joi, august 13, 2015

Fiuggi Terme 2005

Oraş: Fiuggi Terme
Coordonate Geografice: 41g47m31s N  13g 13m 15s E
Ţara: Italia
Populaţia: 9000 locuitori permanenţi
Data Sejur: 22,23,24 Iunie 2005
Locuinţa: Hotel Nizza

22 Iunie. După noaptea petrecută în hotelul Rey din Viserba, ne-am trezit, ne-am făcut toaleta de dimineaţă, am luat micul dejun, la fel de bogat ca şi ieri şi am adus bagajele la autobuz. Surpriză!!! Motorul nu porneşte că s-a descărcat bateria. Şoferii au telefonat la un atelier şi după o jumătate de oră au venit doi indivizi care ne-au dat curent, astfel încât am putut pleca.

Era o zi foarte călduroasă. Am rulat pe autostrada care coboară pe ţărmul mării până la Pescara şi de acolo am traversat cizma de la est la vest, printr-o zonă muntoasă.

Ajunşi în Roma, mai mult de o oră ne-am tot învârtit să căutăm  Colosseum-ul. Nici şoferii şi nici ghida nu aveau un plan al Romei. Am găsit cu greu obiectivul şi am plecat spre el pe jos.

După un colţ a apărut clădirea impresionantă a vechii arene, care cu toate că este o ruină, îţi dă şi azi fiori. Nu este deloc de mirare că italienii au construit zgârie norii din New-York, de moment ce strămoşii lor au putut ridica Colosseum-ul acum două mii de ani.

Salt de la prezent la antichitate.
Am vizitat arena cu un bilet de 6 €, atât noi cât şi majoritatea grupului. Nu îi pot înţelege pe cei câţiva care au preferat să stea la umbră şi să nu intre, după ce tot au ajuns aici.

Înăuntrul arenei.








Am ieşit la ora stabilită, am mers la Arcul lui Constantin, care se află alături de Colosseum.


Biletele de la Coloseum erau valabile pentru a vizita şi Palatinul, una dintre cele şapte coline ale Romei, unde se află ruinele locuinţelor  patricienilor romani.

În Palatin.




S-a reunit grupul şi am plecat să vizităm Forumul RomanForumul Împăraţilor, am ajuns la Columna lui Traian şi am coborât în Piaţa Veneţia lângă impresionantul monument unde tronează statuia ecvestră a lui Victor Emanuel al II-lea, sub domnia căruia Cavour  a unificat Italia.
Templul lui Augustus.

Foarte tineri faţă de monumentele din jur.

Mulţumită!

Columna lui Traian.

Cu certificatul nostru de naştere.

Un papă în vârful Columnei.


Vittorio Emanuele al II-lea.

În Piaţa Veneţiei.
 În spatele monumentului se află Capitoliul, o altă colină a Romei, unde am poposit în piaţa proiectată de Michelangelo.

Pe Capitoliu.
Aici se află Primăria Romei şi lângă ea, printre altele, statuia Luppa Capitolina, stră-stră-bunica celei din Cluj, care a fost donată urbei în anii ’30 de către Mussolini.

Luppa Capitolina.
Am coborât din Capitoliu şi pe jos, pe nişte străzi înguste cu clădiri renascentiste, am ajuns la Pantheon, care la ora respectivă era închis. În piaţa Pantheonului era foarte multă lume şi cânta o orchestră.

Am continuat drumul tot pe jos şi am poposit în Piaţa Navona, lângă fântâna marilor fluvii, printre pictorii de tablouri fără nici o valoare artistică, de care toate zonele turistice ale Italiei sunt pline.

Piaţa Navona.
Ne-am dus încet mai departe şi am ajuns în spatele Palatului de Justiţie, în Piaţa Cavour, unde se afla maşina noastră, evident tot clandestin, pentru că şoferii nu au plătit nici taxa de intrare în Roma.

