Milano 2010

Oraş: Milano
Coordonate Geografice: 45g28m00s N  09g11m00s E
Ţara: Italia
Populaţia: 1200000 locuitori
Data Sejur: 12-15 Noiembrie 2010
Locuinţă: Hotel Windsor

12 Noiembrie. Am plecat de la Aeroportul din Cluj, spre Milano, împreună cu Mela şi Mircea. Zborul spre Aeroportul din Bergamo l-am făcut cu un avion al Companiei Wizz Air.

Am aterizat la destinaţie şi apoi cu un autobus am mers aproximativ 60 de km până la Milano. Cu un taxi ne-am dus pe strada Galileo Galilei No 2, unde era hotelul nostru. Camerele ni se vor da numai după două ore, aşa că am lăsat bagajul la hotel şi ne-am dus cu metroul de la staţia Repubblica până în Piaţa Domului.

Domul din Milano este o imensă catedrală, a treia ca mărime din Italia (După Sfântul Petru din Roma şi Domul din Florenţa). Construcţia ei a durat mai mult de o jumătate de mileniu, de la sfârşitul secolului al XIV-lea până la sfârşitul celui de-al XIX-lea. Are o înălţime de peste 100 de metri.

Am admirat catedrala, mai întâi pe dinafară, apoi cu liftul ne-am urcat pe acoperiş. În interior o să o vizităm după amiază. Aparatul de fotografiat l-am uitat în bagajele de la hotel, aşa că pozele de pe acoperiş le-am făcut cu telefonul.

Pe acoperişul Domului.

Am făcut o scurtă vizită în pasajul acoperit Vittorio Emanuele al II-lea. Acesta leagă, printre magazine şi restaurante elegante, două obiective importante ale oraşului: Domul şi Teatrul Scala.

Ne-am întors la hotel şi ne-am luat în primire camerele.

La...

Hotelul...

Windsor.

După o scurtă odihnă am revenit tot în Piaţa Domului.

În metrou.

Staţia Repubblica.

Domul.

Una din cele 5 porţi de bronz.

Şi noi...

Cu poarta.

Am intrat şi în interior. La început totul a fost foarte întunecat, atât pentru ochii noştri cât şi pentru aparatul de fotografiat. După un timp, ambele părţi s-au obişnuit cu întunericul şi parcă s-a mai făcut puţină lumină.

În interior.

Vitralii.

Altarul.

Cu basoreliefurile de marmoră.

Vittorio Emanuele al II-lea.

Statuie ecvestră.

La o cafea.

În Galeria...

Vittorio Emanuele al II-lea.

Cu poliţiştii.

Teatrul Scala.

Leonardo Da Vinci.

Scala...

În...

Noapte.

Galeriile în...

Noapte.

Domul în noapte.

13 Noiembrie. După micul dejun am mers la biserica Santa Maria delle Grazie ca să vedem Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci.

Toamna şi la Milano.

Spre biserica...

Santa Maria Delle Grazie.

Poarta...

De intrare...

În biserică.

Ajunşi acolo am avut parte de o veste totalmente neplăcută. Nefiind sezon turistic fresca nu se vizionează decât de un număr mic de turişi zilnic şi pentru ziua respectivă planul de vizionare a fost îndeplinit. Astfel că unul din obiectivele planificate nu a putut fi realizat. Cu părere de rău am vizitat atunci numai biserica.

În biserică.

Reproducerea Cinei.

Laterala bisericii.

Am mers pe jos la Castelul Sforza unde am vizitat câteva săli din interiorul său şi apoi ne-am dus în splendidul parc al castelului, aurit de toamna milaneză.

Lângă fostul şanţ de apărare de la...

Castello Sforzesco.

Curtea castelului.

Basrelief cu ducele.

Alt şanţ de apărare.

Astăzi peluză cu un gazon de invidiat.

În parc se află Monumentul Bătăliei de la Solferino (de vale) unde domină statuia ecvestră a lui Napoleon al III-lea. Au învins armatele franceze şi piemonteze împotriva celor austriece în 1859. A fost ultima mare bătălie în care cei 300000 de combatanţi au fost conduşi la faţa locului de cei trei monarhi: Napoleon al III-lea, Vittorio Emanuele al II-lea şi Franz Joseph.

Statuia ecvestră.

Precum Napoleon cândva.

Eroii de la Solferino.

Mergem spre...

Un fel de Glorietă.

Turnul castelului.

Fântânile arteziene...

Din faţa castelului.

Spre seară am ieşit în Piaţa Domului şi am cinat la un restaurant de sub Galeriile Vittorio Emanuele al II-lea.

Domul...

Noaptea.

Prin...

Galerii.

14 Noiembrie. Principalul eveniment al zilei a fost spectacolul cu opera Carmen de Bizet pe care l-am vizionat la Scala din Milano. Biletele le-am cumpărat prin internet cu vreo două luni în urmă.

Distribuţia a fost:

CARMEN:  ELENA MAXIMOVA. Absolventă a Conservatorului Ceaicovski din Moscova. În anul 2000 se angajează la Teatrul Muzical Stanislavski.

DON JOSE: LANCE RYAN. Tenor canadian de origine germană. Născut la 5 Feb 1980.

ESCAMILLO: ALEXANDER VINOGRADOV. Bas rus. Născut în 1976. Debutul la BALŞOI TEATR din Moscova în 1997.

CĂPITANUL ZUNIGA: GABOR BRETZ. Bas ungur. Studii la Los Angeles şi Budapesta.

Am luat metroul, bineînţeles, din staţia Repubblica şi ne-am dus din nou până în Piaţa Domului. Am traversat prin Galerii şi am ajuns la Teatro alla Scala pe o ploaie care la ei se numeşte mocanesca. Am intrat în celebra sală şi m-am gândit la anii 1960, când am văzut prima transmisiune televizată a operei Aida de la Scala. Atunci scena mi s-a părut extraordinar de înaltă, Radames tot coborând treptele monumentale în timp ce orchestra cânta întregul marş triumfal. N-aş fi bănuit, nici atunci, nici mai târziu că voi fi şi eu spectator în această sală.

Afişul.

În sală.

Aşteptând începerea spectacolului.

Cortina.

Apare textul.

Se ridică o cortină.

Scene din spectacol.

În pauză cu şampania...

Şi cu Donizetti

Finalul actului.

Trecând prin Galerii am luat din nou cina la acelaşi restaurant ca şi în seara precedentă.

15 Noiembrie. Am părăsit hotelul imediat după micul dejun şi am luat un taxi până la autogara de unde plecau autobusele spre Aeroportul din Bergamo.

La ora programată ne-am îmbarcat şi Airbus-ul Companiei Wizz Air ne-a adus până la Cluj. Am fost primul zbor care a reuşit să aterizeze, pentru că tocmai atunci s-a ridicat ceaţa.

Ne-am dus cu un taxi la cuscri, am luat maşina şi ne-am întors acasă la Dej.