Praga 2016

Oraș: Praga
Coordonate Geografice: 50g04m 19s N  14g23m51s E
Țara: Republica Cehă
Populația: 1250000 locuitori
Data sejur: 2 oct-8 oct 2016
Locuință: Hotel D'Angelo str Plzenska 25

2 Octombrie. Crezând că mai suntem încă în Slovacia, autostrada a devenit la un moment dat din beton și a început să ne scuture la fiecare rost de îmbinare. Deși nu văzusem tabla indicatoare știam că am ajuns în Cehia. Aici nu s-a putut cumpăra vinieta online, așa că va trebui să ne oprim la prima benzinărie. La câțiva kilometri de stație, circulația s-a întrerupt, după care s-a reluat la pas.  Ne-am târât astfel o jumătate de oră, apoi am părăsit coloana și am intrat în parcarea care avea pompe de carburant și un magazin de unde am putut lua vinieta de Cehia.

Am lipit-o reglementar pe colțul din dreapta jos al parbrizului și am păstrat în torpedou partea pe care am scris numărul mașinii. Plecând din parcare, grămada de mașini care mai mult stătea decât mergea, se afla încă pe autostradă. Un șofer amabil m-a lăsat să intru și în același ritm de melc am parcurs încă vreo doi kilometri, până circulația s-a fluidizat. Erau semnalizate niște reparații în zonă, dar fiind duminică nimeni nu lucra nimic.

Ne-am mai întâlnit cu situația descrisă mai sus încă de câteva ori până la Brno și apoi de mai multe ori până la Praga. Din zece în zece kilometri se aflau tronsoane destul de lungi unde se făceau cică reparații și circulația era extraordinar de deranjată.

În loc să ajungem la destinație în jurul orei 14, abia după alte trei ore am intrat în așa-zisul Oraș de Aur.

GPS-ul ne-a dus până la hotel, care evident era pe o stradă cu sens unic, destul de aglomerată, care avea o singură bandă pentru mașini și două linii de tramvai. Am reușit să opresc într-o parcare cu plată din vecinătate, de unde ne-am dus pe jos la hotel.

Recepționera ne-a dat camera și ne-a arătat pe unde se intră în parcarea hotelului.

Deși mașina era foarte aproape de hotel, nu puteam merge decât în sensul contrar. Am pus din nou adresa hotelului pe GPS și acesta ne-a băgat într-un tunel imens, care avea ieșiri pe mai multe străzi. Când am intrat în tunel s-a pierdut semnalul aparatului. Noi ar fi trebuit să ieșim din tunel la un anumit loc, dar nu avea cine să ni-l indice. Ieșind din tunel, la întâmplare, ne-am aflat acum la câțiva kilometri de hotel. Am urmat indicațiile GPS-ului, am străbătul, aproape orbește, o bună parte din oraș și după o vreme ne-am trezit la intrarea străzii cu sens unic pe care se afla hotelul. Am intrat pe stradă, am traversat în stânga cele două linii de tramvai și am ajuns în curtea unde se afla parcarea gratuită a hotelului. Era ora 18, dar în oraș se întunecase demult.

Am dus bagajele în cameră și m-am jurat că nu o să mai scot mașina din curte decât la plecare.

Hotelul D'Angelo  are trei stele și a fost construit pe vremea Imperiului, la începutul secolului al XX-lea, dar a fost modernizat. Aveam un coridor, o baie destul de mare, o cameră mare, dulapuri, un pat confortabil și spre surpriza noastră un mic frigider.

Fericiți, cam ca și noi, trebuie să se fi simțit și călătorii, care crezându-se rătăciți în deșert ajung, pe neașteptate, în oaza de destinație.

Patul

Avem frigider.

Am despachetat și ne-am aranjat hainele, precum și celelalte lucruri, pentru sejurul nostru de o săptămână.

3 Octombrie. Am mers în sala special amenajată și am luat micul dejun. Și aici era bufet suedez. Am ales câteva sortimente de mezeluri și de brânzeturi. Betty a mâncat mai multe feluri decât mine, fiind obișnuită să mănânce nemțește, masa cea mai importantă a zilei fiind, pentru ea, micul dejun. Eu nu am un asemenea curaj.

La plecare am anunțat-o pe recepționeră că în cursul zilei va veni un curier, care ne va aduce la hotel biletele pentru spectacolul de operă de a doua zi. Am comandat și plătit pe internet aceste bilete, plus comisionul de a ne fi aduse la domiciliul praghez. Recepționera, o tânără foarte drăguță, ne-a explicat cum să cumpărăm abonamentul pentru transportul în comun și unde se află cea mai apropiată stație de tramvai, precum și cea de metrou. Ne-a spus cu ce tramvai se ajunge la Operă și la care stație să coborâm.