Palatul de Justiţie.
 Ne-am îmbarcat din nou, urmând să plecăm undeva la 50 de kilometri de Roma pentru cazare.

Spre Fiuggi-Terme.
A durat foarte mult până şoferul a ajuns pe autostrada de Napoli, pe care trebuia să mergem spre hotel.

Am ajuns în sfârşit noaptea la Fiuggi-Terme, după un drum de peste 80 km. Am găsit hotelul Nizza (Nisa), care era de trei stele, mai aranjat şi mai bine pus la punct decât cel din Viserba. Ne-am cazat, am mâncat, am vorbit la telefon cu Mihai şi am ieşit pe la ora unsprezece la plimbare în mirosul îmbătător al teilor înfloriţi, care învăluia întreaga staţiune.

Fiuggi-Terme este o staţiune cu ape minerale pentru boli de rinichi şi are câteva zeci, dacă nu peste o sută, de hoteluri. Ne-a plăcut foarte mult staţiuna, dar păcat că se ajunge destul de greu din ea la Roma, pentru un neştiutor care nu e localnic. Pe atunci nu ştiam nimic despre GPS.

Pe la miezul nopţii ne-am întors la hotel, unde era la serviciul de noapte Chiara, fiica patronului, care a fost foarte mirată de limba pe care noi o vorbim şi ea o înţelege în totalitate.

Ne-am culcat şi am dormit bine, cu gândul la a doua zi de Roma.

23 Iunie. Deşi micul dejun a fost programat pentru mai târziu, pe la ora opt am coborât în hol şi am fost invitaţi la subsol la sala de mese. Am mâncat bine, alegând din: şuncă, salam, unt, pâine, pâine prăjită, croissant-uri, dulceaţă, cafea concentrată (italiană), cafea mai diluată (americană), ceai şi suc de portocale.

Am aşteptat până au venit pe rând şi ceilalţi şi apoi ne-am îmbarcat şi am mers spre Roma. Nici de astă dată şoferul nu a nimerit Palatul de Justiţie, de unde am plecat ieri şi ne-am tot învârtit într-o zonă incertă. Am întrebat populaţia, dar răspunsurile au fost evazive. Unul din cei întrebaţi era şi un român, care ne-a spus să o luăm pe linia autobuzului 32, care ne duce la Vatican.

Coborând o pantă, am zărit în dreapta cupola bazilicii Sfântul Petru şi ne-am îndreptat într-acolo. Am tot bâjbâit şi la un moment dat am văzut că suntem chiar la intrarea în Muzeul Vaticanului. Nici un autobuz nu-şi aduce turiştii chiar atât de aproape, fiind zonă interzisă circulaţiei auto.

Am coborât urgent, urmând să ne întâlnim seara la şapte jumate la Palatul de Justiţie.

Am intrat la Muzeul Vaticanului, unde se vizitează 40 de săli, ultima fiind Capela Sixtină.

Muzeul Vatican.
Am vizitat cam selectiv, mai în fugă, să ne concentrăm asupra celor mai importante, în speţă Capela. Betty a luat-o bine înainte, iar eu m-am trezit în Stanza della Segnatura, unde se află pictura mea favorită,  Şcoala din Atena,  despre care uitasem că este la Vatican.

Şcoala din Atena.
Ajuns acolo, în sala pictată de Rafael, m-am uitat rapid la  Disputa,  Parnasul  şi  Jurisprudenţa, am găsit un loc pe o bancă şi plasat în faţa  Şcolii din Atena  am stat o jumătate de oră privind personajele cunoscute:  Platon  şi  Aristotel,  în centru,  Socrate  şi  Pitagora,  Diogene  culcat pe trepte la picioarele lui  Aristotel,  Arhimede  cu înfăţişarea lui  Bramante,  unchiul şi protectorul pictorului, care ţine în mână un compas şi stă aplecat asupra unui hexagon desenat pe pământ şi  Euclid,  părintele geometriei, ţinând în mână globul terestru. În marginea din dreapta a frescei  Rafael  s-a pictat pe el şi pe  Perugino.  Se mai aflau grupaţi în frescă numeroşi filosofi ai  Greciei  şi ai  Asiei Mici,  deşi aceştia au trăit în spaţii şi în timpuri diferite. Cândva poate aş fi recunoscut mai multe personaje ale frescei, însă timpul a mai afectat până şi memoria mea. Mă mândresc totuşi de a-i fi putut identifica pe cei într-adevăr importanţi.

