pictură pe care nu m-am aşteptat să o văd în original şi de care am uitat aproape complet, am parcurs restul sălilor la fel ca şi vizitatorii japonezi: cu capul aplecat în jos şi cu privirea la picioare.

Am ajuns în sfârşit în ultima sală, supra-aglomerată şi supra-păzită. Deşi este interzisă fotografierea, paznicii nu îi mai puteau împiedeca pe vizitatorii, prea mulţi, să nu fotografieze. Peste tot scânteiau bliţurile, aşa că nici eu nu m-am abţinut. După ce am făcut câteva poze a apărut şi Betty şi a mai făcut şi ea câteva. Sper că Michelangelo nu s-a supărat!

În Capela...

Sixtină.

Am admirat mai ales Geneza de pe tavan şi Judecata de Apoi de pe peretele din spate.

Pentru că se apropia timpul de întâlnire, am părăsit împreună muzeul şi ne-am grupat afară.

În continuare ne-am dus în Piaţa Sfântul Petru, unde la umbra unor coloane am ascultat explicaţiile ghidei. Se vedea obeliscul dus din Egipt şi cele două fântâni care-l încadrează, după care s-au făcut şi fântânile din Place de la Concorde.

Piaţa...

Sfântul Petru.

Ne-am pus la o coadă care a avansat repede şi am ajuns în Bazilica Sfântul Petru. Primul lucru remarcat a fost Pieta a lui Michelangelo, cea pe care în anii ’60 un ungur a spart-o cu un ciocan. Acuma, restaurată, se află în spatele unui perete de sticlă. Am vizitat biserica în stilul meu caracteristic, parcurgând partea dreaptă de la intrare spre altar, apoi partea stângă de la altar spre intrare şi partea din mijloc de la intrare spre altar. Este o biserică plină de bogăţii, întreţinută extraordinar, lucru de altfel firesc, fiind prima biserică a creştinătăţii. Am vrut să ne urcăm la cupolă, dar coada era aşa de mare încât ne trebuia cel puţin două ore.

În Bazilica Sfântul Petru.

Pieta.

Tot cu Pieta.

Prin...

Prima Biserică a Creştinătăţii.

Am mers şi am vizitat în grote mormintele papilor, inclusiv al primului papă, Sfântul Petru, cât şi al ultimului, Ioan-Paul al II-lea, decedat anul acesta. Aici se aflau mulţi privitori şi paznicii ziceau

populaţiei să circule cât mai rapid. Nu am reuşit să fotografiez mormântul lui Ioan-Paul, din cauză că s-a descărcat bateria, veche de 3 ani, pe care a doua zi am fost nevoit să o schimb la Florenţa.

Mormântul Sfântului Petru.

În timp ce grupul s-a dus la magazinele cu suveniruri, eu m-am dus în plin soare lângă cele două fântâni. Deşi copiate după acestea, cele din Piaţa Concorde sunt mai reuşite, fiind colorate într-un verde de malachit.

După ce ne-am grupat, aproximativ la timpul fixat, am plecat la Castelul San Angelo sub un soare roman extraordinar de arzător.

Castelul San Angelo.

Am privit castelul numai pe dinafară şi am luat-o tot pe jos spre Palatul de Justiţie. Pe drum erau nişte asiatici care vindeau, înşirate pe jos, trepiede de diferite mărimi. L-am întrebat cât costă cel mai mare şi a zis 20 €. Nepermiţându-mi să dau suma asta am plecat, dar galbenul se ţine după mine şi zice 15 €. Eu zic 10, el 15, eu plec, el după mine şi în sfârşit mi-l dă cu 10. Fiecare din noi a fost convins că a făcut o afacere bună.

De la Palatul de Justiţie am mers din nou în Piaţa Navona, unde am fost şi ieri şi de acolo la Pantheon, care acum este deschis. Grupul a intrat înăuntru să-l viziteze şi în spirit de frondă, să îi facem în ciudă ghidei, noi, Aurelia şi Flori ne-am instalat  la o masă pe trotuar unde am băut două beri media şi am mâncat eu o Pizza Napoletana şi Betty una Capriciosa. Am vrut şi noi să stăm la o terasă chiar în centrul Romei!

La o terasă pe trotuar...

În centrul Romei.

Supa...

Romana.

Am mers în continuare la Fontana di Trevi, unde legenda spune că dacă arunci o monedă în fântână, te vei mai întoarce în Roma. Am aruncat şi noi fiecare câte o monedă de un eurocent (nu facem risipă) şi am stat pe treptele fântânii.

Fontana di...

Trevi.

Am mâncat o îngheţată şi apoi am mers în Piaţa Spaniei, ale cărei trepte le-am văzut în mai multe filme franco-italiene, din epoca neorealismului, în timpul adolescenţei. În film treptele erau monumentale, mult mai multe şi mai înalte decât sunt în realitate. Am stat şi aici la marginea fântânii într-un soare fierbinte, deşi era aproape ora 7.

În Piaţa...

Spaniei.

Ne-am dus, tot pe jos, până la Palatul de Justiţie şi după câteva minute a venit autobuzul.

După o călătorie de mai bine de o oră am ajuns la Fiuggi-Terme. Aproape de hotel ne opreşte un poliţist, ne face semn să tragem pe dreapta şi din acel monent încep să defileze pe drum, în sunet de fanfară sute de copii care reprezentau diferite regiuni ale Italiei la ceva concursuri şcolare. Defilarea a ţinut mai bine de o jumătate de oră.

În sfârşit am ajuns la hotel şi am hotărât să facem o plimbare după cină. Am cinat numai eu, că Betty a adormit şi odată cu ea şi plimbarea noastră. S-a trezit într-un târziu şi am băut o cafea rece de voiaj.

Am adormit destul de târziu, regretând că nu am putut face plimbarea din cauza oboselii.