2 August - Peninsula Monterey

Astăzi dimineaţa Mitză şi Mădălina s-au dus la un film cu Hary Poter şi noi am rămas acasă să ne petrecem dimineaţa de duminică la televizor şi la calculator. Urmează să mergem după masă în Peninsula Monterey, situată la Pacific, mai la sud-vest de San Jose.

Peninsula Monterey cuprinde oraşele Monterey, Carmel şi Pacific Grove. 

Monterey a fost fondat de spanioli în 1777 şi a fost mult timp capitala Californiei spaniole şi apoi mexicane, până în 1849. Aici s-a dat în 1846 o bătălie între armatele americană şi mexicană şi în urma victoriei americanilor California este pretinsă de americani.

Pacific Grove a fost fondat la o sută de ani după Monterey şi la sfârşitul secolului al XIX-lea a devenit un paradis al artiştilor, în special scriitori şi pictori. Aici a locuit mai mulţi ani John Steinbeck şi la câteva mile mai înspre continent se află ale sale Păşuni ale Raiului (The Pastures of Heaven).

Carmel şi-a luat numele de la valea care pleacă de la ocean spre munţii dinspre est şi a apărut la începutul secolului trecut, devenind şi el un loc al artiştilor, mai ales după Cutremurul din 1906 din San Francisco.

La sfârşitul secolului al XIX-lea se dezvoltă în peninsulă o puternică industrie a pescuitului şi a conservării peştelui. După 50 de ani de exploatare neraţională a fondului piscicol, această industrie a falimentat şi a fost necesar ca după războiul al II-lea mondial să apară reguli severe de protecţie a faunei marine.

Astăzi principala industrie din zonă este turismul, apărând aici numeroase hoteluri de toate categoriile, unele dintre ele mândrindu-se că i-au avut clienţi pe mai mulţi preşedinţi ai Statelor Unite şi pe mari actori de la Holliwood, altele, care aduc cel mai mare profit, având clienţi oameni obişnuiţi, care plătesc preţuri accesibile. Aceştea sunt foarte mulţi şi duc prosperitate hotelurilor pomenite mai sus. Peninsula are 50000 de locuitori care au venituri mai mari decât cei din alte zone ale SUA.

Noi am plecat spre Monterey destul de târziu şi fiind departe, am ajuns în jurul orei cinci şi jumătate la Carmel. Pe plajă se mai afla o numeroasă populaţie, dar toţi erau îmbrăcaţi destul de gros, din cauza vântului suficient de rece. Baie în ocean nu se făcea, doar câţiva surfişti, îmbrăcaţi în costumele lor speciale de cauciuc încercau să călărească valurile. Nisipul plajei era extraordinar de fin şi de alb, parcă era gris.

Pe plaja de la Carmel.

Nisipul alb.

După o cură de aerosoli, inspirând aerul sărat al mării (dintr-un cântec al Margaretei Pâslaru), am ieşit de la plajă prin staţiune.

Ca în orice oraş turistic erau aici foarte multe restaurante, cafenele şi magazine cu obiecte de artizanat. Am intrat în mai multe astfel de magazine, am cumpărat mici suveniruri, precum şi o ilustrată pe care am trimis-o în Franţa Jaqueline-ei.

Prin Carmel.

Ilustrata...

Pentru Jaqueline.

Intr-o cafenea, în timp ce populaţia se otrăvea cu acest drog uşor (legal încă) numit cafea, eu am mâncat o plăcintă umplută cu carne de pasăre zburătoare ( cred că mierlă). Plăcinta a fost bună, condimentele umpluturii fiind foarte bine alese şi proporţionate şi sunt convins că ar fi fost la fel de bună şi dacă carnea ar fi fost de cioară sau de altă pasăre răpitoare.

Mihai a propus să ne întoarcem pe şoseaua de coastă până la Santa Cruz şi de acolo să revenim în San Jose, tot pe drumul care trece prin pădurea de sequoia pe unde am mai fost vineri fără Mădălina. Bineînţeles că am fost de acord şi nu am regretat.

Am trecut prin Salinas, oraşul unde se alfă urna funerară cu cenuşa lui John Steinback într-un mausoleu al familiei. În oraş şi în împrejurimile sale s-a petrecut acţiunea mai multor opere ale scriitorului, inclusiv al romanului La est de Eden considerat de mulţi capodopera sa (mai bun decât Fructele Mâniei).

Drumul, pe unele porţiuni era autostradă şi pe altele numai drum naţional cu câte o bandă pe sens, dar aproape pe tot parcursul său se vedea Pacificul în stânga.

Am oprit într-un loc unde un fermier din împrejurimi avea o mare tarabă şi se puteau cumpăra legume şi fructe. Marfa era aleasă de client, pusă în pungi şi plătită la casă, ca într-un supermarket. Spre deosebire de acesta marfa era foarte proaspătă, culeasă de curând şi cu preţul la jumătate decât cel din supermarchet. Am cumpărat cireşe, căpşuni, roşii şi alte produse care la noi acum ar fi extra-sezon. Copiii au spus că păcat că respectivul loc este destul de departe de San Jose, dar l-au reţinut şi când vor mai fi în zonă se vor mai opri aici pentru cumpărături.

Cum timpul trecea şi se însera, am prins, cu Pacificul în stânga, în câteva locuri nişte splendide apusuri de soare, pe care fiind în mersul maşinii le-am văzut în diferite faze. Fiind senin la orizont, soarele din ce în ce mai roşu se scufunda în ocean.

Apus...

De soare.

La Pacific.

Odată cu amurgul am ajuns în Santa Cruz şi timp de un ceas am traversat noaptea pădurea de sequoia.

La capătul ei, în Saratoga am oprit la un restaurant mexican unde am mâncat câte un burito, adică un fel de clătită în care se pune o umplutură de carne, de brânză, orez, legume şi tot felul de murături pe care şi le alege clientul, apoi diferite sortimente de ardei iuţi, pe care tot clientul şi le alege. Toată alcătuirea se încălzeşte şi apoi se mănâncă din mână. Probabil alegerea mea, de nepriceput, nu a fost cea mai fericită, pentru că al meu burito nu a fost ceva grozav. Mult mai mult mi-au plăcut dintre mâncărurile mexicane enchelade - le. Să lămurim lucrurile: a fost bun, dar nu cum m-am aşteptat.

Din Saratoga am mers direct la San Jose şi ne-am petrecut restul serii la televizor.