Îmbătat de surpriza produsă de o pictură pe care nu m-am aşteptat să o văd în original şi de care am uitat aproape complet, am parcurs restul sălilor la fel ca şi vizitatorii japonezi: cu capul aplecat în jos şi cu privirea la picioare.

Am ajuns în sfârşit în ultima sală, supraaglomerată şi suprapăzită. Deşi este interzisă fotografierea, paznicii nu îi mai puteau împiedeca pe vizitatorii, prea mulţi, să nu fotografieze. Peste tot scânteiau bliţurile, aşa că nici eu nu m-am abţinut. După ce am făcut câteva poze a apărut şi Betty şi a mai făcut şi ea câteva. Sper că Michelangelo nu s-a supărat!

În Capela...

Sixtină.
Am admirat mai ales Geneza de pe tavan şi Judecata de Apoi de pe peretele din spate.

Pentru că se apropia timpul de întâlnire, am părăsit împreună muzeul şi ne-am grupat afară.

În continuare ne-am dus în Piaţa Sfântul Petru, unde la umbra unor coloane am ascultat explicaţiile ghidei. Se vedea obeliscul dus din Egipt şi cele două fântâni care-l încadrează, după care s-au făcut şi fântânile din Place de la Concorde.

Piaţa...

Sfântul Petru.
Ne-am pus la o coadă care a avansat repede şi am ajuns în Bazilica Sfântul Petru. Primul lucru remarcat a fost Pieta a lui Michelangelo, cea pe care în anii ’60 un ungur nebun a spart-o cu un ciocan. Deși nu ar trebui, ca nu cumva să devină celebru îi spun numele: Laszlo Toth. Acuma, restaurată, statuia se află în spatele unui perete de sticlă. Este singura statuie pe care Michelangelo și-a pus semnătura.

 Am vizitat biserica în stilul meu caracteristic, parcurgând partea dreaptă de la intrare spre altar, apoi partea stângă de la altar spre intrare şi partea din mijloc de la intrare spre altar şi înapoi. Este o biserică plină de bogăţii, întreţinută extraordinar, lucru de altfel firesc, fiind prima biserică a creştinătăţii. Am vrut să ne urcăm la cupolă, dar coada era aşa de mare încât ne trebuia cel puţin două ore.

În Bazilica Sfântul Petru.

Pieta.

Tot cu Pieta.

Prin...

Prima Biserică a Creştinătăţii.
Am mers şi am vizitat în grote mormintele papilor, inclusiv al primului papă, Sfântul Petru, cât şi al ultimului, Ioan-Paul al II-lea, decedat anul acesta. Aici se aflau mulţi privitori şi paznicii ziceau
populaţiei să circule cât mai rapid. Nu am reuşit să fotografiez mormântul lui Ioan-Paul, din cauză că s-a descărcat bateria, veche de 3 ani, pe care a doua zi am fost nevoit să o schimb la Florenţa.

Mormântul Sfântului Petru.
În timp ce grupul s-a dus la magazinele cu suveniruri, eu m-am dus în plin soare lângă cele două fântâni. Deşi copiate după acestea, cele din Piaţa Concorde sunt mai reuşite, fiind colorate într-un verde de malachit.

După ce ne-am grupat, aproximativ la timpul fixat, am plecat la Castelul San Angelo sub un soare roman extraordinar de arzător.

Castelul San Angelo.
Am privit castelul numai pe dinafară şi am luat-o tot pe jos spre Palatul de Justiţie. Pe drum erau nişte asiatici care vindeau, înşirate pe jos, trepiede de diferite mărimi. L-am întrebat cât costă cel mai mare şi a zis 20 €. Nepermiţându-mi să dau suma asta am plecat, dar galbenul se ţine după mine şi zice 15 €. Eu zic 10, el 15, eu plec, el după mine şi în sfârşit mi-l dă cu 10. Fiecare din noi a fost convins că a făcut o afacere bună.

De la Palatul de Justiţie am mers din nou în Piaţa Navona, unde am fost şi ieri şi de acolo la Pantheon, care acum este deschis. Grupul a intrat înăuntru să-l viziteze şi în spirit de frondă, să îi facem în ciudă ghidei, noi, Aurelia şi Flori ne-am instalat  la o masă pe trotuar unde am băut două beri media şi am mâncat eu o Pizza Napoletana şi Betty una Capriciosa. Am vrut şi noi să stăm la o terasă chiar în centrul Romei!

La o terasă pe trotuar...

În centrul Romei.

Supa...

Romana.
Am mers în continuare la Fontana di Trevi, unde legenda spune că dacă arunci o monedă în fântână, te vei mai întoarce în Roma. Am aruncat şi noi fiecare câte o monedă de un eurocent (nu facem risipă) şi am stat pe treptele fântânii.

Fontana di...

Trevi.
Am mâncat o îngheţată şi apoi am mers în Piaţa Spaniei, ale cărei trepte le-am văzut în mai multe filme franco-italiene, din epoca neorealismului, în timpul adolescenţei. În film treptele erau monumentale, mult mai multe şi mai înalte decât sunt în realitate. Am stat şi aici la marginea fântânii într-un soare fierbinte, deşi era aproape ora 7. Am chiar băut apă din respectiva fântână, deşi temperatura ei nu astâmpăra setea.

În Piaţa...

Spaniei.
Ne-am dus, tot pe jos, până la Palatul de Justiţie şi după câteva minute a venit autobuzul.

După o călătorie de mai bine de o oră am ajuns la Fiuggi-Terme. Aproape de hotel ne opreşte un poliţist, ne face semn să tragem pe dreapta şi din acel monent încep să defileze pe drum, în sunet de fanfară sute de copii care reprezentau diferite regiuni ale Italiei la ceva concursuri şcolare. Defilarea a ţinut mai bine de o jumătate de oră.

În sfârşit am ajuns la hotel şi am hotărât să facem o plimbare după cină. Am cinat numai eu, că Betty a adormit şi odată cu ea şi plimbarea noastră. S-a trezit într-un târziu şi am băut o cafea rece de voiaj.

Am adormit destul de târziu, regretând că nu am putut face plimbarea din cauza oboselii.

24 Iunie. Ne-am trezit, ne-am făcut toaleta de dimineaţă şi am mâncat, la fel de bine ca şi ieri. După o mică întârziere, din partea unor cumpărători ai grupului, plecăm spre Florenţa, unde ajungem pe la ora două, moment în care era extraordinar de cald, mai cald decât ieri la Roma.

Un comentariu:

  1. Noffsinger had been planning to 헤븐카지노 retire before he obtained Stacy Stevens’s telephone call. But after hearing the details points} of Scott Stevens’s situation—which had much more severe consequences than his previous two cases—he finally modified his thoughts. Unlike in his earlier playing circumstances, nevertheless, he determined to include a products-liability claim on this one, essentially arguing that slot machines are knowingly designed to deceive players in order that when they are used as supposed, they trigger hurt. Casino playing was illegal in all places in the United States exterior of Nevada and Atlantic City, New Jersey. But since Congress handed the Indian Gaming Regulatory Act in 1988, tribal and commercial casinos have rapidly proliferated across the country, with some 1,000 now working in forty states.

    RăspundețiȘtergere