duminică, septembrie 08, 2013

Barcelona Duminică

După micul dejun, pentru că cerul era destul de înnorat, am hotărât toţi patru să mergem astăzi la Barcelona. Vom face deplasarea cu trenul electric, care fiind duminică, va pleca din 20 în 20 de minute.

Am urcat în camere, ne-am îmbrăcat adecvat pentru excursie şi am mers aproximativ un kilometru până la gara trenului electric.

Până am aflat că biletele pentru tren nu se cumpără din gară, ci de la un chioşc de vizavi, am ratat primul tren sosit în staţie. L-am luat pe următorul, ne-am aşezat pe locuri şi pe măsură ce opream în staţiile, aflate pe coasta mării, trenul se tot aglomera. Numeroşi călători au fost nevoiţi să stea în picioare.

Noi am mai fost la Barcelona în 2012 (vezi Jurnal de Călătorie, Barcelona Sâmbătă 2012 13-16 Aprilie) şi am vizitat atunci, zicem noi, cele mai importante obiective turistice. Acum, în această după-masă vizita noastră va fi mai sumară.

Am coborât în staţia subterană Piaţa Cataloniei, am ieşit la suprafaţă şi ne-am îndreptat spre primul obiectiv al vizitei: o plimbare pe Aleea Pietonală La Rambla.

Deşi aleea este de obicei aglomerată 24 de ore pe zi, acum a fost destul de liberă.

Pe Aleea Pietonală...

La Rambla.

Detaliu.
După ce am parcurs cam trei sferturi din alee am luat-o la dreapta spre o staţie a Autobusului Albastru din care vom vedea Barcelona pe un întreg circuit al său.

În drum ne-am oprit la un mic restaurant, unde a trebuit să intrăm în interior, pentru că locurile de la mesele de pe trotuar erau toate ocupate. Aici doamnele au băut câte o cafea şi noi bere.

Cafea...

Şi bere.
Ieşind din restaurant am ajuns la staţia de la care am luat bilete pentru Autobusul Albastru. Am constatat că faţă din primăvara lui 2012 preţurile aproape s-au dublat.

Ne-am urcat în autobus pe terasa superioară descoperită şi după ce ne-am aşezat şi ne-am pus în urechi căştile pe limba franceză, am avut surpriza ca următoarea staţie să fie tocmai Sagrada Familia. Am admirat edificiul din autobus, nu am coborât şi ne-am continuat turul spre Parcul Guell.

În Autobusul Albastru.

Sagrada Familia.

Văzută din autobus.

Ghiţă privind admirativ (după o superbă filmare).

Betty şi bazilica.

Turnuri încă în lucru.


Macarale.

Spre Parcul Guell.

Am părăsit autobusul în staţia cea mai apropiată de Parcul Guell, al doilea obiectiv al excursiei.

Contele Eusebi Guell a fost unul din cei mai bogaţi oameni din Barcelona. El este cel care a dăruit în 1919 un palat familiei regale spaniole, care astăzi este Palatul Regal din Barcelona. Era un iubitor al artelor şi i-a remarcat talentul tânărului Antoni Gaudi, căruia i-a comandat construcţia actualului Palat Guell de pe Rambla, terminat în 1890.

În 1900 Gaudi a terminat construcţia Parcului Guell, în continuarea căruia trebuia să ridice un alt palat pentru conte, proiect care, din cauze economice, nu s-a mai putut realiza. A rămas numai parcul, care este unul din monumentele turistice de top ale Barcelonei. Cu un an şi jumătate în urmă nu am apucat să-l vizităm, aşa că vom recupera acum.

De la staţia autobusului am urcat o stradă lungă în pantă, pe o căldură înăbuşitoare care prevestea ploaia. Intrarea în parc era încă gratuită, dar se spune că nu pentru multă vreme. Întreg teritoriul era plin de turişti, printre care ne-am strecurat şi noi patru, remarcând amprenta inconfundabilă al stilului lui Gaudi.

În Parcul Guell.


Îmbulzeala mare.

Stânga sus Banca Serpentinată.

Mândre, dar şi pline de demnitate. 

Detaliu.


Dar şi eu.




Arcade gotice

Sub arcade.





Ne plac palmierii.


Precum Romeo

Şi Julieta sa în balcon.

Îi priveşte admirativ.

Spre Sala Hipostila.





Transpirat...

De la urcare.

Odihna...

Pe banca...

Serpentinată.




Cu...

Salamandra.

Veşnic înconjurată...

De admiratori.

De la Parcul Guell am revenit pe strada, care de astă dată cobora, spre staţia Autobusului Albastru. Aici o funcţionară ne-a obligat să ne înşirăm câte patru, în ordinea sosirii şi permitea să se urce în autobus atâţia turişti, câte locuri libere rămâneau. Am reuşit şi noi să urcăm în al doilea autobus care a sosit şi ne-am continuat turul.

Noi am mai fost pe el în 2012, trecând, printre altele pe lângă Stadionul lui FC Barcelona, pe lângă La Pedrera şi prin Piaţa Cataloniei (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbăta 2012 14 Apr). O mică ploaie călduţă, cu stropi destul de rari ne-a însoţit aproape pe tot traseul. Am îmbrăcat pelerinele, deşi ne-am fi descurcat şi fără ele.

Am coborât când am ajuns din nou la Sagrada Familia , al treilea obiectiv al excursiei. Ne-am aşezat la coada de bilete pentru o vizitare superficială a bazilicii. Zic superficială, datorită timpului puţin pe care-l mai aveam la dispoziţie, până la plecarea trenului nostru, din Piaţa Cataloniei.

Din nou pe traseu.

La coada de bilete...

Destul de aerisită...

Pentru vizitarea Bazilicii.
Contrar aparenţelor, coada s-a mişcat destul de repede şi la un moment dat ne-am trezit în faţa intrării în Bazilică pe la Faţada Patimilor, ale cărei sculpturi în piatră înfăţişează ultimele zile din viaţa lui Iisus (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbătă 2012 14 Apr).

Vizitând Sagrada Familia, după un an şi jumătate, am constatat că lucrările au mai avansat şi mai ales numărul vitraliilor a crescut considerabil. A apărut o placă mare, sculptată în piatră, cu Tatăl Nostru în limba catalană.

Faţada Patimilor.

Iisus răstignit.

În interior.








Cu Scările...

Elicoidale.


Vitralii noi.

Coloane de susţinere precum copacii.







Tatăl Nostru în catalană.

Vitralii noi.



Altarul în fundal.


Picioare lungi (în fundal).
Iartă-mă Doamne!
Vitralii.

Vitralii.


Iisus atârnând.

Betty în faţa altarului.



Betty în faţa altarului.


O placă simplă comemorează vizita Papei Ioan Paul al II-ea în 1982:
Acest templu numit Sfânta Familie ne aminteşte de o altă construcţie făurită din piatră vie:
FAMILIA CREŞTINĂ.
Am ieşit din Bazilică prin Faţada Naşterii, numită aşa pentru că prin sculpturile sale în piatră înfăţişează şi naşterea şi copilăria Mântuitorului (vezi Jurnale de Călătorie Barcelona Sâmbătă 2012 14 Apr),  pe care am filmat-o şi eu, dar mai mult Ghiţă (până i s-a terminat bateria).

Faţada Naşterii.


Detaliu.
Am mers de aici la magazinul de obiecte turistice din curte şi din el am ieşit în stradă. Cum Autobusul Albastru mergea de acolo numai într-un singur sens, am fi ajuns în Piaţa Cataloniei numai la sfârşitul turului şi nu eram siguri că vom prinde ultimul tren spre Santa Susanna.

Am luat atunci un taxi care ne-a dus în piaţă, am coborât în subterană, dar de aici nu am găsit peronul de la care pleca trenul nostru. Mai rău era că nu am găsit niciun birou de informaţii. După mai multe căutări, am văzut un poliţist la un ghişeu, care ne-a indicat peronul şi am înţeles cu greu de la el că pe tren nu va scrie Santa Susanna ci numele localităţii care este capăt de linie, localitate numită Massanet.

Ne-am dus la peron şi după un timp s-a afişat pe tabelul electronic numele trenului nostru şi ora de plecare. Când a sosit trenul ne-am urcat şi primele trei staţii le-am parcurs în subteran.

Când am ieşit la suprafaţă am văzut că ploua des şi mocăneşte. Marea, de-alungul căreia mergeam până la destinaţie, nu mai era albastră ci maro-murdară. Călătoria a durat cu ceva mai mult de o oră şi când am ajuns la Santa Susanna era deja noapte.

Kilometrul până la hotel l-am parcurs pe ploaie cu pelerinele pe noi. Am intrat direct în restaurant unde am luat o cină masivă, pe bază de carne de porc, pe care am stropit-o cu un vin negru sec.

Am urcat în camere şi nu după mult timp ne-am culcat, obosiţi după drumurile făcute cu trenurile, autobusele, taxiul şi propriile noastre picioare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu