sâmbătă, martie 07, 2015

Moscova 1989

Oraş: Moscova
Coordonate Geografice: 55gr45min N  37gr37min E
Ţara: URSS
Populaţia: 9000000 de locuitori
Data sejur: 10, 11, 14, 15 August 1989
Locuinţă: Hotel Ismailovo Bloc G
Personalităţi: Fără număr...

10 August. Am decolat de pe Aeroportul Otopeni şi după aproximativ trei ore de zbor am aterizat pe Şeremetievo, un aeroport relativ nou, deschis cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980.

Poate din cazuza noutăţii sale, personalul dădea dovadă de o crasă lipsă de experienţă şi organizare. Am stat mai mult de două ore până ne-au sosit bagajele, timp în care am fost aşteptaţi de ghida pusă la dispoziţie de Compania Inturist, echivalentul sovietic al ONT-ului.

După un control vamal lejer şi rapid, am fost recuperaţi de ghidă, ne-am urcat bagajele în camion şi am urcat la rândul nostru într-un autocar elegant. Acesta ne-a adus la Complexul Hotelier Izmailovo, situat cam la 30 de kilometri de aeroport. Şi acesta a fost dat în folosinţă tot în 1980 cu ocazia Olimpiadei. Se compunea din patru blocuri cu mai mult de 20 de etaje fiecare. Blocul G era rezervat pentru Inturist.


Hotelurile Izmailovo.
După ce am fost instruiţi de ghidă, în ce priveşte programul, ni s-au repartizat camerele. Eu stăteam împreună cu Karcsi, un fost vecin de pe Miron Costin.

Camera era situată la etajul al 23-lea, era luminoasă, frumos mobilată, cu o baie curată şi bine întreţinută şi cu televizor alb-negru. Se ajungea acolo cu un lift rapid care nu se oprea decât începând de pe la etajul al 20-lea. După ce ne-am instalat trebuia să coborâm la unul din restaurantele hotelului, pentru masa de cină.

Am aşteptat liftul care cobora şi am intrat în el. Aud o voce care zice: Ăsta-i Cadariu, care mi-a fost şef de grupă! Mi-am pupat colega de studenţie şi am conversat câteva secunde, până eu am coborât din lift. Nu ştiu nici azi cine a fost. O fi slăbit memoria mea vizuală, sau ea s-a schimbat mai mult decât trebuia în cei 21 de ani de la absolvire.

După ce am mâncat, câţiva din grup am mers la staţia de metrou din apropiere. Cu 5 kopeici (40 de bani), o sumă infimă, am mers până în apropiere de Piaţa Roşie. Este a doua piaţă ca mărime din lume, după Piaţa Tiananmen din Pekin.

Am străbătut piaţa la pas, am văzut biserica Vasili Blajenâi, zidurile Kremlinului şi Mausoleul lui Lenin.   În faţa acestuia stăteau de gardă doi soldaţi, în ţinută de paradă, inclusiv cu cravată fiecare. Aceştia erau complet nemişcaţi, parcă erau din ceară.

Piaţa Roşie.

Biserica Vasili Blajenâi.
Ne-am mai plimbat pe câteva străzi din împrejurimi şi apoi ne-am întors tot cu metroul la hotel. Staţiile metroului erau luxoase, foarte înalte, pavate cu marmură şi în ele erau expuse numeroase sculpturi. Majoritatea acestor staţii au fost construite în ultimii ani ai Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, precum şi după aceea, de către prizonierii din armatele inamice.

11 August. După un mic dejun mai mult decât copios, împreună cu ghida ne-am urcat în autocarul nostru şi am plecat într-un Tur al Moscovei.

Am parcurs câteva din Marile Bulevarde care multe pleacă radial dintr-un centru care este tocmai Kremlinul.

Prima oprire am făcut-o la Universitatea Lomonosov, a cărei clădire principală este asemănătoare cu Casa Scânteii, dar proporţional mai mare.

Universitatea Lomonosov.

Cu Universitatea în fundal.
Când ţiganul trebuia să fie primit în Partidul Muncitoresc Român, un tovarăş din prezidiu i-a pus o întrebare: Ce-a fost tată-tu? 
Hapoi ciocănar, să trăiţi!
E bine, muncitor, să-l prmim! Zice tovarăşul.
Alt tovarăş; Încă o întrebare: Ce-a fost mamă-ta?
Hapoi curvă, să trăiţi!
Nu-i bine...
Fraţi, surori ai?
Am o soră.
Ea ce-i?
Hapoi tot curvă, să trăiţi!
Nu-i bine! Da frate n-ai?
Am unu'.
Şi unde-i?
La Moscova la Universitatea Lomonosov.
Foarte bine! Foarte bine! şi ce face acolo?
Stă-n borcan că s-a născut cu două puţe.

După ce am plecat de la Universitate, autobusul ne-a dus pe o colină de unde se vedea foarte frumos Râul Moscova.