După indicațiile ei am găsit un magazin de produse din tutun, unde se vinde abonamentul, pe maximum trei zile, valabil pe toate mijloacele de transport în comun. Am cumpărat câte un abonament pe trei zile și câte două pe o zi. Astfel toată perioada era acoperită. Am descoperit chiar vis-a-vis de acest debit un imens magazin Tesco, acesta fiind cam la 150 m de hotel, chiar lângă stația de tramvai Andel.

Abonamentul pe 3 zile.

Abonamentul pe o zi

Am coborât din tramvai la a treia stație, care era Teatrul Național. Am văzut că spectacolul nostru se ține aici, mâine la ora 19. Înarmați cu o cunoștință  foarte utilă ne-am plimbat puțin prin ploaie, în jurul teatrului și am remarcat circulația aglomerată, dezorganizată și plină de bușoane din capitala cehă. Încă o dată m-am felicitat că am lăsat mașina în parcare!

După ce ploaia s-a mai oprit ne-am dus pe malul Vltavei, spre Podul Carol care se vedea în depărtare.

În apropierea...

Teatrului Național.

Podul Carol...

În fundal.

Smetana de Vltava (Pardon, invers).

Mai aproape...

De Pod.

Primele poze din Praga...

În care...

Apărem împreună.

Înainte de a ajunge la intrarea pe Pod, o domnișoară îmbrăcată în costum de marinar, cam subțire pentru vremea de afară (costumul, nu domnișoara), ne-a vândut două bilete la o croazieră pe râu. Debarcaderul se află pe celălalt mal, la capul Podului, iar croaziera durează o oră. Fiecare cursă începe la ora fixă și se termină la ora următoare, fără 5 minute.

Biletul de croazieră (avers).

Biletul de croazieră (revers).

Ne-am continuat drumul și am ajuns la turnul de  intrare pe Pod.

Turnul...

Dinspre...

Orașul Vechi.

Printre imensa masă de turiști.

Carol al IV-lea de Luxemburg (1316-1378), Rege al Germaniei, Rege al Boemiei și Împărat al Sfântului Imperiu Roman a decis construirea unui pod peste Vltava. Pentru ca podul să poată fi folosit vreme îndelungată, în urma unor calcule astronomice a ajuns la concluzia că,  piatra sa de temelie trebuie să o pună în data de 9 iulie 1357, la ora 5 și 31 de minute, adică 1357.9.7.5.31  (numărul rezultat este simetric față de 9)

Podul a fost inaugurat în 1402 și a contribuit considerabil la dezvoltarea Pragăi ca oraș comercial. Tot traficul de mărfuri dintre două mari regiuni, despărțite de râu, trebuia să treacă pe acest pod, lucru extraordinar de benefic pentru mulți locuitori ai orașului.

Podul avea o lungime de peste o jumătate de kilometru, o lățime de 10 metri și înălțimea de 13 m. A avut mai multe nume, dar din 1870 poartă numele împăratului. În a doua jumătate al secolului al XVII-lea și în primii ani ai secolului al XVIII-lea pe balustradele podului au fost amplasate 30 de statui baroce, reprezentând mai mulți sfinți și personaje religioase. Pentru a evita degradarea lor, în secolul trecut originalele au fost duse în muzeu și pe pod au fost amplasate copii ale acestora.

 Podul a fost de mai multe ori deteriorat, mai ales de inundații, dar a fost reparat, păstrându-se mai mult sau mai puțin valoarea sa arhitectonică. Cea mai importantă reparație a podului, care a fost și o restaurare artistică și științifică a sa, a început în 1965 și s-a încheiat la comemorarea a 600 de ani de la moartea lui Carol al IV-lea. De atunci podul a devenit pietonal, interzicându-se pe el circulația vehiculelor.

Încă de dimineață am fost impresionați de mulțimea turiștilor în oraș, cu toate că nu eram deloc în plin sezon. Podul era efectiv plin, numărul vizitatorilor find zilnic, zic eu, de ordinul miilor.

Vedere de pe pod.

Cu lebede.

Am trecut fără grabă pe malul celălalt, privind atent la statuile de pe balustrade. Pe la ora 12 și 45 am coborât la debarcader, tocmai când vaporul se desprindea de mal. Am mers la persoana dinăuntru și am întrebat-o că de ce a plecat înainte de fix. Respectivul a spus să fim liniștiți că vaporașul care s-a dus era o comandă specială a unui grup de turiști și că al nostru urmează să vină imediat.

Au mai venit și alți croazieriști și așteptând vaporul am făcut câteva poze. O doamnă s-a oferit să ne facă și nouă, să mai apărem și împreună.

