9 August - Coasta Pacificului

Dimineaţa am început să ne selecţionăm bagajele, să le punem în genţile de călătorie şi să le cântărim. Evident că depăşeau greutatea permisă. Am continuat cu selecţia şi am ajuns într-un târziu la o greutate acceptabilă. Nu ne era frică de compania transatlantică, British-Airways, deoarece aceasta nu face caz dacă bagajul depăşeşte 1-2 kg, ci de Wizz Air, care se leagă şi de o depăşire cu 200 de grame.

După ce am luat masa de prânz, noi doi şi Mihai am plecat să facem o călătorie pe Coasta Pacificului de la Half Moon Bay înspre sud până unde o să ajungem în timp util.

Am mers pe Autostrada 101 până aproape de Aeroportul SF, de unde vom zbura mâine, şi am luat-o apoi pe drumul naţional care traversează munţii înspre ocean.

Am oprit într-o parcare cu menţiunea perspective care înseamnă că priveliştea de acolo merită să fie văzută.

Spre Half Moon Bay.

După ce ne-am reintegrat în trafic, pe banda noastră s-a creat un ambuteiaj, astfel că am făcut 500 de metri în mai mult de o jumătate de oră.

Când s-a creat situaţia favorabilă, Mihai a trecut pe banda de sens contrar şi a luat-o apoi pe un drum forestier, foarte îngust şi foarte abrupt care ieşea la ocean. În multe locuri, dacă se întâlneau două maşini, acestea nu puteau trece una pe lângă alta. Norocul nostru a fost că din sens contrar urcau numai motociclişti. Cred că diferenţa de altitudine între punctul în care am intrat noi pe drum şi capătul lui de pe coastă, era de vreo 800 m.

Am ajuns la Pacific undeva mai la sud de Half Moon Bay şi în prima parcare de pe ţărm am oprit şi am mai făcut poze cu oceanul.

Din nou Pacificul.

Ţărm erodat.

Frunze mirositoare.

Am mai repetat operaţiunea de câteva ori şi când am prins un loc unde se putea ajunge cu maşina pe plajă, am mers acolo.

Erau destul de mulţi care stăteau la soare, respirau aerul bogat în aerosoli şi admirau valurile care veneau până în apropierea lor. Baie evident că nu făcea nimeni, din cauza pe care am mai pomenit-o: curenţii reci din zonă menţin apa în toiul verii la cel mult 12 gr C.

Ne-am dat jos pantofii şi am intrat în apa Pacificului până ceva mai sus de glezne. Chiar şi pentru picioare era rece! Îmi pare rău că nu am ajuns în zona Los Angeles-ului unde am fi putut face şi baie în Pacific.

O privelişte...

Măreaţă.

Este...

Rece...

Şi pentru picioare.

Alt ţărm erodat.

Am ajuns la concluzia că în zona aceasta a oceanului, întreg ţărmul este supus unui proces continuu de eroziune, apa luând din ce în ce mai mult locul pământului. Parcă am învăţat la geografia fizică (clasa a VIII-a, pentru mine prima de liceu), că acest lucru se întâmplă malurilor vestice ale mărilor, oceanelor şi chiar ale râurilor, din cauza mişcării de rotaţie a Pământului. Omul mai încearcă, măcar, să mai amâne acest proces, reuşeşte uneori să-l şi încetinească, dar nu-l poate opri definitiv. Chiar şi şoseaua de coastă A1, pe care ne aflam, este zdravăn consolidată în anumite puncte atinse de eroziunea pomenită mai sus.

Cu oceanul în partea dreaptă, de astă dată, ne-am tot dus spre sud, pe şoseaua de costă, până în apropiere de Santa Cruz. De aici am ajuns la o autostradă şi ne-am întors la San Jose fără să mai trecem prin pădurea de sequoia.

Am mers la un magazin deschis non - stop şi am cumpărat pâine, pentru că azi îi avem invitaţi la cină pe Mihai şi Moni.

Nu mult timp după ce am ajuns acasă au sosit musafirii şi ne-am înfruptat din friptura gătită cu o seară înainte.

Friptura.

Clătite cu umplutură picantă.

Am mai discutat după masă şi în final ne-am luat rămas bun de la tânăra familie Mudure , până la următoarea revedere care poate fi în America sau în România.

Ceva mai târziu ne-am culcat şi am dormit ultima noapte în America anului 2009.