Pe colină.


Următoarea oprire am făcut-o într-o parcare, rezervată special numai pentru autocarele Inturist-ului, pe aglomeratul bulevard Karl Marx, (mare dascăl al omenirii). Am parcurs pe jos o parte din bulevard şi am ajuns la Teatrul Mare (Bolşoi Teatr), pe care l-am privit numai din exterior.

Teatrul Mare.
Foarte aproape se afla Piaţa Dzerjinski dominată de statuia celui care a înfiinţat prima poliţie politică bolşevică: CEKA. Este una din cele mai vechi pieţe ale Moscovei atestată documentar din secolul al XV-lea, când se numea Lubianka. De-a lungul timpurilor CEKA a purtat alte nume, ultimul fiind KGB. În piaţă se află închisoarea de o foarte tristă faimă Lubianka, în clădirea căreia se găseşte chiar Sediul Central al KGB-ului.

Statuia lui Dzerjinski.

Sediu Central al KGB.
Statul sovietic a dat numele lui Dzerjinski mai multor oraşe din URSS, după moartea sa din 1926. M-a surprins când ghida mi-a spus că marca aparatului meu de fotografiat, FED, provine de la iniţialele fabricii care-i poartă numele: Felix Eduardovici Dzerjinski. Tot ghida (poate sub influenţa perestroikăi) ne-a spus că alături de Lenin, Dzerjinski era personajul multor bancuri din epocă şi avea, zic eu, cam acelaşi rol pe care-l avea Zărone în bancurile de la noi, alături de Petru Groza.

După ce am revenit la autobus, am plecat cu acesta într-o altă parcare, tot rezervată, foarte aproape de Piaţa Roşie, de unde se vedeau ziduri şi turnuri ale Kremlinului. Ghida ne-a vorbit de istoria cetăţii şi am reţinut că orologiul din Turnul Spasski, vizibil de unde ne aflam, bate ora exactă încă din secolul al XVII-lea şi că marea cruce instalată pe el a fost înlocuită cu o uriaşă stea roşie din sticlă, montată acolo în epoca interbelică din ordinul lui Stalin.

Turnul Spasski.
Ne-am întors cu autobusul la hotel pentru a lua în acelaşi restaurant masa de prânz. Şi aceasta a fost excesiv de bogată, marea majoritate dintre noi nefiind în stare să mănânce toată mâncarea care ne-au dat-o.

După masă ar fi trebuit să vizităm turnul de televiziune Ostankino. Ghidul român însă, pe care eu îl credeam becil, dar el era de fapt imbecil, a hotărât la sugestia bişniţarilor din grup, să renunţăm la vizită pentru ca ei să aibă o după amiază liberă şi să poată să-şi vândă din marfă. Ghida rusoaică şi şoferul autocarului, evidemt că au fost cu mare bucurie de acord. Aveau astfel şi ei o nesperată după amiază liberă.

Am ieşit mai târziu cu nişte colegi de excursie şi cu metroul am ajuns printre altele pe Bulevardul Arbat. Am stat şi pe terasa unui fel de mic restaurant, unde evident, nu se găseau băuturi alcoolice (perestroika). Cum eram ghiftuiţi, nu puteam mânca nimic, deci am luat o cafea şi o coca-cola fabricată de ruşi sub licenţă. Cafeaua era foarte slabă, ca şi în cofetăriile noastre, iar coca-cola extraordinar de dulce. Am întâlnit aici nişte tineri din RSS Moldovenească cu care am discutat mai ales despre comerţul clandestin cu care ne-au spus că se ocupau ei.

Într-o piaţă din apropiere am văzut o manifestaţie de protest. Sub protecţia Miliţiei, mai mulţi cetăţeni din RSS Ucraina cereau dreptul de a se recunoaşte Biserica Greco Catolică de acolo. O altă consecinţă a perestroicăi erau aceste manifestaţii autorizate. Oare la noi cum i-ar fi protejat Miliţia pe indiferent care protestanţi?

Am revenit la hotel, am luat masa de cină şi foarte târziu ne-am culcat, deşi a doua zi va trebui să fim foarte devreme la Aeroportul Domodedovo pentru a merge la Ulianovsk.

14 August. Când am ajuns din nou la hotel, după zborul de la Ulianovsk, era cu ceva înainte de miezul nopţii. Deoarece am întârziat, nu mai exista mâncare gătită şi ne-au dat hrană rece. Am mâncat câteva sortimente de salam uscat, roşii, brânză proaspătă, caşcaval precum şi o bombă: peşte macerat într-un amstec de ceapă cu oţet. A fost mâncare bună şi multă; mai multă decât am putut mânca. A dispărut tot disconfortul creat de golurile de aer din timpul zborului.

15 August. Imediat după micul dejun am mers cu autobusul să vizităm Muzeul Bătăliei de la Borodino. În faţa muzeului era o coadă imensă, cu ceva numai mai mică decât aceea de la Mausoleul lui Lenin. Noi fiind clienţi ai Inturist-ului am intrat direct, fără să mai stăm la coadă.