La debarcader.

Efect fotografic.

Sosește...

Vaporul...

Nostru.

Am urcat pe vapor și ne-am așezat la o masă de la fereastră. Am comandat un vin roșu pentru Betty și o bere Pilsen pentru mine. După ce ne-a sosit comanda vaporul a plecat.

El parcurge un traseu în susul și în josul Vltavei (afluent al fluviului Elba) și pe tot parcursul plimbării, la difuzoare am auzit comentarii în opt limbi, prezentând obiectivele importante de pe cele două maluri. În timpul pauzelor dintre comentarii, difuzoarele făceau să se reverse, peste tot vaporul, muzică din poemul simfonic Vltava de Bedrich Smetana (1824-1884).

Pe vapor.

Față în față.

Colaj.

Podul Carol.

O parte din statui.

Exact la ora două fără cinci minute vaporul a acostat la debarcader și noi am mai traversat încă o dată Podul, acum în sensul spre Orașul Vechi. Am făcut mai multe poze pe pod, dar din cauza aglomerației nu am putut să ne fotografiem cu majoritatea statuilor.

Din nou...

Pe...

Pod.

Vas de croazieră.

Elisabeta (Betty)...

Cu statuia...

Sfintei Elisabeta.

După ce am coborât de pe pod ne-am dus într-o galerie unde se găseau o mulțime de magazine cu diverse mărfuri, printre care și obiecte de artizanat. Am cumpărat o farfurie pictată, înfățișând stilizat, tocmai Podul Carol pe care l-am părăsit cu câteva minute în urmă. Farfuria am să o atârn pe peretele cu amintiri din orașe în care am fost.

Amintire...

De la Praga.

Ne-am întors pe malul râului la stația de tramvai de la Teatrul Național. Am remarcat din nou cum mașinile de pe stradă mai mult stăteau decât se deplasau. Sunt sigur că noi am ajuns să parcurgem cei în jur de 500 de metri mai repede decât mașina care a fost în dreptul nostru. De la ieșirea din galerie și până la urcarea în tramvai am avut parte de o ploaie, nu foarte deasă, dar care prevestea a fi de lungă durată. Pe noi nu ne-a deranjat foarte tare având în vedere hainele din dotare.

Am coborât din tramvai la stația Andel și repede am intrat în magazinul Tesco de vis-a-vis. Ca și în magazinul cu același nume din Londra, exista și aici un raion unde se vindeau niște pui imenși fripți. Am cumpărat un astfel de monstru cu 100 de coroane (4 euro), un preț rezonabil, zic eu, monstru pe care îl vom mânca la hotel și va fi masa noastră de prânz și cină.

De la magazin ne-am dus acasă, încă cinci minute prin ploaie. Am intrat în parcare și am dus mașina într-un loc, din care să o vedem de la fereastra camerei.

Am mâncat și pentru că ploaia nu s-a oprit, nu am mai ieșit din hotel. Am aranjat pozele făcute azi și mai târziu am luat legătura prin tabletă cu Mihai.

4 Octombrie. După micul dejun am luat de la recepție plicul cu biletele pentru operă. Acesta a venit aseară pe la ora 22.

Bilet online pentru opera.

Am ieșit din hotel și ne-am îndreptat spre stația de metrou care se numea tot Andel. Am luat metroul spre Piața Wenceslas și am coborât la stația Mustek.

Putem spune că Piața Wenceslas și străzile din jurul ei, majoritatea pietonale, formează centrul turistic, comercial și de agrement al capitalei cehe. Aici sunt foarte multe magazine, clădiri de birouri, restaurante și numeroase hoteluri. Carol al IV-lea a înființat-o în acest loc, în secolul al XIV-lea ca o piață de cai. Ea se află în Orașul Nou, dar o latură a ei este chiar granița lui cu Orașul Vechi.

Cele patru așezări urbane vecine, Hradcany (Zona cetății cu Castelul), Mala Strana (Orașul Micuț, locuit de germani), Stare Mesto ( Orașul Vechi) și Nove Mesto (Orașul Nou) și-au unit, pe vremea împăratului Iosif al II-lea în 1784, unitățile lor administrative în una singură. Din 1850 devine parte a noului oraș și Cartierul Evreiesc (Josefov).

Prin zona pieței.

Am cutreierat zona la pas și am intrat într-o Agenție de Turism. După ce am stat la coadă am primit informații despre Autobusele Hop On-Hop Off, cu care vrem ca în următoarele două zile să facem turul orașului. Ne-a indicat și locul de unde putem să ne cumpărăm biletele necesare.

Cam la 300 m de agenție am găsit chioșcul, de unde am intrat în posesia biletelor valabile 48 de ore. Sunt trei circuite, galben, roșu și verde, precum și un circuit albastru care este o croazieră pe Vltava. În orice moment cuprins între cele 48 de ore, te poți urca pe oricare din autobusele companiei, în stațiile stabilite, sau poți coborî din ele. Cea mai apropiată stație de hotelul nostru este stația Ibis, aflată la mai puțin de 100 m. Ea aparține Liniei Galbene. Autobusele sunt de fapt microbuse, pentru a putea să se strecoare pe străzile înguste din Orașul Vechi, sau prin spațiul rămas între cele două șiruri de mașini, parcate la marginile străzii.

Ne-am continuat plimbarea și Betty și-a cumpărat un kurtos kolak, care aici nu mai era cozonac secuiesc ci cozonac cehesc cu nume în limba locală. Vânzătorii acestui produs ofereau cel mai bun curs valutar clienților: 1 euro = 29 coroane.

Cozonacul cehesc.

Pentru prima dată de când suntem în Praga tocmai a apărut soarele. Am mers la un restaurant cu specific cehesc și ne-am așezat la o masă de pe trotuar. În ușa localului se afla un cavaler al Sfântului Imperiu, în ținută de luptă și înarmat cu o suliță și o sabie. În spatele lui Betty se rotea în frigare un purcel învelit în staniol. Aș fi vrut să mănânc din respectivul purcel, dar mă împiedecau două lucruri: nu-mi era încă foame și gândul că la Tesco se fac niște pui fripți excelenți. Așa că Betty a luat o cafea espresso și eu o bere de Pilsen.

Cu purcelul din frigare.

Cavalerul Sfântului Imperiu.

Cafeaua Espresso

Berea Pilsen.

Parcă după bere s-a mai activat foamea și am hotărât să mâncăm din purcelul, al cărui frate se învârtea încă în frigarea din spatele lui Betty, așa cum am spus, învelit în staniol.

Am comandat fiecare câte o porție mică (mai erau media și mare) și fiind excelent gătite am reușit, cu succes, să le halim în întregime.

Am părăsit restaurantul și ne-am dus agale la stația de metrou. Am luat metroul până la Andel. Din nou am intrat la Tesco de unde ne-am cumpărat puiul, apă minerală gazoasă, bere Pilzen și pâine. Cu pachetele egal distribuite ne-am dus spre hotel.

Nu am mai mâncat, dar ne-am odihnit. Cam pe la ora 17 am început să ne îmbrăcăm pentru operă.

Fii gata!

Am luat tramvaiul 9, care ca și ieri ne-a dus până la Teatrul Național.

Jaroslav Hasek, părintele soldatului Svejk spunea într-o schiță a sa: Poporul ceh, trezit la conștiința națională, organiza prin anii șaizeci și opt faimoasele manifestări și tabere populare. Tocmai în acei ani respectivul popor, trezit la respectiva conștiință națională, a pus și problema înființării unui Teatru Național. S-au format liste de subscripție și foarte mulți cehi au donat bani pentru această acțiune.

Construcția teatrului (Narodni Divaldo) a început în 1868 și cu suma strânsă s-a putut ridica doar fundația clădirii. Lucrările au înaintat încet, în principal din cauza lipsei de bani. Au început să contribuie cu fonduri la edificarea teatrului, pe lângă poporul ceh și membri ai familiei imperiale, în frunte cu însuși împăratul Franz Joseph, apoi Țarul Rusiei Alexandru al II-lea, guvernul austro-ungar, precum și o mare parte a nobilimii autohtone.

În 1881 teatrul este gata și la 11 iunie are loc deschiderea oficială cu premiera operei Libuse de Bedrich Smetana. Premiera a avut loc în prezența Arhiducelui Rudolf, moștenitorul tronului, cel care peste opt ani va muri, în condiții misterioase, la Mayerling.

Odiseea construcției teatrului nu se oprește aici. Nu la mult timp de la premieră izbucnește un incendiu care distruge în mare parte edificiul. Sunt necesare reparații, astfel că teatrul devine funcțional abia peste doi ani. Astăzi Narodni Divaldo este prima scenă de teatru, operă și balet din Republica Cehă.

Noi am ajuns la teatru cam cu o oră înaintea începerii spectacolului. Am admirat clădirea pe dinafară, remarcând bogatele sale ornamente și uitându-ne la ea cu o mai mare atenție decât ieri,  din cauză că acum nu ploua.

Urmează să vedem un spectacol cu Traviata, opera pe care am văzut-o de cele mai multe ori. Am fost la două spectacole cu ea la Opera din Timișoara pe vremea când eram student, am văzut un spectacol la Opera din Cluj la sfârșitul anilor 1960 și în 2009 am fost la un spectacol la Opera din San Francisco, a doua scenă de operă a Statelor Unite.  Consultând programul spectacolelor din Praga, pe perioada sejurului nostru, am văzut că era singurul care ni se potrivea. Am cumpărat bilete online și iată-ne la spectacol.

Afișul.

Distribuția.

Am intrat în teatru și ne-am plimbat pe coridoare, printre busturile cântăreților, dirijorilor, compozitorilor și a altor artiști care au activat în acest lăcaș. N-am recunoscut-o decât pe soprana Emma Destinnova și nu după meritele ei dintr-o carieră artistică de 30 de ani (1897-1929), ci după faptul că fotografia ei se află pe bancnota de 1000 de coroane.

Cu Emma Destinnova.

Am intrat destul de repede în sala, care era aproape goală. Locurile noastre aveau numerele 3 și 4 din rândul 3. Toate biletele erau vândute, când am lansat noi comanda, înafara acelora mai scumpe.

Sala... 

Destul...

De goală încă.

Cortina de fier (împotriva incendiilor)

Fosa orchestrei.

Tavanul cu imensul candelabru din cristal de Boemia.

Balcoanele.

Lojile laterale.

Selfie.

Cortina de catifea.

Apropiindu-ne de ora începerii sala s-a umplut și după somația ca toți spectatorii să-și închidă telefoanele mobile și că fotografiatul este strict interzis, spectacolul a început.

Ne-a plăcut prestația întregului ansamblu, a corului și mai ales a Violetei (Petra Alvarez Simkova) și a lui Georgio Germont (tatăl) (Roman Janal). A fost bun și Alfredo (Ales Briscein), dar fără a fi strălucitor.

În pauza de după primul act am ieșit și am luat câte un flut de șampanie. Organizarea a fost bună, fiind multe locuri de unde aceasta putea fi cumpărată. Asta spre deosebire de America, unde la San Francisco am stat la o coadă mare și îmbârligată și pe durata pauzei nu am ajuns la șampanie. Tot Europa este mai eficientă decât America (de azi)!

A votre sante!.

A la...

Votre!

Am văzut cu încântare și următoarele două acte. La terminarea spectacolului am părăsit fără grabă sala și clădirea și cu primul tramvai am mers până la Andel. Am văzut că la Tesco era încă deschis și am intrat numai ca să vedem orarul. Sectorul alimentar funcționa între orele 7 și 23,30. Am schimbat de la un automat euro în coroane și ne-am dus la hotel, unde într-o cină nocturnă am conzumat puiul de la Tesco.

5 Octombrie. După micul dejun ne-am dus în vecinătate la Hotelul Ibis, unde era o stație a autobuselor Hop On-Hop Off de pe linia galbenă. La ora prevăzută microbusul a sosit și noi am urcat în el, prezentând biletele la însoțitorul șoferului.

Din acel moment începea valabilitatea biletelor noastre, timp de 48 de ore. Am luat loc și ne-am pus căștile pentru a asculta comentariul în franceză despre traseul parcurs. Am observat că toți ceilalți pasageri aveau casca introdusă la cifra 5, adică în engleză. Și aici în pauzele dintre comentarii se dădea muzică din Vltava de Smetana.

După câteva stații am ajuns acolo unde se făcea joncțiunea cu linia verde. Am coborât și ne-am urcat pe primul microbus verde care a sosit. Cu acesta urmează să mergem la Castelul din Praga unde vrem să facem o scurtă vizită și aceasta numai la Grădinile Regale, pentru că în 2004 am vizitat destul de temeinic Castelul.

Autobusul a înconjurat zona Castelului și am văzut că atât la intrarea în Castel, cât și la grădini erau niște cozi aproape kilometrice. Aceasta a făcut ca entuziasmul nostru să cadă brusc, precum bursele asiatice în urma unui eveniment catastrofal. Așa că nu am părăsit vehiculul decât în parcarea în care s-a făcut o pauză de un sfert de oră.

Traseul Verde este destul de lung; am traversat Vltava pe un pod rutier situat mai sus de Podul Carol, am mers pe malul stâng, am trecut pe lângă debarcaderul de unde începe Traseul Albastru, după care ne-am dus pe câteva străduțe nepietonale înguste din Orașul Vechi. Ne-am apropiat de o latură a  Pieței Orașului Vechi  și am ajuns în Orașul Nou. Am coborât la stația finală Hotel Downtown, care este în același timp și stație a Circuitului Roșu. Este situată în plină zonă centrală cam la 250 m de Piața Wenceslas.

Am mers pe jos până în Piața Orașului Vechi, aflată între Piața Wenceslas și Podul Carol. Am parcurs-o temeinic, la pas, trecând pe lângă biserica gotică Tyn, înconjurând Monumentul lui Jan Hus, dezvelit în 1915, la 500 de ani de la arderea sa pe rug și uitându-ne apoi la cel mai vechi Ceas Astronomic din lume, care încă mai funcționează în Turnul Primăriei Vechi.

Piața Orașului Vechi.

Cu biserica...

Gotică...

Tyn.

Memorialul Jan Hus.

Prin Piață.

Turnul Primăriei Vechi.

Ceasul Astronomic.

Am revenit în stația în care am aflat că Autobusul Roșu tocmai plecase și că următorul vine peste o oră. Am continuat atunci plimbarea până am ajuns la Poarta Pulberăriei (Prasna Brana), un turn construit în secolul al XV-lea, în care se depozita praful de pușcă al orașului. Și acest turn se află pe granița dintre vechiul și noul oraș. Pentru că s-a făcut destul de rece am intrat într-un local de lângă strada Celetna, unde Betty a luat o cafea, bineînțeles espresso și eu un coniac Hennessy.

În localul...

De lux.

Am luat Autobusul Roșu care circulă pe un circuit care este la fel de lung ca și cel verde. Parcurge o bună parte din Orașul Nou și mai trece și prin cartierele moderne ale capitalei cehe. Pe traseu se găsesc: Fortul Visehrad, cu castelul din secolul al X-lea, restaurat în stil baroc, Hotelul Corinthia Towers, Gara Principală (Hlavni Nadrazi) construită în 1871, care leagă Praga de Europa Occidentală, Turnul de Televiziune Zizkov cu înălțimea de 216m și Hotelul Hilton considerat cel mai bun hotel din Praga. Din Gara Principală am plecat noi în 1991 spre Paris și tot în ea ne-am întors de la Paris.

Am coborât la finele circuitului, la Hotelul Downtown și prin ploaia care începuse de puțin timp ne-am dus la stația de metrou Mustek.

Foarte repede a venit trenul nostru, l-am luat și după trei stații am ajuns la Andel. Am cumpărat de la Tesco cam aceleași articole ca și ieri, după care tot prin ploaie ne-am dus la hotel.

După ce am mâncat și ne-am odihnit am însoțit-o pe Betty la un magazin de lângă Tesco, numit Humanic, magazin deschis zilnic, de luni până duminică, între orele 9-21. Era imens și era specializat pe articole de pielărie pentru femei și copii: încălțăminte, poșete, geamantane, portofele, etc.

Betty voia să-și cumpere o poșetă, dar abundența ofertei a făcut-o să nu se poată decide. După ce a vizionat o mulțime de exponate, timp în care eu am ajuns la limita răbdării, am sfătuit-o să vină mâine, ea singură și fără grabă să-și aleagă poșeta dorită.

La hotel am mai sortat niște fotografii și am vorbit pe tabletă cu Mihai.

6 Octombrie. La aceeași oră ca și ieri mergeam spre Hotel Ibis să luăm Autobusul  Galben. L-am văzut de departe cum se îndepărta și asta cu 10 minute înainte de timpul când ar fi trebuit să fie în stație. Ca să nu mai pierdem o oră, până vine următorul, ne-am decis să mergem cu metroul până la Mustek.

Am mers la Hotelul Downtown de unde am luat destul de repede un Autobus Verde. Am refăcut o parte din traseul parcurs ieri, am traversat Vltava pe un alt pod rutier, situat mai jos de Podul Carol și me-am dus în zona Castelului. Imediat ce ne-am urcat în autobus a apărut și iubita noastră însoțitoare: ploaia pragheză, la fel de nedensă, dar continuă ca și în zilele trecute.

În metrou la stația Mustek.

Pe...

Circuitul...

Autobusului...

Verde.

În zona Castelului.

Halta de un sfert de oră.

Am plecat de la Castel și ne-am hotărât să mai facem o croazieră pe Vltava, având în vedere că aveam acest drept, la Circuitul Albastru. Am trecut pe malul stâng al râului, pe același pod rutier de ieri și după câteva stații am coborât la debarcader.

În plină ploaie am așteptat aproximativ o jumătate de oră să vină vaporul.

La debarcader.

Așteptăm vaporul.

Pe cheiul Vltavei.

Un vapor, dar nu este al nostru.

La ora indicată de orarul de pe debarcader a sosit un vapor foarte elegant, în care ne-am urcat toți turiștii care am coborât din Autobusul Verde.

Ca și luni am ocupat o masă la geam și în fața câte unui pahar de vin roșu am admirat râul și construcțiile de pe malurile sale. Cam jumătate din traseu l-am parcurs și în croaziera de luni.

Pe vapor...

La căldură...

Feriți...

De...

Ploaia...

De afară

Pod rutier.

Podul Carol.

Catedrala Sfântul Vitus...

De lângă Castel.

Sănătate!

Vedere panoramică.

Clădirea Ministerului Industriilor și Comerțului.

Cu moralul dres după ora petrecută la căldură, în timpul croazierei, am părăsit vaporul și ne-am dus în stația Autobusului Verde. Eram destul de mulți și mă temeam că nu vom încăpea toți în microbus. Dar am văzut că organizatorii aveau experiență: au sosit două microbuse și ne-am repartizat lejer în fiecare.

Am mers până la capătul circuitului, apoi ca și ieri ne-am întors la hotel, mergând cu metroul și făcând halta la Tesco.

După ce am mâncat și ne-am odihnit, Betty s-a dus la Humanic, de unde a venit cu noua sa poșetă aleasă cu destul de mare greutate și acuma. Dacă tot s-a dus singură și-a mai cumpărat încă o poșetă, una ceva mai mică. S-a dotat frumos aici la Praga. Să le folosească sănătoasă!

7 Octombrie. După micul dejun, pe care l-am luat ceva mai târziu, am plecat cu metroul spre Piața Wenceslas. De acolo ne-am dus în apropiere, în Piața Orașului Vechi. Este poate cea mai vizitată parte a capitalei cehe, din cauza clădirilor sale foarte frumoase, construite în epoci și cu stiluri arhitectonice diferite, toate pictate în culori plăcute, pastel. Dintre principalele obiective turistice ale acestei piețe amintim:

• Palatul Kinsky construit în a doua jumătate al secolului al XVIII-lea în stil rococo, care adăpostește Galeria Națională.
• Biserica Sfintei Maria dinaintea lui Tyn construită în stil gotic în secolul al XIV-lea. Turnurile sale au o înălțime de 80 m și biserica mai este celebră și prin orga sa cunoscută în toată Praga.
• Memorialul Jan Hus dezvelit în 1915 când se  comemora o jumătate de mileniu de la arderea pe rug a reformistului.
• Primăria și Ceasul Astronomic. Primăria Orașului Vechi datează din secolul al XIV-lea și a găzduit birourile administrative până când Iosif al II-lea a unit administrațiile celor patru orașe (1784). După aceea a devenit tribunal și închisoare. Astăzi este cel mai vizitat obiectiv turistic al Pragăi datorită turnului cu ceas ridicat în secolul al XV-lea. Turnul are aproape 70 m înălțime, iar ceasul are trei părți: ceasul astronomic care indică poziția momentană a principalelor astre, calendarul cu semnele zodiacale și procesiunea apostolilor. Când se bate ora fixă, Iisus Hristos iese urmat de cei doisprezece apostoli în sunetele bătăilor de clopot. Sute de turiști se înghesuie jos, în fața ceasului, să privească și să imortalizeze aceste momente.

Am intrat în piață chiar pe lângă ceas, la câteva minute după ora fixă, când mulțimea turiștilor se retrăgea de la procesiunea apostolilor.

Turiștii...

Se retrag...

De la...

Ceasul Astronomic.

Am hotărât să prindem și noi evenimentul la una din următoarele ore fixe. Până atunci ne vom urca în turn să admirăm de la înălțime frumoasa perspectivă pe care o oferă Orașul celor o mie de clopotnițe.

De la parter am urcat cu liftul câteva etaje, apoi ne-am așezat la coada de la bilete. După un timp am ajuns să cumpărăm un bilet dublu cu 100 de coroane și am mai așteptat până ce ne-a venit rândul să urcăm câte patru pe scara în spirală, care duce la platforma din vârf, aflată la 65 m înălțime.

Coada de la bilete.

Pe scară.

Scara era fără trepte, urcându-ne pe o fâșie spirală elicoidală, care nu era foarte abruptă. Pe pereți se aflau fotografii care înfățișau scene din activitatea desfășurată în clădire în cei 600 de ani de existență.

În clădire în timpul ocupației naziste.

Noii apostoli creați după bombardamentul din 1945.

Piața...

Văzută de pe scară.

La capătul scării am ajuns pe platforma deschisă, îngustă cam de un metru care înconjoară turnul pe cele patru laturi ale sale. Fluxul turiștilor se mișca încet, în sens trigonometric (invers acelor de ceasornic), până făcea o rotație completă, după care părăsea platforma și ieșea din turn. În acest timp se putea admira splendida priveliște oferită de Orașul de Aur. Toate acoperișurile sunt curate, majoritatea roșii și bine întreținute. Deasemenea clădirile orașului sunt tencuite și zugrăvite, nu ca și acelea de la București sau Oradea, pe care eu (personal) le-am văzut, pe foarte multe dintre ele, delăsate, cu acoperișuri sparte și deformate și cu tencuiala căzută în bună parte.

Vederi din...

Turnul Primăriei.

Piața Orașului Vechi.

Pe...

Platformă.

La...

65 m înălțime.

În stânga Turnul TV Zizkov.

Biserica gotică Tyn.

În stânga Palatul Kinsky.

Memorialul...

Jan Hus.

Biserica Tyn.

În fundal Castelul.

Catedrala...

Sfântul Vitus.

Când eram sus pe platformă am auzit clopotele care anunțau ora fixă. Deci am mai pierdut o procesiune a apostolilor.

Am coborât din turn cu liftul, de această dată și în așteptarea orei fixe am luat loc pe trotuar la o masă a restaurantului Taverna Toscana. Am comandat o cafea pentru Betty și câte o bere pentru fiecare. În toate orașele vizitate am simțit o plăcere deosebită să stau la o masă situată pe trotuar, în forfota creată de turiștii care trec prin jur.

La o masă pe trotuar.

Taverna toscana.

Apoi...

Noroc!

Berea Prazacka.

E bună berea, dar CAAAFEEEAAAUA...

A la votre!

Apropiindu-se ora două ne-am dus în fața Ceasului Astronomic și am ocupat locuri de unde să putem filma procesiunea. Când a început să bată ceasul cele două uși de deasupra cadranului se deschid și între ele defilează cortegiul. Moartea aflată mai jos și reprezentată printr-un schelet sună din clopoțel, un cocoș cântă și mai multe figurine se mișcă, fiecare într-un mod specific. După aproximativ 25 de secunde ușile se închid și se intră într-o perioadă de acalmie, care ține până la următoarea oră fixă.

În apropierea ceasului.

Printre...

Sutele de turiști.

Așteptăm ora două fix.

Când s-au oprit bătăile ceasului ne-am împrăștiat împreună cu ceilalți turiști și ne-am dus să facem un tur al pieței, apropiindu-ne de monumentele aflate în ea.

Monumentul...

Lui...

Jan Hus.

Colaj.

Palatul Kinsky cu Galeria Națională.

Biserica Tyn.

Am revenit la ceas, de unde pe niște străduțe înguste ne-am dus în Piața Wenceslas și am coborât la metrou.

Pe peron...

Așteptând trenul.

Am făcut ultima călătorie din sezon, cu metroul și am coborât la stația Andel.

 La Tesco am mai cumpărat și o cutie de bere Pilsen pe care să o aducem acasă. În 1991 și apoi în 2004, când am mai fost la Praga, berea Pilsen mi s-a părut extraordinară. Acum, nu pot spune că nu a fost bună, dar departe de a avea gustul de atunci. Nu cred că gusturile mele s-au deteriorat. Mai degrabă a scăzut calitatea acestei mărci de bere, probabil din cauza globalizării, zic eu, (alimentând teoria conspirației).

Înainte de a se întuneca am ieșit cu Betty la o ultimă plimbare în împrejurimile hotelului.

După ce am revenit am făcut o împachetare sumară, care să ne ajute mâine să plecăm mai repede.

8 Octombrie. După ce ne-am trezit am definitivat împachetarea și am dus o parte din bagaje la mașină. Am luat ultimul mic dejun la acest hotel, ne-am luat la revedere de la domnișoara de la Recepție și cu liftul am urcat în cameră. Asigurându-ne că nu am uitat nimic, ne-am dus în parcare și am pus GPS-ul pe adresa hotelului din Cegled.

Am ieșit în stradă și ghidați de GPS am ajuns repede la Autostrada de Brno.

De astă dată am circulat fluent, deși erau zone în care se făceau reparații, dar parcă mai puține decât pe celălalt sens de mers.

Am trecut de Brno și am oprit în parcarea din dreptul localității Velke Nemcice.  Aici trebuie să cheltuim toate monedele cehe pe care încă le mai le avem.

Parcare...

Pe autostradă...

Încă în Cehia.

Se fac...

Cumpărături.

Tot espresso.

Întorși la drum am hotărât să urmărim tabla care indică intrarea în Slovacia, pentru că la venire nu am văzut-o pe cea care indica intrarea în Cehia.  Ne-am convins că ea există, dar am depistat-o destul de greu, din cauză că se afla într-o zonă unde se fac reparații.

În Slovacia autostrada era bună, ea nenecesitând reparații, astfel că am circulat rapid, păstrând însă limita (superioară) legală de viteză. Nu trebuie să te joci cu poliția slovacă!

În apropiere de Sekule.

Am trecut cu bine și de Bratislava și în apropiere de Mosonmagyarovar am intrat în Ungaria.