Muzeul a fost deschis prin anii 1930 şi în timpul războiului a fost evacuat în est, împreună cu alte muzee moscovite. Pe un ecran circular cu diametrul de câţiva zeci de metri sunt prioectate scene statice de pe câmpul de luptă de la Borodino din 1812. Acestea se schimbă după un anumit program, după care se desfăşoară bătălia. Vizitatorii se află în interiorul ecranului şi au senzaţia că şi ei participă la bătălie. Se vedea Napoleon împreună cu statul lui major. În partea opusă era Kutuzov. Cavaleria franceză atacă cu Murat în frunte. Generalul caucazian Bagration este rănit mortal s.a.m.d...A fost ceva antrenant să vezi această bătălie pe care fiecare parte o consideră câştigată. Până şi ruşii, cei care au avut cu mult mai multe pierderi decât francezii, care după bătălie s-au retras şi au abandonat Moscova, lăsând-o ocupată, lucru care nu s-a mai întâmplat de pe vremea tătarilor şi nu se va mai întâmpla de atunci niciodată.

Muzeul Borodino.

Scenă din bătălie.
De la muzeu am plecat să facem o vizită la Kremlin. Ghida ne-a dus la cei înmormântaţi sub zidul Kremlinului, unde am văzut locul în care zace Stalin din 1960, după ce Hruşciov l-a scos din Mausoleul lui Lenin. Acolo se afla şi mormântul lui Brejnev principalul conducător sovietic dinaintea lui Gorbaciov. Ceilalţi doi dintre ei nu au apucat să se remarce, că au trăit fiecare aproximativ câte un an.

Am văzut apoi în curte Clopotul Ţarului, cel mai mare şi mai greu clopot din lume, care în timpul unui incendiu a căzut de unde era atârnat şi s-a spart, desprinzându-se din el o bucată de vreo 40 de tone.

Clopotul Ţarului sau Ţarul Clopotelor.
Undeva aproape de el se afla un tun foarte mare care nu ştiu dacă a fost folosit vreodată. Se numea Tunul Ţarului sau pe ruseşte Puşka Ţaria.

Puşka Ţaria.
La un moment dat ghida ne strigă tuturor să o urmăm repede, că tocmai a început ceremonia de Schimbare a Gărzii. Aceasta are loc în fiecare zi la ora 12. Am avut de parcurs o bună bucată de drum, dar am prins o parte din ea. Soldaţii, probabil profesionişti ai defilărilor, băteau un pas de front cu cizma ridicată la o înălţime apreciabilă, într-o sincronizare perfectă. La fiecare schimbare a postului santinelele mânuiau armele de parcă erau jongleri de la circ.

Schimbarea gărzii.
Am văzut apoi marile catedrale din Kremlin. Le-am văzut numai pe dinafară, înăuntru vizitarea lor fiind interzisă. Ghida ne-a spus că peste doi ani, când vom mai veni, speră să le putem vedea şi în interior. Zicea de doi ani, pentru că noi românii de rând nu aveam voie să facem o călătorie peste hotare decât una la doi ani. Nimeni din cei de faţă nu bănuiam atunci schimbările care vor surveni peste doi ani!

Catedrala Adormirea Maicii Domnului.
Am revenit la hotel, am luat masa de prânz şi apoi am eliberat camerele, depozitându-ne bagajele într-o sală de unde ne vor fi duse la gară la trenul de Kiev.

Am ieşit la o ultimă plimbare prin capitala URSS-ului. Cu metroul am ajuns din nou pe Bulevardul Karl Marx, unde ghida mi-a spus că în apropierea Pieţii Dzerjinski se găseşte cel mai mare magazin cu jucării din Moscova, numit Detskii Mir (Lumea Copiilor). Voiam să-i cumpăr fiului meu un tren electric cu şinele şi instalaţia corespunzătoare.
Detskii Mir.
Deşi magazinul era imens, întinzându-se pe patru etaje, nu am reuşit să găsesc articolul căutat. Cunosc o persoană care cu 10 ani înainte a cumpărat din Moscova garnituri întregi de astfel de trenuri şi m-a îduioşat cu câtă bucurie s-a jucat o dată, într-o vizită, fiul meu cu ele. Asta m-a determinat să vreau să-i cumpăr şi lui măcar o garnitură din aceste trenuleţe. Nu am reuşit! Am ajuns la concluzia că şi Uniunea Sovietică merge Înainte, că şi la ei înainte era mai bine!

Am luat ultima cină la restaurantul de la hotel, după care autobusul ne-a dus la gara de unde am luat trenul de foarte lungă distanţă, care venea din Leningrad şi mergea la  Kiev.

Am parcurs distanţa în 12 ore, nu am dormit aproape toată noaptea şi a fost o călătorie memorabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu